3ds-5/18 — contestarea actului administrativ

prima instanță: L. Lupașco dosarul nr. 3ds-5/18

instanța de apel: D. Manole, S. Arnăut, Eu. Fistican

Î N C H E I E R E

14 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecători – Iuliana Oprea, Maria Ghervas

examinând cererea societății cu răspundere limitată „Proalfa-Service” cu

privire la emiterea unei încheieri suplimentare de compensare a cheltuielilor de

judecată,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de societatea

cu răspundere limitată „Proalfa-Service” împotriva întreprinderii cu capital străin

„Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” societate cu răspundere limitată cu privire

la anularea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 26 iunie 2013, societatea cu răspundere limitată „Proalfa-Service”

(denumirea prescurtată SRL „Proalfa-Service”) a depus cerere de chemare în

judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie” societate cu răspundere limitată (denumirea prescurtată ÎCS „Gas Natural

Fenosa Furnizare Energie” SRL) cu privire la anularea actului administrativ (vol. I,

f.d.2-6).

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că, la 23 mai 2013, ora 12.45

angajații ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL au întocmit Actul nr. A

21529 de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale, conform căruia la

verificarea echipamentului de măsurare s-a depistat deteriorarea sigiliului

furnizorului la regleta de testare, conectată în rețeaua secundară a evidenței.

Totodată, a fost întocmit și Actul de prescripție nr. NLC7550640.

Astfel, la 10 iunie 2013, a înaintat cerere prealabilă, care a fost respinsă.

Aderent, la 14 iunie 2013 ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL a

expediat în adresa sa factura cu seria RH nr. 3474964 pentru consumul de energie

electrică necontorizată și TVA, precum și ordinul de plată fără număr în sumă de

538 878,48 de lei.

Solicită admiterea acțiunii; declararea nulității absolute a Actului nr. A 21529

de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 23 mai 2013 și a actelor

subsecvente acestuia.

Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, prin hotărârea din 05 noiembrie 2014

(vol.I, f.d. 103, 105-108), a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

1

În consolidarea soluției adoptate, prima instanță a reținut că, depistarea

deteriorării sigiliului furnizorului, instalat la reglata de testare la rețea se

demonstrează prin actul de control al echipamentului de măsurare. Totodată s-au

constatat defecțiuni în schema de conexiune a consumatorului și consum de energie

electrică fără să fie contorizat de echipamentul de măsurare ce aparține

consumatorului, fiind întocmit și Actul de control nr. A 21529, iar suma indicată în

factură nu este calculată pentru consumul fraudulos, ci pentru energia electrică

necontorizată, determinată pentru consumul mediu, fără a lua în considerație că

echipamentul de măsurare se află pe teritoriul PDC 18, proprietatea furnizorului de

energie electrică.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 01 decembrie 2015 (vol. I, f.d. 192,

193-198), a admis apelul declarat de către avocatul Alexandru Carapunarlî în

interesele SRL „Proalfa-Service”; a casat hotărârea Judecătoriei Râșcani,

mun.Chișinău din 05 noiembrie 2014 și a pronunțat o hotărâre nouă, prin care a

admis acțiunea; a anulat actul nr. A 21529 din 23 mai 2013 de depistare a încălcării

clauzelor contractuale, emis de către ÎCS „RedUnion Fenosa” SA.

Întru fortificarea soluției sale, instanța de apel a reținut că, reprezentantul

ÎCS„RedUnion Fenosa” SA, Vlad Mardari, care a efectuat verificarea

echipamentului de măsurare și a semnat actul de control, avea calitate de electric-

stagiar și nu era împuternicit să participe la asemenea gen de control și să semneze

acest act. Mai mult decât atât, contoarele pentru evidența consumului energiei

electrice a consumatorului sunt amplasate la PDC 18, proprietatea furnizorului de

energie electrică și au mai multe nivele de securitate, astfel încât consumatorul nu

putea avea acces liber la contoarele respective. Or, prin prisma pct. 189 din

Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, echipamentul de

măsurare fiind instalat în limitele proprietății operatorului de rețea, responsabilitatea

pentru integritatea echipamentului de măsurare și a sigiliilor aplicate revine

acestuia.

La 16 martie 2016, reprezentantul ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie”SRL, avocatul Valentin Mocanu a depus cerere de recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei recurate, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Râșcani,

mun.Chișinău din 05 noiembrie 2014 (vol. I, f.d. 201-206).

La 31 mai 2016, reprezentantul SRL „Proalfa-Service”, avocatul Alexandru

Carapunarlî a depus referință împotriva cererii de recurs depusă la 16 martie 2016

de reprezentantul ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, avocatul

Valentin Mocanu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie

recurentului cheltuielile de judecată (vol. I, f.d. 213-219).

Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea din 09 iunie 2016 (vol. I, f.d. 221-

225), a considerat inadmisibil recursul declarat de reprezentantul ÎCS „Gas Natural

Fenosa Furnizare Energie” SRL, avocatul Valentin Mocanu.

La 22 septembrie 2017, SRL „Proalfa-Service” a depus în Curtea Supremă de

Justiție cerere cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare, prin care să fie

încasată din contul ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL în beneficiul

SRL „Proalfa-Service” suma de 2 000 de lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor

de judecată suportate de SRL „Proalfa-Service” în instanța de recurs (vol. II, f.d. 34-

2

35).

În motivarea cererii menționează că, prin încheierea din 09 iunie 2016, Curtea

Supremă de Justiție a considerat inadmisibil recursul declarat de reprezentantul

ÎCS„Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, avocatul Valentin Mocanu. Însă,

instanța de recurs a omis să se expună asupra compensării cheltuielilor de judecată

în sumă de 2 000 de lei, suportate de intimată în instanța de recurs, revendicare ce a

fost formulată în referința din 31 mai 2016.

Invocă faptul că cheltuielile de judecată revendicate au fost real suportate,

rezonabile ca mărime și necesare, astfel încât consideră necesar de a fi compensate

din contul părții care a pierdut procesul.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, cererea depusă de SRL

„Proalfa-Service” cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare este

neîntemeiată și urmează a fi respinsă, din motivele relevate infra.

Conform art. 82 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se

compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a pricinii.

În sensul articolului 90 lit. i) din Codul de procedură civilă, din cheltuielile de

judecare a pricinii fac parte inter alia și cheltuielile de asistență juridică.

Articolul 96 din Codul de procedură civilă consemnează în alin. (1) că, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut

cîștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost

reale, necesare și rezonabile.

Ca consecință, la 22 septembrie 2017, SRL „Proalfa-Service” a depus în

Curtea Supremă de Justiție cerere cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare,

prin care să fie încasată din contul ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”

SRL în beneficiul SRL „Proalfa-Service” suma de 2 000 de lei, cu titlu de

compensare a cheltuielilor de judecată suportate de SRL „Proalfa-Service” în

instanța de recurs (vol. II, f.d. 34-35).

La caz, Colegiul învederează că în conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. c) din

Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea emite, din oficiu sau

la cererea participanților la proces, o hotărâre suplimentară dacă nu a rezolvat

problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe

asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau

reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se

cuvine.

Astfel, sensul autentic al normei precitate presupune că emiterea unei hotărârii

suplimentare se face pentru a-i da hotărârii inițiale caracterul deplinătății.

Subsecvent, Colegiul evocă faptul că chestiunea cu privire la compensarea

cheltuielilor de asistență juridică urmează a fi decisă în măsura în care acestea au

fost reale, necesare și rezonabile. Prin urmare, problemele rectificării hotărârii,

inclusiv prin emiterea unei hotărâri suplimentare se examinează în ședință de

judecată, cu respectarea tuturor principiilor ce derivă dintr-un proces echitabil

garantat de articolul 6 CEDO.

