2rac-66/18 — incasarea datoriei

2rac-66/18 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2rac-66/18

prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău

Judecător: V. Jomiru-Niculiță

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: L. Bulgac, Gr. Dașchevici, D. Manole

Î N C H E I E R E

14 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Național

de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne

al Republicii Moldova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea cu

Capital Străin ,,Petrom-Moldovaʼʼ Societate pe Acțiuni (succesor în drepturi

Societatea cu Răspundere Limitată ,,Petrom-Moldovaʼʼ) împotriva Inspectoratului

Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor

Interne al Republicii Moldova cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de

întârziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de către Inspectoratul Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a fost

casată parțial hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 1 decembrie 2016 și

în partea casată emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 1 septembrie 2016 ÎCS „Petrom-Moldova” SA a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Inspectoratului Național de Patrulare al IGP a MAI al RM cu

privire la încasarea datoriei contractuale, a dobânzii de întârziere, a penalităților și a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 5 ianuarie 2015, în calitate de furnizor a

încheiat cu Inspectoratul Național de Patrulare al IGP a MAI al RM, în calitate de

cumpărător, contractul de achiziționare a produselor petroliere nr. 2/015, potrivit

căruia reclamantul a vândut produse petroliere în sumă de 85 832,85 lei, fapt

confirmat prin factura fiscală din 26 noiembrie 2015, sumă ce nu a fost achitată de

pârât în termenul stabilit de părți, astfel încât s-a format o datorie în mărimea

indicată, ce urmează a fi încasată din contul pârâtului.

1

A menționat că în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, la 24

martie 2016 a remis în adresa pârâtului o reclamație, prin care a solicitat respectarea

obligațiilor de plată pentru serviciile prestate în termen de 5 zile calendaristice,

reclamația fiind recepționată de pârât la 7 aprilie 2016, însă aceasta a rămas fără un

răspuns.

A solicitat încasarea din contul pârâtului a sumei de 85 832,85 lei cu titlu de

datorie, a dobânzii de întârziere în sumă de 13 735,61 lei, a penalității în sumă de 15

449,91 lei, a taxei de stat și a cheltuielilor de asistență juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 1 decembrie 2016

acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat din contul Inspectoratului Național de

Patrulare al IGP a MAI al RM în beneficiul ÎCS „Petrom-Moldova” SA suma de 85

832,85 lei cu titlu de datorie, dobânda de întârziere în sumă de 9 597,99 lei,

penalitatea în sumă de 15 449,91 lei, taxa de de stat în mărime de 3 326,42 lei și

cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 lei, iar în total suma de 117 207,17

lei, în rest pretențiile fiind respinse.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 a fost admisă

cererea administratorului SRL „Petrom-Moldova” cu privire la înlocuirea părții în

proces și a fost înlocuită ÎCS „Petrom-Moldova” SA cu succesorul în drepturi SRL

„Petrom-Moldova”.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 a fost admis apelul

declarat de către Inspectoratul Național de Patrulare al IGP a MAI al RM, casată

parțial hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 1 decembrie 2016 în partea

încasării dobânzii de întârziere și a penalităților, și a fost emisă în partea casată o

nouă hotărâre prin care: a fost respinsă ca neîntemeiată cerința cu privire la încasarea

dobânzii de întârziere în mărime de 13 735,61 lei și a penalităților în mărime de

15 449,91 lei. În rest, hotărârea a fost menținută.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că SRL „Petrom-Moldova” și-

a executat obligațiile contractuale asumate față de Inspectoratul Național de

Patrulare al IGP a MAI al RM și a livrat în termen produsele petroliere contractate,

iar la materialele cauzei lipsesc probe ce ar dovedi cert că pârâtul a achitat valoarea

bunurilor procurate, astfel încât acesta a acumulat o datorie față de reclamant în

mărime de 85 832,85 lei, ce reiese din factura fiscală și actul de verificare.

Cu privire la soluția instanței de fond privind încasarea din contul pârâtului a

dobînzii de întîrziere aferentă sumei datorate, instanța de apel a relevat că potrivit

pct. 10.4 al contractului, părțile au stabilit că în cazul întârzierii plății, pârâtul va

achita o penalitate în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din suma

datorată, dar nu mai mult de 5% din suma totală a contractului.

Astfel, prin prisma art. 619 și art. 624 Cod civil, instanța de apel a conchis că

penalitatea reprezintă o modalitate de compensare a prejudiciilor cauzate

creditorului prin întârzierea executării obligației de plată de către debitor, iar

dobânda de întârziere stabilită de art. 619 Cod civil reprezintă o compensare de către

debitor a consecințelor imposibilității utilizării de către creditor a sumelor datorate

acestuia, astfel încât este cert că dobânda de întârziere se atribuie la categoria

consecințelor nefaste acoperite prin penalitatea contractuală.

2

În consecință, dat fiind că în temeiul art. 626 alin. (2) Cod civil și pct. 10.4 al

contractului încheiat de părți, penalitatea contractuală este una exclusivă, este cert

că reclamantul nu poate pretinde încasarea vreunor alte sume cu titlu de prejudiciu,

fapt indicat expres în norma invocată, din care considerente instanța de apel a

constatat că reclamantul nu este îndreptățit de a pretinde încasarea dobânzii de

întârziere, pretenția dată urmând a fi respinsă ca nefondată, deoarece din cele expuse

mai sus reiese că prevederile art. 619 Cod civil sunt inaplicabile speței.

Concomitent, instanța de apel a reiterat că contractul nr. 2/015 din 5 ianuarie

2015 este un contract de achiziții publice, iar valoarea contractului este bazată pe un

calcul estimat de autoritatea contractantă, astfel încât fiecare obligațiune financiară

suplimentară este neplanificată și nepreconizată în buget, circumstanță ce prezintă

importanță în contextul în care pârâtul, fiind o subdiviziune a Inspectoratului

General al Poliției, nu dispune de buget propriu și nici de surse proprii de venit în

contextul în care art. 10 alin. (1) - (3) al Legii cu privire la activitatea Poliției și

statutul polițistului stipulează că Poliția este finanțată de la bugetul de stat și din alte

surse neinterzise de lege.

Instanța de apel a concluzionat că este cert că neasigurarea de către trezorerie

a finanțării ordinelor de plată, amânate pînă la 31 decembrie 2015, restituite prin

borderou la 26 ianuarie 2016, nu poate fi imputată în vina pârâtului și astfel, în speță

se întrunesc excepțiile legale ce scutesc pârâtul de la obligația de plată a penalităților

aferente obligației neexecutate, deoarece este cert că lipsa mijloacelor financiare și

gestionarea surselor de plată de către o altă autoritate face neimputabilă în vina

pârâtului a faptului neexecutării obligației de plată. Or, pârâtul a fost în

imposibilitate de a orienta mijloacele extrabugetare pe articolele respective pentru

acoperirea cheltuielilor bugetare, în consecință s-a format datoria sus-indicată, însă

fără concursul și vina acestuia, ceea ce exclude responsabilitatea Inspectoratului

Național de Patrulare al IGP a MAI al RM pentru neexecutarea obligației.

La 19 decembrie 2017 Inspectoratul Național de Patrulare al IGP a MAI al

RM a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu emiterea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că cheltuielile la articolul consumul de

produse petroliere, sunt de ordin neprevăzut și nu pot fi planificate inițial la

repartizarea bugetului, depășind sumele alocate în acest sens, în dependență de

circumstanțe, inclusiv situația socială în țară.

A invocat că în perioada lunilor iunie-decembrie 2015 au fost desfășurate mai

multe acțiuni de protest din partea cetățenilor Republicii Moldova, fiind necesară

implicarea poliției pentru asigurarea și menținerea ordinii publice.

A susținut că întru executarea prevederilor Legii bugetului de stat pentru anul

2016, potrivit planului de finanțare provizoriu, pentru întreținerea Inspectoratului

Național de Patrulare, subdiviziune specializată a Inspectoratului General al Poliției,

au fost alocate surse în sumă de 13,2 mln lei, cu excepția remunerării muncii

angajaților conform statelor și a indemnizației de asistență socială.

3

A mai menționat că din motive necunoscute, organul trezorerial nu a efectuat

finanțarea ordinelor de plată pînă la 31 decembrie 2015, restituindu-le prin borderou

doar la 26 ianuarie 2016. În caz de informare în termen restrâns, despre

imposibilitatea finanțării pe articolele respective, mijloacele extrabugetare puteau fi

orientate pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, în consecință s-au format datorii

și s-au creat situații juridice în curs de realizare, care implică responsabilitate

financiară.

De asemenea, a comunicat că neachitarea datoriei formate în cazul nefinanțării

a servit drept temei de inițiere a procedurilor de recuperare amiabilă a prejudiciului

material din partea operatorilor economici, cu înaintarea pretențiilor, după care cu

inițierea acțiunilor civile în instanța de judecată, prin care solicită suplimentar

achitarea penalităților, dobînzilor de întîrziere, cheltuielilor de asistență juridică și

de executare.

A afirmat că Ministerul Afacerilor Interne a fost în imposibilitatea identificării

surselor financiare nominalizate, inclusiv prin revizuirea repartizării mijloacelor

bugetare interinstituționale, deoarece la planificarea pentru anul 2016 s-a luat în

considerație că bugetul este auster și s-a solicitat strictul necesar, pentru întreținerea

acestora.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la

data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen

de decădere și nu poate fi restabilit.

La caz, se denotă că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților

copia deciziei din 29 iunie 2017 la data de 9 octombrie 2017, fapt confirmat prin

scrisoarea de însoțire nr. 14394 (f. d. 89), însă date cu privire la recepționarea

acesteia nu se atestă.

Astfel, recursul declarat la data de 19 decembrie 2017 împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017, se consideră a fi depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Inspectoratul Național de

Patrulare al IGP a MAI al RM în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

4

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Național de

Patrulare al IGP a MAI al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratul Național de Patrulare

al IGP a MAI al RM.

5

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Inspectoratul Național de Patrulare al

Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii

Moldova, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

6