2r-57/18 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- cazurile in care nu se da curs cererii de apel, taxe de stat
2r-57/18 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Curtea de Apel Băți Dosarul nr. 2r-57/18 Judecători: A. Gheorghieș, A. Toderaș, E. Bejenaru D E C I Z I E 28 februarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecători Maria Ghervas, Iuliana Oprea judecând recursul declarat de Ioxa Ghenadie, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Rusagro-Prim” împotriva lui Ioxa Ghenadii, Societății cu Răspundere Limitată „Plant Nord” și Societății cu Răspundere Limitată „Capital- Plant” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 30 noiembrie 2017, prin care s-au respins cererile de scutire de la plata taxei de stat a apelanților Ioxa Ghenadii, Societatea cu Răspundere Limitată „Plant Nord” și Societatea cu Răspundere Limitată „Capital-Plant”, nu s-a dat curs cererilor de apel și s-a acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor, c o n s t a t ă: La 01 septembrie 2016, SRL „Rusagro-Prim” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant” solicitând încasarea în mod solidar de la pârâți în beneficiul reclamantului suma datorată în mărime de 6 233 997,88 lei, dobândă de întârziere în mărime de 924 492 lei, penalitatea în mărime de 3 205 000 lei și cheltuielile de judecată.
Prin cererea de concretizare a acțiunii, SRL „Rusagro-Prim” a înaintat pretenții și față de copârâtul Ioxa Ghenadii, invocând că potrivit contractului nr.22/2 din 22 decembrie 2014, Ioxa Ghenadie în calitate de fidejusor s-a obligat să execute integral obligația SRL „Capital-Plant” ce rezultă din contractul de vânzare- cumpărare nr.17/01 din 17 decembrie 2014 și contractul de gaj nr.12 din 17 decembrie 2014, suportând astfel toate penalitățile și cheltuielile ce rezultă din ele. La 17 mai 2017, prin încheierea protocolară s-a atras SRL „Drebozaci” în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul Briceni din 11 iulie 2017 cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Rusagro-Prim” a fost admisă integral.
Considerând neîntemeiată hotărârea primei instanțe la 07 august 2017, Ioxa Ghenadie a înaintat cerere de apel, solicitând casarea hotărârii contestate cu 1 remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță în alt complet de judecată. Totodată, a solicitat scutirea totală sau parțială de la plata taxei de stat, invocând lipsa mijloacelor financiare. La 11 august 2017, SRL „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant” au declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță. La fel, au solicitat scutirea totală sau parțială de la plata taxei de stat menționând că se află într-o situație materială precară. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 30 noiembrie 2017, s-au respins cererile de scutire de la plata taxei de stat a apelanților Ioxa Ghenadii, SRL „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant”, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Ioxa Ghenadii.
S-a acordat apelantului Ioxa Ghenadii termen până la/sau în ședința de judecată din data de 19 decembrie 2017, ora 09:00, pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii în original a plății taxei de stat în mărime de 18 750 lei și a cererii de apel motivată. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant”, s-a acordat apelanților termen până la/sau în ședința de judecată din data de 19 decembrie 2017, ora 09:00, pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii în original a plății taxei de stat în mărime de 37 500 lei și a documentului, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile lui Gheciu Alic de a semna și depune cererea de apel din numele SRL „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant”.
Totodată, s-a explicat apelanților că, în cazul în care nu vor lichida neajunsurile constatate cererile de apel nu vor fi considerate depuse și împreună cu toate documentele anexate vor fi restituite. Nefiind de acord cu încheierea în cauză, Ioxa Ghenadii a înaintat cerere de recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea parțială a încheierii instanței de apel din 30 noiembrie 2017 în partea respingerii cererii privind scutirea totală sau parțială de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, cu emiterea unei noi decizii prin care cererea înaintată să fie admisă. Pledând pentru admiterea recursului, recurentul indicată că încheierea contestată este ilegală și neîntemeiată.
Concluzionează recurentul că în situația în care prima instanță a dispus amânarea achitării plății taxei de stat pentru intimat, Curtea de Apel Bălți prin încheierea recurată l-a tratat într-un mod discriminatoriu în raport cu partea adversă, încălcând astfel principiul egalității armelor în proces. La 17 ianuarie 2017, SRL „Rusagro-Prim” a înaintat referință prin care solicită respingerea recursului înaintat de către Ioxa Ghenadii, ca fiind neîntemeiat. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei. Intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părțile sunt în drept să declare recurs este de 15 zile din momentul pronunțării încheierii sau primirii încheierii integrale.
Astfel, ținând cont de faptul că încheierea Curții de Apel Bălți din 30 noiembrie 2017 a fost recepționată de către Ioxa Ghenadii la 12 decembrie 2017, Colegiul consideră recursul declarat la 18 decembrie 2017 în termen. Potrivit art. 426 alin. (3) Cod procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și 2 a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Examinând materialele cauzei Colegiul constată că prin încheierea Curții de Apel Bălți din 30 noiembrie 2017, în temeiul art. 368 alin. (1) Cod procedură civilă, s-au respins cererile de scutire de la plata taxei de stat a apelanților Ioxa Ghenadii, SRL „Plant Nord” și SRL „Capital-Plant”, nu s-a dat curs cererilor de apel și s-a acordat termen apelanților până la/sau în ședința de judecată din data de 19 decembrie 2017, ora 09:00, pentru lichidarea neajunsurilor constatate. Apelantului Ioxa Ghenadii i s-a comunicat despre necesitatea prezentării dovezii în original a plății taxei de stat în mărime de 18 750 lei și a cererii de apel motivată.
În conformitate cu art. 368 alin.(1) Cod procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 Cod procedură civilă și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 364 alin. (1) Cod procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. Potrivit prevederilor art. 83 Cod procedură civilă, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar.
În acțiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat. Potrivit prevederilor art. 84 Cod procedură civilă, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești.
În conformitate cu art. 85 alin. (4) Cod procedură civilă „în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei”. Așadar, potrivit normelor de drept menționate rezultă că instanța de judecată poate să scutească persoana fizică de plata taxei de stat, în dependență de situația ei 3 materială, în cererea de scutire urmând a fi expuse circumstanțele care justifică solicitarea și anexate actele confirmative. Studiind cererea de scutire de la achitarea taxei de stat înaintată de Ioxa Ghenadii, Colegiul constată că instanța de apel corect a constatat că apelantul/recurentul nu a prezentat probe pertinente și admisibile, care ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat.
Afirmația recurentului precum că se află într-o situația financiară precară nu servește temei de scutire de la plata taxei de stat. În acest sens Colegiul remarcă că apelantul/recurentul nu a prezentat instanței acte ce ar demonstra situația financiară precară și imposibilitatea de a achita taxa de stat, iar simpla invocare a situației materiale precare, fără a fi probată, nu poate constitui temei de scutire de la plata taxei de stat. Or, în conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat și a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Ioxa Ghenadie.
Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 30 noiembrie 2017, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă Societatea cu Răspundere Limitată „Rusagro-Prim” împotriva lui Ioxa Ghenadii, Societății cu Răspundere Limitată „Plant Nord” și Societății cu Răspundere Limitată „Capital-Plant” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecători Maria Ghervas Iuliana Oprea 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.