Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.02.2018
respins

2r-82/18 — executarea dreptului de ipotecă, contestarea încetării contractului de gaj

HOTĂRÂRE
07.02.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
executarea dreptului de ipotecă, contestarea încetării contractului de gaj
Temei legal
cazurile scutirii de la plata taxei de stat
Citează această cauză
2r-82/18 — executarea dreptului de ipotecă, contestarea încetării contractului de gaj (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: M. Chilari dosarul nr. 2r-82/18 instanța de apel: A. Gherghieș, A. Toderaș, A. Albu D E C I Z I E 07 februarie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de către Gherman Efim prin intermediul avocatului său Mocanu Serghei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Olgăi Ursu împotriva lui Gherman Efim , intervenient accesoriu Lisnic Andrei cu privire la executarea dreptului de ipotecă, cererea reconvențională înaintată de Gherman Efim împotriva Olgăi Ursu, Lisnic Andrei, intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „OM Moldcredit”, Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni, Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la constatarea încetării contractului de gaj, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2017, prin care a fost respinsă cererea înaintată de către Gherman Efim privind scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către ultimul, fiindu-i acordat termen pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat, c o n s t a t ă La 14 septembrie 2016, Ursu Olga a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gherman Efim, intervenient accesoriu Lisnic Andrei cu privire la executarea dreptului de ipotecă.

La 17 ianuarie 2017, Gherman Efim a depus acțiune reconvențională împotriva Olgăi Ursu, Lisnic Andrei, intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „OM Moldcredit”, Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni, Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la constatarea încetării contractului de gaj (ipotecă) (f.d. 96-100, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din 18 august 2017, a fost admisă acțiunea depusă de către Ursu Olga.

S-a dispus transmiterea silită de la Gherman Efim în posesia Olgăi Ursu următoarele bunuri imobile: - Teren cu suprafață de 0,4165 ha, numărul cadastral 7163123.103; - Casa de locuit individuală cu suprafața de 158,6 m.p., numărul cadastral 7163123.103.01; 1 - Construcție accesorie cu suprafața de 80,1 m.p., numărul cadastral 7163123.103.02; - Construcție accesorie cu suprafața de 69,6 m.p., numărul cadastral 7163123.103.03; - Construcție accesorie cu suprafața de 7,0 m.p., numărul cadastral 7163123.103.04, situate pe adresa raionul Rîșcani, satul Zăicani, pentru a fi comercializate de către Ursu Olga în scopul stingerii datoriei acumulate de Lisnic Andrei în baza contractului de credit nr. S120426 din 13 septembrie 2012. S-a evacuat silit Gherman Efim precum și alte persoane din bunurile imobile ce vor fi transmise lui Ursu Olga în scopul stingerii datoriei acumulate de Lisnic Andrei în baza contractului de credit nr. S120426 din 13 septembrie 2012. S-a încasat de la Gherman Efim în beneficiul Olgăi Ursu taxa de stat în mărime de 1046, 50 lei Acțiunea reconvențională depusă de Gherman Efim a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.

172, 184-189, vol. I). La 12 septembrie 2017 Gherman Efim a declarat apel nemotivat, împotriva hotărîrii primei instanțe. Totodată a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, din motiv că situația financiară a lui este una precară (f.d. 182, vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2017, a fost respinsă cererea depusă de către Gherman Efim privind scutirea de la plata taxei de stat. Nu s-a dat curs apelului declarat de către Gherman Efim, fiindu-i acordat termen pînă la/ sau în ședința de judecată din data de 04 ianuarie 2018, ora 09-00 în fața completului de judecată, pentru achitarea taxei de stat în sumă de 5493,75 lei și prezentarea apelului motivat (f.d. 222-228, vol. I). La 18 decembrie 2017, Curtea de Apel a expediat în adresa părților, copia încheierii emise (f.d.

231, vol. I). Potrivit avizurilor de recepție anexate la materialele pricinii rezultă că Gherman Efim și avocatul Mocanu Serghei au recepționat copia încheierii emise de către Curtea de Apel Bălți, la 21 și 26 decembrie 2017 (f.d. 232, 233, vol. I). La 29 decembrie 2017, Gherman Efim prin intermediul avocatului său Mocanu Serghei a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii cu remiterea pricinii către instanța de apel pentru examinarea apelului în fond. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Gherman Efim la 29 decembrie 2017, este depus în termen.

