3ra-828/18 — cu privire la contestarea actului administrativ

3ra-828/18 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: O. Melniciuc dosarul nr. 3ra-828/18

instanța de apel: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai

ÎNCHEIERE

4 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Luiza Gafton

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ilan

Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ilan Șor împotriva

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, succesor în drepturi Serviciul Fiscal de Stat cu

privire la contestarea actului administrativ

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de către Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco

și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 23 iunie 2017

constată:

La 3 august 2016, Ilan Șor a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a invocat că la 28 aprilie 2016, a fost emisă decizia

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 91, asupra cazului de încălcare fiscală

comisă de Ilan Șor, ca rezultat al efectuării controlului fiscal repetat efectuat prin

metoda verificării tematice cu aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului

impozabil, al corectitudinii calculării, declarării și achitării impozitului pe venit de

către persoana fizică Ilan Șor, pentru perioada anului 2013.

Menționează că nefiind de acord cu decizia de sancționare, a înaintat organului

fiscal contestația cu indicarea motivelor de fapt și de drept ale dezacordului, solicitând

anularea parțială a deciziei nr. 91 din 28 aprilie 2016 în partea constatatoare la pct. IX,

XXIII, XXIV, cât și în partea decisivă la pct. III, IV, V privind calcularea și încasarea

la buget a sumei de 25654,34 lei ca impozit pe venit obținut de persoana fizică,

aplicarea amenzii în mărime de 25694,34 lei pentru diminuarea impozitului pe venit și

penalitatea aplicată în mărime de 5368,06 lei, însă prin decizia Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat nr. 133 din 27 iunie 2016, contestația înaintată a fost respinsă, fără a

fi indicată vreo motivație legală de respingere a argumentelor contestației.

1

Consideră ilegale și neîntemeiate deciziile Inspectoratului Fiscal Principal de

Stat nr. 91 din 28 aprilie 2016 și nr. 133 din 27 iunie 2016.

Remarcă că ambele decizii contestate au o argumentare similară, care însă nu

conține niciun argument și nicio motivare din care considerente au fost respinse

obiecțiile lui la etapa primirii deciziei de sancționare nr. 91 din 28 aprilie 2016 și la

etapa examinării și respingerii de către organul fiscal a contestației prin decizia nr. 133

din 27 iunie 2016.

Relevă că în urma efectuării controlului, prin decizia Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat nr. 91 din 28 aprilie 2016, în pct. IX din partea constatatoare se

menționează, precum că conform art. 21 alin. (1) și art. 22 din Legea cu privire la

filantropie și sponsorizare nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002, persoanele care

desfășoară activitate de filantropie și sponsorizare confirmată documentar beneficiază

de facilitățile fiscale prevăzute de legislația fiscală în vigoare, iar condițiile de acordare

a facilităților fiscale sunt stabilite în Codul fiscal.

Invocând dispozițiile art. 83 alin. (2) Cod fiscal, la care se face referință și în

decizia contestată, indică că legislația fiscală nu prevede expres că donația reprezintă o

sursă de venit, necătând la faptul că conform prevederilor art. 42 alin. (3) Cod fiscal,

persoana care face o donație sub formă de mijloace bănești se consideră drept persoană

care a obținut venit în mărimea sumei mijloacelor bănești donate, ca urmare aceste

două articole ale Codului fiscal fiind în contradicție.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1420

din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie și sponsorizare, consideră că acordarea

de ajutor material, mijloace financiare unei organizații obștești, care conform statutului

desfășoară activitate filantropică și de sponsorizare pentru persoana fizică este o

cheltuială și nicidecum venit, mai mult că în conformitate cu prevederile art. 36

alin. (1) Cod fiscal, contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donații

făcute de el în scopuri filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 10 % din

venitul impozabil.

Notează că activitatea filantropică presupune acordarea de ajutor material

necondiționat pentru o persoană (un grup de persoane), fără a cere în schimb vreo

recompensă, plată sau executarea anumitor obligații și fără a obține vreun profit.

Consideră că mijloacele bănești acordate sub formă de filantropie și

sponsorizare nu reprezintă venituri impozabile, acestea fiind niște cheltuieli ale

contribuabilului persoană fizică, care pe lângă toate mai au și un scop nobil, ca urmare

acestea nu pot fi considerate ca venituri ale persoanei fizice donatoare.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 11 alin. (1) Cod fiscal, art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000,

art. 274 Cod fiscal.

Solicită admiterea acțiunii, anularea parțială a deciziei Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat nr. 91 din 28 aprilie 2016, în partea pct. pct. III, IV, V din partea

decisivă privind calcularea și încasarea la buget a sumei de 25654,34 lei, ca impozit pe

venit obținut de persoană fizică, aplicarea amenzii în mărime de 25694,34 lei pentru

diminuarea impozitului pe venit și penalitatea aplicată în mărime de 5368,06 lei și

anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.133 din 27 iunie 2016, prin

2

care a fost respinsă contestația lui, prin care a solicitat anularea parțială a deciziei

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 91 din 28 aprilie 2016.

La 24 octombrie 2016, Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco a

depus o cerere, prin care a solicitat repunerea lui Ilan Șor în termenul de contestare a

deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 91 din 28 aprilie 2016 și a altor acte

emise.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 18 aprilie 2017, a fost

admis Serviciul Fiscal de Stat, în calitate de succesor în drepturi al Inspectoratului

Fiscal Principal de Stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 23 iunie 2017, a fost

admisă cererea și repusă în termenul de contestare cererea de chemare în judecată a lui

Ilan Șor.

A fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, a fost respins

apelul declarat de către Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco și

menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 23 iunie 2017.

