Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.03.2018
respins

2r-237/18 — desfacerea acordului, incasarea penalitatilor si altor plati

HOTĂRÂRE
28.03.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
desfacerea acordului, incasarea penalitatilor si altor plati
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2r-237/18 — desfacerea acordului, incasarea penalitatilor si altor plati (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2r-237/18 Prima instanță: Jud. Orhei, sediul Șoldănești (jud. R. Moșneguțu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, V. Sîrbu) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, S. Gîrbu) D E C I Z I E 28 martie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecător: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Sorochin Iurii, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurii împotriva lui Cernalevschi Ion și Societatea cu Răspundere Limitată „Margo Gater” cu privire la desfacerea acordului, încasarea datoriei și a penalităților de întârziere, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către Sorochin Iurii, c o n s t a t ă : La 22 ianuarie 2014, Sorochin Iurii s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Cernalevschi Ion și Societatea cu Răspundere Limitată „Margo Gater” privind desfacerea acordului, încasarea datoriei și a penalităților de întârziere (f.d.1-2, Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 09 aprilie 2014 a fost atras în proces în calitate de copârât Societatea cu Răspundere Limitată „Margo Gater” (f.d.47, Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Rezina din 01 iulie 2015 a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de către Sorochin Iurii.

S-a încasat de la Sorochin Iurii în beneficiul lui Cernalevschi Ion cheltuielile de judecată în sumă de 3 479 lei și în beneficiul reprezentantului Societății cu Răspundere Limitată „Margo Gater”, Cernalevschi Iurie suma de 150 lei (f.d.192-195, Vol. I). Prin hotărârea suplimentară din 15 septembrie 2016 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de concretizare a pretențiilor înaintată de Sorochin Iurii privind desfacerea acordului și încasarea în mod solidar de la Cernalevschi Ion și Societatea cu Răspundere Limitată „Margo Gater” a penalităților de întârziere pentru perioada 28 august 2013- 12 februarie 2014 în sumă de 268 800 lei (f.d.112-114, Vol. II).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2016 a fost admis apelul declarat de Sorochin Iurii, casată hotărârea Judecătoriei Rezina din 01 iulie 2015 și 1 hotărârea suplimentară din 15 septembrie 2016 și trimisă cauza la rejudecare conform competenței jurisdicționale în Judecătoria Șoldănești(f.d.147-152, Vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești din 28 aprilie 2017 cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurii a fost scoasă de pe rol. S-a explicat reclamantului Sorochin Iurii că este în drept să adreseze instanței o nouă cerere potrivit dispozițiilor generale. S-a explicat reclamantului Sorochin Iurii că este în drept să depună la Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești cerere cu privire la anularea încheierii privind scoaterea de pe rol, prezentând probe care să confirme imposibilitatea prezentării sale în ședința de judecată și a înștiințării instanței (f.d.182-183, Vol. II).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 a fost respins recursul declarat de Sorochin Iurii ca nefondat și s-a menținut încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești din 28 aprilie 2017 (f.d.205-206, Vol. II). La 08 noiembrie 2017 Sorochin Iurii a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 (f.d.221, Vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii (f.d.224-225, Vol. II).

La 29 ianuarie 2018, Sorochin Iurii a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017 și a deciziei din 26 septembrie 2017. În motivarea cererii de recurs a invocat că instanței de apel au fost prezentate probe precum că la materialele cauzei este anexată cererea de examinare a cauzei în lipsa sa, însă aceasta din motive necunoscute nu a fost luată în considerare. Consideră că în așa mod instanța de judecată nu a luat cunoștință de materialele cauzei. Conform prevederilor art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Având în vedere că copia încheierii instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 13 decembrie 2017 (f.d.226, Vol. II), cât și faptul că la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul declarat la data de 29 ianuarie 2018, se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni, într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 446 din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești. 2 Din materialele dosarului s-a stabilit că la 08 noiembrie 2017, Sorochin Iurii a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii. În conformitate cu art. 451 din Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447 din Codul de procedură civilă, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 din Codul de procedură civilă și anexându-se probele ce le confirmă.

Din dispozițiile legale sus invocate, urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 din Codul de procedură civilă.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău corect a ajuns la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii ca inadmisibilă, fiind corect stabilit că circumstanțele invocate de către ultimul în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 Cod de procedură civilă, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, dar a oferit împrejurări de interpretare a normelor de drept procedural, argumente care nu constituie temei de revizuire. Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 449 din Codul de procedură civilă, este cert că cererea de revizuire poate fi declarată doar în temeiurile expres prevăzute în norma dată, care poartă un caracter exhaustiv și nu pot fi completate.

Ca urmare, declararea revizuirii pentru alte temeiuri decât cele prevăzute în această normă duce la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Aceasta se datorează faptului că revizuirea este o cale de atac a hotărârilor irevocabile și poate afecta stabilitatea raporturilor juridice, producând efecte grave pentru părți. În acest context, legea stabilește o listă expresă și exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii. Ultimele sunt prevăzute la art. 449 din Codul de procedură civilă și în cazul în care se cunoșteau la acel moment ar fi influențat asupra soluției date de instanța de recurs. Cererea de revizuire se depune în termenele prevăzute la art. 450 din Codul de procedură civilă.

Astfel, recurentul Sorochin Iurii depunând cerere de recurs nu a indicat nici un temei concret prevăzut de art. 449 Cod de procedură civilă. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, admiterea unei cereri de revizuire, ale cărei argumente, formal, nu se încadrează în temeiurile exhaustiv stipulate în art. 449 Cod de procedură civilă, și, implicit, desființarea abuzivă a unei soluții judecătorești irevocabile ar constitui o violare a prevederilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia examinării pricinii Popov (nr. 2) vs. Moldova, a statuat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe 3 independente și imparțiale, garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în contextul Preambulului Convenției, care enunță preeminența principiului supremației dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v. România, [GC], nr.28342/95, §61, ECHR 1999-VII).

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare. Alte argumente care s-ar încadra în prevederile art. 449 din Codul de procedură civilă și ar duce la admiterea cererii de recurs, instanței nu au fost prezentate.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că temeiurile invocate de către recurent nu sunt prevăzute normele sus indicate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Sorochin Iurii. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurii împotriva lui Cernalevschi Ion și Societatea cu Răspundere Limitată „Margo Gater” cu privire la desfacerea acordului, încasarea datoriei și a penalităților de întârziere.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova Judecători Dumitru Visternicean Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-07-17
0,95
2r-447/19 — incasarea penalitatilor
Dosarul nr. 2r-447/19 Prima instanţă: Judecătoria Orhei sediul central (jud. Iu. Movilă) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) DECIZIE 17 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-05-12
0,94
2r-261/21 — încasarea penalitătilor
Dosarul nr.2r-261/2021 prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul central (jud. I. Parii) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, V. Cotorobai, L. Pruteanu) DECIZIE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-03-31
0,94
2ra-435/21 — încasarea penalităților
Dosarul nr. 2ra-435/21 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud. I. Movilă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, V. Cotorobai, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 31 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-09-19
0,93
2rc-186/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-186/18 Prima instanţă: Judecătoria Centru, mun. Chişinău (N. Mazur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (G. Daşchevici, S. Gîrbu L. Bulgac) D E C I Z I E 19 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2019-02-06
0,93
2rhc-8/19 — Rezilierea contractului, încasarea datoriei, penalității și a dobânzii
Dosar nr. 2rhc-8/19 Prima instanță: Judecătoria Strășeni (jud. D. Mîrzenco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 6 februarie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă