3r-66/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
3r-66/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3r-66/18 Prima instanță (Judecătoria Centru, municipiul Chișinău) D. Șușchevici Instanța de apel (Curtea de Apel Chișinău) V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna D E C I Z I E 18 aprilie 2018 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecători Dumitru Visternicean Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”, c o n s t a t ă: La 27 decembrie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a menționat că prin decizia Primăriei municipiului Chișinău nr. 8/34-15 din 10 octombrie 2013, a fost transmis în arendă Societății Comerciale ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată terenul cu suprafața de 0,04 ha cu drept de servitute și terenul cu suprafața de 0,129 ha din lotul de teren cu suprafața de 0,169 ha cu drept de servitute, amplasat pe str. Ismail 58/2 municipiul Chișinău, care anterior a fost atribuit Societății cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” pentru exploatarea unei parcări auto. Consideră decizia menționată ilegală și care urmează a fi anulată.
Reclamantul susține că la 24 februarie 2014, a înaintat cerere cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii și anume suspendarea executării deciziei Primăriei municipiului Chișinău nr. 8/34-15 din 10 octombrie 2013. Prin încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 februarie 2014, a fost suspendată executarea deciziei Primăriei municipiului Chișinău nr. 8/34-15 din 10 octombrie 2013 până la examinarea cauzei în fond. 1 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014, a fost admis recursul declarat de Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată, casată încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 februarie 2014 și pronunțată o nouă hotărâre sub formă de încheiere, prin care cererea Societății cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii a fost respinsă.
La 23 mai 2014, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a declarat cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2014, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 decembrie 2014, a fost respins recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2014. La 14 ianuarie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a depus cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014 (f.d. 179-181 Vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2015, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” (f.d.
200-202 Vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 iunie 2015, a fost respins recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2015 (f.d. 221-225 Vol. I). La 28 septembrie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a declarat cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2015, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” (f.d 35-37 Vol. II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 martie 2016, s-a respins recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2015 (f.d.
54- 59 Vol. II). La 31 octombrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a depus cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”. La 02 martie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate și menținerea încheierii Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 24 februarie 2014. Recurentul Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” în motivarea recursului a menționat că instanța nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, iar concluziile expuse sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
La fel, a relatat că după emiterea deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014 au apărut circumstanțe care constituie temei de admitere cererii de revizuire. Astfel, a invocat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 31 mai 2017, în temeiul căreia s-a stabilit ilegalitatea Dispoziției Preturii Centru municipiul Chișinău 2 nr. 111 din 18 aprilie 2016 cu privire la demolarea parcării auto din str. Ismail 58/2, a devenit irevocabilă prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2017. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă că încheierea instanței de apel a fost pronunțată la 12 februarie 2018, însă date privind recepționarea de către părți a încheierii contestate, la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 02 martie 2018, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, Colegiul consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Materialele cauzei cert denotă că la 27 decembrie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ. Prin încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 februarie 2014, a fost suspendată executarea deciziei Primăriei municipiului Chișinău nr. 8/34-15 din 10 octombrie 2013 pînă la examinarea cauzei în fond. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014, a fost admis recursul declarat de Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată, casată încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 februarie 2014 și pronunțată o nouă hotărâre sub formă de încheiere, prin care cererea Societății cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii a fost respinsă.
Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a declarat în mod repetat cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014. La 31 octombrie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” a depus o nouă cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”. În conformitate cu art. 451 al. (1) și (2) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexîndu-se probele ce le confirmă.
Cererea de revizuire se depune la instanța competentă prevăzută la art.448. Din dispozițiile legale urmează că, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 din Codul de procedură civilă. 3 La caz, se constată că Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” în cererea de revizuire a invocat circumstanțe esențiale noi și anume hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 31 mai 2017, devenită irevocabilă prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2017, în baza căreia s-a stabilit ilegalitatea Dispoziției Preturii Centru municipiul Chișinău nr. 111 din 18 aprilie 2016 cu privire la demolarea parcării auto din str. Ismail 58/2.
Colegiul reține că în speță, argumentele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în rigorile normei de drept enunțate, deoarece revizuentul a anexat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 31 mai 2017, fără a aduce probe care ar indica la circumstanțele noi descoperite, așa după cum prevede dispoziția art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Mai mult, pentru a invoca acest temei de revizuire este necesar ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și nici nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Totodată, drept condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele să fi existat obiectiv pînă la data pronunțării hotărârii, ele urmînd a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii.
Pentru acest motiv esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Sub acest aspect, ca o condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la data pronunțării hotărârii, ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii.
Circumstanțele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influențeze esențial soluția dată inițial de instanță, în sensul că nu orice circumstanțe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei, or aceste noi circumstanțe conduc după sine la apariția, modificarea sau încetarea raporturilor juridice dintre părțile în litigiu și deci sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligatoriu al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei. Deci Colegiul consideră că circumstanțele invocate de revizuent prin prisma art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, nu pot fi considerate drept circumstanțe noi, necunoscute anterior și esențiale.
Respectiv, nu este posibilă derogarea de la principiul securității raporturilor juridice, or cirsumctanțele invocate de revizuent nu sunt de așa natrură încât să afecteze legalitatea deciziei a cărei revizuire se cere și, în special nu lezează temeinicia soluției date de instanța de recurs. Prin urmare, Colegiul constată că revizuentul nu a prezentat nici un argument sau înscris nou care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată. Situația de fapt impune de a remarca că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri 4 judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 din Codul de procedură civilă. În consecință sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că argumentul invocat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” nu atestă prin prisma art. 449 Cod de procedură civilă, careva temeiuri legale de revizuire. Astfel, la caz se va remarca că admiterea cererii de revizuire în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Din considerentele menționate, Colegiul concluzionează de a respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : A respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.”. A menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2018, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ”A.V.S.” împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Societatea Comercială ”Iralina” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecători Dumitru Visternicean Dumitru Mardari 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.