2ra-1092/18 — excluderea datoriei din factura de plată

prima instanță, Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-1092/2018

judecător: V. Joimiru-Niculiță

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Sîrbu

Î N C H E I E R E

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecători Tamara Chișca-Doneva, Nina Vascan

examinând, fără înștiințarea participanților la proces, admisibilitatea

recursului declarat de Oleg Pavliușcenco,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg

Pavliușcenco împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 21, intervenienți accesorii Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” și

Întreprinderea Municipală „INFOCOM” cu privire la obligarea excluderii datoriei

din factura de plată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017 prin care

s-a respins apelul declarat de Oleg Pavliușcenco și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 15 decembrie 2016

c o n s t a t ă :

La 04 august 2015, Oleg Pavliușcenco s-a adresat în instanță cu cerere de

chemare în judecată împotriva ÎMGFL nr.21, intervenient accesoriu SA

„Termoelectrica” și ÎM „INFOCOM” cu privire la obligarea excluderii datoriei din

factura de plată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în luna iulie 2015 a ridicat

factura de plată nr. 25257952, întocmită de către ÎM „INFOCOM” conform datelor

prezentate de ÎMGFL nr. 21, prin care i s-a impus spre plată suma de 3 188, 80 de

lei, ca datorie formată pentru energia termică.

Reclamantul a susținut că, în apartamentul nr. XXXXX este instalată

încălzire autonomă pe gaze.

Mai mult, prin apartamentul respectiv nu trec coloane de încălzire

tranzitorii, care fac parte integrală a sistemului ingineresc de încălzire pe întreg

blocul locativ, fapt confirmat prin actul din 16 aprilie 2015.

A mai indicat că, odată cu scăderea temperaturii, este cert faptul că, în

calitate de chiriaș principal și proprietar alXXXXX, reclamantul utilizează sistemul

de încălzire înainte de emiterea de către Primarul General al mun. Chișinău a unei

dispoziții în acest sens, adică privitor la începerea sezonului de încălzire.

1

De asemenea, a afirmat că, pct. 81 din Regulamentul cu privire la modul

de prestare și achitare a serviciilor locative, comunele și necomunale pentru fondul

locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de

la/reconectării lui la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, nu este aplicabil în situația sa,

deoarece, prin Actul din 16 aprilie 2015 s-a stabilit că, coloanele de încălzire

tranzitorii nu trec prin apartamentul acestuia.

Reclamantul a mai relevat că, în corespundere cu art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecția consumatorului, agentul

economic este obligat să importe și/sau să plaseze pe piață numai produse ce

corespund cerințelor prescrise sau declarate, să presteze servicii, inclusiv servicii

comunale numai în bază de contract negociat individual cu consumatorii și sau cu

reprezentanții legali ai acestora.

La caz, ÎMGFL nr. 21 nu a prestat reclamantului astfel de servicii (livrarea

energiei termice), motiv din care ÎMGFL nr. 21 ilegal și abuziv a calculat și

impune reclamantului spre plată sume pentru energie termică.

Reclamantul a solicitat obligarea ÎMGFL nr. 21 și SA „Termoelectrica” de

a exclude din factura de plată a sumei de 3 188,80 de lei înaintată spre plată pentru

XXXXX ca ilegal și nefondat.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 15 decembrie 2016

s-a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Oleg Pavliușcenco împotriva

ÎMGFL nr. 21, intervenienți accesorii SA „Termoelectrica” și ÎM „INFOCOM” cu

privire la obligarea excluderii datoriei din factura de plată.

Oleg Pavliușcenco, invocând ilegalitatea hotărârii primei instanțe, la 10

ianuarie 2017 a declarat apel solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea

unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017 s-a respins

apelul declarat de Oleg Pavliușcenco și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 15 decembrie 2016.

La 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

participanților la proces copia deciziei motivate (f.d. 173).

La 16 martie 2018, Oleg Pavliușcenco a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel

cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă (în

vigoare la momentul depunerii recursului), recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

declarat în termen, în cazul în care decizia instanței de apel a fost pronunțată la 07

decembrie 2017 (f.d. 166) și a fost expediată participanților la proces conform

scrisorii la 17 ianuarie 2018 (f.d. 173), iar la materialele cauzei nu se regăsește

dovada recepționării acesteia de către părți.

În susținerea recursului, Oleg Pavliușcenco a indicat că, consideră

neîntemeiată decizia instanței de apel, deoarece instanța de apel a încălcat normele

2

de drept material prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea unei

legi care nu trebuia să fie aplicată, interpretarea eronată a legii, precum și aplicarea

eronată a analogiei legii.

Totodată indică că, instanța de apel nu a constatat și nu a elucidat pe deplin

circumstanțele importante soluționării cauzei, precum și și-a bazat soluția pe fapte

neprobate.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 07 mai 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Iar, la 05 iunie 2018, ÎMGFL nr. 21 și-a valorificat drepturile procedurale și

a depus referință, prin care și-a exprimat dezacordul cu recursul declarat, solicitând

respingerea acestuia ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile

invocate în recurs în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului menționează că, Oleg Pavliușcenco în cererea de

recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

3

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.

270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art.

432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „...

art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o

instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de

șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța

de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de

procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele

recursului au fost verificate minuțios la judecarea cauzei în ordine de apel,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Oleg

Pavliușcenco, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Oleg Pavliușcenco se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

4