3ra-136/18 — anularea ordinului de sancționare disciplinară, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată

3ra-136/18 — anularea ordinului de sancționare disciplinară, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra-136/18

Prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău) A. Catană

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai

D E C I Z I E

07 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Galina Stratulat, Dumitru Visternicean,

Nicolae Craiu, Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Mițcul Serghei

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

sancționare disciplinară, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017,

c o n s t a t ă :

La 14 decembrie 2015 Mițcul Serghei s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată în instanța de contencios administrativ împotriva Inspectoratului General al

Poliției, solicitând anularea ordinului Inspectoratului General al Poliției nr. 845-ef din

02 decembrie 2015, privind sancționarea disciplinară cu mustrare aspră a lui Mițcul

Serghei, repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei suportat în legătură cu

sancționarea disciplinară și compensarea cheltuielilor de judecată.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Prin ordinul nr. 845-ef din 02 decembrie 2015 „Cu privire la sancționarea

disciplinară a angajaților din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari al

Inspectoratului General al Poliției al MAI, locotenent major de poliție Mițcul Serghei

și căpitan de poliție Rîmari Dumitru”, ofițerul superior de sector al Sectorului de

poliție nr. 3 (Cocieri) al Inspectoratului de poliție Dubăsari al Inspectoratului General

al Poliției, locotenent major de poliție Mițcul Serghei, a fost sancționat disciplinar cu

mustrare aspră.

În motivarea ordinului contestat s-a indicat că Mițcul Serghei a fost sancționat

disciplinar în legătură cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b) și c) din Legea

cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, art. 263 alin. (3) și art. 273 alin.

(2) și (3) din Codul de procedură penală, pct. 6 lit. g) din Codul de etică și

1

deontologie al polițistului, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai

2006, pct. 5 și pct. 25 din Instrucțiunea privind modul de primire, înregistrare,

evidență și examinare a sesizărilor și altor informații cu privire la infracțiuni,

aprobată prin ordinul interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008 și

pct. 4 din compartimentul „atribuții de serviciu” din fișa postului, inacțiuni

manifestate prin neînregistrarea imediată a sesizărilor sau altor informații referitoare

la infracțiunile de sustragere din proprietatea cet. Liubovi Lepilina, săvârșite la 15

iunie 2015 și 18 septembrie 2015, și neîntocmirea în acest sens a actelor de

constatare.

Reclamantul consideră că ordinul prin care a fost sancționat disciplinar este

neîntemeiat și ilegal, invocând că în procesul de desfășurare a anchetei de serviciu, de

către pârât au fost săvârșite mai multe încălcări de procedură, fiindu-i lezate

drepturile și interesele sale legitime.

În sensul dat, susține că deși conform ordinului respectiv ancheta de serviciu

înregistrată cu nr. 14/154 din 11 noiembrie 2015, inițiată în baza autosesizării

referitor la abaterea disciplinară admisă în procesul exercitării atribuțiilor funcționale

de către angajații din cadrul Inspectoratului de poliție Dubăsari al Inspectoratului

General al Poliției, locotenent major de poliție Mițcul Serghei și căpitan de poliție

Rîmari Dumitru, a fost deja finisată, acesta a fost privat de dreptul de a face

cunoștință cu conținutul acesteia.

Mai mult, în procesul efectuării anchetei de serviciu a fost lipsit de

posibilitatea de a se apăra prin depunerea probelor în vederea demonstrării

nevinovăției sale, până la emiterea ordinului de sancționare.

Cu referire la pretinsa abatere disciplinară de care a fost învinuit, reclamantul

susține că nu recunoaște circumstanțele invocate ca fiind stabilite conform ordinului

de sancționare disciplinară nr. 845-ef din 02 decembrie 2015, considerându-le

neîntemeiate și lipsite de suport probant, iar argumentele invocate în ordin referitor la

faptul că reclamantul a fost sesizat în mod repetat de către cet. Liubovi Lepilina

privind cazurile de sustragere comise la 15 iunie 2015 și 18 septembrie 2015, se

bazează doar pe presupuneri și convingere subiectivă, în lipsa vreunor probe

pertinente ce ar dovedi vinovăția reclamantului în comiterea faptelor imputate.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01 august 2016 s-a

respins acțiunea înaintată de Mițcul Serghei ca fiind nefondată.

Invocând netemeinicia hotărârii instanței de fond, la 04 august 2016 Mițcul

Serghei a declarat apel solicitând, casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 s-a admis apelul

declarat de Mițcul Serghei.

S-a casat hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01 august 2016 și s-

a emis o nouă hotărâre, prin care:

S-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Mițcul Serghei

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

sancționare disciplinară, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată.

2

S-a anulat ordinul Inspectoratului General al Poliției nr. 845-ef din 02

decembrie 2015, privind sancționarea disciplinară cu mustrare aspră a lui Mițcul

Serghei.

S-a încasat de la Inspectoratul General al Poliției în beneficiul lui Mițcul

Serghei suma de 3 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a încasat de la Inspectoratul General al Poliției în beneficiul lui Mițcul

Serghei suma de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, cerințele s-au respins.

La 07 decembrie 2017 Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 și menținerea hotărârii Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 01 august 2016.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia, invocând că la

emiterea acesteia instanța de apel a încălcat normele de drept material și normele de

drept procedural.

La fel, invocă recurentul că instanța de apel a anulat ordinul nr. 845-ef din 02

decembrie 2015 fără a ține cont de temeiurile de nulitate ale actului administrativ

prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din

10 februarie 2000, concluzia instanței de apel fiind lipsită de careva temeiuri juridice.

Astfel, susține că sunt neîntemeiate concluziile instanței de apel precum că

Inspectoratul General al Poliției nu a dovedit faptul comiterii de către intimat a

abaterii disciplinare imputate, or, atât în cadrul anchetei de serviciu cât și în cadrul

examinării pricinii în fond s-a constatat cu certitudine că intimatul Mițcul Serghei a

ignorat atribuțiile de serviciu prevăzute la pct. 4 din fișa postului, care prevăd expres

că ofițerul de sector efectuează primirea, înregistrarea și examinarea în limitele

competenței sale a declarațiilor, cererilor și comunicărilor cetățenilor, administrației

întreprinderilor și organizațiilor despre infracțiuni cu înregistrarea ulterioară în

registrele comisariatului de poliție.

Mai mult ca atât, în cadrul dezbaterilor judiciare în instanța de fond și cea de

apel s-a constatat că intimatul în exercitarea atribuțiilor de serviciu a ignorat

prevederile pct. 25 ale Instrucțiunilor privind modul de primire, înregistrare, evidență

și examinare a sesizărilor și a altor informații referitoare la infracțiuni, aprobate prin

Ordinul interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008 „Cu privire la

evidența unică a infracțiunilor, a cauzelor penale și persoanelor care au săvârșit

infracțiuni”, în conformitate cu care, în cazul parvenirii altor informații referitoare la

infracțiuni, colaboratorul de serviciu al organului care le-a primit, imediat le

înregistrează în Registrul nr. 2 indicând concret faptele comunicate și organizând

ulterior verificarea lor.

Mai invocă Inspectoratul General al Poliției că instanța de apel, fiind investit

cu examinarea legalității hotărârii instanței de fond, a dat o apreciere arbitrară

probelor prezentate.

În acest sens, reține că sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii

argumentele expuse în decizia recurată cu referire la faptul că învinuirea înaintată

intimatului este axată exclusiv pe declarațiile cet. Liubovi Lepilina, ce nu au fost

verificate în vreun alt mod or, la materialele cauzei au fost anexate probe

3

contradictorii cu proba pe care instanța și-a întemeiat soluția, și anume, explicațiile

depuse în cadrul anchetei de serviciu de către Slinovschii Raisa la 11 noiembrie 2015

și Chirilov Serghei la 19 noiembrie 2015, prin care se constată că abaterile

disciplinare imputate au fost comise de către intimat.

