2ra-878/18 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-878/18 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ra-878/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani

Judecător: P. Harmaniuc

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila

ÎNCHEIERE

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Serghei Mocanu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Mocanu

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2018, prin care s-a

respins apelul depus de Serghei Mocanu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 25 octombrie 2017,

c o n s t a t ă :

La 3 iulie 2017, Serghei Mocanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 1 decembrie 2014 a depus cerere

de chemare în judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu

Caracter Personal privind recunoașterea refuzului ilegal, obligarea emiterii deciziei și

încasarea prejudiciului moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 ianuarie 2015,

corectată prin încheierea din 20 februarie 2015 acțiunea s-a admis parțial. S-a

1

recunoscut ilegal refuzul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal al Republicii Moldova nr. 02-07/1415 din 7 noiembrie 2014 privind emiterea

unei decizii conform art. 27 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal

nr.133 din 8 iulie 2011 pe marginea plângerii lui Serghei Mocanu din 20 octombrie

Republicii Moldova să examineze plângerea lui Serghei Mocanu din 20 octombrie

2014 privind încălcările admise de angajații Academiei Ștefan cel Mare și să emită

actul administrativ corespunzător conform art. 27 din Legea privind protecția datelor

cu caracter personal nr. 133 din 8 iulie 2011. În rest acțiunea s-a respins.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, s-a admis apelul declarat

de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, s-a casat hotărârea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 ianuarie 2015 și s-a emis o nouă deciziei

sub formă de încheiere prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol.

La 18 mai 2016, prin decizia Curții Supremă de Justiție s-a admis recursul

declarat de Serghei Mocanu, s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 18 iunie

2015 și s-a restituit cauza spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău,

în alt complet de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, s-au respins apelurile

declarate de Serghei Mocanu și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 ianuarie

2015.

La 17 mai 2017, prin încheierea Curții Supreme de Justiție s-a declarat

inadmisibil recursul depus de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal.

Astfel reclamantul menționează că a depus cerere de chemare în judecată la 1

decembrie 2014, iar cauza a fost examinată la 17 mai 2017.

Reclamantul a susținut că a fost încălcat dreptul său la examinarea cauzei prin

durata excesivă a procesului de 2,5 ani.

Consideră reclamantul că la examinarea cauzei urmează să se ține cont de practica

CtEDO, în cazuri similare.

Solicită Serghei Mocanu constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei civile, încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 2000 euro și a

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 25 octombrie 2017

acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată (f.d. 34-36).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2018, s-a respins apelul

depus de Serghei Mocanu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 25 octombrie 2017 (f.d. 54-65).

2

La 12 martie 2018, Serghei Mocanu a depus recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 24 ianuarie 2018, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi decizii cu privire

la admiterea acțiunii.

Recurentul, Serghei Mocanu, în motivarea recursului a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că conform art. 192 alin. (2) din Codul de Procedură

Civilă, pricinile privind încasarea pensiei de întreținere, apărarea drepturilor și

intereselor minorului, repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității

corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces, litigiile de muncă,

contestarea actelor normative, a hotărîrilor, acțiunilor sau inacțiunilor autorităților

publice, ale altor organe și organizații, ale persoanelor oficiale și funcționarilor

publici se judecă de urgență și în mod prioritar.

Recurentul a susținut că a fost încălcat dreptul său la examinarea cauzei prin

durata excesivă a procesului de 2,5 ani.

Consideră recurentul că la examinarea cauzei urmează să se ține cont de practica

CtEDO, care în cazuri similare a acordat cu titlu de daune morale sume analogice și

anume Cravcenco versus Moldova din 15 ianuarie 2008 pentru o perioadă de 9 ani și

7 luni a acordat 3000 Euro, Rogelj versus Slovenia din 3 martie 2009 pentru o perioadă

de 7 ani și 4 luni a acordat 3400 euro, Bagzova versus Slovacia din 19 octombrie 2010

pentru perioadă de 5 ani și 4 luni a acordat suma de 7200 euro, Varnavciu versus

Slovacia din 18 ianuarie 2011 pentru perioada de 8 ani 4 luni a acordat suma de 4100

euro.

La 12 aprilie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Ministerului

Justiției informându-l că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Pînă la examinarea cauzei, Ministerul Justiției nu a depus referință la cererea de

recurs prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Serghei Mocanu este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

3

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată în termen recursul

declarat de Serghei Mocanu la 12 martie 2018 împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 24 ianuarie 2018.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2),

(3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4)

din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

4

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para.

25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen

v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Serghei Mocanu

este formulată în baza art. 432 din Codul de procedură civilă, așa cum prevede art. 437

alin. (1), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

5

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de

natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997,

para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2

octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1)

nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se

pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a

se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Serghei Mocanu a formulat prezenta

cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță

de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Serghei Mocanu nu ridică probleme de drept și

nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

6

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Serghei Mocanu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

7