Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.05.2018
respins

2r-347/18 — Declararea nulitătii actelor juridice

HOTĂRÂRE
16.05.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Declararea nulitătii actelor juridice
Temei legal
Temeiurile scutirii de plata taxei de stat
Citează această cauză
2r-347/18 — Declararea nulitătii actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2r-347/18 Instanța de fond: Judecătoria Cahul, sediul central, judecător – E. Bancov Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

16 mai 2018 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către SRL „Val Ghimbir” împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2018, prin care a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel a ÎCS „City Trade” SRL, SRL „MedExpert Service” și SRL „Val Chimbir” împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul din 13 martie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Vdovicenco și Tatiana Vdovicenco către ÎCS „City Trade” SRL, SRL „Val-Ghimbir”, SRL „Dita- Estafarm” și SRL „MedExpert Service”, intervenienți accesorii Camera Înregistrării de Stat și SRL „Farmacia Receta Farm”, cu privire la declararea nulității deciziei asociatului SRL „Val-Ghimbir”, deciziei asociatului SRL „City Trade”, deciziei Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor, actului adițional cu privire la modificările și completările înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice, actului de primire-predare a bunurilor imobile, declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate și revendicarea bunurilor imobile, con st ată: Prin hotărârea Judecătoriei Cahul,

sediul central din 13 martie 2017, a fost admisă acțiunea lui Valerii Vdovicenco si a Tatianei Vdovicenco: S-a constatat nulitatea deciziei asociatului SRL „Val-Ghimbir” din 08.06.2013, a deciziei asociatului ÎCS „City Trade” SRL din 08.05.2013, a deciziei privind înregistrarea modificărilor la Camera Înregistrării de Stat din 15.05.2013, a actului cu privire la modificările și completările înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice și operate cu statutul SRL „City Trade” din 15.05.2013, a actului de primire-predare încheiat între SRL „Val-Ghimbir” și SRL „City-Trade” din 15.05.2013, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SRL „City- Trade” și SRL „MedExpert Service” nr. 5345 din 21.06.2013; S-a revendicat de la SRL „MedExpert Service” în posesia lui Valerii Vdovicenco și a Tatianei Vdovicenco: 54,675% din teren pentru construcții, nr./c XXXXXX, cu suprafața de XX; 64,675% din construcție comercială, nr./c XXXXX cu suprafața de XX m.p.; încăperea nelocativă nr./c XXXXX cu suprafața de XX m.p.; încăperea nelocativă cu nr./c XXXXX cu suprafața de XX m.p.; situate în XXXXX; S-a încasat în mod solidar din contul SRL „Val-Ghimbir”, SRL „Dita- Estafarm”, ÎCS „City Trade” SRL și SRL „MedExpert – Service” în beneficiul lui Valerii Vdovicenco și a Tatianei Vdovicenco a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de lei.

La 31.03.2017 și ulterior, la 12.12.2017, SRL „Dita-Estafarm” a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea reclamanților să fie respinsă integral. La de 31.03.2017 și ulterior, la 12.07.2017, SRL „Val-Ghimbir” a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea reclamanților să fie respinsă integral. La 31.03.2017 și ulterior, la 19.09.2017, SRL „MedExpert Service” a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea reclamanților să fie respinsă integral.

La 12.12.2017, ÎCS „City Trade” SRL a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea reclamanților să fie respinsă integral. La 31.03.2017 și ulterior, la 12.12.2017, SRL „Dita-Estafarm” a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea reclamanților să fie respinsă integral. La depunerea cererilor de apel, apelanții ÎCS „City Trade” SRL, SRL „MedExpert Service” și SRL „Val-Ghimbir” au solicitat scutirea de la plata taxei de stat, din considerentul că întreprinderile vizate nu au la moment nici o activitate din care să poată obține venit, motiv din care sunt în imposibilitate de a achita taxa de stat.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2018, a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel a ÎCS „City Trade” SRL, SRL „MedExpert Service” și SRL „Val-Ghimbir” împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul din 13 martie 2017. La 22.03.2018, SRL „Val-Ghimbir” a declarat recurs împotriva încheierii enunțate, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea actului judecătoresc de dispoziție menționat, cu scutirea SRL „Val-Ghimbir” de la plata taxei de stat la depunerea apelului. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu a examinat probele prezentate la materialele dosarului din toate punctele de vedere, omițând în acest sens principalele aspecte ale speței.

La 07.05.2018, Valerii și Tatiana Vdovicenco au depus referință la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului. Instanța de recurs constată că încheierea instanței de apel din 22.01.2018 a fost expediată pentru cunoștință recurentei, însă în scrisoarea de însoțire nu este indicată data expedierii (f. d. 33), dar, în același timp, la materialele dosarului este prezent avizul de recepție în care figurează data de recepționare a încheierii menționate - 16.03.2018 (f. d. 35). Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 22.03.2018 în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea. Potrivit materialelor cauzei, SRL „Val-Ghimbir” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând și scutirea de la achitarea taxei de stat la depunerea apelului. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2018, a fost respinsă cererea privind scutirea de la achitarea taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel, fiind comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 37500 de lei, acordându-i un termen de 10 zile de la momentul recepționării încheierii.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră că încheierea recurată este adoptată în concordanță cu normele de drept procedural care reglementează acțiunile instanței la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin urmare, Colegiul constată că apelanta-recurentă la depunerea apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul din 13 martie 2017 nu a achitat taxa de stat. Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.

Astfel, legea admite cazuri în care instanța judecătorească, în funcție de condițiile unui participant la proces, este în drept să scutească de plata taxei de stat participantul care se încadrează în cazurile enumerate de art. 85 CPC. În speță, apelanta a depus cererea de apel fără a achita taxa de stat, dar a solicitat scutirea de la plata taxei de stat din considerentul imposibilității achitării acesteia ca consecință a stării financiare precare. La caz, Colegiul atestă că instanța de apel corect a conchis că apelanta, înaintând cererea de apel împotriva hotărârii instanței de fond, a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, însă nu a anexat careva înscrisuri probatoare în acest sens.

Or, pentru a fi scutit de la plata taxei de stat apelanta urma să prezinte instanței de judecată probe pertinente și concludente, în măsura în care să confirme că situația materială este precară și nu-i permite acumularea surselor financiare suficiente pentru achitarea taxei de stat. În același timp, Colegiul menționează că, având la bază prevederile art. 85 alin. (4) CPC, instanța de judecată dispune exclusiv de dreptul de a scuti de la plata taxei de stat, iar uzarea de acest drept este la latitudinea instanței, fiind legată doar de motivele și probele invocate de solicitant în acest sens. În așa fel, faptul că instanța de apel nu a admis cerința apelantei de scutire a plății taxei de stat, nu poate fi apreciată ca încălcare a prevederilor legale, cu atât mai mult că această soluție conține la bază motive întemeiate.

Pornind de la prevederile normelor de drept menționate, Colegiul conchide că instanța de apel corect nu a admis cerința de scutire a plății taxei de stat și nu a dat curs cererii de apel, or, apelanta nu s-a conformat dispozițiilor legale ce reglementează procedura de contestare cu apel. În cauza SRL Tudor-Comerț vs Moldova, Curtea Europeană a reiterat că articolul 6 §1 nu garantează dreptul la apel asupra unei hotărâri de primă instanță. Cu toate acestea, atunci când dreptul intern prevede un drept la apel, procedura respectivă va fi examinată ca o extensiune a procesului de judecată și, prin urmare, va constitui un drept garantat de articolul 6 din Convenție. La fel, Curtea a constatat că, în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârilor instanțelor de fond, instanța de apel este în drept să limiteze dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde legislației în vigoare.

Colegiul notează că, în speță, o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. De altfel, instanța europeană a relatat în practica sa constantă că, dreptul la o instanță nu este absolut. În această privința, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteză că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unei restricții de natură financiară în accesul unei persoane la o instanță (Tolstoy –Miloslavsky vs. Regatul Unit), dar această restricție se impune a fi una justificată, generată de situația celui ce recurge la calea de atac, dar și conformă normelor care guvernează accesul la justiție.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către SRL „Val-Ghimbir”.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2018, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Vdovicenco și Tatiana Vdovicenco către ÎCS „City Trade” SRL, SRL „Val-Ghimbir”, SRL „Dita- Estafarm” și SRL „MedExpert Service”, intervenienți accesorii Camera Înregistrării de Stat și SRL „Farmacia Receta Farm”, cu privire la declararea nulității deciziei asociatului SRL „Val-Ghimbir”, deciziei asociatului SRL „City Trade”, deciziei Camerei Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor, actului adițional cu privire la modificările și completările înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice, actului de primire-predare a bunurilor imobile, declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate și revendicarea bunurilor imobile.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecători Dumitru Visternicean Nicolae Craiu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-10-04
0,95
2ac-113/17 — declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare
dosarul nr. 2ac-113/2017 Î N C H E I E R E 04 octombrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele şedinţei, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mar
CSJ 2020-06-26
0,94
2ra-80/20 — recunoasterea ca ilegale a deciziilor, actului aditional, actului de predare-primire, recunoasterea nulitatii contractului de vinzare-cumparare, revendicarea bunului imobil din posesie nelegitima s.a.
„City Trade” şi SRL „MedExpert-Service” împotriva hotărârii din 13 martie 2017 a Judecătoriei Cahul. 5 Prin încheierea protocolară a Curţii de Apel Chişinău, a fost substituită ÎS „Camera Înregistrării de Stat” cu succesorul în drepturi pro
CSJ 2018-11-14
0,93
2ra-2173/18 — încasarea sumei achitate cu titlu de avans și a dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2ra-2173/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: M. Ţurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Daşchevici) ÎNCHEIERE 14 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2017-01-18
0,93
2ra-2895/16 — obligarea transmiterii actelor
părare a 100% cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” dintre SRL „DitaEstFarm” pe de o parte şi Tatiana Vdovicenco şi Valerii Vdovicenco pe de altă parte, cu obligarea Camerei Înregistrării de Stat să înregistreze dreptul de pr
CSJ 2019-05-22
0,93
2r-302/19 — declararea nulitatii contractului de vanzare-cumparare si anularea inregistrarii in Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2r-302/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (judecător O. Cojocaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Bostan, V. Negru și A. Pahopol) D E C I Z I E 22 mai 2019 mun. Chişinău Colegiul ci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă