2ra-1120/17 — excluderea sumelor din factura

2ra-1120/17 — excluderea sumelor din factura (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Gh.Bîrnaz dosarul nr.2ra-1120/17

(Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău)

instanța de apel: L.Popova, A.Gavrilița, Vl.Brașoveanu

(Curtea de Apel Chișinău)

D E C I Z I E

12 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul: Valeriu Doagă

Judecători: Tamara Chișca-Doneva, Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu, Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de Societatea pe acțiuni „Termoelectrica”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ursu Elena

împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18,

Societății pe acțiuni „Termoelectrica” și Întreprinderea municipală ”Infocom” cu

privire la anularea ordinelor de încasare a numerarului, excluderea sumelor pentru

energie termică (apă caldă și încălzire), obligarea a înceta calcularea și prezentarea

spre plată a plăților pentru energia termică (încălzire) și pentru energie termică (apă

caldă),

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, prin care

a fost admis apelul declarat de către Ursu Elena, casată hotărârea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 05 iulie 2016 și emisă o nouă hotărâre de admitere

parțială a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 17 decembrie 2014, reclamanta Ursu Elena a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr.18, SA ”Termoelectrica” și Întreprinderea municipală ”Infocom” privind

excluderea datoriei de 2 412,79 lei pentru energie termică (încălzire) pentru

perioada anilor 2011 - 2014.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, apartamentul nr. 43 din str.

Crîngului, 12 mun. Chișinău i-a fost atribuit prin ordinul de repartiție nr.002375

din 02 martie 1984. Apartamentul a fost conectat la încălzirea centralizată, însă la

17 septembrie 2007 la apartament a fost instalată încălzire autonomă, fapt ce se

confirmă prin actul din 17 septembrie 2007.

La 15 decembrie 2011, reclamanta a adresat o plîngere la ÎMGFL nr.18, prin

care a solicitat întocmirea unui act care ar confirma lipsa țevilor tranzit la agentul

termic în apartamentul său. Asemenea solicitări a expediat și pe perioada anului

2013.

La 21 februarie 2014 a fost întocmit procesul-verbal privind controlul

instalațiilor tehnice de încălzire, conform căruia s-a stabilit că, apartamentul nr. 43

din blocul locativ cu 5 etaje din str. Crîngului, 12, mun.Chișinău este deconectat de

la sistemul centralizat de încălzire și ca sursă alternativă la căldură se folosește

1

cazan de gaze tip ”Montan”, iar țevile de tranzit a sistemului centralizat sunt

demontate definitiv. Alte conectări ilegale la sistemul centralizat nu s-au depistat.

Datoria pe tranzit la încălzire constituie suma de 2 274,21 lei.

Cu toate acestea, pîrîții continuă ilegal să-i calculeze plăți pentru energia

termică (produsul) nefolosit de către reclamantă.

Astfel, consideră că acțiunile pârâților vin în contrazicere cu prevederile art.1

din Legea nr.105 din 13.03.2003 cu privire la protecția consumatorilor.

Menționează reclamanta că, prin calcularea plăților lunare pentru agentul

termic (încălzire) nefolosit este prejudiciată enorm, deoarece după cum s-a stabilit

familia ei nu beneficiază de careva servicii legate de energia termică (încălzire apă

caldă), fapt ce o determină să solicite excluderea sumei de 2 412,79 lei.

Solicită reclamanta obligarea SA „Termocom”, ÎMGFL nr. 18 și SA

”Infocom” să excludă datoria în sumă de 2 412,79 lei, pentru energia termică

(încălzire) pe perioada anilor 2011-2014.

În cadrul examinării pricinii în instanța de fond, reclamanta Ursu Elena și-a

concretizat pretențiile din acțiune, solicitînd anularea ordinelor de încasare prin

care s-a dispus încasarea plății pentru energie termică (încălzire și apă caldă), pe

perioada anilor 2011- ianuarie 2016, excluderea sumelor calculate din rubrica

datorii la încălzire și apă caldă ( f.d. 70-72, 101-102,116, 152-153).

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 05 iulie 2016 acțiunea

fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 12 iulie 2016 Ursu Elena a declarat apel nemotivat, iar la 01 august 2016

a declarat apel motivat, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 s-a admis apelul

declarat de Ursu Elena, fiind casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău

din 05 iulie 2016 și emisă o nouă hotărâre de admitere parțială a acțiunii.

S-au anulat ordinile de încasare nr. 124919962 pentru luna mai 2015, nr.

126369257 din luna august 2015, nr.128124458 din luna noiembrie 2015,

nr.128757863 din luna decembrie 2015, nr.128887293 pentru luna ianuarie 2016,

prin care s-a dispus încasarea plății pentru încălzire și apă caldă, pentru

apartamentul nr.43, str. Crîngului, 12, mun. Chișinău.

S-a obligat SA ”Termoelectrica ”, ÎMGFL nr. 18 și ÎM ”Infocom” să excludă

datoria pentru energia termică (încălzire și apă caldă) pe perioada anilor 2011 -

2015 pe apartamentul nr. 43 din str. Crîngului, 12 mun. Chișinău, pe numele Elenei

Ursu.

S-a încasat din contul ÎMGFL nr. 18 în beneficiul Elenei Ursu cheltuielile de

judecată în sumă de 3 648 (trei mii șase sute patruzeci și opt) lei.

În rest, pretențiile reclamantei Ursu Elena s-au respins.

La 02 ianuarie 2017 SA „Termoelectrica” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

Recurentul SA „Termoelectrica” în motivarea recursului a indicat că, decizia

instanței de apel este neîntemeiată și ilegală, or instanța de apel nu a examinat sub

toate aspectele fondul cauzei fapt ce a dus la aplicarea eronată a legii și aplicând o

lege care nu trebuia aplicată situației în speță a ajuns la concluzii contradictorii cu

circumstanțele pricinii, contrară practicii judiciare naționale, recomandărilor CEDO

2

și recomandărilor CSJ.

Instanța de apel nu a stabilit raporturile juridice dintre apelanta Ursu Elena și

intimații SA „Termocom”, ÎMGFL nr. 18 și SA ”Infocom”, fapt ce a dus la

obligarea SA „Termocom” de a exclude datoria pentru agentul termic pe

apartament, fară a ține cont de faptul că între SA „Termoelectrica” și proprietarii de

locuințe, amplasate în blocurile locative nu există relații contractuale de fapt, nici

de drept și ca rezultat lipsește raportul material litigios, considerat obiect al

acțiunii.

Indică recurentul că Curtea Supremă de Justiție prin Recomandarea nr. 11 din

01.11.2012, în pct. 3 a atenționat că, ”între SA “Termocom”(actualmente SA

”Temoelectrica”) nu există contracte încheiate cu proprietarii, chiriașii si locatarii

caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine si încăperilor

nelocuibile din bloc. Adică între acești subiecți lipsește legătura juridică și ca

rezultat raportul material litigios”.

Totodată pct. 21 al Regulamentului cu privire la furnizarea și utilizarea

energiei termice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 434 din 09.04.1998

prevede că “La imobilele cu destinație de locuințe, contractul de furnizare se

încheie cu asociația de locatari, iar în lipsa acesteia - cu persoana împuternicită, cu

locatarii sau cu proprietarul, după caz.” Aceste prevederi sunt reflectate în art. 9

din Legea nr.1525 din 19.02.1998 cu privire la energetică ”relațiile economice

dintre întreprinderile energetice, precum și consumatori, se stabilesc în bază de

contract”, cît și în art. 40 alin.(2) al Legii nr.92 din 29.05.2014 cu privire la

energia termică și promovarea cogenerării „în sectorul rezidențial, reprezentantul

autorizat al consumatorilor din blocurile de locuit cu sisteme colective de

alimentare cu energie termică, inclusiv din căminele și blocurile de locuit

departamentale, este administratorul fondului locativ respectiv, care încheie un

contract de furnizare a energiei termice cu furnizorul. ”

Invocă recurentul că, SA ”Termoelectrica” are contract de livrare- utilizare a

energiei termice în apă caldă nr. 6018 din 02.10.2006 încheiat cu ÎMGFL-18,

(numit în continuare Contract) care reglementează raporturile dintre furnizor și

consumator cu privire la livrarea, plata și condițiile de utilizare a energiei termice.

Potrivit pct.5.1.6 al Contractului nominalizat, unicul purtător de drepturi și

obligații, în relațiile contractuale cu Furnizorul este Consumatorul - persoana

juridică (ÎMGFL - 18).

Mai relatează recurentul că, SA „Termoelectrica” comercializează energie

termică ca marfa către ÎMGFL 18.

Conform statutului, ÎMGFL-18 are dreptul să încheie contracte cu

producătorii/ furnizorii din numele locatarilor, inclusiv și cu întreprinderea

termoenergetică („TERMOELECTRICA” S.A.) iar locatarii, la rândul lor, sunt

obligați să achite serviciile locativ - comunale prestate de către ÎMGFL -18.

ÎMGFL 18 în conformitate cu prevederile art.2 și art.3, alin.(l), lit.(b) a Legii

nr.1402 din 24.10.2002 cu privire la serviciile publice de gospodărie comunală

este operator adică persoană juridică care dispune, dirijează, exploatează și

întreține un sistem public de gospodărie comunală și furnizează consumatorilor

servicii publice de gospodărie comunală în baza unui contract inclusiv și

alimentarea cu energie termică.

Prin urmare, consideră recurentul că anularea ordinelor de încasare și

3

excluderea datoriei pe perioada anilor 2011-2015 pe apartamentul nr. 43 din blocul

locativ de pe adresa str. Crîngului 12, mun. Chișinău, poate fi executată doar de

Î.M. „Infocom” în temeiul datelor prezentate de ÎMGFL-18, fără participarea SA

”Termoelectrica”.

La 24 mai 2017, ÎMGFL-18 a depus referință prin care a solicitat admiterea

recursului depus de SA ”Termoelectrica”, casarea deciziei instanței de apel și

remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel.

La 13 iunie 2017 avocatul Isiumbeli Valeriu în interesele recurentei Ursu

Elena a depus referință, solicitând respingerea recursului declarat de SA

”Termoelectrica” ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că, decizia Curții de Apel Chișinău a fost

emisă la 12 octombrie 2016, și a fost expediată participanților la proces la 24

octombrie 2016 (f.d.226, vol.I), însă la materialele dosarului lipsesc probe care ar

confirma recepționarea copiei deciziei instanței de apel de către SA

”Termoelectrica”. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat în termen recursul depus la 02 ianuarie 2017.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 21 iunie 2017, recursul

declarat de către SA „Termoelectrica” a fost considerat admisibil.

Reieșind din prevederile art. 444 CPC, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs și

obiecțiile expuse în referință, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și

care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și remiterea

pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel

și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Astfel materialele dosarului atestă că, Ursu Elena este proprietara

apartamentului nr. 43 din str. Crîngului, 12 mun. Chișinău care i-a fost atribuit prin

ordinul de repartiție nr.002375 din 02 martie 1984. Apartamentul dat se află în

gestiunea ÎMGFL nr. 18.(f.d.8).

Tot actele dosarului denotă că, Ursu Elena s-a adresat cu cerere de chemare

în judecată împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr.18, SA ”Termoelectrica” și Întreprinderea municipală ”Infocom” privind

excluderea datoriei în sumă de 2 412,79 lei pentru energie termică (încălzire)

pentru perioada anilor 2011 – 2014.

Pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond, reclamanta Ursu Elena și-a

concretizat pretențiile din acțiune, solicitînd anularea ordinelor de încasare prin

care s-a dispus încasarea plății pentru energie termică (încălzire și apă caldă), pe

perioada anilor 2011- ianuarie 2016, excluderea sumelor calculate din rubrica

datorii la încălzire și apă caldă ( f.d. 70-72, 101-102,116, 152-153).

Prima instanță, fiind investită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la

concluzia netemeiniciei acțiunii.

4

Ulterior, instanța de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către

Ursu Elena, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei

instanțe, și adoptând o nouă hotărâre de admitere parțială a acțiunii prin care:

S-au anulat ordinile de încasare nr. 124919962 pentru luna mai 2015, nr.

126369257 din luna august 2015, nr.128124458 din luna noiembrie 2015,

nr.128757863 din luna decembrie 2015, nr.128887293 pentru luna ianuarie 2016,

prin care s-a dispus încasarea plății pentru încălzire și apă caldă, pentru

apartamentul nr.43, str. Crîngului, 12, mun. Chișinău.

S-a obligat SA ”Termoelectrica ”, ÎMGFL nr. 18 și ÎM ”Infocom” să excludă

datoria pentru energia termică (încălzire și apă caldă) pe perioada anilor 2011 -

2015 pe apartamentul nr. 43 din str. Crîngului, 12 mun. Chișinău, pe numele Elenei

Ursu.

S-a încasat din contul ÎMGFL nr. 18 în beneficiul Elenei Ursu cheltuielile de

judecată în sumă de 3 648 lei.

La adoptarea unei astfel de soluții instanța de apel a reținut prevederile pct.10,

17, 18 a Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor

locativ - comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 191 din

19.02.2002.

A mai indicat instanța de apel și prevederile pct. 8 și 81 din Anexă la

Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locativ -

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și

condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și

alimentare cu apă, cu modificările introduse prin Hotărîrea Guvernului nr.707 din

20.09.2011.

A mai conchis instanța de apel că, din anul 2007 în apartamentul reclamantei

Ursu Elena este instalată sursa alternativă de căldură, apartamentul este amplasat la

ultimul etaj, blocul locativ nu dispune de etaj tehnic. Iar, potrivit proiectului

blocului locativ, nu era prevăzută încălzirea subsolului.

Astfel, pîrîții ÎMGFL nr.18 și SA „Termoelectrica” nu au prezentat probe ce

ar confirma existența pierderilor normative de energie termică în încăperile tehnice

și de uz comun, or pîrîților le revine sarcina probațiunii în prestarea serviciilor

pretinse.

Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că, nu sunt întrunite

condițiile legale pentru obligarea reclamantei Ursu Elena la plata serviciilor de care

nu a beneficiat, fiind stabilit faptul că, dînsa nu beneficiază de serviciile prestate de

către SA ”Termocom” pentru apartamentul său.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție conchide, însă, că o astfel de soluție rezultă din nedeterminarea

exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea

completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele, mai mult că, concluziile

instanței de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară a materialului

probator, fapt ce vine în contradicție cu normele de drept procedural.

Astfel, în conformitate cu art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să

fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele

constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

5

În conformitate cu art. 373 alin. (1) și (2) CPC, instanța de apel verifică, în

limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt

și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum

și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii,

apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de

către participanții la proces.

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată, instanța

de recurs reține că, contrar acestor prevederi, instanța de apel, judecând apelul, a

trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, fără a examina sub toate

aspectele legalitatea și temeinicia hotărârii supuse apelului, în raport cu regulile și

legislația în vigoare.

Astfel, instanța de recurs reține că, instanța de apel nu și-a motivat soluția și nu

a stabilit raporturile juridice dintre Ursu Elena și intimații SA „Termocom”,

ÎMGFL nr. 18 și SA ”Infocom”.

Or, conform recomandării nr. 11 din 01.11.2012 a Curții Supreme de Justiție,

pct. 3 a fost stipulat expres că, ”între SA “Termocom” (actualmente SA

”Temoelectrica”) nu există contracte încheiate cu proprietarii, chiriașii si locatarii

caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine si încăperilor

nelocuibile din bloc. Adică între acești subiecți lipsește legătura juridică și ca

rezultat raportul material litigios”.

Conform art. 25 al.(1) Legea 1402/24.10.2002, persoanele fizice și juridice

care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sînt obligate să achite

contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul

prevăzut de contractul încheiat între operator și utilizator. Operatorul care are

încheiate contracte cu furnizorul este ori ÎMGFL, ori CCL sau APLP și nicidecum

SA “Termocom”. Chiar dacă legea prevede că „Agenții economici care

furnizează/prestează servicii de gospodărie comunală fără contracte cu utilizatorii,

în caz de neachitare a sumelor datorate, pot acționa conform prevederilor alin.(2)-

(4)”, nu se acceptă aplicarea acesteia decît în cazurile cînd contractele lipsesc cu

desăvîrșire (de ex.: furnizarea energiei electrice de ÎCS “Red Union Fenosa” fără

contract). În cazul în care contract există acesta nu poate fi ocolit sau ignorat cu

rea-credință. În consecință dreptul pretins în judecată de către SA Termocom nu

este opozabil decît subiectului cu care are contract încheiat. În caz contrar, persistă

riscul ca împotriva unuia și aceluiași utilizator de energie termică să fie intentate

acțiuni privind achitarea aceluiași serviciu prestat atît de către ÎMGFL, cît și de

către SA Termocom.

Conform statutului, ÎMGFL-18 are dreptul să încheie contracte cu

producătorii/ furnizorii din numele locatarilor, inclusiv și cu întreprinderea

termoenergetică („TERMOELECTRICA” S.A.) iar locatarii, la rândul lor, sunt

obligați să achite serviciile locativ - comunale prestate de către ÎMGFL -18.

ÎMGFL nr.18 în conformitate cu prevederile art.2 și art.3, alin.(l), lit.(b) a

Legii nr.1402 din 24.10.2002 cu privire la serviciile publice de gospodărie

comunală este operator adică persoană juridică care dispune, dirijează, exploatează

și întreține un sistem public de gospodărie comunală și furnizează consumatorilor

servicii publice de gospodărie comunală în baza unui contract inclusiv și

6

alimentarea cu energie termică.

