3ra-116/18 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-116/18

Prima instanță - (Judecătoria Comrat) V. Harpacov

Instanța de apel - (Curtea de Apel Comrat) G. Colev, L. Craianu, A. Curdov

ÎNCHEIERE

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Nicolai Jecov,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolai Jecov

împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu privire la contestarea

actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 05 octombrie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Nicolai Jecov și menținută hotărârea Judecătoriei Comrat din

23 mai 2017,

c o n s t a t ă:

La 16 iunie 2015 avocatul Nicolai Jecov a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), solicitând:

- declararea ca fiind ilegale acțiunile CNAM privind refuzul în acordarea

reducerii în mărime de 50% la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență

medicală într-o sumă bănească fixă, stabilită pentru anul 2015 și în restituirea

mijloacelor bănești, achitate excesiv ca primă de asigurare obligatorie de asistență

medicală în mărime de 2028 lei;

- obligarea CNAM să acorde reducerea în mărime de 50% la achitarea primelor

de asigurare obligatorie de asistență medicală într-o sumă bănească fixă, stabilită

pentru 2015 și restituirea mijloacelor bănești, transferate excesiv ca primă de asigurare

obligatorie de asistență medicală în mărime de 2028 lei;

- compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea fondurilor

asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015 nr. 74 din 12 aprilie 2015,

persoanele fizice prevăzute la pct. 1 lit. b), c), d) și e) și la pct. 3, 4 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, care achită, în termen de 3 luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală

1

stabilită în sumă fixă, beneficiază de o reducere de 50% din suma stabilită la alin. (2)

din prezentul articol.

Astfel, susține Nicolai Jecov că, în conformitate cu ordinul CNAM nr. 668-A din

23 decembrie 2014, precum și în conformitate cu cerințele art. 22 din Legea cu privire

la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de

asistență medicală, care stabilesc, că persoanele fizice incluse la începutul anului de

gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr. 2 vor achita integral o

primă de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă în termen de 3 luni de

la data intrării în vigoare a legii cu privire la fondurile de asigurare obligatorie de

asistență medicală pentru anul respectiv, la 17 martie 2015 a efectuat plata integrală a

primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în mărime de 4 056 lei.

Reieșind din prevederile susmenționate și având în vedere că și-a îndeplinit

obligația de plată a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală, reclamantul

consideră că pârâtul urmai să-i acorde reducerea susmenționată.

În acest sens, menționează că la 25 mai 2015 s-a adresat către CNAM cu cerere

prin care a solicitat acordarea reducerii în mărime de 50% privind plata primei de

asigurare obligatorie de asistență medicală în suma fixă, stabilită pentru anul 2015 și

efectuarea plății (restituirea) mijloacelor bănești, transferate excesiv în mărime de 2028

lei, însă prin răspunsul din 11 iunie 2015 aceasta a fost respinsă.

Afirmă că refuzul în acordarea reducerii solicitate este ilegal și contravine

cerințelor legislației, care reglementează ordinea și termenele de achitare a primelor de

asigurare obligatorie de asistență medicală.

Totodată, consideră că argumentele expuse drept motive a refuzului sunt

neîntemeiate și nejustificate.

Prin urmare, reține reclamantul că în interpretarea propusă a ordinii de aplicare

prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență

medicală pentru anul 2015, această reducere stabilită de legiuitor nu este aplicabilă

primordial, întrucât avocatul în virtutea prevederilor nominalizate ale legislației a fost

obligat să achite în întregime prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în

suma fixă în termenul de 3 luni de la data punerii în aplicare a ordinului CNAM

nr.668-A din 23 decembrie 2014, adică până la data de 31 martie 2015, iar actul

legislativ, care acordă reducerea indicată a intrat în vigoare numai de la 28 aprilie

2015, adică atunci când obligațiile de achitare a primei de asigurare obligatorie de

asistență medicală deja ar trebui să fie îndeplinite.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 23 mai 2017 cererea de chemare în

judecată înaintată de Nicolai Jecov s-a respins ca fiind neîntemeiată.

În motivarea soluției, în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea privind actele

legislative nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 și art. 6 alin. (1) din Codul civil, instanța

de fond a reținut că, Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe

anul 2015 nr. 74 din 12 aprilie 2015, în baza prevederilor căreia și-a întemeiat acțiunea

2

reclamantul, a intrat în vigoare la 28 aprilie 2015 (Monitorul Oficial Nr. 102-104), pe

când reclamantul Nicolai Jecov a efectuat plata primei de asigurare obligatorie de

asistență medicală în mărime de 4056 lei anterior, la 17 martie 2015, perioadă

guvernată de Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2014

nr. 330 din 23 decembrie 2013.

Astfel, instanța a menționat că Lega nr. 330 din 23 decembrie 2013, nu prevedea

acordarea reducerii de 50 % din suma primei obligatorii de asistență medicală de 4056

lei, categoriilor de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală

din care face parte reclamantul (avocaților neangajați).

Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 30 mai 2017 Nicolai Jecov a

declarat apel nemotivat, iar la 04 iulie 2017 a depus cerere de apel motivată, prin care a

solicitat casarea hotărârii Judecătoriei Comrat din 23 mai 2017 și emiterea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 05 octombrie 2017 s-a respins apelul

declarat de Nicolai Jecov și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Comrat din 23 mai

2017.

La 14 noiembrie 2017, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 111), avocatul

Nicolai Jecov a declarat recurs împotriva deciziei Curții Apel Comrat din 05 octombrie

2017, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că sunt neîntemeiate deoarece instanțele de

judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege care nu trebui

să fie aplicată și au interpretat eronat legea.

Prin referința din 26 ianuarie 2017 CNAM a indicat că recursul declarat nu

cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel

și a hotărârii primei instanțe, iar prin urmare este neîntemeiat, solicitând declararea

acestuia ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

participanților la proces la 30 noiembrie 2017 (f.d. 92) și recepționată de recurent la 01

noiembrie 2017.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 434 Codul de procedură civilă,

recursul înaintat la 14 noiembrie 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

3

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

4

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de avocatul

Nicolai Jecov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Nicolai Jecov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton

Dumitru Mardari

5