Recurentul în motivarea recursului a invocat că instanța de apel eronat nu i-a admis cererea privind scutirea de la plata taxei de stat. Menționează că situația financiară este dificilă i-ar respingerea cererii privind scutirea de la plata taxei de stat este o îngrădire a accesului la justiție. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. 2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, constată că încheierea instanței de apel din 05 decembrie 2017, este una întemeiată, bazată pe aprecierea justă a circumstanțelor de fapt. Potrivit art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

Conform art. 365 alin. (1) și (4) CPC, în cererea de apel se indică: instanța căreia îi este adresat apelul, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală, hotărîrea atacată, instanța care a emis-o, completul de judecată, data emiterii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susținerea apelului, solicitarea apelantului, numele și domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citați în apel, documentele ce se anexează. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. În conformitate cu art. 83 CPC, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar.

În acțiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat. În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești.

Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată. Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător sau instanța judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens. Raportând normele citate la caz, s-a constatat că Gherman Efim a depus cerere de apel, totodată a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, invocînd că situația financiară a lui, este dificilă.

Instanța de apel corect a dat apreciere situației din speța dată și anume că suma taxei de stat în mărime de 5493,75 lei impusă spre a fi achitată de către apelant reprezintă o sumă reală care poate fi suportată de către acesta, fără a afecta accesul liber 3 la justiție. Instanța de recurs reține că Gherman Efim solicitînd scutirea de la plata taxei de stat, nu a demonstrat prin nicio probă pertinentă că într-adevăr situația financiară este una dificilă și nu îi permite achitarea taxei de stat. Potrivit art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Recurentul, solicitînd scutirea de plata taxei de stat, urma să probeze lipsa mijloacelor financiare, prezentînd probe pertinente în acest sens.

În calitate de probă pot servi: informația de la Inspectoratul fiscal, informația privind salariul obținut de la locul de muncă, informația de la Oficiul Cadastral privind imobilele deținute, informația de la SA “Registru” privind mijloacele de transport, pe care le are în proprietate etc. Așadar, încheierea Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2017 este emisă în strictă conformitate cu art. 368 Codul de procedură civilă. Totodată din materialul probator, rezultă că Gherman Efim a înlăturat neajunsurile cererii de apel, și odată cu declararea prezentului recurs a depus atît cererea de apel motivată cît și ordinul de încasare a numerarului Q866-C100 din care rezultă achitarea taxei de stat (f.d.

234, 235-241, vol. I). Așadar, Gherman Efim a executat încheierea Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2017 pînă la ședința de judecată în ordine de apel. Iar, potrivit încheierii Curții de Apel Bălți din 04 ianuarie 2018, cererea de apel declarată de către Gherasim Efim a fost acceptată spre examinare (f.d. 247, vol. I). Din considerentele menționate și având în vedere că argumentele invocate în cererea de recurs sunt declarative și nu pot fi reținute, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de către Gherman Efim prin intermediul avocatului său Mocanu Serghei.

Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2017, prin care a fost respinsă cererea înaintată de către Gherman Efim privind scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către ultimul, fiindu-i acordat termen pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-03
0,96
2ra-1696/18 — executarea dreptului de ipotecă
Dosarul nr. 2ra-1696/18 Prima instanţă - (Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani ) M. Chilari Instanţa de apel - (Curtea de Apel Bălţi) S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza D E C I Z I E 03 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercia
CSJ 2016-09-14
0,94
2ra-1988/16 — cu privire la exercitarea dreptului de gaj
dosarul nr. 2ra-1988/16 prima instanţă – (Judecătoria Șoldănești)El. Lavciuc instanţa de apel – (Curtea de Apel Bălți)Iu. Grosu, Al. Corcenco, D. Corolevschii ÎNCHEIERE 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
CSJ 2018-11-07
0,93
2r-856/18 — transmiterea silită a bunului gajat
Dosarul nr. 2r-856/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. A. Miron) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) ÎNCHEIERE 07 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial ş
CSJ 2019-05-15
0,93
2r-273/19 — cu privire la transmiterea silită a bunului ipotecat, evacuarea din imobil și încasarea cheltuielilor de judecată, recunoașterea nulității acordului adițional și obligarea de a ridica interdicțiile aplicate asupra bunului imobil
fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi
CSJ 2018-09-19
0,93
2r-697/18 — declararea nulitatii contractului de ipotecă
. La fel, şi Taucci Gheorghe, Taucci Alina nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, la 28 noiembrie 2017, au a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 26 octombrie 2017 a Judecătoriei Centru, sediul Central, solicitând admit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă