3ra-6/18 — Contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Contestarea actului administrativ
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
3ra-6/18 — Contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosar nr. 3ra-6/18
Prima instanță: Judecătoria Strășeni
Judecător: Dorina Croitor
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău
Judecători: Maria Guzun
Iurie Cotruță
Natalia Simciuc
Î N C H E I E R E
31 ianuarie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecător: Svetlana Filincova
Judecători: Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu
examinând admisibilitatea recursului declarat de Primăria orașului Strășeni,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Chișinău
al Cancelariei de Stat împotriva Primăriei orașului Strășeni cu privire la anularea
actului administrativ,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, prin care a fost
respins apelul declarat de Primăria orașului Strășeni cu menținerea hotărârii
Judecătoriei Strășeni din 19 decembrie 2016, prin care acțiunea a fost admisă parțial,
c o n s t a t ă:
La 11 octombrie 2016, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus
cerere de chemare în judecată împotriva Primăria orașului Strășeni, cu privire la
anularea actului administrativ.
În motivarea acțiunii a indicat că, primarul orașului Strășeni a emis dispoziția nr.
109 din 25 august 2016 cu privire la acordarea premiului unic.
Efectuând controlul de legalitate a dispoziției în cauză, Oficiul Teritorial
Chișinău al Cancelariei de Stat a constatat că aceasta a fost adoptată cu încălcarea
legislației în vigoare. Prin această dispoziție primarul a dispus acordarea premiului
unic cu prilejul sărbătorilor naționale „Ziua Independenței” și „Limba Noastră” din
contul economiei mijloacelor pentru retribuirea muncii, alocate pe anul respectiv,
persoanelor care dețin funcții de demnitate publică și funcționarilor publici din cadrul
Primăriei Strășeni.
Potrivit Legii cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar, mărimea
premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare
1
nelucrătoare pentru persoanele care dețin funcții de demnitate publică din cadrul
administrației publice locale se stabilește prin decizia autorității locale deliberative.
Astfel, pentru persoanele cu funcții de demnitate publică prima poate fi acordată
numai prin decizia autorității locale deliberative și nicidecum prin dispoziția
primarului.
Conform Regulamentului privind plata ajutorului material, premiilor și
suplimentelor de plată la salariu persoanelor care dețin funcții de demnitate publică,
funcționarilor publici și personalului care efectuează deservirea tehnică și asigură
funcționarea Primăriei Strășeni, aprobat prin decizia Consiliului orășenesc Strășeni
nr. 2/04 din 12 februarie 2015, prevede că persoanele care dețin funcții de demnitate
publică beneficiază de premii cu prilejul jubileelor, sărbătorii profesionale și de
sărbătoare nelucrătoare. Mărimea premiului se stabilește prin decizia Consiliului
orășenesc.
Solicită Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat admiterea acțiunii cu
anularea dispoziției Primarului orașului Strășeni nr. 109 din 25 august 2016 cu privire
la acordarea premiului unic.
Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 19 decembrie 2016 acțiunea a fost
admisă parțial. S-a anulat parțial dispoziția Primarului orașului Strășeni nr. 109 din
25 august 2016 cu privire la acordarea premiului unic, în partea acordării premiului
persoanelor care dețin funcții de demnitate publică din cadrul Primăriei. În rest
acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, a fost respins apelul
declarat de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu menținerea
hotărârii Judecătoriei Strășeni din 19 decembrie 2016.
La 27 septembrie 2017, Primăria or. Strășeni, a declarat recurs împotriva
deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 13
iunie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Strășeni din 19 decembrie 2016 cu pronunțarea
unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
În motivarea cererii de recurs a indicat că, prin decizia instanței de apel și
hotărârea instanței de fond nu s-a dat un răspuns asupra argumentelor de bază. Între
dispozitivul hotărârii și motivarea acesteia nu există concordanță, motiv din care
decizia instanței de apel este nemotivată și emisă cu încălcarea normelor de drept
procedural.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 29 noiembrie 2017 cauza a fost
ridicată de la examinare în ordine de recurs cu transmiterea acesteia Curții de Apel
Chișinău pentru corectarea greșelii strecurate în dispozitivul deciziei din 13 iunie
2017.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2017 s-a corectat
eroarea strecurată în decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017. S-a înlocuit în
partea dispozitivă a acesteia sintagma „Se respinge apelul declarat de Oficiul
Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat” cu sintagma „Se respinge apelul declarat
de Primăria or. Strășeni”.
2
Examinând admisibilitatea recursului declarat de Primăria orașului Strășeni,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
menționează următoarele.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii
acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea
recursului se decide în lipsa acesteia.
La data de 2 noiembrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa
intimatului Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat copia cererii de recurs,
cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.
Prin referința depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat s-a
solicitat de a respinge recursul declarat de Primăria orașului Strășeni ca fiind
neîntemeiată și nefondată, cu menținerea în vigoare a deciziei instanței de apel și a
hotărârii primei instanței.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu
materialele pricinii civile, consideră că acesta este inadmisibil din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra
admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.
Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din actele cauzei se constată că, decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie
2017 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 21 iulie 2017
(f.d.97), iar cererea de recurs a fost depusă prin intermediul oficiului poștal la data de
27 septembrie 2017 (f.d.105).
Astfel, instanța de recurs constată că Primăria orașului Strășeni s-a conformat
prevederilor legale și a declarat cererea de recurs în interiorul termenului de două
luni.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor
de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la
alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care
acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care
instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a
3
fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului
presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu
temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.
La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de
casare a deciziei recurate.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de
casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul
XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor
de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și
temeinicia în fapt.
Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din
Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică
modul de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei
probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în
urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă
că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de
apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care
erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la
instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta
este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși
natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această
privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).
Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel
(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,
modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic
superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie
ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul
instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva
Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).
4
La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea
căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,
pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie
1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în
care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3
judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu
privire la fondul recursului.
În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat
de Primăria orașului Strășeni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.
(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din
Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Recursul declarat de Primăria orașului Strășeni se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
Judecător: Svetlana Filincova
Judecători: Dumitru Visternicean
Nicolae Craiu
5