Mai mult ca atît, instanța de recurs menționează că prevederile pct. 2.2,

Capitolul II din Statutul Întreprinderii municipale ,,Infocom”, aprobat prin decizia

Consiliului mun. Chișinău nr. 4/9 din 12 iunie 2001, stipulează scopul și sarcinile

întreprinderii și anume, perfectarea bonurilor de plată pentru serviciile comunale

oferite populației; colectarea plăților pentru serviciile comunale și distribuirea lor

prestatorilor de servicii; analiza informației prelucrate și prezentarea acesteia

conducerii Primăriei; elaborarea, de comun acord cu subdiviziunile Primăriei

municipiului Chișinău, a strategiilor informaționale la nivel de municipiu, unități

teritorial-administrative, unități economice; executarea de lucrări și prestarea de

servicii în domeniul tehnologiilor informaționale, practicarea altor activități,

similare activităților de bază ale întreprinderii, ce nu contravin legislației în

vigoare.

De altfel, Colegiul civil statuează că, ÎM ,,Infocom” în scopul perfectării

avizelor de plată pentru serviciile locativ-comunale, utilizînd la bază informația

primară prezentată lunar de către prestatori și gestionari, nu dispune de relații

contractuale cu persoanele fizice și nu are careva responsabilități față de aceste

persoane.

Respectiv, concluzia instanței de apel referitor la faptul de a obliga SA

”Termoelectrica ”, ÎMGFL nr. 18 și ÎM ”Infocom” să excludă datoria pentru

energia termică (încălzire și apă caldă) pe perioada anilor 2011 - 2015 pe

apartamentul nr. 43 din str. Crîngului, 12 mun. Chișinău, pe numele Elenei Ursu,

este neîntemeiată și contravine prevederilor legale enunțate mai sus.

Astfel, conchide instanța de recurs că instanța de apel în decizia sa nu a

elucidat pe deplin circumstanțele cauzei și nu a stabilit cu certitudine cine se face

responsabil și obligat să excludă datoria pentru energia termică (încălzire și apă

caldă) pe perioada anilor 2011 - 2015 pe apartamentul nr. 43 din str. Crîngului, 12

mun. Chișinău, pe numele Elenei Ursu.

Prin urmare, instanța de apel, anterior obligării pîrîților SA ”Termoelectrica ”,

ÎMGFL nr. 18 și ÎM ”Infocom” să excludă datoria pentru energia termică (încălzire

și apă caldă) în aceeași măsură, nu a stabilit care este responsabilitatea acestora față

de reclamanta Ursu Elena și care sunt relațiile contractuale de fapt și de drept.

În consecință, instanța de recurs conchide că la caz exigențele legalității și

temeiniciei unei hotărâri judecătorești nu au fost respectate. Se reține că actul

judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles de

părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și

obiecțiile formulate de către părți (principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84)5

privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcționării

justiției, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul Miniștrilor al Consiliului

Europei), ceea ce la cazul prezentei spețe este lipsă.

Se reiterează că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, prezumă dreptul la о hotărâre și decizie motivate. Motivarea este о

parte a hotărârii în care instanța judecătorească în mod obligatoriu își expune

concluziile formulate în privința cauzei deferite spre soluționare.

Potrivit unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri

7

motivate constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces

echitabil și acesta presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în

hotărâri asupra tuturor cerințelor acțiunii, precum și argumentelor invocate de către

părți întru, respectiv, admiterea sau respingerea acestora (speța Garcia Ruiz c.

Spaniei, hotărârea din 21 ianuarie 1999).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că decizia instanței

de apel nu satisface standardele procedurale ale legalității și temeiniciei unui act

judecătoresc și că s-a constatat într-o manieră certă încălcarea certă a normelor de

drept procedural, omisiuni care nu pot fi corectate de către instanța de recurs la

examinarea pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul declarat de către SA „Termoelectrica”, a casa integral decizia Curții de

Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 și a remite pricina spre rejudecare în instanța

de apel în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele

menționate și reexaminând pricina, să emită o decizie legală și întemeiată,

respectând dreptul garantat al părților la un proces echitabil.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Societatea pe acțiuni „Termoelectrica”.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ursu Elena împotriva

Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18, Societății pe

acțiuni „Termoelectrica” și Întreprinderea municipală ”Infocom” cu privire la

anularea ordinelor de încasare a numerarului, excluderea sumelor pentru energie

termică (apă caldă și încălzire), obligarea a înceta calcularea și prezentarea spre

plată a plăților pentru energia termică (încălzire) și pentru energie termică (apă

caldă), cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecători.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul: Valeriu Doagă

Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva

Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

8