Totodată, din declarațiile depuse de Rîmari Dumitru în cadrul anchetei de

serviciu, se constată că la 11 noiembrie 2015, după înregistrarea plângerii cet.

Liubovi Lepilina (de către persoana investită cu dreptul de a efectua ancheta de

serviciu), imediat, împreună cu intimatul Mițcul Serghei s-au deplasat la petiționară

iar aceasta a explicat și a indicat intimatului că anume lui i-a declarat despre sustrage,

probă de care instanța de apel nu a ținut cont.

Astfel, consideră că vinovăția intimatului cu referire la comiterea abaterii

disciplinare pentru care angajatorul i-a aplicat sancțiunea disciplinară a fost dovedită

prin probe pertinente și concludente atât în cadrul anchetei de serviciu cât și în cadrul

examinării pricinii în fond, or în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (2) din

Codul de procedură civilă, în calitate de probe în pricini civile se admit elementele de

fapt constatate din explicațiile părților și ale altor persoane interesate în soluționarea

pricinii, din depozițiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-

video, din concluziile experților.

Menționează recurentul că în procesul anchetei de serviciu, s-a constatat

timpul comiterii abaterii disciplinare imputate intimatului, or, din cuprinsul petiției și

explicației înaintate de cet. Liubovi Lepilina, se constată cu certitudine că la 15 iunie

2015 și la 18 septembrie 2015, ultima 1-a sesizat despre infracțiunile comise pe

intimatul Mițcul Serghei, care la acel moment deținea funcția de ofițer superior de

sector al Sectorului de poliție nr. 3 (Cocieri) al Inspectoratului de poliție Dubăsari al

Inspectoratului General al Poliției.

La fel, instanța de apel nu a dat apreciere extraselor din tabelele de evidență a

timpului de lucru a angajaților Secției securitate publică a Inspectoratului de poliție

Dubăsari prezentat de către recurent în cadrul examinării pricinii în fond, probe prin

care se confirmă cu certitudine că la 15 iunie 2015 și 18 septembrie 2015, intimatul s-

a aflat la serviciu și, din motive necunoscute a ignorat atribuțiile de serviciu

prevăzute la pct. 4 din fișa postului.

De asemenea, timpul comiterii abaterii disciplinare se confirmă și prin

ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale emise de Procuratura raionului

Dubăsari la 31 decembrie 2015, probă ignorată de instanța de apel.

Mai indică recurentul că instanța de apel, odată cu adoptarea deciziei recurate,

expunându-se asupra oportunității actului administrativ (gravitatea abaterii

disciplinare) a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ, care statuează expres că, instanța de contencios administrativ nu este

competentă să se pronunțe asupra oportunității actului administrativ și a operațiunilor

administrative care au stat la baza emiterii acestuia, or delegarea din oficiu, de către

instanțele inferioare, a dreptului de modificare a unor acte administrative constituie

substituirea de către instanță a autorității publice emitente a actelor administrative

(Inspectoratul General al Poliției), ceea ce constituie o lezare gravă a principiului

separării puterilor în stat.

4

De asemenea, instanța de apel nu a ținut cont de reglementările art. 13 alin. (1)

lit.i) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și

statutul polițistului, potrivit căruia șeful Inspectoratului General al Poliției aplică

sancțiuni disciplinare angajaților Inspectoratului General al Poliției, în calitatea sa de

angajator.

Astfel, din cuprinsul materialelor anchetei de serviciu se constată că anterior,

pentru abateri disciplinare similare, intimatul Mițcul Serghei a fost sancționat

disciplinar cu avertisment, motiv pentru care angajatorul a fost în drept să aplice o

sancțiune disciplinară mai aspră pentru încălcarea sistematică a disciplinei de

serviciu.

Totodată, reține că potrivit art. 206 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, pentru

încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice față de salariat

sancțiuni disciplinare, inclusiv sub formă de mustrare aspră.

În drept, recurentul și-a întemeiat recursul în baza dispozițiilor art. 429, alin.

(1), 430, 432 alin. (1), (2) lit. c) și (4), 434, 437, 445 alin. (1) lit. f) din Codul de

procedură civilă.

Prin referința din 23 ianuarie 2017 intimatul Mițcul Serghei a indicat că

recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 din Codul de

procedură civilă și nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea deciziei instanței

de apel, iar prin urmare este neîntemeiat și urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată participanților la proces la 13 septembrie 2017 (vol. II f.d. 30), însă la

materialele dosarului nu este anexată dovada legală de recepționare a acesteia de

către recurent. Totodată, în cererea de recurs recurentul a indicat că a recepționat

decizia la 21 noiembrie 2017.

Din aceste considerente, Colegiul consideră că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și recursul înaintat la 07 decembrie 2017 se consideră declarat în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 31 ianuarie 2018 recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției a fost considerat admisibil.

Conform art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Conform art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a

administra noi dovezi.

5

Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se

pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia

instanței de apel și să mențină hotărîrea primei instanțe.

Verificând argumentele invocate în cererea de recurs, pe baza materialelor din

dosar, Colegiul consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea

deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 și menținerea hotărârii

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01 august 2016, din următoarele considerente.

După cum rezultă din materialele cauzei, la 02 decembrie 2015 Inspectoratul

General al Poliției a emis ordinul nr. 845-ef „Cu privire la sancționarea disciplinară a

angajaților din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari al Inspectoratului General al

Poliției al MAI, locotenent major de poliție Serghei Mițcul și căpitan de poliție

Rîmari Dumitru”.

Potrivit pct. 1 din ordinul menționat, pentru neînregistrarea imediată a

sesizărilor făcute de către Lepilina Liubovi referitoare la infracțiunile săvârșite la 15

iunie 2015 și 18 septembrie 2015 și neîntocmirea în acest sens a actelor de constatare,

reclamantul Mițcul Serghei a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră, pentru

încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b) și c) din Legea cu privire la activitatea

Poliției și statutul polițistului, art. 263 alin. (3) și art. 273 alin. (2) și (3) din Codul de

procedură penală, pct. 6 lit. g) din Codul de etică și deontologie al polițistului,

aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006 (în vigoare la momentul

emiterii ordinului de sancționare), pct. 5 și pct. 25 din Instrucțiunea privind modul de

primire, înregistrare, evidență și examinare a sesizărilor și altor informații cu privire

la infracțiuni, aprobată prin ordinul interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18

iulie 2008 și pct. 4 din compartimentul „atribuții de serviciu” din fișa postului.

Din conținutul ordinului menționat rezultă că locotenentul-major de poliție

Mîțcul Serghei și căpitanul de poliție Rîmari Dumitru, aflându-se în exercițiul funcții

și deținând calitatea de organ de constatare potrivit prevederilor art. 273 alin. (1) din

Codul de procedură penală, devenindu-le cunoscută informația privind furturile

săvârșite și constatând o bănuială rezonabilă cu privire la o infracțiune comisă,

contrar prevederilor art. 265 alin. (3) din Codul de procedură penală, pct. 5 și 25 ale

Instrucțiunii privind modul de primire, înregistrare, evidență și examinare a

sesizărilor și altor informații cu privire la infracțiuni, aprobată prin ordinul

interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008, n-au dispus înregistrarea

imediată a sesizărilor menționate și au ignorat prevederile art. 273 din Codul de

procedură penală, acțiunea în cauză continuând să rămână nerealizată până la 11

noiembrie 2015, când cazurile indicate au fost înregistrate în modul stabilit de către

angajații Direcției inspectare efectiv a Inspectoratului General al Poliției.

Nefiind de acord cu ordinul de sancționare disciplinară menționat, Mițcul

Serghei a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al

Poliției, solicitând anularea pct. 1 din ordinul nr. 845-ef din 02 decembrie 2015, prin

care a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră, repararea prejudiciului moral în

6

mărime de 10000 lei suportat în legătură cu sancționarea disciplinară și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Judecând cauza, prima instanță prin hotărârea din 01 august 2016 a respins

cererea de chemare în judecată.

Fiind investită cu judecarea apelului, Curtea de Apel Chișinău prin decizia din

22 iunie 2017 a admis apelul declarat de Mițcul Serghei, a casat hotărârea

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01 august 2016 și a emis o nouă hotărâre prin

care a admis parțial cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a concluzionat în esență că

pretenția reclamantului privind anularea ordinului nr. 845-ef din 02 decembrie 2015

este fondată și pasibilă de a fi admisă.

Astfel, instanța de apel a reținut că angajatorul nu a dovedit cert faptul

comiterii abaterii disciplinare imputate lui Mițcul Serghei și, corespunzător,

încălcarea de către acesta a obligațiunilor prevăzute de normele invocate în ordinul

contestat, deoarece învinuirea înaintată este axată exclusiv pe declarațiile cet.

Lepilina Liubovi, ce nu au fost verificate.

La fel, a indicat că prima instanță eronat a constat că Inspectoratul General al

Poliției a aplicat corect dispozițiile art. 206 din Codul muncii, deoarece materialele

acumulate în cadrul anchetei de serviciu nu confirmă învinuirea adusă reclamantului

Mițcul Serghei privind abaterea disciplinară.

Totodată a menționat că argumentul angajatorului se combate și prin faptul că

nu a fost stabilită perioada în care abaterea ar fi fost comisă, pârâtul indicând doar

datele la care se pretinde că a avut loc sustragerea bunurilor persoanei, însă nu s-a

stabilit dacă Lepilina Liubovi într-adevăr s-ar fi adresat lui Mițcul Serghei și când

anume aceste adresări ar fi fost înaintate.

Judecând recursul, Colegiul consideră soluția dată de instanța de apel

neîntemeiată, deoarece rezultă din aprecierea greșită a circumstanțelor cauzei și, ca

urmare, aplicarea eronată a normelor de drept material.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține următoarele.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente

pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

ce i-a fost cauzată.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ, obiect al

acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter

normativ și individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei

persoane, inclusiv al unui terț, emis de autoritățile publice și autoritățile asimilate

acestora în sensul prezentei legi.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, persoana care

se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act

administrativ și nu este mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a

primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța

de contencios administrativ competentă.

7

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului

administrativ, instanța de contencios administrativ examinează cererea cu participarea

reclamantului și pârâtului și/sau a reprezentanților acestora, în condițiile Codului de

procedură civilă, cu unele excepții prevăzute de prezenta lege.

La examinarea în instanța de contencios administrativ a cererii în anulare,

sarcina probațiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire,

sarcina probațiunii revine ambelor părți.

În conformitate cu art. 26 din Legea contenciosului administrativ, actul

administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: a) este

ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu

încălcarea competenței; c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

Instanța de contencios administrativ nu este competentă să se pronunțe asupra

oportunității actului administrativ și a operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii acestuia.

Conform art. 118 Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să

dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor

sale dacă legea nu dispune altfel.

În conformitate cu art. 130 alin. (1)-(3) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au

pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare

probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei,

iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru

soluționarea pricinii.

Art. 239 din Codul de procedură civilă prevede că, hotărîrea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărîrea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

Astfel, instanța de recurs apreciază ca fiind corectă constatarea instanței de

fond precum că, locotenentul-major de poliție Mîțcul Serghei, aflându-se în exercițiul

funcții și deținând calitatea de organ de constatare, devenindu-i cunoscută informația

privind sustragerile săvârșite și constatând o bănuială rezonabilă cu privire la o

infracțiune comisă, contrar prevederilor art. 265 alin. (3) din Codul de procedură

penală, pct. 5 și 25 ale Instrucțiunii privind modul de primire, înregistrare, evidență și

examinare a sesizărilor și altor informații cu privire la infracțiuni, aprobată prin

ordinul interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008, nu a dispus

înregistrarea imediată a sesizărilor menționate, ignorând și prevederile art. 273 din

Codul de procedură penală.

