3ra-326/18 — recunoasterea ilegala a raspunsurilor, obligarea achitarii indemnizatiei unice la nasterea copilului si indemnizatiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani

3ra-326/18 — recunoasterea ilegala a raspunsurilor, obligarea achitarii indemnizatiei unice la nasterea copilului si indemnizatiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-326/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru)

Judecător: S. Stratan

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

ÎNCHEIERE

21 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul General

pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Irina Arseni

împotriva Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului

Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea achitării

indemnizației unice la nașterea copilului și obligarea achitării indemnizației lunare

pentru îngrijirea copilului,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2017, prin care s-a

respins apelul declarat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al

Ministerului Afacerilor Interne și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău

(sediul Centru) din 29 mai 2017,

c o n s t a t ă :

La 21 martie 2016, Irina Arseni a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Serviciului Protecție Civile și Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne

cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea achitării indemnizației unice

la nașterea copilului și obligarea achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea

copilului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, la 2 iulie 2013, a înregistrat

căsătoria cu Fiodor Arseni, fapt confirmat prin certificatul de căsătorie nr. CS-V

1

1061406, eliberat de Primăria satului Zăicana rl. Criuleni. Din căsătorie, s-a născut

copilul XXXXX.

Menționează reclamanta că nu este angajată în cîmpul muncii și se află la

întreținerea soțului.

Reclamanta relatează că, începând cu 7 ocombrie 1988, soțul său Fiodor Arseni

este angajat în bază de contract în cadrul Serviciului Protecție Civile și Situații

Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne, iar la moment deține funcția de

inspector al Serviciului Apărării împotriva Incendiilor al Secții Situații Excepționale

Criuleni a Direcției Situații Excepționale mun. Chișinău a Serviciului Protecție Civile

și Situații Excepționale.

Afirmă reclamanta că la 25 ianuarie 2016, a depus cerere în adresa Serviciului

Protecție Civile și Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne, prin care

a solicitat calcularea și achitarea indemnizației prevăzute de Legea nr. 289-XV din

22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte

prestații de asigurări sociale.

Prin răspunsul Serviciului Protecție Civile și Situații Excepționale al

Ministerului Afacerilor Interne nr. 19/7-A-12/16 din 22 februarie 2016 i-a fost

respinsă cererea prealabilă, din motiv că colaboratorii Serviciului Protecție Civile și

Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne sunt supuși asigurării de stat

obligatorii de la bugetul de stat și nu achită contribuții de asigurări sociale conform

Legii privind sistemul public de asigurări sociale.

Consideră Irina Arseni că, prin refuzul Serviciului Protecție Civile și Situații

Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne se încalcă dreptul său de a primi

indemnizația pentru creșterea copilului.

Susține că potrivit art. 124 alin. (2) din Codul muncii, ea beneficiază și de

indemnizație pentru creșterea copilului pînă la vârsta de 3 ani.

Conform art. 2 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-

XIV din 08 iulie 1999, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită,

în condițiile legii, prin sistemul public de asigurări sociale, iar conform art. 4 din

aceeași Lege, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoana

care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă. Totodată, conform

art. 10 din Legea menționată, bugetul asigurărilor sociale de stat face parte din

bugetul public național și este independent de bugetul de stat.

Invocă reclamantul că, deoarece Serviciul Protecție Civile și Situații

Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne face parte din autoritățile executate,

situația sa cade și sub incidența art. 4 alin. (1) pct. 2) din Legea privind sistemul

public de asigurări sociale, conform căruia în sistemul public sunt asigurate

obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care sunt numite la nivelul autorității

executive.

2

Consideră că, prin acțiunile sale ilegale, pârâtul i-a lezat dreptul la proprietate

garantat de art. 46 din Constituția RM, ceea ce constituie și o violare a prevederilor

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, îmbinat cu art.

14 din Convenție.

Solicită Irina Arseni, recunoașterea ca fiind ilegal răspunsul Serviciului

Protecție Civile și Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne nr. 19/7-

A-12/16 din 22 februarie 2016, obligarea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor

Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne la calcularea și plata în beneficiul său

a indemnizației pentru concediul de maternitate (126 zile), reieșind din cuantumul de

100% din salariul mediul de 5698,13 lei a soțului Fiodor Arseni.

La 6 aprilie 2017, Irina Arseni a depus cerere de concretizare a cerințelor,

solicitînd recunoașterea ca fiind ilegale răspunsurile Serviciului Protecție Civile și

Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne nr. 19/7-A-12/16 din 22

februarie 2016 și 19/7-A-29/17 din 4 aprilie 2017, obligarea Serviciului Protecției

Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne la calcularea și

plata în beneficiul său a indemnizației pentru concediul de maternitate (126 zile),

reieșind din cuantumul de 100% din salariul mediul de 5698,13 lei a soțului Fiodor

Arseni, obligarea Serviciului Protecție Civile și Situații Excepționale al Ministerului

Afacerilor Interne la calcularea și plata în beneficiul său a indemnizației pentru

creșterea copilului, lunar a câte 30% din venitul mediu lunar de 5698,13 lei (f.d. 73-

74).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 29 mai 2017, s-a admis

acțiunea; s-au declarat ilegale răspunsurile Serviciului Protecție Civile și Situații

Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne nr. 19/7-A-12/16 din 22 februarie

2016 și nr. 19/7-A-29/17 din 4 aprilie 2017; s-a obligat Serviciul Protecției Civile și

Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne la calcularea și plata în

beneficiul Irinei Arseni a indemnizației pentru concediul de maternitate și a

indemnizației pentru creșterea/îngrijirea copilului minor XXXXX (f.d. 99, 104-106).

Prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 94 din

02.06.2017 a fost modificată denumirea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor

Excepționale, substituindu-se cu „Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”.

Prin încheierea protocolară a Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2017, s-

a admis cererea depusă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al

Ministerului Afacerilor Interne și s-a dispus înlocuirea Serviciului Protecție Civile și

Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne cu Inspectoratul General

pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne (f.d. 128).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2017, s-a respins apelul

declarat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului

3

Afacerilor Interne și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din

29 mai 2017 (f.d. 130-138).

La 5 februarie 2018, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al

Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitînd casarea actului contestate și a hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărîri de respingere a acțiunii.

Recurentul, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului

Afacerilor Interne, în motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată la

adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele dreptului

material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul menționează că instanțele de judecată neîntemeiat au încasat din

contul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor

Interne indemnizația pentru concediul de maternitate și indemnizația de îngrijire a

copilului, or potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind

indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări

sociale, sigurații au dreptul la prestații de asigurări sociale dacă au un stagiu total de

cotizare de cel puțin 3 ani. Asigurații care au un stagiu total de cotizare de pînă la 3

ani beneficiază de dreptul la prestații de asigurări sociale dacă confirmă un stagiu de

cotizare de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii

riscului asigurat sau datei nașterii copilului în cazul riscului asigurat creșterea

copilului.

Susține recurentul că de indemnizație lunară pentru creșterea copilului

beneficiază persoanele asigurate care desfășoară activitate pe bază de contract

individual de muncă pe durată determinată și dacă întrunesc stagiul de asigurări

sociale.

Decizia cu privire la stabilirea indemnizațiilor se adoptă de către conducătorul

Casei Teritoriale.

Consideră că, indiferent de faptul dacă solicitantul acestei indemnizații este

angajat în câmpul muncii sau nu, cererea pentru stabilirea indemnizației lunare pentru

creșterea/îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani (1,5 ani) va fi depusă la casa

teritorială de asigurări sociale.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 16 februarie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Irinei Arseni

informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

4

În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 26 februarie 2018, Irina Arseni a depus referință la cererea de recurs, prin

care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Inspectoratul General

pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne este inadmisibilă, din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră în termen recursul

declarat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor

Interne la 5 februarie 2018, din următoarele motive.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a instanței

de apel din 24 octombrie 2017 a fost expediată în adresa părților la 5 ianuarie 2018 (f.

d. 139), iar conform scrisorii de însoțire se confirmă faptul că recurentul a recepționat

copia deciziei instanței de apel la 12 ianuarie 2018 (f.d. 147).

Astfel, instanța de judecată consideră că recursul declarat de Inspectoratul

General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne este depus în

termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

5

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

6

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Inspectoratul

General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne este formulată

în baza art. 432 din Codul de procedură civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit.

f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Inspectoratul General pentru Situații de

Urgență al Ministerului Afacerilor Interne a formulat prezenta cerere după ce au avut

posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de apel, care au fost

7

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se

vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996,

para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Inspectoratul General pentru Situații de

Urgență al Ministerului Afacerilor Interne nu ridică probleme de drept și nu poate fi

acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al

Ministerului Afacerilor Interne se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

8