Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.03.2018
respins

2r-272/18 — exercitarea dreptului de ipoteca

HOTĂRÂRE
28.03.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
exercitarea dreptului de ipoteca
Temei legal
temeiurile restituirii cererii de apel
Citează această cauză
2r-272/18 — exercitarea dreptului de ipoteca (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: M. Murguleț dosarul nr. 2r-272/18 instanța de apel: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai D E C I Z I E 28 martie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecători Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Vladimir Lupașcu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „Mold Credit” Societate cu răspundere limitată împotriva lui Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu, intervenient accesoriu Rodica Gandraman cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, prin care a fost restituit apelul declarat de către Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman, împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 13 octombrie 2016, c o n s t a t ă: La data de 26 mai 2016 ÎM „Mold Credit” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu, intervenient accesoriu Rodica Gandraman cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, conform contractului de împrumut nr. 48 din 29 decembrie 2011, i-a acordat Rodicăi Gandraman un împrumut investițional în sumă de 1 200 000 de lei cu termen scadență de până la data de 29 decembrie 2015. A menționat că pentru asigurarea rambursării în termen a împrumutului acordat, debitorii ipotecari Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu au ipotecat în favoarea ÎM „MoldCredit” SRL, conform contractului de ipotecă autentificat notarial cu nr. 35942 din 29 decembrie 2011, lotul pomicol cu suprafața de 0,06 ha, cu nr. cadastral 8039338.066 și căsuța de vacanță cu suprafața de 57,9 m2 , cu nr. cadastral 8039338.066.01, situate în mun. Chișinău, com.

Trușeni, Î.P. „Victoria” și în baza contractului de ipotecă autentificat notarial cu nr. 883 din 07 februarie 2012, apartamentul nr. 68 cu suprafața totală de 132,4 m2, cu nr. cadastral 0100101.061.01.068, situat în mun. Chișinău, str. Melestiu, 16/2. A susținut că debitorul Rodica Gandraman nu și-a onorat obligațiile contractuale ce reies din contractul de împrumut acumulând o datorie în sumă totală de 861328,34 de lei, fiind formată din suma împrumutului nerestituit în mărime de 713257,20 de lei, dobînda restantă în mărime de 7291 de lei și dobânda suplimentară în mărime de 140780,14 lei.

A afirmat că în conformitate cu prevederile Legii cu privire la ipotecă a expediat în adresa Rodicăi Gandraman, lui Vladimir Lupașcu și Alexandrei Lupașcu notificări la data de 10 iunie 2015 și la data de 14 aprilie 2016, solicitând achitarea datoriilor acumulate și i-a somat în privința intenției sale de a-și exercita dreptul de ipotecă în cazul în care aceste datorii nu vor fi achitate. Totodată la data de 24 iulie 2015 și la data de 12 august 2015 a înregistrat în registrul bunurilor imobile la OCT Chișinău preavizul de exercitare a dreptului de ipotecă, somând astfel garanții ipotecari despre transmiterea benevolă în posesia ÎM „MoldCredit” SRL a bunurilor ipotecate în termenul stabilit de lege și preaviz, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită reclamanta admiterea acțiunii, transmiterea silită de la Vladimir Lupașcu și de la Alexandra Lupașcu în posesia ÎM „MoldCredit” SRL a lotului pomicol cu suprafața de 0,06 ha, cu nr. cadastral 8039338.066 și căsuța de vacanță cu suprafața de 57,9 m2 , cu nr. cadastral 8039338.066.01, situate în mun. Chișinău, com. Trușeni, Î.P. „Victoria” și a apartamentului nr. 68 cu suprafața totală de 132,4 m2 , cu nr. cadastral 0100101.061.01.068, situat în mun. Chișinău, str. Melestiu, 16/2, pentru a fi comercializate în scopul stingerii datoriilor acumulate de Rodica Gandraman în baza contractului de împrumut nr. 48 din 29 decembrie 2011, cu evacuarea silită a lui Vladimir Lupașcu și Alexandrei Lupașcu, precum și a altor persoane din bunurile imobile menționate și încasarea de la Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu a sumei de 4306,64 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 13 octombrie 2016 a fost admisă integral acțiunea și a fost dispusă transmiterea de la Vladimir Lupașcu și de la Alexandra Lupașcu în posesiunea ÎM „Mold Credit” SRL pentru comercializare silită, în scopul stingerii datoriilor acumulate de Rodica Gandraman în baza contractului de împrumut nr. 48 din 29 decembrie 2011, următoarele bunuri: lotul pomicol cu suprafața de 0,06 ha, nr. cadastral 8039338.066 și căsuța de vacanță cu suprafața de 57.9 m.p., nr. cadastral 8039338.066.01, situat în mun. Chișinău, com. Trușeni, ÎP „Victoria”, apartamentul nr. 68, cu suprafața de 132,40 m.p., nr. cadastral 0100101.061.068, situat în mun. Chișinău, str. Melestiu, 16/2; A fost dispusă evacuarea lui Vladimir Lupașcu și a Alexandrei Lupașcu, precum și altor persoane, din bunurile imobile cu nr. cadastral 8039338.066, 8039338.066.01 și 0100101.061.068.

A fost încasat în mod solidar din contul lui Vladimir Lupașcu și Alexandrei Lupașcu în beneficiul ÎM „Mold Credit” SRL a sumei de 4306, 64 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 26 octombrie 2016 Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 nu a fost dat curs cererii de apel depuse de către Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman și a fost acordat apelanților termen până la data de 13 septembrie 2017, ora 15:00 pentru prezentarea cererii de apel motivate și dovada achitării taxei de stat în sumă de 3230 de lei, concomitent, comunicându-li-se despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neândeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, a fost restituită cererea de apel depusă de către Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman, cu toate înscrisurile anexate la aceasta, pe motiv că apelanții nu s-au conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 17 mai 2017 și anume nu au prezentat în termenul stabilit cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat. La data de 26 decembrie 2017, în termenul prevăzut de lege, Vladimir Lupașcu și Rodica Gandraman au declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate ca neântemeiate. Prin referința depusă la data de 26 martie 2018 ÎM „Mold Credit” SRL a solicitat respingerea ca neântemeiat recursul declarat de către Vladimir Lupașcu și Rodica Gandraman.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Potrivit art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Conform art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Analizând prevederile normelor de drept citate în raport cu materialele cauzei, instanța de recurs constată că instanța de apel s-a conformat întru totul cerințelor legale și a acordat apelanților termen pentru înlăturarea neajunsurilor vizate.

Din materialele dosarului rezultă că, la data de 26 octombrie 2016 Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman au contestat cu apel nemotivat hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 13 octombrie 2016. Ca urmare, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 17 mai 2017 nu a dat curs cererii de apel depuse de către Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman și a acordat apelanților termen până la data de 13 septembrie 2017, ora 15:00 pentru prezentarea cererii de apel motivate și dovada achitării taxei de stat în sumă de 3230 de lei, concomitent, comunicându-li-se despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neândeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel.

Materialele cauzei denotă că încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 a fost expediată la adresa apelanților Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman, indicată în cererea de apel și anume mun. Chișunău, s. Trușeni, str, 27 August, 66 și mun. Chișinău, str. Melestiu, 16, bl.2, ap.70 odată cu expedierea citației pentru ședința de judecată din 13 septembrie 2017, fapt ce se evidențiază prin scrisoarea de însoțire anexată la actele pricinii (f. d. 78). Corespondența expediată pe adresa Alexandrei Lupașcu, însă, a fost returnată în adresa instanței de apel de către Oficiul Poștal, cu mențiunea „nu locuește pe adresă” (f. d. 80) Ședința de judecată din data de 13 septembrie 2017 nu a avut loc, procesul fiind amânat pentru data de 07 decembrie 2017, instanța de apel a expediat repetat citații, la adresa apelanților Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman, mun.

Chișunău, s. Trușeni, str, 27 August, 66 și mun. Chișinău, bd. Moscova, 26, ap.48 indicată de aceștia în cererea de apel (f. d. 85). Cu toate acestea, apelanții Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman, nu au înlăturat neajunsurile indicate în încheierea din 17 mai 2017 și nu au prezentat cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat, în interiorul termenului acordat de către instanță. Mai mult ca atât, apelanta Rodica Gandraman s-a prezentat la ședința de judecată din 07 decembrie 2017, declarând că nu a cunoscut despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate. Potrivit prevederilor art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Raportând la caz prevederile legale susmenționate, instanța de recurs relevă că Curtea de Apel Chișinău stabilind că neajunsul cererii de apel nu a fost lichidat de către apelanții Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman în interiorul termenului acordat prin încheierea din 17 mai 2017, întemeiat, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, a restituit, prin încheierea din 07 decembrie 2017 cererea de apel declarată de aceștia împotriva hotărârii primei instanțe.