La caz instanța de recurs reține că conform art. 26 alin. (1) lit. b), c) din Legea

cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012,

polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei,

comunității și al instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, fiind

obligat să se conducă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de legislație, asigurând

8

îndeplinirea sarcinilor ce stau în fața Poliției și să execute la timp și întocmai

atribuțiile conform funcției deținute.

Potrivit dispozițiilor art. 265 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală,

organul de urmărire penală este obligat să primească plângerile sau denunțurile

referitoare la infracțiunile săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar și în cazul

în care cauza nu este de competența lui. Persoanei care a depus plângerea sau

denunțul i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicându-se persoana

care a primit plângerea sau denunțul și timpul cînd acestea au fost înregistrate.

Dacă a depistat o infracțiune ori a constatat o bănuială rezonabilă cu privire la

o infracțiune comisă, ofițerul de urmărire penală, colaboratorul organelor de

constatare menționate la art. 273 alin. (1) lit. a)–c) sau procurorul întocmește un

proces-verbal în care consemnează cele constatate și concomitent dispune

înregistrarea imediată a autosesizării pentru a începe urmărirea penală.

Conform art. 273 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, organele

menționate la alin. (1) au dreptul, în condițiile prezentului cod, să rețină făptuitorul,

să ridice corpurile delicte, să solicite informațiile și documentele necesare pentru

constatarea infracțiunii, să citeze persoane și să obțină de la ele declarații, să

procedeze la evaluarea pagubei și să efectueze orice alte acțiuni care nu suferă

amînare, cu întocmirea proceselor-verbale în care se vor consemna acțiunile efectuate

și circumstanțele constatate.

Actele de constatare întocmite conform prevederilor alin. (2), împreună cu

mijloacele materiale de probă, se predau, în termen de 24 ore, de către organele de

constatare din cadrul poliției, Poliției de Frontieră, Centrului Național Anticorupție și

Serviciului Vamal – organelor de urmărire penală corespunzătoare constituite

conform legii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național

Anticorupție, Serviciului Vamal, iar de către celelalte organe de constatare –

procurorului, pentru începerea urmăririi penale.

Luând în considerație prevederile legale enunțate, raportate la circumstanțele

cauzei, Colegiul consideră întemeiată concluzia primei instanțe de respingere a cererii

de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În această ordine de idei, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele

recurentului că, atât în cadrul anchetei de serviciu, cât și în cadrul examinării cauzei

în fond s-a constatat cu certitudine că intimatul Mițcul Serghei a ignorat atribuțiile de

serviciu prevăzute la pct. 4 din fișa postului, care prevăd expres că ofițerul de sector

efectuează primirea, înregistrarea și examinarea în limitele competenței sale a

declarațiilor, cererilor și comunicărilor cetățenilor, administrației întreprinderilor și

organizațiilor despre infracțiuni cu înregistrarea ulterioară în registrele comisariatului

de poliție.

Precum și că, în cadrul dezbaterilor judiciare în instanța de fond și cea de apel

s-a constatat că intimatul în exercitarea atribuțiilor de serviciu a ignorat prevederile

pct. 25 ale Instrucțiunilor privind modul de primire, înregistrare, evidență și

examinare a sesizărilor și a altor informații referitoare la infracțiuni, aprobate prin

Ordinul interdepartamental nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008 „Cu privire la

evidența unică a infracțiunilor, a cauzelor penale și persoanelor care au săvârșit

infracțiuni”, în conformitate cu care, în cazul parvenirii altor informații referitoare la

9

infracțiuni, colaboratorul de serviciu al organului care le-a primit, imediat le

înregistrează în Registrul nr. 2 indicând concret faptele comunicate și organizând

ulterior verificarea lor.

Sub acest aspect, Colegiul respinge raționamentul instanței de apel cu referire

la faptul că învinuirea înaintată intimatului privind încălcarea de către acesta a

obligațiunilor prevăzute de normele invocate în ordinul contestat, este axată exclusiv

pe declarațiile cet. Lepilina Liubovi, și care nu au fost verificate, or reieșind din

materialele acumulate în cadrul anchetei de serviciu, s-a constatat că Mițcul Serghei a

comis abaterile disciplinare imputate.

Astfel, în cadrul anchetei de serviciu efectuate de Direcția inspectare efectiv s-

a constatat că, în zilele de 15 iunie 2015, 13 august 2015 și 18 septembrie 2015,

persoane neidentificate au pătruns prin acces liber pe lotul de construcție amplasat în

regiunea străzii Livezilor din satul Cocieri, raionul Dubăsari, de unde au sustras pe

ascuns și în mod repetat trei iezi ce aparțin cet. Lepilina Liubovi.

După cazurile de sustragere comise la 15 iunie 2015 și 18 septembrie 2015

Lepilina Liubovi a sesizat în mod verbal despre furt ofițerul superior de sector al

Sectorului de poliție nr. 3 (Cocieri) al Inspectoratului de Poliție Dubăsari al

Inspectoratului General al Poliției, locotenent-major de poliție Mițcul Serghei, acesta

fiind responsabil potrivit atribuțiilor funcționale de exercitarea controlului și

organizarea activității de serviciu, pe sectorul unde au fost comise faptele ilicite

indicate.

La fel, din declarațiile depuse de primarul localității Cocieri, r-nul Dubăsari,

Slinovschii Raisa la 11 noiembrie 2015 (vol. I, f.d. 34-35), s-a constatat cu certitudine

că Lepilina Liubovi s-a plâns pe acțiunile intimatului Mițcul Serghei cu referire la ne

întreprinderea măsurilor necesare pe marginea declarațiilor cu privire la sustragerile

comise, în pofida faptului că petiționara a declarat intimatului în mod verbal de

fiecare dată despre ilegalității comise.

Totodată, referitor la argumentul reclamantului privind încălcările de

procedură săvârșite de angajator în cadrul anchetei de serviciu, reieșind din faptul că

în procesul efectuării anchetei de serviciu acesta a fost privat de dreptul de a face

cunoștință cu conținutul acesteia și de a depune probe în vederea demonstrării

nevinovăției sale, până la emiterea ordinului de sancționare, instanța de recurs

consideră că este neîntemeiat, deoarece pe parcursul desfășurării anchetei de serviciu,

reclamantul nu a fost lipsit de dreptul de a-și exprima poziția și de a prezenta probe în

susținerea nevinovăției.

La fel, Mîțcul Serghei nu adus careva probe ce ar demonstra că acesta a

contestat acțiunile petrecute în cadrul anchetei de serviciu.

În conexiunea celor expuse, Colegiul consideră că argumentele aduse de

Inspectoratul General al Poliției și-au găsit confirmare în cadrul examinării

prezentului recurs.

Astfel, este cert că instanța de apel a dat apreciere incorectă litigiului dedus

judecății, ceea ce a dus la interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept

material și emiterea unei soluții greșite.

Din considerentele menționate și având în vedere că prima instanță a constatat

și a elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

10

fondului cauzei, corect a aplicat legea materială, adoptând o hotărâre legală și

întemeiată, iar argumentele invocate de recurent sînt întemeiate, Colegiul ajunge la

concluzia de a admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției, a casa

decizia instanței de apel și a menține hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. f) și alin. (3) Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

A admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției.

A casa decizia Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 și a menține

hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01 august 2016, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată înaintată de Mițcul Serghei împotriva Inspectoratului

General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară,

repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Galina Stratulat

Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

11