2dsc-2/18 — validarea popririi anularea actelor juridice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- validarea popririi anularea actelor juridice
- Temei legal
- corectarea erorii
2dsc-2/18 — validarea popririi anularea actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 2dsc-2/18 prima instanță: Judecător: N. Chircu instanța de recurs: T. Vieru, M. Ghervas, Iu. Oprea, I. Druță, L. Gafton ÎNCHEIERE 14 februarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Iuliana Oprea Ion Druță Luiza Gafton examinînd din oficiu chestiunea cu privire la corectarea greșelii comise în decizia Curții Supreme de Justiție adoptate la 24 ianuarie 2018 în cauza civilă la cererea lichidatorului debitorului insolvabil Întreprinderea Individuală „Pelin Gabriela” Pînzari Roman împotriva lui Struc Alexandru privind validarea popririi cu încasarea sumei de 14 400 euro, și la cererea depusă de lichidatorul debitorului insolvabil Întreprinderea Individuală „Pelin Gabriela” Pînzari Roman împotriva lui Alexandru Struc, intervenient accesoriu notarul public Aliona Agachi și Centrul de Informații Juridice, Banca Comercială „ProcreditBank” Societate pe Acțiuni cu privire la anularea unor acte juridice, c o n s t a t ă: La 10 iulie 2017, lichidatorul debitorului insolvabil Întreprinderea Individuală „Pelin Gabriela” Pînzari Roman a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Struc Alexandru privind validarea popririi cu încasarea sumei de 14 400 euro.
La 10 iulie 2017, lichidatorul debitorului insolvabil Întreprinderea Individuală „Pelin Gabriela” Pînzari Roman a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandru Struc, intervenient accesoriu notarul public Aliona Agachi și Centrul de Informații Juridice cu privire la anularea Acordului cu privire la darea în plată nr.10512 din 13 noiembrie 2014 încheiat între ÎI „Pelin Gabriela” și Alexandr Struc, autentificat la notarul public Aliona Agachi; anularea contractului de gaj nr.12/08/2014; anularea demersului de înregistrare a gajului; anularea înregistrării gajului nr.230278 din 12 august 2014 din Registrul garanțiilor reale mobile și radierea informației privind înregistrarea gajului nr. nr.230278 din 12 august 2014 din Registrul garanțiilor reale mobile instituit în favoarea creditorului Alexandru Struc asupra bunurilor: cuptor cu rezistență rotativ pentru brutărie cu încălzire electrică, model Baby 60x80 (380V), seria 2014E0243, în complet cu țevi de oțel inoxidabil 60x80 cu 16 polițe – 851490000 3 bucăți și țăvi din oțel cu aluminiu 60x80x2 cu laturi indoite – 85149000 48 bucăți; linia de producere biscuiți, model Eurodrop TFV 1 600 INOX – A 12, seria 1256013, anul producerii 2012; vitrină frigorifică PRIMĂVARA 1.2; Vitrină frigorifică PRIMĂVARA 1.8 (f.d.
50-53). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 05 octombrie 2017, a fost conexată pricina civilă intentată la cererea lichidatorului ÎI „Pelin Gabriela” în procedura falimentului simplificată, Roman Pînzari către Alexandru Struc, intervenienți accesorii notarul public Aliona Agachi și Centrul de informații Juridice privind anularea actelor juridice, radierea gajului, cu pricina inițiată la cererea de validare a popririi formulate de către lichidatorul ÎI „Pelin Gabriela” în procedura falimentului simplificată, Roman Pînzari față de terțul poprit Alexandru Struc cu suma de 14 400 euro (f.d. 89-90). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 16 octombrie 2017, a fost atrasă în procesul dat, BC „ProCreditBank” SA în calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantului (f.d.
110-111). Prin hotărîrea Curții de Apel Bălți din 23 noiembrie 2017, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lichidatorului ÎI „Pelin Gabriela” în procedura simplificată a falimentului Roman Pînzari către Alexandr Struc privind anularea unor acte juridice, ca fiind neîntemeiată. S-a respins acțiunea lichidatorului ÎI „Pelin Gabriela” în procedura simplificată a falimentului Roman Pînzari privind validarea popririi față de terțul poprit Struc Alexandru cu suma de 14 400 euro. S-a desființat poprirea instituită de lichidatorul ÎI „Pelin Gabriela” în procedura simplificată a falimentului față de terțul poprit Alexandr Struc (f.d. 146-155).
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018, au fost admise recursurile declarate de către BC „ProCreditBank” SA prin intermediul avocatului Valentin Pelin și a lichidatorului ÎI „Pelin Gabriela” Pînzari Roman, casată hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2017 și remisă cauza la rejudecare în instanța de insolvabilitate, în alt complet de judecată (f.d. 214-221). La redactarea deciziei instanța de recurs a admis o eroare și anume atît în motivare cît și în partea dispozitivă s-a indicat incorect denumirea instanței în care urmează a fi remisă cauza spre rejudecare, adică în loc de „Curtea de Apel Chișinău” urmează să fie indicat corect „Curtea de Apel Bălți”. Totodată s-a indicat incorect în partea dispozitivă - actul judecătoresc care a fost casat: și anume în loc de: „Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Chișinău”, corect ar fi „Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Bălți”.
Sesizînd eroarea strecurată în decizia Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o corecta din oficiu din următoarele motive. În conformitate cu art. 249 alin. (2) Codul de procedură civilă, instanța judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. La caz se constată că la redactarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018 s-a comis o eroare în motivare și partea dispozitivă a deciziei și anume greșit a fost indicată denumirea instanței în care urmează a fi remisă cauza spre rejudecare, adică în loc de „Curtea de Apel Chișinău” urmează să fie indicat corect „Curtea de Apel Bălți”.
Totodată s-a indicat incorect în partea dispozitivă - actul judecătoresc care a fost casat: și 2 anume în loc de: „Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Chișinău”, corect ar fi „Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Bălți”. Eroarea admisă în decizia Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018 este evidentă, deoarece din materialele dosarului și din conținutul deciziei instanței de recurs direct se oglindește faptul că pricina dată a fost examinată în prima instanță de către Curtea de Apel Bălți, hotărîre care a fost casată de către instanța de recurs. Prin urmare greșeala comisă este una evidentă și urmează a fi corectată, ținîndu-se cont de faptul că eroarea respectivă nu schimbă conținutul și esența deciziei și nu este de natură să influențeze soluția instanței de recurs, pronunțată în pricina dată.
În conformitate cu art. 249, 269-270 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Se corectează eroarea strecurată în motivare și partea dispozitivă a deciziei Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018. Sintagmele din decizia Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018, în motivare și partea dispozitivă a actului judecătoresc „Curtea de Apel Chișinău” se substituie cu sintagma „Curtea de Apel Bălți”. Sintagma din partea dispozitivă a deciziei „Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Chișinău” se substituie cu sintagma Se casează integral hotărîrea Curții de Apel Bălți”. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Iuliana Oprea Ion Druță Luiza Gafton 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.