2ra -1207/18 — schimbarea domiciliului copilului minor și încasarea pensiei alimentare

2ra -1207/18 — schimbarea domiciliului copilului minor și încasarea pensiei alimentare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-1207/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Central (Viorica Mihaila)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iulia Cimpoi, Aliona Danilov, Ion Secrieru)

ÎNCHEIERE

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Ghenadie Petcu și reprezentantul acestuia avocatul Ion Căpățînă împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Ghenadie Petcu împotriva Nataliei Morari (Petcu) , intervenient accesoriu Direcția

pentru Protecția Drepturilor Copilului s. Botanica cu privire la schimbarea

domiciliului copilului minor și încasarea pensiei de întreținere a copilului minor,

constată:

La 21 noiembrie 2016, XXXXX, reprezentat de avocatul Ion Căpățînă a depus

cerere de chemare în judecată împotrivaXXXXX, intervenient accesoriu Direcția

pentru Protecția Drepturilor Copilului s. Botanica cu privire la schimbarea

domiciliului copilului minor și încasarea pensiei de întreținere a copilului minor.

În motivarea acțiunii a menționat că, XXXXXa fost în căsătorie cu XXXXXdin

05 noiembrie 1995 până la 18 septembrie 1998, când căsătoria a fost desfăcută în

baza hotărârii Judecătoriei Soroca din 03 septembrie 1998.

În timpul căsătoriei, la XXXXX s-a născutXXXXX, iar laXXXXX, în afara

căsătoriei, s-a născutXXXXX, care la moment este minoră. De la naștere și până la

depunerea cererii de chemare în judecată, fiica minoră XXXXX a locuit permanent

împreună cu reclamantul XXXXXla același domiciliu și doar el s-a ocupat de

întreținerea și educarea acesteia. În luna februarie 2015, XXXXX a depus cerere de

chemare în judecată cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor și încasarea

pensiei de întreținere a acestuia în sumă fixă câte 1 500 de lei lunar.

Prin decizia din 10 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia

din 20 iulie 2016 a Curții Supreme de Justiție, acțiunea depusă de XXXXX a fost

admisă și s-a stabilit domiciliul copilului minor XXXXXcu mamaXXXXX, totodată

fiind încasată de la XXXXXîn beneficiul XXXXXpensia de întreținere pentru copilul

minor în sumă fixă de 1 500 de lei lunar, începând cu 09 februarie 2015, până la

majoratul copilului.

1

Reclamantul a indicat că prin procesul-verbal nr.061-87/16 din 24 iunie 2016 al

executorului judecătoresc Mihail Beiu a fost constatată imposibilitatea executării

documentului executoriu emis de Curtea de Apel Chișinău în baza deciziei din 10 mai

2016, din cauza refuzului categoric a copilului minor XXXXX de a trece cu traiul cu

mamaXXXXX, acuzându-i neglijența din partea mamei. Astfel, copilul a rămas în

continuare să locuiască cu tatălXXXXX.

Astfel, reclamantul a specificat că prin comportamentul și poziția sa în timpul

procedurii de executare a deciziei din 10 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău, copilul

minor XXXXX a dat dovadă de un atașament vădit față de tatăl ei, relații puternice

fiică-tată și viceversa referitor la relațiile fiică-mamă, precum condițiile create pentru

educația, creșterea și dezvoltarea copilului pe care i le-a creat au fost dintre cele mai

bune, copilul nefiind limitat în nimic.

XXXXX a solicitat schimbarea domiciliului copilului minor XXXXX cu tatăl

eiXXXXX; încasarea de la XXXXX în beneficiul său XXXXXa pensiei de întreținere

pentru copilul minor XXXXX în sumă fixă de 1 500 de lei lunar, începând cu 09

februarie 2015 până la atingerea de către aceasta a majoratului; și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, (vol. I,

f.d. 161, 166-176) acțiunea depusă de XXXXX a fost admisă parțial și a fost

schimbat domiciliul copilului minorXXXXX , stabilindu-l cu tatălXXXXX. A fost

încasată de la XXXXXîn beneficiul lui XXXXXpensia de întreținere a copilului

minor XXXXX în mărime de ¼ din venitul lunar, începînd cu depunerea cererii de

chemare în judecată la 21 noiembrie 2016 și până la atingerea majoratului copilului

minor, iar în rest acțiunea a fost respinsă.

