ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.06.2018

2rhc-63/18 — contestarea creantelor

HOTĂRÂRE
27.06.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea creantelor
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2rhc-63/18 — contestarea creantelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rhc-63/18

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Guzun)

Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: V.Doagă, I.Druță, T.Chișca-Doneva)

27 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

examinând cererea de revizuire depusă de Banca Comercială ,,Banca de

Finanțe și Comerț” Societate pe Acțiuni,

în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de Societatea pe Acțiuni

,,Vinuri Ialoveni”,

împotriva deciziei din 5 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a

respins recursul declarat de Întreprinderea Mixtă ,,Allfriends Trading” Societate cu

Răspundere Limitată și s-a menținut încheierea din 25 ianuarie 2017 a Curții de

Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 12 mai 2010 SA „Vinuri Ialoveni”, a depus la Curtea de Apel Economică

o cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.

Prin hotărârea din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel Economice a fost

intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Vinuri Ialoveni”.

La 6 ianuarie 2011 SA „Banca de Finanțe și Comerț”, a depus cerere de

validare a creanțelor creditorului garantat prin care a solicitat includerea în Tabelul

creanțelor SA „Vinuri Ialoveni” în calitate de creditor garantat cu suma totală de

creanțe de 18 692 125,77 de lei.

SRL ,,Vinex Victoria” în calitate de creditor al SA ,,Vinuri Ialoveni”, în

proces de insolvabilitate, a înaintat contestație împotriva creanței SA ,,Banca de

Finanțe și Comerț” în sumă de 10 591 178,39 de lei în cadrul adunării de validare

din 10 februarie 2011, iar contestația scrisă a fost depusă la dosarul de

insolvabilitate în termenul fixat de instanță.

În motivarea contestației a indicat că la 19 august 2004, Consiliul SA „Vinuri

Ialoveni”, prin decizia specificată în pct. III a procesului-verbal nr. 5, a decis de a

interveni față de BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA în vederea obținerii unui

credit bancar în sumă de 3 000 000 de lei pe un termen de 21 luni pentru petrecerea

sezonului de prelucrare a anului 2004, achiziția strugurilor, alcoolului etilic,

materialelor auxiliare și de completare, iar drept asigurare a creditului bancar a se

pune în gaj imobilul secției îmbuteliere în sumă de 3 900 de mii lei.

1

Societatea a menționat că la 27 iunie 2005 Consiliul SA „Vinuri Ialoveni”,

prin decizia specificată în pct. II a procesului-verbal nr. 2, a decis de a interveni

față de BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA în scopul obținerii unui credit bancar

în sumă de 3 000 000 de lei pe un termen de 24 luni. Drept asigurare a creditului

bancar a se propune ca garanție vin Ialoveni de calitate superioară „HERES” anul

roadei 1989 - 1990, în cantitate de 62 500 dal, în valoare de 5 000 000 de lei.

SRL ,,Vinex Victoria” a susținut că la 16 august 2005 Consiliul SA „Vinuri

Ialoveni” a decis contractarea unui nou credit de 5 000 000 de lei pe un termen de

30 luni pentru completarea mijloacelor circulante. Drept asigurare a creditului

bancar s-a propus de a se pune în gaj repetat producția vinicolă Ialoveni calitate

superioară în entitate de 86 500 dal la preț de 80 lei/dal.

Totodată, la 7 noiembrie 2007 Consiliul SA „Vinuri Ialoveni” a acceptat

contractarea creditului bancar în sumă le 1 700 000 de lei, cu rata dobânzii 20% pe

termen de 24 luni, iar drept asigurare a creditului bancar în sumă de 1 700 000 de

lei au oferit ca gaj ulterior activele gajate.

SRL ,,Vinex Victoria” a comunicat că în temeiul deciziilor menționate, între

SA „Vinuri Ialoveni” și BC „Banca de Finanțe și Comerț” au fost încheiate

contractele de credit și de gaj, după cum urmează: contractul de credit nr. T (K)

372 din 22 iunie 2005 în sumă de 3 000 000 lei; contractul de credit nr. T (K) 381

din 05 septembrie 2005 în sumă de 5 000 000 lei cu acorduri adiționale; contractul

de credit nr. T (K) 894 din 15 noiembrie 2007 în sumă de 1 700 000 lei; contractul

de gaj nr. 4071 din 13 septembrie 2004, întru asigurarea creditului în sumă 1 900

000 lei, acordat prin contractul de credit nr. T(K)-337 din 13 septembrie 2004;

contractul de gaj nr. T(K)-372 cu acordul adițional nr. 1 din 26 iunie 2007 și

acordul adițional nr.2 din 18 aprilie 2008 întru asigurarea creditului în sumă de 3

000 000 lei, acordat prin contractul de credit nr. T(K)-372 din 22 iunie 2005;

contractul de gaj nr. T(K)-381 cu acordul adițional nr. 1 din 12 martie 2008 întru

asigurarea creditului în sumă de 5 000 000 lei, acordat prin contractul de credit nr.

T(K)-381 din 05 septembrie 2005; contractul de gaj nr. T(K)-894 întru asigurarea

creditului în sumă de 1 700 000 lei, acordat prin contractul de credit nr. T(K)-894

din 15 noiembrie 2007.

A considerat că, contractele de credit și de gaj menționate sunt ilicite,

contravin normelor imperative ale legii, având un consimțământ viciat, fiind lovite

de nulitate absolută. Pentru determinarea prețului de piață al imobilului secției de

îmbuteliere, la data de 19 august 2004 a fost încheiat contractul respectiv cu Bursa

„LARA”, care prin raportul de evaluare nr. 2004/63-115 a stabilit că prețul de piață

a imobilului constituie 3 800 000 de lei.

Prin scrisoarea nr. 1323 din 24 august 2004, Departamentul Agroindustrial

Moldova-Vin - deținătorul a peste 60% de acțiuni ale statului în societate, a

autorizat punerea în gaj de către SA „Vinuri Ialoveni” a clădirii secției de

îmbuteliere în sumă de 3 900 000 de lei, în vederea obținerii unui credit în sumă de

3 000 000 de lei.

A menționat că la 19 august 2005, prin raportul de expertiză nr. 0134433 a

Camerei de Comerț și Industrie, a fost evaluat vinul de marcă Ialoveni (Heres) tare

anul 1989 - 1990 în cantitate de 87 448 dal, destinat depunerii în gaj. Prețul a fost

stabilit în mărime de 20 165 508,80 de lei, ceea ce constituie 230,60 de lei pentru

un decalitru (fără TVA și acciz). Pornind de la prețul de piață, stabilit în mărime de

2

230,60 lei/dal, în raport cu cantitatea de 62 500 dal depuși conform contractului de

gaj din 22 iunie 2005 nr. T(K)-372 întru asigurarea creditului în sumă de 3 000 000

de lei, valoarea bunului gajat este de 14 412 500 de lei. În cazul creditelor în

mărime de 5 000 000 de lei și 1 700 000 de lei valoarea de piață a bunului gajat

constituie 19 946 900 de lei.

A mai invocat că conform bilanțului la 30 iunie 2004, valoarea activelor nete

a societății constituia 17 051,007 lei. Contractarea creditului în mărime de 3 000

000 lei și depunerea în gaj a imobilului secției de îmbuteliere în sumă de 3 900 000

lei constituia 40,47% din valoarea activelor. Conform bilanțului la 31 decembrie

2004, valoarea activelor nete a societății constituia 17 135,269 lei. Contractarea

creditului în mărime de 3 000 000 lei și depunerea în gaj a 62 500 dal vin Ialoveni

calitate superioară ,,HERES” în valoare de 5 000 000 lei și imobilul secției de

îmbuteliere în valoare de 3 800 000 lei constituia 68,86% din valoarea activelor.

Așadar, decizia de încheiere a unor astfel de tranzacții de proporții urma a fi

luată de către Adunarea generală a acționarilor, care are competență exclusivă la

adoptarea hotărârii cu privire la încheierea tranzacțiilor cu bunurile ce constituie

peste 25% din valoarea activelor.

Astfel, la semnarea contractelor de credit și de gaj o hotărâre a Adunării

generale a acționarilor SA „Vinuri Ialoveni” cu privire la încheierea tranzacțiilor

respective, nu a fost adoptată, fapt ce denotă că contractele menționate au fost

încheiate cu încălcarea gravă a normelor imperative ale legii și sunt lovite de

nulitate absolută, iar Consiliul SA ,,Vinuri Ialoveni” a încheiat contractele cu

depășirea împuternicirilor stabilite de Statutul societății.

A mai relatat că, BC „Banca de Finanțe și Comerț” SA a depus la instanța de

insolvabilitate o cerere declarativă de validare a creanțelor, fără a anexa la aceasta

documente confirmative din care izvorăsc creanțele. Cu atât mai mult, nu a

prezentat calculul la dobânda solicitată și nici la penalitatea înaintată spre validare

în cadrul procesului de insolvabilitate.