În circumstanțele stabilite, Colegiul menționează că instanța de apel întemeiat a restituit apelul declarat de Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu și Rodica Gandraman pe motiv că nu au îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel stabilite prin încheierea din 17 mai 2017, or, apelanții depunând la 26 octombrie 2016 cererea de apel nemotivată și fără anexarea dovezii de plată a taxei de stat, aveau obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, fapt, însă, ignorat de aceștia.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Rodica Gandraman încheind la data de 29 decembrie 2011 contractul de împrumut nr. 48 cu ÎM „MoldCredit” SRL, iar Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu, întru asigurarea executării în termen și modul stabilit a obligațiilor contractuale au încheiat la data de 29 decembrie 2011 contractul de ipotecă indicând adresa de domiciliu mun. Chișinău, s. Trușeni, str. 27 August, 66 și mun. Chișinău, bd.

Moscova, 26, ap.48 știind că nu și-au onorat obligațiile de rambursare a datoriei față de creditor și că au depus cerere de apel nemotivată și fără dovada de plată a taxei de stat, urmau să depună diligența necesară și să se prezinte la oficiul poștal de la locul de domiciliu pentru primirea trimiterii poștale, or, înștiințările instanței de apel și încheierea de a nu da curs cererii de apel au fost expediate pe adresa indicată de către însuși pârâții-recurenți în contractul de împrumut - mun. Chișinău, bd. Moscova, ap. 48 și contractual de ipotecă – mun. Chișinău, s. Trușeni, str. 27 August, 66, adresă indicată în buletinele de identitate și în cererea de apel. Totodată, potrivit răspunsului ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat”, Departamentul acte de identitate nr. 29473 din 29 septembrie 2016, Vladimir Lupașcu și Alexandra Lupașcu au fost înregistrați la domiciliul în Republica Moldova pe adresa: mun.

Chișinău, str. Izmail, 96, ap.55 și la 17 martie 1999 au fost radiați din evidență la cererea proprietarului. Actualmente nefiind înregistrați la domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova, iar Rodica Gandraman este înregistrată la domiciliul în Republica Moldova pe adresa: mun. Chișinău, str. Melestiu, nr. 16, bl. 2, ap. 70. Un alt act, care ar confirma un alt domiciliul al pârâților-recurenți, la materialele dosarului lipsește. În conformitate cu art. 107 Cod de procedură civilă, dacă î-și schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice instanței, prin cerere, noua adresă, iar părții adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea.

În lipsa unei astfel de comunicări, citația sau înștiințarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanței și se consideră înmînată chiar dacă destinatarul nu mai locuiește acolo. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa și faptul că recurenții, cunoscând despre obligațiile depunerii cererii de apel, nu a luat măsurile necesare după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță, în speță îndeplinirea cerințelor legale, fapt, însă, ignorat de aceștia. La caz, sunt relevante și dispozițiile art. 56 alin. (2), (3) și 61 alin. (1) CPC, în conformitate cu care, participanții la proces se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege în dependență de poziția pe care o ocupă în proces.

Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că, încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017 este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor cauzei, instanța de recurs o consideră legală și întemeiată.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Vladimir Lupașcu și Rodica Gandraman împotriva încheierii din 07 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea acesteia În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Vladimir Lupașcu și Rodica Gandraman. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „MoldCredit” Societate cu răspundere limitată împotriva lui Vladimir Lupașcu, Alexandra Lupașcu, intervenient accesoriu Rodica Gandraman cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-12-20
0,95
2ac-481/23 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.2ac-481/23 2-19075266-01-2ac-29112023 ÎNCHEIERE 20 decembrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă examinând
CSJ 2024-03-07
0,95
2ds-2/24 — cu privire la recalcularea și constatarea datoriei restante, exercitarea dreptului de ipotecă, încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ds-2/24 2-19075266-01-2ds-21122023 ÎNCHEIERE 07 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă examinând
CSJ 2024-03-06
0,94
2ds-2/24 — cu privire la recalcularea și constatarea datoriei restante, exercitarea dreptului de ipotecă, încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ds-2/24 2-19075266-01-2ds-21122023 Î N C H E I E R E 06 martie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Mariana Ursachi Ion Malanciuc exam
CSJ 2017-12-20
0,94
2ra-2202/17 — executarea dreptului de ipotecă
prima instanță: M. Țurcan dosarul nr. 2ra-2202/17 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Clima Î N C H E I E R E 20 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în
CSJ 2019-11-13
0,94
2r-638/19 — cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-638/19 Instanţa de fond: Judecătoria Hînceşti, sediul Central – I. Dadu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – L. Bulgac, I. Cotruţă, A. Panov DECIZIE 13 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă