Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.04.2018
admis

3r-54/18 — obligarea eliberării actelor și încasarea prejudiciului

HOTĂRÂRE
04.04.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
obligarea eliberării actelor şi încasarea prejudiciului
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
3r-54/18 — obligarea eliberării actelor și încasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3r-54/18 Prima instanță: ( Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) E. Cojocari Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru, D E C I Z I E 04 aprilie 2018 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecători Luiza Gafton Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Onișcenco Iurii, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Onișcenco Iurii împotriva Centrului Național Anticorupție privind obligarea eliberării actelor și încasarea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Onișcenco Iurii, c o n s t a t ă: La 14 aprilie 2017, Onișcenco Iurii s-a adresat în instanța de judecată, cu cererea de chemare în judecată împotriva Centrului Național Anticorupție solicitând obligarea instituției de a elibera copiile actelor din cadrul unui dosar penal și încasarea prejudiciului material și moral în mărime de 500 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 iulie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Onișcenco Iurii, a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 08 august 2017, Onișcenco Iurii a declarat apel nemotivat, solicitând, admiterea apelului, casarea hotărârii menționate și emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de chemare în judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Onișcenco Iurii și s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, fiindu-i acordate 10 zile din data recepționării încheierii. S-a stabilit ședința de judecată, pentru 21 noiembrie 2017, ora 1100, pentru soluționarea chestiunii cu privire la punerea pe rol a apelului.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017, cererea de apel declarată de Onișcenco Iurii a fost restituită din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței. La 16 februarie 2018, Onișcenco Iurii a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017, solicitând admiterea recursului, 1 casarea încheierii menționate și restituirea pricinii în instanța de apel la stadia punerii pe rol a cererii de apel. În motivarea recursului a relatat că nu este de acord cu conținutul încheierii. Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs relevă următoarele. Conform prevederilor art.425 Cod de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea contestată la 21 noiembrie 2017. Potrivit scrisori de comunicare, instanța de apel a expediat părților încheierea, la 10 ianuarie 2018, însă la materialele dosarului nu este dovada legală de recepționarea a încheierii de către recurent. Cererea de recurs a fost declarată la 16 februarie 2018, respectiv în termenul prevăzut de art.425 din Codul de procedură civilă. Conform art. 426 alin. (1) și (3) Cod de procedura civilă, recursul împotriva încheierii se depune și se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepțiile stabilite de prezenta secțiune. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Analizând legalitatea încheierii atacate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis din următoarele motive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, art. 6 § 1 din Convenție îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. În acest sens, a constatat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

În cauza Bellet vs Franța, Curtea a stabilit că dreptul de acces la un tribunal trebuie să fie corect și efectiv. Eficiența dreptului de acces impune ca persoana să beneficieze de posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care constituie o ingerință în drepturile sale. În prezenta acțiune civilă, Onișcenco Iurii considerând neîntemeiată soluția instanței de fond, a contestat-o cu apel. Potrivit încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, instanța a constatat că cererea de apel declarată de Onișcenco Iurii nu corespunde prevederilor art. 365 alin.1) lit.d) din Codul de procedură civilă și astfel nu a dat curs cererii de apel și a acordat apelantului termen pentru prezentarea apelului motivat.

În ședința de judecată din 21 noiembrie 2017, instanța de apel a constatat că apelantul a recepționat încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, la 2 17 octombrie 2017, însă nu a înlăturat neajunsurilor indicate în încheiere, iar ca urmare a dispus restituirea apelului. Din materialele dosarului se constată, că reclamantul Onișcenco Iurii, este deținut în Penitenciarul nr.15 din or. Cricova. Potrivit avizului de recepție, anexat la materialele dosarului, Curtea de Apel Chișinău, a expediat copia încheierii din 26 septembrie 2017, lui Onișcenco Iurii pe adresa, Penitenciarul nr.15 din or. Cricova, fiind recepționată contra semnătură, de către o persoană pe nume Solomon, la 17 octombrie 2017. Instanța de apel recepționând avizul a considerat că apelantul Onișcenco Iurii, a primit încheierea și astfel în termen de 10 zile de la data recepționării urma să înlăture neajunsurile indicate în încheierea prin care nu s-a dat curs apelului.