La 8 februarie 2018, Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, prin

care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii sau după caz,

restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au

interpretat și aplicat necorespunzător normelor de drept material și anume prevederile

art. 42 alin. (3), 83 alin. (2) lit. b), 231, 233 Cod fiscal, art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative și prevederile Legii nr. 138

din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative,

publicată la 1 iulie 2016.

Menționează că nu este de acord cu concluzia instanței de judecată prin care a

fost respins argumentul cu privire la survenirea modificărilor în legislația fiscală după

emiterea deciziei de sancționare, prin care se creează o situație mai favorabilă

subiectului de drept și care urmează a fi aplicată inclusiv cu efect retroactiv.

Consideră că respingând acest argument instanța de judecată eronat a interpretat

regulile cu privire la aplicarea în timp a legislației fiscale, în baza căreia dânsul a fost

tras la răspundere, întrucât instanța de judecată nu a apreciat corect că potrivit

modificărilor introduse, sancțiunea aplicată fața de contribuabil nu s-ar fi aplicat, fapt

care rezultă direct din normele legale și care nu a fost negat nici de reprezentantul

autorității fiscale.

Indică că norma juridică care a constituit drept temei pentru tragerea la

răspundere fiscală pentru diminuarea venitului impozabil a constituit prevederile

art. 42 alin. (3) Codul fiscal, care prevedeau că „persoana care face o donație sub

formă de mijloace bănești se consideră drept persoană care a obținut venit în mărimea

sumei mijloacelor bănești donate”, și care a fost abrogată odată cu adoptarea Legii

nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative,

publicată la 1 iulie 2016.

3

Menționează că prin aceeași Lege nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la

modificarea și completarea unor acte legislative, în Codul fiscal al RM a fost introdusă

o normă analogică în dispozițiile art. 21 alin (4) Cod fiscal, care prevede excepția

importantă pentru acest caz și anume că persoana care face o donație sub formă de

mijloace bănești se consideră drept persoană care a obținut venit în mărimea sumei

mijloacelor bănești donate, cu excepția sumei donate de persoana fizică care nu

desfășoară activitate de întreprinzător în partea în care această sumă nu depășește

venitul impozabil. În același timp nu a fost contestat faptul că excepția instituită este

aplicabilă față de recurent, care a acordat ajutor filantropic ca persoana fizică care nu

practică activitate de întreprinzător.

Subliniază că dispoziția din art. 42 alin. (3) Codul fiscal, nu trebuie să fie

aplicată fața de ajutorul material filantropic, or, clasificarea ajutorului filantropic drept

donație în sensul art. 42 alin (3) Cod fiscal contravine garanțiilor de apărare a

activității filantropice în Republica Moldova.

Susține că se formează o situație discriminatorie între persoanele fizice și

juridice, deoarece conform art. 36 Cod fiscal, agenții economici au dreptul la

deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul perioadei fiscale în scopuri

filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil.

Și tot, din același articol rezultă că restul sumelor cheltuite în scopuri

filantropice, care depășesc 5% din venitul impozabil, se atribuie la profit și profitul se

impozitează în ordine obișnuită.

Prin urmare, sumele cheltuite de agenți economici se impozitează doar odată, și

nu se mai impozitează încă odată la donare în mod dublu conform art. 42 alin. (3)

Codul fiscal, astfel consideră că contribuabili persoanele fizice sunt discriminați față

de contribuabili persoane juridice, ceea ce contravine art. 6 alin. (8) lit. c) Cod fiscal.

Mai obiectează că instanța de apel a respins neîntemeiat cererea de amânare a

reprezentantului lui, precum și faptul că instanța de apel ar fi comis și alte încălcări de

procedură.

Consideră că instanța de apel a încălcat ordinea de primire pe rol a apelului

declarat, emițând o încheiere privind primirea apelului pe rol în afara ședinței de

judecată. Iar la ședința de judecată din 14 decembrie 2017, fără pregătirea

corespunzătoare a fost anunțată examinarea cauzei în fond, fiind ignorată procedura

legală de pregătire a pricinii spre examinare prevăzută de art. 185, 186, 370 CPC.

Obiectează că instanța de apel neîntemeiat a respins cererea de amânare a

avocatului, Maxim Sidorenco pentru a face cunoștință cu referința reprezentantului

organului fiscal, înmânată în ședința de judecată din 14 decembrie 2017.

Remarcă că instanța de apel a ignorat argumentul avocatului Maxim Sidorenco

că referința urmează a fi adusă la cunoștința apelantului, care nu participă în ședință

dar are dreptul să studieze poziția părții adverse, astfel încât instanța de apel l-a privat

de dreptul de a formula obiecții la poziția părții adverse, iar în motivarea respingerii

cererii de amânare instanța de apel a declarat că poziția organului fiscal este aceeași,

fără a citi referința înaintată.

Consideră că prin respingerea cererii de amânare argumentate, instanța de apel a

împiedicat realizarea drepturilor procedurale garantate de lege, inclusiv dreptul la

apărare efectivă, care include dreptul la un termen rezonabil pentru a se pregăti de

4

examinarea cauzei respective și dreptul de a formula obiecții împotriva poziției părții

adverse.

La 12 iunie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a depus referință, prin care a solicitat

respingerea cererii de recurs declarată de către Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim

Sidorenco.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 8 februarie 2018 împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

14 decembrie 2017, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ilan Șor, reprezentat de

avocatul Maxim Sidorenco nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie

efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel

recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

5

Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Ilan Șor,

reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Ilan Șor, reprezentat de avocatul Maxim Sidorenco se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecătorul

Judecătorii Dumitru Mardari

Luiza Gafton

6