SRL ,,Vinex Victoria” a solicitat respingerea validării creanțelor ÎM

„Allfriends Trading” SRL, succesor al BC „Banca de Finanțe și Comerț” SA, în

mărime de 10 591 178,39 de lei, înaintate de ultima la 6 ianuarie 2011.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă

contestația depusă de SRL ,,Vinex Victoria” împotriva creanței ÎM ,,Allfriends

Trading” SRL, succesor al SA „Banca de Finanțe și Comerț” în sumă de 10 591

178,39 lei și a fost radiată creanța ÎM ,,Allfriends Trading” SRL în sumă de 10 591

178,39 lei din tabelul creanțelor SA „Vinuri Ialoveni”, în proces de insolvabilitate.

La 13 februarie 2017 ÎM ,,Allfriends Trading” SRL a declarat recurs

nemotivat împotriva încheierii din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Chișinău.

La 14 iunie 2017 ÎM ,,Allfriends Trading” SRL a declarat recurs motivat

împotriva încheierii din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Chișinău.

Prin decizia din 5 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost respins

recursul declarat de ÎM ,,Allfriends Trading” SRL și a fost menținută încheierea

din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Chișinău. (f.d. 48-55, vol.III)

La 16 martie 2018, prin intermediul oficiului poștal, BC ,,Banca de Finanțe și

Comerț” SA a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs din 5

iulie 2017, iar la 21 iunie 2018 a depus supliment la cererea de revizuire.

3

În motivarea cererii de revizuire a invocat că în încheierea instanței de

insolvabilitate s-a indicat că Banca a înaintat declarativ o cerere de validare a

creanței, fără a anexa la aceasta documente confirmative din care izvorăsc

creanțele solicitate și nu a prezentat modalitatea și termenul de calculare a

dobânzilor și penalităților, înaintate spre validare.

Astfel, se denotă că Banca nu a fost atrasă la judecarea contestației înaintate

de SRL ,,Vinex-Victoria”, cu toate că această contestație viza nemijlocit interesele

Băncii. Or, subrogarea de drepturi în legătură cu cesionarea creanței unui alt

creditor, la caz, ÎM ,,Allfriends Trading” SRL nu presupune că Banca nu urma a fi

atrasă în calitate de intervenient accesoriu la examinarea contestației.

Prin neatragerea în proces a Băncii la examinarea contestației asupra creanței

sale, a fost lipsită de posibilitatea de a-și apăra interesele sale, inclusiv de a

prezenta probe și explicații suplimentare, care puteau confirma creanța Băncii.

După excluderea Băncii din proces, SRL ,,Vinex-Victoria” a prezentat cereri

suplimentare cu argumente și probe noi, care nu au fost depuse la contestația

inițială, iar dat fiind faptul că aceste cerințe a SRL ,,Vinex-Victoria” se referă la

modalitatea de calcul a creanței Băncii, creditorul inițial urma să fie atras în proces,

care putea prezenta calculele respective.

Lezarea drepturilor și intereselor Băncii se confirmă și prin faptul că ulterior,

la 5 aprilie 2017, SA ,,Vinuri Ialoveni” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Băncii și ÎM ,,Allfriends Trading” SRL privind declararea nulității

contractului de cesiune nr. 28.09/2012 din 28 septembrie 2012, invocând

dezacordul cu mărimea creanței Băncii.

Revizuentul a menționat că instanța de insolvabilitatea urma să atragă BC

,,Banca de Finanțe și Comerț” SA în calitate de intervenient accesoriu la

examinarea contestației SRL ,,Vinex-Victoria”, deoarece neconfirmarea creanței

Băncii este temei de înaintare a pretențiilor față de Bancă, privind mărimea

creanței cesionate și restituirea mijloacelor bănești primite de la ÎM ,,Allfriends

Trading” SRL în schimbul creanței cesionate.

BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA și-a întemeiat cererea de revizuire în

baza prevederilor art. 447 lit. b), 448 alin. (2), 449 lit. b) și c) și 450 lit. c) Cod de

procedură civilă, având în vedere că la judecarea cauzei a fost soluționată problema

drepturilor unei persoane, care nu a fost implicată în proces. Or, această

circumstanță constituie temei de revizuire a hotărârii judecătorești în baza art. 449

lit. c) Cod de procedură civilă.

La fel, a indicat că au fost sustrase actele anexate de Bancă la cererea de

validare a creanței, fiind sesizat organul de urmărire penală și Consiliul Superior al

Magistraturii în acest sens.

BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA a solicitat admiterea cererii, casarea

deciziei din 5 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție și a încheierii din 25 ianuarie

2017 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei la rejudecare.

Prin referința din 21 iunie 2018, SRL ,,Vinex Victoria” a solicitat respingerea

cererii de revizuire ca neîntemeiată și inadmisibilă, iar prin referința suplimentară

din 26 iunie 2018 a menționat că presupusa sustragere a documentelor, nu este

probată și nu există o constatare oficială în acest sens.