Colegiul reține că la speța în cauză urmează de aplicat prevederile pct.48,52,53 al Hotărârii Guvernului RM nr.583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statului executării pedepsei de către condamnați, care printre altele statuează, că deținuții urmează a fi informați despre prezența actelor (documentelor), parvenite în mod oficial în penitenciar. În penitenciare este desemnat un colaborator care va exercita funcțiile de agent procedural, în obligațiile căruia intră aducerea la cunoștința deținuților, contra semnătură, a conținutului citației. Dovada de comunicare, contrasemnată de agentul procedural și cu ștampila penitenciarului, este expediată organului care a emis-o. În cazul în care deținutul refuză sau nu poate semna citația, se întocmește un proces-verbal de predare a citației, semnat de către agentul procedural și ofițerul de serviciu, act care va fi trimis organului care a emis citația, în calitate de dovadă a executării procedurii.

Prin urmare, motivația instanței de apel în sensul că apelantul Onișcenco Iurii recepționând actul judecătoresc nu a înlăturat în termen neajunsurile, este neîntemeiată. Or, din materialele cauzei nu se atestă faptul că administrația Penitenciarului nr.15 din or. Cricova a adus la cunoștință lui Onișcenco Iurii, contra semnătură încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017. Instituția penitenciară urma ca odată cu returnarea avizului de recepție să atașeze și dovada de comunicare, care să conțină atât semnătura lui Onișcenco Iurii cât și a agentului procedural și ștampila penitenciarului. Așadar, în lipsa unei asemenea dovezi de citare legală a unei persoane deținută, apelantul Onișcenco Iurii, nu avea de unde să cunoască despre termenul stabilit de instanță.

Iar, prin soluția de restituire a cererii de apel, i s-a încălcat accesul liber la justiție, care este consacrat ca drept fundamental, atât prin art.6 pct.(1) din Convenție, cât și prin art. 20 din Constituția Republicii Moldova, art.10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și art.14 pct.(1) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Astfel, normele în cauză, stabilesc clar că justițiabilii nu trebuie să fie împiedicați ca să utilizeze o cale de atac disponibilă. 3 Așadar, instanța de apel cunoscând faptul că Onișcenco Iurii este deținut, iar actul judecătoresc a fost expediat în adresa administrației penitenciarului, urma să analizeze cu atenție semnătura de pe avizul de recepție și să îi dea o apreciere corectă.

Colegiul reține că încheierea instanței de apel este neîntemeiată fiind adoptată cu încălcarea normele de drept procesual, drept consecință urmează a fi casată. Cauza civilă, se trimite spre rejudecare de la stadia primirii cererii de apel la Curtea de Apel Chișinău în același complet de judecată. În conformitate cu art. 427 lit.c), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: A admite recursul declarat de Onișcenco Iurii. A casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Onișcenco Iurii împotriva Centrului Național Anticorupție privind obligarea eliberării actelor și încasarea prejudiciului material și moral.

Cauza civilă, se trimite la Curtea de Apel Chișinău spre rejudecare de la stadia primirii cererii de apel în același complet de judecată. Decizia nu se spune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecători Luiza Gafton Dumitru Mardari 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-03
0,94
2ra-1675/18 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-1675/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (judecătorul: V. Hadîrca) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecătorii: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) ÎNCHEIERE 03 octombrie 2018 mun. Chişinău Coleg
CSJ 2018-03-07
0,94
2ra-444/18 — constatarea încălcări dreptului la judecare în termen rezonabil și încasarea prejudiciului
Dosarul nr.2ra-444/18 Prima instanţă - (Judecătoria Buiucani mun.Chişinău) V. Hadîrca Instanţa de apel - (Curtea de Apel Chişinău) A. Bostan, V. Negru, V. Clima Î N C H E I E R E 07 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de
CSJ 2018-01-24
0,94
3ra-81/18 — eliberarea actelor
Dosarul nr. 3ra-81/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău (sediul Ciocana) (jud.I. Chironeţ) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) ÎNCHEIERE 24 ianuarie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, come
CSJ 2018-10-17
0,94
3r-194/18 — contestarea actului administrativ si repararea prejudiciului material si moral
dosarul nr. 3r-194/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. Oxana Parfeni) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N.Budăi, V.Negru, I.Muruianu) DECIZIE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-03-21
0,94
2ra-395/18 — constatarea incalcarii dreptului si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.2ra-395/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sed. Buiucani Judecător: A. Negru instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: A. Panov, Iu. Cotruţă, V. Cotorobai ÎNCHEIERE 21 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă