2ra-1964/18 — obligarea de a anula datoria pentru energia termica

Dosarul nr.2ra-1964/2018

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (A. Miron)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu)

Î N C H E I E R E

14 noiembrie 2018 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală de

Gestionare a Fondului Locativ nr.21 (în procedura falimentului),

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Roadedeal

împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr.21,

Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” și Întreprinderea Municipală „Infocom”,

privind obligarea de a anula datoria pentru energia termică (apă caldă), cu radierea

sumei din factura de plată,

împotriva deciziei din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 12 septembrie 2016, Mihail Roadedeal a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎMGFL-21, intervenienți accesorii SA „Termoelectrica”, ÎM

„Infocom”, solicitînd obligarea ÎMGFL-21 de a anula datoria în sumă de 27 263,58

lei, cu radierea sumei de 27 263,58 lei din factura de plată pentru energia termică

(apă caldă) indicată, începînd cu luna decembrie 2010 pînă în momentul executării

hotărîrii judecătorești, cît și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 09 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

s-a atribuit calitatea de pîrît SA „Termoelectrica” și ÎM „Infocom” (f.d. 57).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 23 ianuarie 2015

ÎMGFL-21 a depus împotriva sa cerere de chemare în judecată privind încasarea

datoriei în mărime de 27 263,58 lei, examinată de către Judecătoria Rîșcani,

mun.Chișinău.

Prin decizia din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

său și s-a dispus casarea hotărîrii din 25 iunie 2015 a Judecătoriei Rîșcani,

mun.Chișinău, fiind emisă hotărîre de respingere a cerințelor ca fiind înaintate

tardiv, cu omiterea termenului de prescripție.

Prin decizia din 06 aprilie 2016 a Curții Supreme de Justiție, s-a menținut

decizia din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău.

1

Astfel, pe cauza de încasare a datoriei în mărime de 27 263,58 lei există o

hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă. Hotărîrii îi revine un rol de apărare

a drepturilor, libertăților și intereselor ocrotite de lege și dispune de puterea lucrului

judecat.

În scopul soluționării extrajudiciare a litigiului la data de 30 iunie 2016 s-a

adresat cu o cerere în adresa ÎMGFL-21, solicitînd anularea datoriei neîntemeiat

inclusă în factură, începînd cu luna decembrie 2010 în sumă de 27 263,58 lei.

La data de 25 iulie 2016 a parvenit răspunsul neîntemeiat de refuz în

satisfacerea cerințelor, din care motiv s-a adresat cu prezenta cerere în judecată.

Prin hotărârea din 23 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a obligat ÎMGFL-21 și SA „Termoelectrica” să excludă din bonurile de plată

pentru apartamentul nr.xxxxxx suma de 27 263,58 lei, cu titlu de datorie pentru

energie termică acumulată pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 01 aprilie 2014, cît și

încasarea cheltuielilor de judecată sub forma taxei de stat în sumă de 100 lei.

Prin încheierea din 23 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a corectat greșeala din dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

nr.2-2159/17 din 23 octombrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în

judecată a reclamantului Mihail Roadedeal împotriva ÎMGFL-21, SA

„Termoelectrica”, ÎM „Infocom” privind excluderea datoriei din factură, prin

excluderea din textul dispozitivului hotărîrii a sintagmei „intervenient accesoriu”.

Prin decizia din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de către ÎMGFL-21 (în procedura falimentului), fiind menținută hotărîrea

din 23 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Roadedeal împotriva ÎMGFL-21,

privind obligarea ÎMGFL-21 să anuleze datoria din factura de plată pentru energia

termică (apă caldă) și încasarea taxei de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că circumstanțele pricinii

au fost stabilite just și legal de către prima instanță și nu este necesară verificarea

suplimentară a unor dovezi noi, normele de drept material fiind aplicate corect, iar

motivele menționate de apelant nu și-au găsit confirmare, nu au cuprins argumente

sau dovezi noi, ceea ce denotă caracterul formal și pur declarativ al acestora, fapt

care nu poate pune la îndoială legalitatea hotărîrii contestate.

La 17 iulie 2018, ÎMGFL-21 (în procedura falimentului) a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei din 23 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei hotărîri prin care cererea de

chemare în judecată a lui Mihail Roadedeal împotriva ÎMGFL-21 privind anularea

datoriei în sumă de 27 263,58 lei cu radierea sumei din factura de plată pentru

energie termică (apă caldă) să fie respinsă ca nefondată.

Ca temei de declarare a recursului a menționat prevederile art.432 alin.(1), (2)

lit.c) Cod de procedură civilă.

În motivarea recursului a indicat că, concluziile instanței de apel contravin

circumstanțelor de fapt stabilite, cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Concluziile privitor la faptul că ÎMGFL-21 este obligată să excludă din ordinul

(factura) de plată a sumei, emis pe numele Mihail Roadedeal în legătură cu faptul că

inițial acțiunea ÎMGFL-21 împotriva lui Mihail Roadedeal privind încasarea datoriei

a fost respinsă ca tardivă, făcînd trimitere în acest sens la prevederile art.267 și 272

Cod civil, denotă interpretarea și aplicarea eronată de către instanțele judecătorești a

normei materiale menționate. Anume, expirarea prescripției nu duce la stingerea

2

dreptului subiectiv. Termenele de prescripție se referă la termenele de apărare a

drepturilor civile și a intereselor protejate de lege, ele fiind examinate ca perioade de

timp pentru adresare în instanța de judecată cu cereri de apărare sau exercitare

forțată a drepturilor sale sau a intereselor protejate de lege. Astfel, ÎMGFL-21 a

pierdut dreptul de a cere pe cale judiciară încasarea forțată a datoriei, odată cu

expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, dar nu și dreptul asupra întregii

datorii existente. Expirarea termenului de prescripție extinctivă, deși constituie un

temei de refuz pentru debitor de a executa obligația față de creditor, nu reprezintă în

același timp și un temei de stingere a dreptului subiectiv civil. Mai mult ca atît,

expirarea termenului de prescripție extinctivă nu a fost atribuit de legiuitor la

categoria mijloacelor juridice de stingere a obligațiilor. Faptul că a expirat termenul

de prescripție extinctivă în privința unei obligații pecuniare nu presupune sub nici o

formă stingerea acestei obligații, ci doar dreptul debitorului de a refuza executarea

ei, implicit și imposibilitatea creditorului de a solicita executarea silită în privința

unei obligații, aceasta devenind o obligație naturală.

Excluderea sau recalcularea unor sume din bonurile de plată pentru serviciile

locative și comunale sau recalcularea unor sume din bonurile de plată pentru

serviciile locative și comunale înaintate locatarilor, poate avea loc doar în cazurile

cînd în procesul de calculare a acestora s-au admis erori de calcul sau din anumite

motive serviciile nu au fost prestate sau prestate necalitativ. Astfel, cerința privind

radierea din bonurile de plată pentru ap.xxxxxxxx care aparține cu drept de

proprietate lui Mihail Roadedeal, nu poate fi admisă, așa cum Mihail Roadedeal nu

a invocat nici unul din motivele ce s-ar referi la erori de calcul sau prestare

necalitativă a serviciilor comunale, energie termică (apă caldă).

Datoria pentru serviciile comunale-energie termică în sumă de 27 263,58 lei

poate fi exclusă din bonul de plată doar în cazurile expres prevăzute de lege.

Expirarea termenului de prescripție nu se regăsește la capitolul stingerea obligațiilor.

În conformitate cu art.434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 05 aprilie 2018 a Curții de

Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 08 mai

2018 (f.d.154), fiind recepționată de ÎMGFL-21 (în procedura falimentului) la data

de 17 mai 2018 (f.d.161), recursul declarat la 17 iulie 2018 de ÎMGFL-21 (în

procedura falimentului), fiind depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art.439 alin.(2), (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎMGFL-21 (în procedura

falimentului) este inadmisibil din următoarele considerente.

3

În conformitate cu art.432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎMGFL-21 (în procedura

falimentului) nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

4

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art. 6

motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a

se vedea inter alia, Helle v.Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55; Latourniere

v.Franța, 10 decembrie 2002, parag.2; Hansen v.Norvegia, 2 octombrie 2014,

parag.71-74). De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune

motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe

dispozițiile legale specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”,

ceea ce s-a constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen vs

Finlanda (nr.2), 13 ianuarie 2009, parag.24; Papaioannou vs Grecia, 2 iunie 2016,

parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de ÎMGFL-21 (în procedura falimentului).

În conformitate cu art.art.270, 433 lit.a), 440 alin.(1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de ÎMGFL-21 (în procedura

falimentului).

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5