Studiind materialele dosarului și verificând argumentele invocate în cererea

de revizuire depusă de BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA, Colegiul civil,

4

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție o consideră

neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce

examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii

de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se

depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod

obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le

confirmă.

Art. 27 Cod de procedură civilă, prevede că disponibilitatea în drepturi se

afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a

dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății,

precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și

mijloacele procedurale de apărare. Instanța nu admite dispunerea de un drept sau

folosirea modalității de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă

drepturile sau interesele legitime ale persoanei.

În conformitate cu art. 449 lit. b și c) Cod de procedură civilă, revizuirea se

declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale

ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta

dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele

esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei și în cazul în care instanța a emis o

hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

În interpretarea corectă a art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, se deduce că

pentru redeschiderea procesului, este important de înțeles că circumstanțele sau

faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă

importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere

decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după

ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă, iar revizuentul nu putea ști despre

aceste circumstanțe anterior pronunțării hotărârii, revizuirea căreia se atacă.

Aici, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție remarcă că, cele invocate de către revizuent în susținerea

cererii de revizuire precum că au fost sustrase actele anexate de Bancă la cererea

de validare a creanței și că au fost sesizate organele de drept în acest sens, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, or,

BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA nu a prezentat un act justificativ în acest

sens, mai mult ÎM ,,Allfriends Trading” SRL care a preluat creanțele Băncii nu a

invocat acest fapt în ședința de judecată la examinarea contestației și nici nu a

dispus anexarea documentelor respective, în mod repetat.

Atunci când se invocă temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) Cod de procedură

civilă, instanța de judecată urmează să constate dacă persoana care nu a fost

implicată în proces este subiect al raportului material litigios și dacă prin hotărârea

supusă revizuirii, persoanei neimplicate în proces i-au fost încălcate aceste

drepturi, urmând a fi prezentate probe pertinente și concludente în acest sens.

Acest temei de declarare a revizuirii are drept scop desființarea unei hotărâri

judecătorești în cazul în care după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă

se constată faptul că instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor

5

care nu au fost implicate în proces. Or, potrivit sarcinilor fundamentale ale

procesului civil, prevăzute la art. 4 Cod de procedură civilă, instanța de judecată

urmează să soluționeze corect cauza civilă, ceea ce se poate realiza doar prin

examinarea cauzei cu atragerea tuturor persoanelor ar căror drepturi sau interese

legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească.

Analizând materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că nu există careva probe ce ar

demonstra că instanța de judecată pe parcursul examinării cauzei incorect a

determinat cercul subiecților raportului material litigios la examinarea contestației

depuse de SRL ,,Vinex Victoria” împotriva creanței ÎM ,,Allfriends Traiding”

SRL, succesor al BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA, iar alți participanți în

procesul în cauză nu au fost antrenați.

Astfel, procesul de insolvabilitate față de SA ,,Vinuri Ialoveni”, a fost intentat

la 1 octombrie 2010, fiind depusă la 6 ianuarie 2011 de BC ,,Banca de Finanțe și

Comerț” SA cererea de validare a creanței, fără a anexa documente confirmative în

acest sens, inclusiv calculul dobânzilor de întârziere și penalităților, care la rândul

său a fost contestată de SRL ,,Vinex Victoria”.

Totodată, prin încheierea din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău a fost

admisă cererea BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA privind cesionarea creanțelor

către ÎM ,,Allfriends Trading” SA, prin care ultima a fost înlocuită cu noul creditor

ÎM ,,Allfriends Trading” SRL și a fost exclusă BC ,,Banca de Finanțe și Comerț”

SA din comitetul creditorilor a SA ,,Vinuri Ialoveni”, fiind inclus în comitetul

creditorilor a SA ,,Vinuri Ialoveni” drept creditor, ÎM ,,Allfirends Trading” SA.

(f.d. 26-27, vol.I)

Mai mult, din procesul-verbal din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău,

rezultă că BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA a participat la examinarea cererii

formulate de către ultima, respectiv și se constată că Banca cunoștea despre

derularea procesului de insolvabilitate, fapt ce duce la respingerea argumentului

precum că a fost lipsită de posibilitatea de a-și apăra interesele sale, inclusiv de a

prezenta probe și explicații suplimentare, care puteau confirma creanța Băncii.

Or, la acest segment, se va evidenția că în cadrul procesului de insolvabilitate,

potrivit art. 4 al Legii insolvabilității, participanți la procesul de insolvabilitate

sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilității, lichidatorul,

creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau, după caz,

reprezentantul debitorului, alte organe și persoane stabilite în prezenta lege.

