3ra-374/18 — calcularea si achitarea indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pina la virsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral

3ra-374/18 — calcularea si achitarea indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pina la virsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău dosarul nr. 3ra-374/18

Judecător: Oleg Melniciuc

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: M.Guzun, Iu.Cotruță, N.Simciuc

D E C I Z I E

30 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

Având în componența sa:

Președintele ședinței, judecător: Iulia Sîrcu

judecători: Galina Stratulat

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Dumitru Visternicean

examinând recursurile declarate de către Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră și Tașlîc Lilia,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tașlîc Lilia

împotriva Departamentului Poliției de Frontieră (în prezent Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră), intervenient accesoriu Casa Națională de

Asigurări Sociale privind calcularea și achitarea indemnizației de maternitate și

a indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani,

repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017,

c o n s t a t ă :

La 16 septembrie 2016, Tașlîc Lilia a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Departamentului Poliției de Frontieră (în prezent Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră), intervenient accesoriu Casa Națională de

Asigurări Sociale (în continuare CNAS) privind calcularea și achitarea

indemnizației de maternitate și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului

până la vârsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 14 septembrie 2012 s-a

căsătorit cu Tașlîc Nestor – Artur, iar din căsătorie și viață în comun au un copil

minor – xxxx, născut la xxxx.

A menționat reclamanta că nu este angajată în câmpul muncii și se află la

întreținerea soțului, Tașlîc Nestor – Artur, care la rândul său, activează în cadrul

Departamentului Poliției de Frontieră.

1

La 22 iulie 2016 a depus către angajatorul soțului – Departamentul Poliției

de Frontieră o cerere, prin care a solicitat stabilirea, calcularea și achitarea

indemnizației pentru concediul de maternitate și indemnizației lunare pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, însă prin răspunsul pârâtei din 18

august 2016 i-a fost refuzat, din motiv că obligația de a achita indemnizația

pentru concediul de maternitate și indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului

până la vârsta de 3 ani îi revine Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Consideră că răspunsul pârâtului este ilegal, deoarece contravine

prevederilor art. 123, 124 alin. (1) și (2) Codul muncii, ale Legii cu privire la

indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de

asigurări sociale și ale Legii privind sistemul public de asigurări sociale.

A indicat reclamanta că pârâtul interpretează abuziv prevederile legii ca

fiind una discriminatorie și consideră că nejustificat este privată de valorificarea

deplină a unui drept recunoscut de lege.

Din considerentul că prin acțiunile sale ilegale pârâtul i-a provocat

reclamantei suferințe psihice, cauzându-i un prejudiciu moral pe care îl

estimează la suma de 10 000 lei, ultima a depus prezenta cerere de chemare în

judecată, solicitând obligarea Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili,

calcula și achita indemnizația de maternitate, indemnizația lunară pentru

creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, precum și încasarea din contul

Departamentului Poliției de Frontieră în beneficiul său a prejudiciului moral în

sumă de 10000 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei (f.d.4-9).

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău din 23 decembrie

2016, cererea de chemare în judecată depusă de Tașlîc Lilia a fost admisă parțial,

fiind obligat Departamentul Poliției de Frontieră să-i calculeze și să-i achite

reclamantei Tașlîc Lilia indemnizația de maternitate în legătură cu nașterea

copilului xxxx, născut la xxxx. Suplimentar, s-a dispus încasarea din contul

Departamentului Poliției de Frontieră în beneficiul reclamantei Tașlîc Lilia a

cheltuielilor de judecată sub formă de cheltuieli pentru acordarea asistenței

juridice în sumă de 1800 lei. În rest, pretențiile din cererea de chemare în

judecată privind obligarea Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili,

calcula și achita reclamantei Tașlîc Lilia a indeminizației lunare pentru creșterea

copilului xxxx până la vîrsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral cauzat în

sumă de 10 000 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de exced suma de

1800 lei, au fost respinse ca fiind nefondate (f.d.68).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 au fost respinse

apelurile declarate de către Departamentului Poliției de Frontieră și de către

Tașlîc Lilia (f.d.125).

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei enunțate, la 30 august 2017,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a contestat-o cu recurs, solicitînd

admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei Curții de Apel Chișinău din 13

iunie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău din 23 decembrie

2016 în partea admiterii pretenției reclamantei Tașlîc Lilia, cu pronunțarea în

această parte a unei noi hotărâri, prin care cerere de chemare în judecată depusă

de către Tașlîc Lilia să fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

2

În susținerea recursului a indicat că la caz, atât decizia instanței de apel

cât și hotărârea primei instanțe în partea contestată sunt ilegale și neîntemeiate

și care urmează a fi casate, pe motiv că nu a fost aplicată legea care trebuia să

fie aplicată și s-a interpretat în mod eronat legea și, anume instanțele ierarhic

inferioare eronat și contrar art. 46 alin. (1) al Legii nr.780 din 27 decembrie 2001

privind actele legislative, au aplicat retrospectiv prevederile art. 47 al Legii nr.

283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliția de frontieră care au intrat în

vigoare la 12 decembrie 2016, ceea ce este inadmisibil.

A precizat că atribuția de stabilire și achitare a indemnizației de

maternitate soției aflate la întreținerea soțului până la completarea art.47 al Legii

nr. 283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliția de Frontieră, se atribuie

CNAS, iar concluziile instanțelor judecătorești cu privire la temeinicia cerințelor

intimatei și obligarea Departamentului Poliției de Frontieră la calcularea și

achitarea îndemnizației de maternitate le consideră ca fiind greșite.

În rezultat, instanțele de judecată ierarhic inferioare s-au eschivat de la

exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au

examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu

au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând

hotărâri neîntemeiate de admitere parțială a cererii de chemare în judecată, astfel

fiindu-i încălcat în mod direct dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei

(f.d.135-138).

La 30 august 2017, manifestând dezacord față de decizia instanței de apel,

Tașlîc Lilia a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea

parțială a deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 și a hotărârii

Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău din 23 decembrie 2016 în partea respingerii

pretențiilor reclamantei privind obligarea Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră de a stabili, calcula și achita indemnizația lunară pentru creșterea

copilului până la vârsta de 3 ani și în partea admiterii parțiale a pretenției privind

încasarea cheltuielilor de judecată, cu pronunțarea în aceste părți a unei noi

hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă în sensul

declarat.

În motivarea recursului, Tașlîc Lilia a invocat încălcarea de către instanța

ierarhic inferioara a prevederilor art.6 par.1 CEDO. Totodată, a indicat faptul că

instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor suplimentare invocate prin

cererea de anexare a probelor, nu a aplicat prevederile legii civile care urmau să

fie aplicate și a aplicat prevederile legii civile ce nu trebuiau aplicate (f.d.139-

145).

La 26 februarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimaților copiile cererilor de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referințelor (f.d.148).

La 19 martie 2018, Tașlîc Lilia a depus referință în care menționează că

recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nu se

încadrează în prevederile legale, motiv pentru care urmează a fi declarat

inadmisibil (f.d.150).

3

La 21 martie 2018, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus

referință asupra recursului declarat de către Tașlîc Lilia, în care a menționat că

pretențiile ultimei sunt neîntemeiate, motiv pentru care solicită respingerea

recursului ca fiind inadmisibil (f.d.153).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că, recursurile înaintate de către Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră și Tașlîc Lilia sunt declarate în termen, având în vedere

faptul că, la dosar nu există probe care ar confirma faptul că recurenții ar fi

recepționat decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2018, recursurile

declarate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Tașlîc Lilia au

fost considerate admisibile și fără a prejudicia fondul s-a dispus judecarea

acestora de către completul din 5 judecători.

În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează

fondul recursului.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în

cererile de recurs și în referințe, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs

declarată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este neîntemeiată și

urmează a fi respinsă, iar cererea de recurs depusă de către Tașlîc Lilia este

întemeiată și care urmează a fi admisă, cu casarea parțială a deciziei instanței de

apel în partea respingerii pretenției privind obligarea Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră de a stabili, calcula și achita reclamantei Tașlîc Lilia

indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, și în partea

admiterii parțiale a pretenției privind încasarea cheltuielilor de judecată cu

remiterea pricinii în aceste părți spre rejudecare în instanța de apel. În rest,

decizia instanței de apel urmează a fi menținută.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța după ce judecă

recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel

și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de

apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

După cum denotă actele cauzei, la 14 septembrie 2012 reclamanta

Mîndreanu Lilia (după căsătorie Tașlîc Lilia) s-a căsătorit cu Tașlîc Nestor –

Artur (f.d.18), iar din căsătorie și viață în comun au un copil minor – xxxx, născut

la xxxx (f.d.20).

