2ra-580/18 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-580/18 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-580/18 Prima instanță: judecătoria Bălți, sediul Fălești (jud. O. Ciumaș) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Albu, E. Bejenaru, A. Toderaș) Î N C H E I E R E 04 aprilie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Oleg Sternioală Judecătorii: Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, adoptat în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ”Credits 2 all” împotriva Veronicăi Chirinciuc cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți c o n s t a t ă : La 02 mai 2017 SRL „Credits 2 all”, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Veronicăi Chirinciuc prin care a solicitat încasarea datoriei în sumă de 8755,48 lei aferentă contractului de împrumut nr. 10748 din 11.10.2016 și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1270 de lei.
În motivarea acțiunii a invocat că, la 11.10.2016 între SRL „Credits 2 all” și Chirinciuc Veronica a fost încheiat contractul de împrumut nr. 10748. În baza acestui contract pârâta a împrumutat de la reclamant suma de 3000 de lei și la 10.11.2016 urma să restituie suma de 3805,48 de lei. La 11.10.2016 SRL „Credits 2 all” și-a onorat obligațiunea sa transferând pârâtei împrumutul acordat. Pentru nerespectarea termenului de rambursare a împrumutului, pârâta s-a angajat să plătească și o penalitate contractuală de 1.5% de la suma restantă care se raportează duratei de întârziere. A susținut reclamantul că Chirinciuc Veronica până la momentul adresării în judecată nu și-a onorat obligațiunile sale contractuale.
În adresa pârâtei a fost expediată o reclamație prin care a fost informată repetat despre nerespectarea clauzelor contractuale și despre obligațiunea acesteia de a restitui împrumutul, a achita dobânda și penalitatea calculată conform contractului. A relatat reclamantul că la momentul înaintării prezentei cereri în instanța de judecată datoria Veronicăi Chirinciuc față de SRL „Credits 2 all” constituia suma de 8755,48 lei, fiind calculată conform prevederilor contractului în felul următor: suma principală a contractului-3000 de lei; dobânda conform contractului-55,48 de lei; comisionul pentru acordarea împrumutului-750 de lei; penalitatea contractuală pentru întârziere-4950 de lei. La momentul semnării contractului părțile au stabilit prin contract că împrumutatul va calcula o penalitate de 1.5% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 180 zile din suma datorată a împrumutului.
A solicitat reclamantul încasarea de la Chirinciuc Veronica în beneficiul SRL „Credits 2 all” a datoriei contractuale în sumă de 8755,48 de lei, a taxei de stat în sumă de 270 de lei și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 1000 de lei. Prin hotărârea din 30 mai 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Credits 2 all” împotriva Veronicăi Chirinciuc cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată: s-a încasat de la Chirinciuc Veronica în beneficiul SRL „Credits 2 all” datoria în sumă de 8755,48 de lei, taxa de stat în sumă de 270 de lei, în rest acțiunea a fost respinsă. Prin decizia din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți a fost respins apelul depus de SRL „Credits 2 all”, prin intermediul avocatului stagiar Bujoreanu Eugeniu și a fost menținută hotărârea din 30 mai 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Fălești.
La 31 ianuarie 2018, SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, a declarat recurs împotriva deciziei din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu emiterea unei hotărâri noi de modificare a hotărîrii instanție de fond cu încasarea suplimentar a sumei de 1000 de lei cu titlu de asistență juridică și a cheltuielilor de judecată suportate în ordine de apel și recurs cu titlu de taxă de stat. În motivarea recursului a invocat că taxa de stat și serviciile juridice achitate de către SRL ”Incaso” urmează a fi considerate drept cheltuieli de judecată percepute de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile.
Avocatul Natalia Covaliov, conform contractului de asistență juridică încheiat cu SRL „Incaso”, a fost împuternicită să reprezinte interesele ”Credits 2 all” SRL, inclusiv avînd dreptul de a semna și a depune acțiune în judecată, fapt confirmat prin împuternicirile acordate pe verso-ul mandatului de avocat. Menționează recurentul că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară și că erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.
Potrivit art. 431 alin. (2) CPC, asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători. Conform art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) și alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. După cum rezultă din actele cauzei, instanța de apel a expediat atît în adresa participanților la proces, cît și în adresa recurentului, prin scrisoarea din 23 noiembrie 2017 (f.d. 57) copia deciziei din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți, care a fost recepționată de către recurent la data de 28 noiembrie 2017 (f.d.
58). Tot din materialul probator, rezultă că SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, nefiind de acord cu decizia instanței de apel, a declarat recurs la data de 31 ianuarie 2018, conform ștampilei aplicate pe plicul în care a fost expediat recursul în adresa Curții Supreme de Justiție (f.d. 68). Instanța de recurs reține că SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, a declarat recurs după expirarea termenului de 2 luni, care în conformitate cu art. 434 alin. (1), (2) CPC, este un termen de decădere și nu poate fi restabilit și care a expirat la data de 29 ianuarie 2018. În conformitate cu dispozițiile art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
Conform art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător). Art. 61 alin. (1) CPC, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sa inducerea sa în eroare. Având în vedere că cererea de recurs a fost declarată abia la data de 31 ianuarie 2018 instanța de recurs consideră că recurentul urma să depună diligența necesară pentru a contesta decizia instanței de apel în termenul legal.
În această ordine de idei, instanța de recurs constată cu certitudine că SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, depunând cererea de recurs împotriva deciziei instanței de apel peste termenul legal, a demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională. Totodată, instanța de recurs reține că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac a deciziei judecătorești emise în instanța de apel și ar leza în acest mod principiul raporturilor juridice.
În susținerea opiniei enunțate, Completul invocă și hotărîrea CEDO din 03 aprilie 2008, în cauza Ponomaryov vs. Ucraina, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Totodată, făcînd trimitere la jurisprudența CEDO, Completul mai precizează că recurentul urma să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță (cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/06 din 11 septembrie 2007) și de a contesta în termenul legal decizia instanței de apel, fapt care a fost ignorat de către acesta, prin urmare, generând, omiterea termenului prescris la depunerea recursului. Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că recurentul a depus cererea de recurs în afara termenului legal, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov, ca inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2), art. 433 lit. b), art. 434, art. 269-270 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de SRL ”Credits 2 all”, prin intermediul avocatului Natalia Covaliov împotriva deciziei din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul, Oleg Sternioală Judecători: Iurie Bejenaru Mariana Pitic
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.