2r-228/18 — revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă și înlăturarea obstacolelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă şi înlăturarea obstacolelor
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului, repunerea în termen
2r-228/18 — revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă și înlăturarea obstacolelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2r-228/18
Instanța de fond: Judecătoria Căușeni (sediul central) – V. Nichitenco
Instanța de apel: CA Chișinău – A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru
D E C I Z I E
07 martie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru,
judecători Iuliana Oprea, Maria Ghervas,
examinând recursul declarat de către Valentina Cucoș, reprezentată de către
avocatul Boris Druță,
în cauza civilă la acțiunea Valentinei Cucoș împotriva lui Nazar Cucoș cu privire
la revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă și înlăturarea obstacolelor în folosirea
bunului imobil,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2018, prin care s-a
respins cererea cu privire la repunerea în termen de declarare a apelului, s-a restituit
apelul ca fiind depus în afara termenului legal,
C O N S T A T Ă:
Valentina Cucoș la data de 10 martie 2017 s-a adresat cu cerere de chemare în
judecată împotriva lui Nazat Cucoș, prin care a solicitat revendicarea bunurilor din
posesie nelegitimă și înlăturarea obstacolelor în folosirea bunului imobil. ( f.d. 3-4)
Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni (sediul central) din data de 07 iulie 2017 s-a
respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată. ( f.d. 29)
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 23 august 2017
Valentina Cucoș prin intermediul avocatului Boris Druță a contestat-o cu apel,
solicitând repunerea în termen de declarare a apelului, casarea hotărârii cu remiterea
cauzei la rejudecare. ( f.d. 33-34)
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 23 ianuarie 2018 s-a respins
cererea cu privire la repunerea în termen de declarare a apelului, s-a restituit cererea de
apel ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. ( f.d. 52-54)
Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, la data de 25 ianuarie 2018
Valentina Cucoș prin intermediul avocatului Boris Druță a contestat-o cu recurs,
solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel privind respingerea
1
cererii cu privire la repunerea în termen a apelului și restituirea acestuia, cu remiterea
cauzei spre examinare la Curtea de Apel Chișinău. ( f.d. 56).
În motivarea recursului recurenta a indicat, că cu hotărârea Judecătoriei Căușeni
(sediul central) a făcut cunoștință la data de 28 iulie 2017, iar dat fiind faptul că este
pensionară și că nu a înțeles nuanțele procesuale, care o obligă de a respecta termenul
de atac, s-a adresat abia la data de 22 august 2018, pentru desemnarea unui apărător
din oficiu, care a întocmit cererea de apel, depunând-o la data de 25 august 2017, peste
termenul prevăzut de lege. Consideră circumstanțele descrise temei pentru a fi repusă
cererea de apel în termen.
În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva
încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Din materialele cauzei rezultă, că la data de 23 ianuarie 2018 a fost pronunțată
încheierea contestată.
Recursul, depus la data de 25 ianuarie 2018, este depus în termen.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră
recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de
Apel Chișinău din data de 23 ianuarie 2018.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC instanța de recurs, după ce judecă recursul
împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Instanța de recurs a constatat, că la data de 23 august 2017 Valentina Cucoș a
depus cerere de apel asupra hotărârii Judecătoriei Căușeni (sediul central) din data de
07 iulie 2017. Totodată a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 23 ianuarie 2018 s-a respins
demersul cu privire la repunerea în termen, s-a restituit cererea de apel pe motivul
depunerii cererii în afara termenului legal de declarare.
În conformitate cu art. 116 al 1) CPC persoanele care, din motive întemeiate au
omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către
instanță.
Dispoziția alin.3 al aceluiași articol prevede că la cererea de repunere în termen se
anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie
efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să
fie depuse documentele respective etc).
Apelanta a solicitat repunerea în termen de declarare a apelului, motivându-și
cererea prin faptul că a recepționat hotărârea primei instanțe la data de 28 iulie 2017,
iar în legătură că are o vârstă înaintată, abia la data de 22 august 2017 s-a adresat către
Oficiul Teritorial al Consiliului Național pentru Asistenta Juridică Garantată de Stat
pentru asigurarea cu un avocat din oficiu, care la data de 23 august 2017 a depus apel.
Colegiul reține drept corectă concluzia instanței de apel cu privire la respingerea
cererii de repunere în termen de declararea apelului, deoarece Valentina Cucoș nu a
făcut dovada faptului că motivele pentru care a omis termenul de procedură sunt
întemeiate, ori faptul recepționării hotărârii contestate la data de 28 iulie 2017 și
2
desemnării la data de 22 august 2017 a unui avocat din oficiu nu constituie motiv de
repunere a apelului în termen, întrucât aceasta a avut posibilitatea de a prezenta
dezacordul cu hotărârea primei instanțe în interiorul termenului de atac.
Prin urmare, Colegiul reține drept corectă concluzia instanței de apel cu privire la
restituirea apelului din considerentele ce preced.
Conform prevederilor art. 362 alin.1 CPC „termenul de declarare a apelului este
de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede
altfel”.
Așadar, termenul declarării apelului începe a curge în ziua imediat următoare de
la data pronunțării dispozitivului hotărârii, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu
prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii.
Astfel, termenul de contestare a hotărâri a început a curge la data de 08 iulie 2017
și a expirat la data de 08 august 2017.
Exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în
termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau
când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința
ei să efectueze acțiunea în termen.
Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată urmează să-și
asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu
bună-credință de drepturile sale procedurale.
Potrivit art. 56 alin. 3 Cod de procedură civilă participanții la proces sunt obligați
să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de
aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile
prevăzute de legislația procedurală civilă.
Buna-credință prezumă, că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să
manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu
certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele
prevăzute de lege.
Argumentul recurentei, precum că la data de 22 august 2017 prin decizia nr.
1337/ACC i-a fost desemnat un apărător pentru a o reprezenta în instanța de apel, a
formula cererea de apel și a o depune prin intermediul Judecătoriei Căușeni, nu poate
fi reținut de instanța de recurs, ori Valentinei Cucoș prin decizia Oficiului Teritorial
Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat nr.
1258/ACC din data de 25 august 2016 i s-a acordat asistență juridică garantată de stat,
prin desemnarea avocatului Dumitru Pălărie, care o reprezentat- o pe Valentina Cucoș
în instanța de fond și căruia urma să se adreseze pentru formularea apelului și
depunerea acestuia în termen.
Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței
de apel este legală, iar argumentele invocate sunt neîntemeiate, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul și
de a menține încheierea instanței de apel.
3
Reieșind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E:
Se respinge recursul declarat de către Valentina Cucoș, reprezentată de către
avocatul Boris Druță.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 23 ianuarie 2018.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru
judecători Iuliana Oprea
Maria Ghervas
4