Totodată, a fost încasat de la XXXXX în beneficiul lui XXXXX cheltuielile de

judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 100 de lei și în beneficiul statului

taxa de stat în mărime de 150 de lei.

Prima instanță și-a întemeiat soluția adoptată pe dispozițiile art. 58 alin. (1),

art.63 alin. (1) și (2), art. 74 alin. (1), art. 75 alin. (1), art. 76, art. 98 alin. (2) și (3) din

Codul familiei.

În consolidarea soluției sale, Judecătoria Chișinău, sediul Central, a reținut că, în

cadrul ședinței de judecată, minora și-a exprimat în mod absolut benevol dorința de a

locui cu tataXXXXX, manifestând o atitudine negativă față de mama XXXXX și față

de sora sa mai mare, care locuiește cu mama.

La fel, prima instanță a constatat că minora are un atașament cert și evident doar

față de tată, manifestând o atitudine negativă față de mama sa și sora mai mare,

refuzând categoric să treacă cu traiul la mama ei. Astfel, din punct de vedere

psihologic, întru evitarea situațiilor de stres și protejarea interesului superior al

copilului, s-a ajuns la concluzia că este mai oportun și relevant stabilirea domiciliului

acestuia anume cu tataXXXXX, alături de care se simte confortabil, circumstanță ce

va contribui la dezvoltarea normală și în liniște a minorului.

Referitor la capătul de cerere privind încasarea pensiei de întreținere a copilului

minor, prima instanță a notat că încasarea pensiei de întreținere a copilului minor într-

o sumă bănească fixă poate fi stabilită doar în cazurile când nu sunt date referitor la

veniturile lunare ale părintelui care trebuie să o plătească. În speță, însă, pârâta

XXXXXa prezentat probe care dovedesc că venitul lunar al acesteia constituie 4 500

de lei. Astfel, Judecătoria Chișinău, sediul Central, a considerat necesar a încasa de la

pârâtă în beneficiul reclamantului pensie pentru întreținerea copilului minor în

2

mărime de ¼ din venitul lunar, începând cu data depunerii cererii de chemare în

judecată și până la atingerea majoratului copilului minor.

Prin decizia din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 64-65,

66-80) apelul declarat de XXXXXa fost respins, iar apelul declarat de XXXXX a fost

admis.

A fost casată hotărârea din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

în partea în care a fost încasată de la XXXXX în beneficiul lui XXXXX pensia de

întreținere a copilului minor XXXXX în mărime de ¼ din venitul lunar, și în această

parte a fost emisă o nouă hotărâre, prin care:

Acțiunea depusă de XXXXX a fost admisă și s-a încasat de la XXXXX în

beneficiul lui XXXXX pensia de întreținere a copilului minor XXXXX în mărimea

bănească fixă de 1 200 de lei lunar, începând cu 21 noiembrie 2016 și până la

atingerea majoratului copilului minor.

În rest, hotărârea din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost

menținută.

În consolidarea soluției sale, instanța de apel a reținut că XXXXX nu dispune de

o sursă stabilă de venit, iar întreținerea oferită de părinte copilului trebuie să

corespundă integral necesităților respective și să asigure dezvoltarea fizică,

intelectuală, spirituală și socială a copilului la un nivel corespunzător și suficient

pentru a nu leza interesele copilului.

La 02 mai 2018, XXXXX a declarat recurs împotriva deciziei din 27 februarie

2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și a hotărârii primei instanțe în partea cuantumului pensiei încasate pentru

întreținerea copilului minor, cu pronunțarea în această parte a unei hotărâri noi, prin

care să fie încasată de la XXXXX în beneficiul lui XXXXX pensia de întreținere a

copilului minor XXXXX în mărimea bănească fixă de 1 500 de lei lunar, începând cu

09 februarie 2015 și până la atingerea majoratului copilului minor, iar în rest a

menține fără modificări decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe; și

compensarea cheltuielilor de judecată (vol. II, f.d. 85-87 recto-verso).

În motivarea recursului a menționat că, la stabilirea cuantumului pensiei de

întreținere a copilului minor, prima instanță și instanța de apel nu au ținut de cont de

faptul că până la 04 aprilie 2017 intimata a fost angajată în câmpul muncii, iar la

moment se află la muncă în Italia. Reieșind din această circumstanță, a opinat că

încasarea pensiei de întreținere a copilului minor într-o sumă bănească fixă mai mică

de 1 500 de lei ar leza interesele copilului minor.

Deopotrivă, a invocat că instanța de apel a stabilit greșit termenul de la care

urmează a fi încasată pensia de întreținere a copilului minor, deoarece a demonstrat

că de la 09 februarie 2015 și până la depunerea cererii de chemare în judecată și

respectiv cererii de recurs, copilul se află la întreținerea sa. Prin urmare, consideră că

pensia de întreținere a copilului minor urmează a fi încasată nu de la data depunerii

cererii de chemare în judecată, ci de la data de când se află copilul la întreținerea sa.

La 30 iunie 2018, XXXXX , reprezentat de avocatul Ion Căpățînă, a depus prin

intermediul oficiului poștal cerere de recurs împotriva deciziei din 27 februarie 2018

a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

a hotărârii primei instanțe în partea cuantumului pensiei încasate pentru întreținerea

copilului minor, cu pronunțarea în această parte a unei hotărâri noi, prin care să fie

încasată de la XXXXX în beneficiul lui XXXXX pensia de întreținere a copilului

minor XXXXX în mărimea bănească fixă de 1 500 de lei lunar, începând cu 09

3

februarie 2015 și până la atingerea majoratului copilului minor, iar în rest a menține

fără modificări decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe; și compensarea

cheltuielilor de judecată (vol. II, f.d. 85-87 recto-verso).

În motivarea recursului a invocat temeiuri și motive similare celor cuprinse în

cererea de recurs depusă de XXXXX la 02 mai 2018.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt

inadmisibile, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

4

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, instanța de recurs atestă că, în speță, XXXXX a demarat calea de atac în

interiorul termenului legal, deoarece conform recipisei olografe de la materialele

cauzei, decizia instanței de apel i-a fost comunicată la 24 aprilie 2018 (vol. II, f.d.

84), iar cererea de recurs a fost depusă la 02 mai 2018 (vol.II, f.d. 85), adică în

interiorul termenului de două luni acordat de legiuitor. Deopotrivă, în partea

recursului declarat de avocatul Ion Căpățînă, se atestă că, din materialele cauzei nu

poate fi stabilită data când i-a fost comunicată acestuia decizia Curții de Apel

Chișinău, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă

termenul de exercitare a dreptului acesteia de a ataca hotărârea judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererile de recurs, completul de admisibilitate

le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate. Or, conform

prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului,

argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererilor de recurs depuse de XXXXX și de reprezentantul

acestuia, avocatul Ion Căpățînă, completul de admisibilitate evocă faptul că

argumentele invocate în recursuri (vol. II, f.d. 85-87, 92-93 recto-verso), în esența lor,

sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel motivată (vol.II, f.d. 15-18). Astfel

se deduce că cererile de recurs de facto sunt o transpunere a motivelor din cererea de

apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul și reprezentantul acestuia

nu au evidențiat în cererile de recurs formulate memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate, limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse

examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere

a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate

limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care

se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursurilor trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

5

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererile de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se

regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult

ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel

prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursurilor declarate, deoarece Ghenadie Petcu și reprezentantul acestuia, avocatul

Ion Căpățînă, nu au invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării

ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursurilor, deoarece sunt lipsite de conținut și desprind simplul fapt al

dezacordului recurentului și reprezentantului său cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursurilor.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursurile declarate de Ghenadie Petcu și reprezentantul acestuia,

avocatul Ion Căpățînă, nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a fi „efective”, fiind

lipsite de șanse de succes și nu sunt capabile să ofere îndreptarea situației din

decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că cererile de recurs au fost

depuse după ce Ghenadie Petcu a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de

fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea

mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de

Ghenadie Petcu și reprezentantul acestuia, avocatul Ion Căpățînă, împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018, în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

6

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Ghenadie Petcu și

reprezentantul acestuia, avocatul Ion Căpățînă, împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 27 februarie 2018, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de

chemare în judecată depusă de Ghenadie Petcu împotriva Nataliei Morari (Petcu) ,

intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului s. Botanica cu

privire la schimbarea domiciliului copilului minor și încasarea pensiei de întreținere

a copilului minor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

7