Organele și persoanele stabilite la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea rapidă a

actelor și a operațiunilor prevăzute în prezenta lege, realizarea în condițiile legii a

drepturilor și a obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni.

În rezultat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, argumentul BC ,,Banca de Finanțe și Comerț”

SA referitor la faptul că, instanța de judecată a emis o hotărâre cu privire la

drepturile acesteia, care nu a fost implicată în proces, este declarativ și nu poate

servi drept temei de revizuire, or, revizuentul nu a menționat prin ce anume

hotărârea contestată a adus atingere drepturilor sale, neimplicate în proces, având

în vedere că a cesionat datoria către un alt creditor, și anume, SRL ,,Allfriends

Trading”.

6

La fel, nu poate fi reținută alegația revizuentului, BC ,,Banca de Finanțe și

Comerț” SA precum că, a fost lezat în drepturi și că neconfirmarea creanței Băncii

este temei de înaintare a pretențiilor față de BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA,

privind mărimea creanței cesionate și restituirea mijloacelor bănești primite de la

ÎM ,,Allfriends Trading” SRL în schimbul creanței cesionate, or, aceste

circumstanțe nu constituie temei de revizuire, ținând cont că cunoștea despre

derularea procesului de insolvabilitate încă la 3 ianuarie 2011, la depunerea cererii

de validare a creanței (f.d. 5, vol.I) și nu era lipsit de dreptul de a depune pe

parcursul examinării cauzei o cerere de atragere în proces, în calitate de

intervenient accesoriu.

Respectiv, împrejurările invocate de revizuent nu pot influența soluția

adoptată.

Așadar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA, nu a

confirmat instanței de revizuire existența temeiurilor prevăzute în art. 449 lit.b) și

c) Cod de procedură civilă.

În consecință, sub aspectul analizat și având în vedere că circumstanțele

invocate de revizuent drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv

prevăzute la art. 449 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge cererea de revizuire depusă de BC ,,Banca de Finanțe și Comerț” SA, ca

fiind inadmisibilă. Or, scopul acestei cereri de revizuire este mai curând să obțină o

nouă examinare a pricinii decât o procedură de revizuire în sensul art. 449-453 Cod

de procedură civilă.

Situația de fapt impune de a remarca la capitolul dat că revizuirea este o cale

de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține

anularea unei hotărâri sau încheieri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății

în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a încheierii

contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De

aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt

prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă.

În consecință, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că revizuentul BC ,,Banca de

Finanțe și Comerț” SA, în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei, care s-ar

încadra în prevederile art. 449 Cod de procedură civilă, în baza căruia se poate

solicita revizuirea încheierii, ci din contra a oferit împrejurări care nu au relevanță.

Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată

urmează să fie examinată prin prisma principiului securității raporturilor juridice.

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res

judecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest

principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri

irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă

determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar

simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un

temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci

7

când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v.

Moldova, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că cererea de

revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de BC

,,Banca de Finanțe și Comerț” SA, ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Banca

Comercială ,,Banca de Finanțe și Comerț” Societate pe Acțiuni, împotriva

încheierii din 5 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cadrul procesului de

insolvabilitate intentat față de Societatea pe Acțiuni ,,Vinuri Ialoveni”.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-05
0,98
2rc-388/17 — derularea procesului de insolvabilitate
prima instanță: M. Guzun dosarul nr. 2rc-388/17 D E C I Z I E 5 iulie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă
CSJ 2016-08-03
0,97
2rc-677-16 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: M. Guzun dosarul nr.2rc-677/16 D E C I Z I E 03 august 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iurie Bejenar
CSJ 2016-06-29
0,97
2rhc-66/16 — corectarea erorii din tabelul creanțelor, în procesul de insolvabilitate
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rhc-66/16 Judecător: M. Guzun Instanța de recurs: CSJ judecători: N. Clima, I. Druță, I. Corolevschi Î N C H E I E R E 29 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2018-03-07
0,96
2rhc-21/18 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanță, Curtea de Apel Chişinău dosarul nr. 2rhc-21/2018 judecător: M. Guzun instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecători: A. Cobăneanu, Ion Druţă, Galina Stratulat Î N C H E I E R E 07 martie 2018 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2020-09-30
0,96
2rci-35/20 — trecerea creantei in tabelul definitiv
. E. Bulat) Instanţa de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. B. Bîrcă, O. Cojocaru, E. Clim) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai) ÎNCHEIERE 30 septembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civi
Sursă