Per a contrario, în sensul articolului 440 din Codul de procedură civilă,

procedura examinării admisibilității recursului presupune soluționarea de către

completul de admisibilitate a unor chestiuni de ordin procedural, și anume dacă era

în drept recurentul să declare recurs și dacă urmează să fie primită spre examinare

3

cererea de recurs. Astfel, completul ce decide asupra admisibilității nu soluționează

fondul recursului împotriva deciziilor instanței de apel, nu verifică legalitatea

deciziei instanței de apel. Respectiv admisibilitatea recursului se decide fără citarea

părților, luându-se în considerație poziția intimatului din referință (dacă acesta o

depune în termenul acordat).

În această ordine de idei, coroborând ipotezele relevate, Colegiul subliniază că

procedura de admisibilitate a recursului nu se desfășoară în ședință de judecată, care

ar asigura respectarea principiilor nemijlocirii și oralității în dezbaterile judiciare,

contradictorialității și egalității părților în drepturile procedurale și disponibilității în

drepturi a participanților la proces.

Prin urmare, la faza examinării admisibilității recursului nu poate fi soluționată

chestiunea cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, și în special a

cheltuielilor de asistență juridică. Or, pentru examinarea acestei chestiuni, urmează

a fi apreciată necesitatea compensării cheltuielilor de asistență juridică în măsura în

care acestea au fost necesare, realmente angajate și rezonabile, cu cercetarea în

acest sens a suportului probator administrat.

La acest capitol, relevantă este și jurisprudența CtEDO în cauza Iatridis v.

Grecia (cererea nr. 31107/96, 19 octombrie 2000, §55), în care Înalta Curte a notat

că, reclamantul a încheiat cu avocații săi un acord de consiliere cu privire la

onorariile acestora, care ar fi similar cu un acord de comision de urgență. Acestea

sunt acorduri prin care clientul unui avocat este de acord să plătească pentru acesta

din urmă, ca și cu taxele, un procent din suma pe care instanță o poate acorda.

Astfel de acorduri pot demonstra, în cazul în care sunt executorii din punct de

vedere legal, că sumele solicitate sunt efectiv plătite de reclamant. Acordurile de

această natură, care creează obligații numai între avocat și client, nu poate angaja

Curtea, care trebuie să evalueze nivelul costurilor și cheltuielilor care trebuie

acordate, referindu-se nu numai la faptul dacă costurile au fost efectiv suportate, ci

și cât de rezonabile sunt. Astfel, Curtea își va baza evaluarea pe alte materiale

furnizate de solicitant în susținerea pretențiilor sale, adică numărul de ore lucrate și

numărul de avocați impuse de prezenta cauză și susținut tarif orar, precum și tariful

perceput de aceștia pentru o oră de lucru.

În cauza Amihalachioaie v. Moldova (cererea nr. 60115/00, 20 aprilie 2004,

stabilească dacă costurile și cheltuielile au fost realmente angajate, necesare și

rezonabile ca mărime. În această privință, Curtea poate să se bazeze pe elemente

precum numărul de ore lucrate de avocat și tariful perceput de acesta pentru o oră de

lucru.

Astfel, corelând ipotezele relevate, se ajunge la concluzia că, chestiunea cu

privire la compensarea cheltuielilor de judecată suportate de către SRL „Proalfa-

Service” în cadrul prezentei cauze civile, în instanța de recurs, urmează a fi

examinate într-un proces separat, în cadrul căruia va fi asigurată respectarea tuturor

principiilor unui proces echitabil, consfințit de articolul 6 CEDO.

Din considerentele menționate, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității de a

respinge cererea depusă de SRL „Proalfa-Service” cu privire la emitea unei

încheieri suplimentare prin care să fie compensate cheltuielile de judecată suportate

de intimat în instanța de recurs.

4

În conformitate cu art. 94 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 250 alin. (1) lit. c) și

art.269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

A respinge cererea societății cu răspundere limitată „Proalfa-Service” cu

privire la emiterea unei încheieri suplimentare de compensare a cheltuielilor de

judecată, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea cu răspundere limitată „Proalfa-Service” împotriva întreprinderii cu

capital străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” societate cu răspundere

limitată cu privire la anularea actului administrativ.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecători Iuliana Oprea

Maria Ghervas

5