2ra-827/18 — modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- modificarea cuantumului pensiei de întreţinere a copiilor minori
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-827/18 — modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
prima instanță: C. Prisacari dosarul nr. 2ra-827/18
instanța de apel: A.Gheorghieș
O. Moraru, A. Ciobanu
Î N C H E I E R E
16 mai 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă
Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Nina Vascan
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de
reprezentantul luiXXXXX, avocatul Odobescu Ghenadie împotriva deciziei Curții
de Apel Bălți din 12 decembrie 2017,
adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
XXXXX împotriva XXXXX cu privire la modificarea cuantumului pensiei de
întreținere a copiilor minori
c o n s t a t ă:
La 22 iunie 2017 XXXXXa depus cerere de chemare în judecată împotriva
XXXXXcu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor
minori-XXXXX, născuți la XXXXX.
În motivarea acțiunii a menționat că, Judecătoria Edineț prin hotărîrea din 10
aprilie 2017 a stabilit locul de trai al copiilor minori cu mama, XXXXX, domiciliată
în XXXXX, cu încasarea pensiei de întreținere în sumă fixă a câte 1000 de lei
lunar pentru fiecare copil.
Reclamantul menționează, că nu are posibilitate de a achita această sumă,
deoarece nu este încadrat în cîmpul muncii.
Reclamantul solicită de a modifica cuantumul pensiei de întreținere a copiilor
minori de la 1000 de lei pînă la 880 de lei lunar pentru fiecare copil.
Judecătoria Edineț, sediul Central prin hotărârea din 12 septembrie 2017 a
respins acțiunea ca neîntemeiată.
În susținerea poziției prima instanță a reținut că, pîrîtul nu poate fi absolvit de
obligația de a contribui la întreținerea copiilor minori în măsura care să le asigure
ultimilor un nivel de trai decent și corespunzător din motiv că, nu deține un loc de
muncă stabil.
Prima instanță a notat, că suma de 1000 de lei lunar pentru fiecare copil, la
plata căreia pîrîtul a fost obligat prin hotărîre judecătorească, este o sumă
rezonabilă cu minimul necesar de existență pentru un copil, conform informației
oficiale oferite de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova.
1
Prima instanță a invocat, că urmează a fi luat în considerare și faptul, că
pârâta nu este angajată în cîmpul muncii, respectiv nu are un venit stabil și
constant, întreținându-se pe sine, dar și pe copiii minori, care se află la educația
ei, muncind periodic.
Curtea de Apel Bălți, prin decizia din 12 decembrie 2017 a respins apelul
declarat de avocatul Odobescu Ghenadie în interesele lui XXXXX și a menținut
hotărîrea primei instanțe.
La 26 februarie 2018 reprezentantul luiXXXXX, avocatul Odobescu Ghenadie
a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 12 decembrie 2017,
solicitînd admiterea recursului,casarea hotărîrilor judecătorești, cu emiterea unei noi
hotărîri de admitere a acțiunii.
În motivarea recursului a invocat că, instanțele de judecată nu au constatat și
elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea litigiului
în cauză.
A mai menționat, că recurentul nu dispune de un loc de muncă stabil, iar
pentru lucrările sezoniere îi sunt achitate sume mici de bani.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,
Completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din
următoarele motive.
Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,
asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate
eronat în cazul în care instanța judecătorească:
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat în mod eronat legea;
d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate
eronat în cazul în care:
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la
judecarea ei;
b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a
procesului;
d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost
implicate în proces;
e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;
f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de
declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut
2
duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs
consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau
în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din
oficiu și în toate cazurile.
În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și
(4);
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de
2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni
este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Articolul 434 din Codul de procedură civilă prevede că, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2
luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Completul constată, că recursul a fost exercitat în termen în condițiile în care la
materialele dosarului lipsesc date care ar atesta cu certitudine momentul comunicării
către recurent a deciziei instanței de apel.
Argumentele invocate în recurs precum că, instanțele de judecată nu au
constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea
litigiului în cauză nu pot fi reținute, deoarece recurentul nu a prezentat probe în acest
sens.
La fel, nu poate fi reținut nici argumentul precum că recurentul nu dispune de
un loc de muncă stabil, iar pentru lucrările sezoniere îi sunt achitate sume mici de
bani, deoarece din motivele invocate ultimul nu poate fi absolvit de obligația de a
contribui la întreținerea copiilor minori în măsura care să le asigure ultimilor un
nivel de trai decent.
Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument
plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel.
În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta
Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a
unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,
respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca
fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia
Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995).
Curtea Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la
un recurs efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și
este în principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a
unei cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).
La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat nu este bazat
exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea
eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca
urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu
3
este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.
Completul de admisibilitate relevă, că recurentul a depus prezenta cerere de
recurs după ce a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță
de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis
„Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23
octombrie 1996, §48-50).
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat
dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs
efectiv.
De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității
procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să
pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le
considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva
Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)
Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a
examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele
prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,
iar argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în temeiurile
prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, Completul de
admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul în baza art. 433 lit.
a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de
procedură civilă, Completul Colegiului civil comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
A considera inadmisibil recursul declarat de reprezentantul luiXXXXX,
avocatul Odobescu Ghenadie.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele completului,
judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Tamara Chișca-Doneva
Nina Vascan
4