4

La fel, s-a constatat că, reclamanta Tașlîc Lilia nu este angajată în câmpul

muncii și se află la întreținerea soțului, Tașlîc Nestor – Artur, care la rândul său,

activează în bază de contract din 23 ianuarie 2015 în cadrul Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră (f.d 21,22-25,36,37).

Tot actele cauzei atestă că la 22 iulie 2016 reclamanta Tașlîc Lilia a depus

către angajatorul soțului – Departamentul Poliției de Frontieră (în prezent

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) o cerere, solicitând stabilirea,

calcularea și achitarea indemnizației pentru concediul de maternitate și

indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani (f.d.14-15),

însă prin răspunsul pârâtei Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din 18

august 2016 i-a fost refuzat în admiterea cerințelor, din motiv că obligația de a

achita indemnizația pentru concediul de maternitate și indemnizația lunară pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani îi revine Casei Naționale de Asigurări

Sociale (f.d.16).

Din considerentul că după cum invocă reclamanta că, răspunsul pârâtului

este ilegal, deoarece contravine prevederilor art. 123, 124 alin. (1) și (2) Codul

muncii, ale Legii cu privire la indemnizațiile pentru incapacitate temporară de

muncă și alte prestații de asigurări sociale și ale Legii privind sistemul public de

asigurări sociale și prin acțiunile sale ilegale pârâtul i-a provocat suferințe psihice,

cauzându-i un prejudiciu moral, ultima a depus prezenta cerere de chemare în

judecată, solicitând obligarea Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili,

calcula și achita indemnizația de maternitate, indemnizația lunară pentru creșterea

copilului până la vârsta de 3 ani, precum și încasarea din contul Departamentului

Poliției de Frontieră în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 10000 lei

și a cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei (f.d.4-9).

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanță a ajuns la

concluzia temeiniciei acțiunii pe care a admis-o parțial, soluția fiind întemeiată

pe faptul că indemnizația de maternitate derivă din raporturile de muncă și prin

urmare este susceptibilă încasării din contul angajatorului, în speță a

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în subordinea căruia activează

salariatul (reclamantul) la momentul înaintării acțiunii în instanța de judecată,

dacă legea nu prevede altfel.

Corespunzător, instanța de fond a ajuns la concluzia:

- temeiniciei parțiale a pretențiilor din cererea de chemare în judecată

privind obligarea Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili, calcula

și achita reclamantei Tașlîc Lilia indemnizația de maternitate în legătură

cu nașterea copilului xxxx și dispunerii încasării din contul

Departamentului Poliției de Frontieră în beneficiul reclamantei Tașlîc Lilia

a cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 1800 lei și,

- netemeiniciei pretențiilor din cererea de chemare în judecată privind

obligarea Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili, calcula și

achita reclamantei Tașlîc Lilia indeminizația lunară pentru creșterea

copilului xxxx până la vîrsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral cauzat

în sumă de 10 000 lei și încasării cheltuielilor de judecată în mărime de

exced suma de 1800 lei (f.d.71-74).

5

Judecând apelurile declarate de către Departamentului Poliției de

Frontieră și Tașlîc Lilia, instanța de apel le-a respins și a menținut hotărârea

primei instanțe.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a conchis că concluzia

primei instanțe despre necesitatea admiterii parțiale a cererii de chemare în

judecată este justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul

dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform

cerințelor art. 130 CPC (f.d.126-132).

Instanța de recurs menționează că, decizia Curții de Apel Chișinău din 13

iunie 2017, a fost contestată de către:

- recurentul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în partea

admiterii pretenției reclamantei Tașlîc Lilia privind obligarea

Departamentului Poliției de Frontieră să-i calculeze și să-i achite

reclamantei Tașlîc Lilia indemnizația de maternitate în legătură cu

nașterea copilului xxxx și de

- recurenta Tașlîc Lilia în partea respingerii pretențiilor privind obligarea

Departamentului Poliției de Frontieră de a stabili, calcula și achita

indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani și în

partea admiterii parțiale a pretenției privind încasarea cheltuielilor de

judecată.

Prin urmare, prin prima art. 442 alin. (1) CPC, care statuează expres că

judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în

limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat,

legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi, prezenta cauză

urmează a fi examinată sub aspectul legalității și temeiniciei deciziei în părțile

enunțate.

Cu referire la recursul declarat de către Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a reitera în prezenta

speță prevederile art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale

nr. 489 din 08 iulie 1999 din care rezultă că următoarele noțiuni au următoarea

semnificație: asigurat – persoană fizică aptă pentru muncă, cu domiciliul sau

reședința în Republica Moldova, având obligația de a plăti contribuții de

asigurări sociale în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea, limitarea

sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege; indemnizație de maternitate

– formă de protecție socială ce constă dintr-o sumă de bani acordată prin

sistemul public de asigurări sociale femeilor asigurate, precum și celor care au

încetat plata contribuției de asigurări sociale în condițiile prevăzute de lege, în

caz de naștere a copilului.

Din prevederile art. 2 din aceeași lege rezultă că dreptul la asigurări

sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile legii, prin sistemul public

de asigurări sociale.

Totodată, prevederile art. 3 lit. e) din Legea vizată prevede că, sistemul

public de asigurări sociale (denumit în continuare sistem public) se organizează

și funcționează avînd ca principii de bază: principiul contributivității, conform

6

căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate

de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public; drepturile de

asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Din prevederile art. 124 alin. (1) Codul muncii rezultă că femeilor

salariate și ucenicelor, precum și soțiilor aflate la întreținerea salariaților, li se

acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de

70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 și mai mulți feți – 112 zile

calendaristice) și concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în

cazul nașterilor complicate sau nașterii a doi sau mai mulți copii – 70 de zile

calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizații în modul

prevăzut la art.123 alin.(2).

Astfel, din prevederea legală enunțată, rezultă că de dreptul la plata

indemnizațiilor prevăzute la art.123 alin.(2) din Codul muncii îl au, inclusiv,

soțiile aflate la întreținerea salariaților.

Prevederi similare se regăsesc și în art. 16 alin. (1) din Legea privind

indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de

asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, care statuează că asiguratele, soțiile

aflate la întreținerea soților salariați și șomerele care s-au aflat la evidență în

instituțiile medico-sanitare din Republica Moldova, care au dreptul la concediu

de maternitate, ce include concediul prenatal și concediul postnatal, beneficiază

de indemnizație de maternitate.

Iar conform art. 7 alin. (13) din aceeași lege, baza de calcul al

indemnizației de maternitate acordate soțiilor aflate la întreținerea soților

asigurați o constituie venitul mediu lunar asigurat al soțului, determinat în

condițiile prezentului articol.

Din prevederile art. 41 lit. c) din Legea privind sistemul public de

asigurări sociale nr. 489 din 08 iulie 1999 rezultă că asigurații din sistemul

public au dreptul, în afară de pensie, la: indemnizație de maternitate.

Aceleași prevederi se regăsesc și în art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea privind

indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de

asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004.

Aceste prevederi legale au fost dezvoltate în Regulamentul cu privire la

condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru

incapacitate temporară de muncă și altor prestații de asigurări sociale, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005.

Astfel, conform pct. 19 din Regulamentul vizat, indemnizația de

maternitate femeilor asigurate, ucenicelor (în continuare – femei asigurate) și

soțiilor aflate la întreținerea soților asigurați se stabilesc de către structurile

teritoriale de asigurări sociale.

Iar conform art. 491 din același Regulament (în vigoare la data examinării

cauzei în recurs), soția care se află la întreținerea soțului asigurat beneficiază de

indemnizație de maternitate dacă, la data acordării concediului de maternitate,

nu este angajată în cîmpul muncii, fapt confirmat prin carnetul de muncă sau

prin declarația scrisă pe proprie răspundere (anexa nr. 6) că nu realizează venit

asigurat și nu este persoană asigurată de riscul respectiv.

7

Din prevederile art. 37 alin. (4) din Legea cu privire la activitatea Poliției

și statutul polițistului (în vigoare până la 07 iulie 2017) rezultă că, concediul de

maternitate, inclusiv pentru soția polițistului care se află la întreținerea acestuia,

se acordă conform dispozițiilor generale. Baza de calcul și cuantumul

indemnizațiilor acordate pentru perioada aflării în concediile prevăzute la

alin.(4) se stabilesc în modul și condițiile prevăzute de Legea nr.289-XV din 22

iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte

prestații de asigurări sociale, similar persoanelor asigurate. Indemnizațiile

acordate pentru perioada aflării în concediile prevăzute la alin.(4) se plătesc la

locul de serviciu al polițistului din bugetul de stat.

Aceleași prevederi se regăsesc și în art. 47 din Legea cu privire la Poliția

de frontieră.

Raportând normele legal enunțate la circumstanțele speței deduse

judecății, Colegiul judiciar consideră întemeiată concluzia instanțelor ierarhic

inferioare privind necesitatea admiterii pretenției reclamantei Tașlîc Lilia, în

partea ce se referă la obligarea Departamentului Poliției de Frontieră (în prezent

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) de a stabili, calcula și achita

reclamantei indemnizația de maternitate, or, angajații Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră sunt asigurați în sistemul public de asigurări sociale de stat

prin efectul legii, iar viața, sănătatea și bunurile angajaților Polițiștilor de

frontieră precum și persoanele aflate la întreținerea acestora sânt supuse

asigurării obligatorii de stat în modul stabilit de legislație. Aceasta deoarece

odată ce Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră reprezintă două entități juridice distincte, și pe cale de consecință au

atribuții și surse de finanțare diferite, debitor al obligației de achitare a sumelor

bănești ce rezultă din raporturile de muncă este entitatea în subordinea căruia

activează creditorul obligației la momentul înaintării acțiunii în modul prevăzut

de lege.

Astfel, nu pot fi reținute argumentele recurentului Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră precum că obligația de a stabili, calcula și achita

reclamantei Tașlîc Lilia indemnizația de maternitate îi revine Casei Naționale

de Asigurări Sociale, deoarece ținând cont de modificările operate în legislația

internă, anume angajatorului îi revine obligațiunea de a achita indemnizațiile de

îngrijire a copilului minor dacă soția polițistului este aflată la întreținerea

acestuia.

În circumstanțele relevate și în contextul nomelor de drept citate, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

în mod cert constată că, recurenta-reclamantă Tașlîc Lilia, neangajată în câmpul

muncii, neasigurată social în alte condiții și aflată la întreținerea soțului are

dreptul la indemnizația de maternitate în legătură cu nașterea copilului minor,

de la locul de serviciu al soțului Tașlîc Nestor – Artur, colaborator al

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, din bugetul de stat.

Or, în condițiile în care recurenta-reclamantă se află la întreținerea soțului,

anume angajatorului, adică Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, îi

revine obligațiunea de a-i stabili, calcula și achita recurentei-reclamante

8

indemnizația de maternitate, deoarece soțul Liliei Tașlîc – Tașlîc Nestor – Artur,

care este unicul întreținător este colaborator al Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră, iar după cum s-a menționat supra atât angajații Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră, cât și soțiile acestora aflate la întreținerea lor,

prin efectul legii sunt asigurați în sistemul public obligatoriu de la bugetul de

stat, respectiv beneficiază de indemnizația de maternitate.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Cu referire la recursul declarat de către Tașlîc Lilia, Colegiul judiciar

relevă următoarele.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2) și (5) CPC, instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în

hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au

importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele

prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

Totodată, potrivit art. 390 alin. (1) lit. d), e) și f) CPC, decizia instanței de

apel trebuie să conțină expunerea succintă a hotărîrii primei instanțe, a motivelor

cererii de apel, a noilor probe, lămuririle participanților la procesul în apel;

motivele concluziilor instanței de apel și referirea la legea guvernantă;

concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.

Analizând conținutul deciziei contestate, în raport cu prevederile legale

menționate, Colegiul conchide că instanța de apel, judecînd apelul, a trecut în

mod superficial asupra circumstanțelor pricinii, fără a se expune asupra tuturor

solicitărilor reclamantei Tașlîc Lilia, inclusiv nu s-a expus asupra argumentelor

suplimentare a reclamantei-apelante invocate prin cerere de anexare a probelor

la cererea de apel (f.d.96), or, recurenta Tașlîc Lilia a depus cerere de chemare

în judecată solicitînd inclusiv obligarea intimatului Departamentul Poliției de

Frontieră (în prezent Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) de a stabili,

calcula și achita indemnizația de maternitate, indemnizația lunară pentru

creșterea copilului până la vârsta de 3 ani și încasarea cheltuielilor de judecată

(f.d.4-9).

Instanța de apel, însă, s-a expus în motivare doar asupra temeiniciei

cerinței reclamantei privind stabilirea, calcularea și achitarea indemnizației de

maternitate nu și asupra temeiniciei sau netemeiniciei cerinței reclamantei

privind stabilirea, calcularea și achitarea idemnizației pentru creșterea copilului

minor până la vârsta de 3 ani. La fel, instanța de apel nu s-a expus în nici un fel

asupra pretenției privind încasarea cheltuielilor de judecată.

Aceste fapte indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o

încălcare a dreptului recurentei Tașlîc Lilia de a se bucura de drepturile sale

9

procedurale în condițiile normelor în vigoare, precum și a principiului egalității

armelor în proces.

În această ordine de idei, este cert că omiterea aspectelor menționate de

către instanța de apel, direct indică la examinarea superficială a apelului, fără a

fi supusă controlului temeinicia și corectitudinea soluției date de prima instanță

în părțile respective prin prisma prevederilor legale, aplicabile cazului.

În speță, prezintă relevanță și faptul că folosirea criteriilor pentru

determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieșind din specificul

acestui, presupune prin sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe a

situației de fapt și de drept, care, este diferită de la caz la caz.

Iar în sensul art. 6 alin. (1) al Convenției, noțiunea de proces echitabil

impune ca instanța de judecată să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să

examineze efectiv problemele esențiale care-i sunt supuse aprecierii și să nu se

mulțumească de a proba pur și simplu concluziile uneia dintre părți.

Din aceste considerente, Colegiul constată încălcarea cu certitudine de

către instanța inferioară a normelor procedurale și anume omiterea de a se

expune asupra tuturor solicitărilor recurentei, ceea ce este inadmisibil, or,

circumstanțele relatate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, fapt

reflectat și de jurisprudența CEDO, iar în scopul stabilirii temeiniciei sau

netemeiniciei cerinței date, era indispensabil, alături de cele constatate, de a se

expune și în privința acestora.

Aici, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție relevă, că decizia instanței de apel, trebuie să

corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înțeleasă de părțile implicate

în proces, și să răspundă în mod expres la toate cererile și obiecțiile formulate

de apelant și intimat (Principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84) 5 privind

principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea justiției adoptată de

Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la 28 februarie 1984).

Astfel, formulările din conținutul deciziei trebuie să corespundă

exigențelor de corectitudine, certitudine, deplinătate, claritate, consecutivitate,

logică, elocvență, lipsă de rezerve (necondiționalitate), oficialitate și pertinență.

Atunci, când instanța de apel, examinând apelul și adoptă o decizie prin

care menține hotărârea primei instanțe, urmează a ține cont de faptul, că instanța

de apel este obligată să examineze pricina, în limita pretențiilor înaintate de

reclamant.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluția instanței de apel nu

conține o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării

soluției la care s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitate să

exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia

și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de

lege.

Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de

apel urmează a fi casată în părțile respective cu remiterea cauzei spre rejudecare

în instanța de apel.

10

În același timp, instanța de recurs menționează că, instanța de apel la

reexaminarea pricinii trebuie să trateze separat fiecare dintre cerințele înaintate

de recurenta Tașlîc Lilia.

Din considerentele menționate Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul declarat de către Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și de a

admite recursul declarat de către Tașlîc Lilia sub aspectele sus – enunțate.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și c) CPC, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră.

Se admite recursul declarat de către Tașlîc Lilia.

Se casează parțial decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tașlîc Lilia împotriva

Departamentului Poliției de Frontieră (în prezent Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră), intervenient accesoriu Casa Națională de Asigurări Sociale privind

calcularea și achitarea indemnizației de maternitate și a indemnizației lunare

pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral și

încasarea cheltuielilor de judecată, în partea respingerii pretenției privind

obligarea Departamentului Poliției de Frontieră (în prezent Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră) de a stabili, calcula și achita reclamantei Tașlîc Lilia

indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, și în partea

admiterii parțiale a pretenției privind încasarea cheltuielilor de judecată cu

remiterea pricinii în aceste părți spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

În rest, decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 se menține.

Decizia în partea respingerii recursului Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră și menținerii deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 este

irevocabilă, iar în partea remiterii pricinii spre rejudecare nu se supune nici unei

căi de atac.

Președintele ședinței,

judecător: Iulia Sîrcu

judecători: Galina Stratulat

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Dumitru Visternicean

11