3ra-179/18 — Contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Contestarea actului administrativ
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
3ra-179/18 — Contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3ra–179/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, judecător O. Cernei Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru ÎNCHEIERE 28 februarie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul mun. Chișinău, Primăria mun. Chișinău împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, prin care a fost respins apelul Consiliului mun. Chișinău și Primăriei mun. Chișinău, menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03 august 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dimitrov Alexei către Consiliul mun.
Chișinău, Primăria mun. Chișinău și Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric Chișinău” cu privire la recunoașterea răspunsului ca fiind nesatisfăcător necesităților informaționale, constatării încălcării dreptului la petiționare, obligarea oferirii răspunsului și repararea prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La 06.07.2016, Dimitrov Alexei s-a adresat în instanță cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei mun. Chișinău și ÎM „Regia Transport Electric Chișinău” cu privire la recunoașterea răspunsului ca fiind nesatisfăcător necesităților informaționale, constatării încălcării dreptului la petiționare, obligarea oferirii răspunsului și repararea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii, a indicat că, la 12.05.2016, a înregistrat în cancelaria pârâților un demers cu o listă de întrebări legate de gestionarea și deservirea tehnică a troleibuzelor aflate în dotare, iar la 15.06.2016, ÎM „Regia Transport Electric Chișinău” i-a acordat un răspuns, pe care îl consideră nesatisfăcător și evaziv, însă din partea Consiliului municipal Chișinău și a Primăriei mun. Chișinău nu a primit nici un răspuns.
În opinia reclamantului, răspunsul ÎM „RTEC” nu satisface necesitățile informaționale, deoarece nu s-au oferit răspunsuri directe, informative și clare la punctele 1-12, au fost evitate răspunsurile la cauza necăptușirii punții metalice a roților din spate, fiind oferit un răspuns neadecvat, s-au evitat răspunsurile la cauza schimbării geamului prin care se vede indicatorul electronic, cu oferirea unui răspuns neadecvat, cauza neemiterii pe traseu a troleibuzului nr. 2134, au ignorat propunerile reclamantului de a conlucra cu administrația întreprinderilor de profil din alte țări, nu se dorește recunoașterea că la multe troleibuze nu funcționează zăvorul ce blochează pătrunderea căldurii în salon, s-au evitat răspunsurile privind care este cauza că după reparație troleibuzele nr. 2131 și nr. 2138 au devenit mai zgomotoase.
Astfel, i-a fost lezat dreptul cu privire la oferirea informațiilor de interes public, prin oferirea serviciilor de calitate dubioasă. Nefiind respectată Legea cu privire la petiționare, prin neprimirea de la ÎM „RTEC” a unor răspunsuri directe, informative și clare și neprimind în general nici un răspuns de la Consiliul municipal Chișinău și Primăria mun. Chișinău, și prin faptul emiterii de către ÎM „RTEC” a răspunsului nr.070/505 din 15 iunie 2016, reclamantul fiind în slujba societății, ca activist civic cu viziuni pro ecologice, prin preocuparea de problemele legate de petiționar, reieșind din calitatea de pasager/utilizator al serviciilor prestate de ÎM „RTEC”, din cantitatea de timp investită în care documentează cazul, este nevoit să elaboreze petiții, să scaneze documente, cheltuieli de transport, acțiuni care nu-i permit concentrarea asupra căutării unui loc de muncă, situație ce-1 prejudiciază moral.
Ca consecință, reclamantul a solicitat recunoașterea răspunsului emis de ÎM „RTEC” cu nr.070/505 din 15 iunie 2016 ca fiind unul neinformativ, formal, cu caracter birocratic, evaziv și fără esență informativă, ce nu satisface cerințele petiției, recunoașterea încălcării Legii cu privire la petiționare prin neacordarea răspunsului de către Consiliul municipal Chișinău și Primăria mun. Chișinău cu obligarea ÎM „RTEC” de a oferi răspunsuri informative, exhaustive și argumentate la toate punctele, cu anexarea informației solicitate prin petiția nr.167 din 12 mai 2016, obligarea Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun. Chișinău de a oferi răspuns la petiția nr. 167 din 12 mai 2016, încasarea din contul ÎM „RTEC” a prejudiciului moral în mărime de 5000 de lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03 august 2017, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, acțiunea înaintată de Dimitrov Alexei a fost admisă parțial, fiind respinse pretențiile înaintate împotriva ÎM „Regia de Transport Electric Chișinău” și admise parțial pretențiile înaintate împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun. Chișinău cu privire la constatarea încălcării de către acestea a dreptului reclamantului la petiționare prin neacordarea unui răspuns la demersul/petiție din 12 mai 2016, cu nr. D-3363/4/16 și nr. D-3363/5/16 și obligarea Consiliului municipal Chișinău și Primăriei imun. Chișinău să examineze demersul/petiția lui Dimitrov Alexei din 12 mai 2016, cu nr. D-3363/4/16 și nr. D-3363/5/16, conform Legii cu privire la petiționare, în rest, pretențiile înaintate fiind respinse ca neîntemeiate.
La 24.11.2017, Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului au indicat că decizia instanței de apel a fost adoptată cu încălcarea esențială a normelor de drept, instanța nu a elucidat pe deplin toate temeiurile invocate și a aplicat eronat normele de drept material care vin în contradicție cu circumstanțele de fapt și de drept. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Consiliul mun.
Chișinău și Primăria mun. Chișinău ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art.432, Completul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, criticile aduse de recurenți, însoțite de argumentarea circumstanțelor de fapt ale pricinii, percepute din propriul punct de vedere al recurenților, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art.432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă asupra reaprecierii probelor și circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de judecată. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurențelor cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului. Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condițiile secțiunii a 2- a, Capitolul XXXVIII, Cod de procedură civilă, este că recursul nu provoacă o rejudecare a fondului pricinii.
Rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) și (4). Abordarea recurențelor în speță evidențiază în mod clar dezacordul acestora cu soluția dată de instanța de judecată, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor instanței de apel, care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, caracter care nu poate fi evidențiat de cererea de recurs în cauză.
Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Visternicean Nicolae Craiu
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.