2ri-19/18 — atragerea la raspundere subsidiara
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- atragerea la raspundere subsidiara
- Temei legal
- temeiurile de atragere la raspundere subsidiara
2ri-19/18 — atragerea la raspundere subsidiara (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosar nr. 2ri-19/18 prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Judecător: B. Bîrca D E C I Z I E 24 ianuarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Luiza Gafton Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către lichidatorul Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Guțu Sergiu, în cauza civilă la cererea lichidatorului Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Guțu Sergiu, cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, prin care a fost admisă parțial cererea lichidatorului Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Guțu Sergiu și împotriva hotărârii suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, c o n s t a t ă : Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 septembrie 2016 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SRL ,,Royal-Progresʼʼ cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, cu desemnarea lui Guțu Sergiu în calitate de administrator provizoriu.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 a fost admisă cererea introductivă, constată insolvabilitatea debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL și a fost inițiată procedura simplificată a falimentului și dispusă dizolvarea debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL. S-a desemnat în calitate de lichidator a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu. La 7 iunie 2017, lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu a depus cerere de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina. 1 În motivarea cererii a indicat că incapacitatea de plată a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL a apărut încă în anul 2009, când a fost eliberat titlul executoriu nr. 2e- 3648/09, care de fapt a servit drept temei pentru intentarea procesului de insolvabilitate.
A afirmat că timp de trei ani titlul executoriu respectiv s-a aflat la executare silită și nu a putut fi executat din motiv că debitorul nu deține bunuri pentru stingerea datoriei. A comunicat că potrivit informației oferite de creditorul SRL ,,Royal- Progresʼʼ către ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL a fost livrată marfă, și anume bere și alte băuturi răcoritoare și a fost împrumutat frigiderul vitrina D-372 în baza facturilor fiscale. Respectiv, ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL a primit marfă în sumă de 21 781,41 lei. A susținut că membrii organelor de conducere ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în persoana administratorului Valciuc Alina și asociatului Jaber Mohammad Beshr Safa, dispunând de aceste bunuri, nu le-au transmis către administratorul insolvabilității pentru ca bunurile să fie incluse în masa debitoare, însă le-au folosit în scopuri personale.
A mai invocat că în perioada de observație, cât și după intentarea procedurii simplificate a falimentului, membrii organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în persoana administratorului și asociatului, nu au prezentat actele de constituire și contabile ale debitorului. Or, în perioada de observație a fost expediată notificarea nr. 101-09/16 din 19 septembrie 2016 în adresa debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, anexând încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 septembrie 2016 și ordinul nr. 1 din 19 septembrie 2016 prin care s-a informat debitorul și organele lui de conducere cu privire la admiterea spre examinare a cererii introductive și s-a solicitat prezentarea actelor de constituire, juridice și contabile, însă plicul a fost restituit cu mențiunea necunoscut, și nici până în prezent membrii organelor de conducere nu au prezentat actele solicitate.
La fel, a reiterat faptul către asociatul Jaber Mohammad Beshr Safa a fost expediată notificarea nr. 102-09/16 din 3 octombrie 2016 cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 septembrie 2016 și ordinul nr. 1 din 19 septembrie 2016 prin care s-a informat debitorul și organele lui de conducere cu privire la admiterea spre examinare a cererii introductive și s-a solicitat prezentarea actelor de constituire, juridice și contabile, notificarea fiind recepționată la 17 octombrie 2016, iar până în prezent Jaber Mohammad Beshr Safa nu a prezentat actele solicitate. A specificat că potrivit tabelului definitiv din 7 februarie 2017 și din 26 aprilie 2017, datoriile ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL față de debitori constituie suma de 34 862,71 lei.
Și-a întemeiat cerințele în baza prevederilor art. art. 4, 10, 15, 247, 248 a Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. A solicitat atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina cu încasarea în mod solidar din contul acestora în beneficiul lichidatorului Guțu Sergiu, a sumei de 34 862,71. 2 La 25 octombrie 2017, în cadrul ședinței de judecată, lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu și-a modificat cerințele, solicitând încasarea suplimentară și a cheltuielilor de judecată legate de citarea publică a părților în sumă de 118 lei.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 a fost admisă parțial cererea lichidatorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu și au fost atrași la răspundere subsidiară membrii organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa și s-a încasat din contul Alinei Valciuc în beneficiul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedura simplificată a falimentului suma de 1 061,3 lei. În rest, cererea a fost respinsă. S-a încasat de la Valciuc Alina în bugetul de stat, taxa de stat în sumă de 150 lei. Prin hotărârea suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 s-a încasat de la Valciuc Alina în folosul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedură simplificată a falimentului, cheltuielile în sumă de 5 lei.
La 30 octombrie 2017 lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu a declarat recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a hotărârii contestate în partea respingerii cerințelor cu pronunțarea în această parte a unei decizii de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a indicat că instanța de insolvabilitate eronat a constatat că nu există temei de atragere la răspundere subsidiară. A menționat că drept temeiuri de atragere la răspundere subsidiară a invocat următoarele: nedepunerea cererii introductive, folosirea bunurilor în interes personal, neprezentarea actelor juridice, contabile și ștampila întreprinderii, însă instanța de insolvabilitate nu a luat în considerație nici unul din argumentele sale.
La 23 noiembrie 2017 lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu a depus un recurs suplimentar, în care a precizat că este neîntemeiată constatarea instanței de insolvabilitate precum că membrii organelor de conducere nu au recepționat notificarea și ordinul lichidatorului privind prezentarea actelor contabile, juridice și ștampila întreprinderii, or materialele dosarului demonstrează contrariul. A susținut că Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina cunoșteau despre intentarea procesului de insolvabilitate și erau obligați potrivit prevederilor art. 27 și art. 134 a Legii insolvabilității să prezinte actele sus enumerate către administratorul provizoriu, însă aceasta nu a fost făcut până în prezent.
A mai afirmat că este eronată concluzia instanței de insolvabilitate precum că doar administratorul poate fi atras la răspundere subsidiară, or fondatorul grație împuternicirilor sale era obligat prin intermediul adunării asociaților să oblige administratorul să depună cererea introductivă. Cu referire la cuantumul sumei datorate, a relevat că este neîntemeiată încasarea doar a datoriilor survenite după intentarea procesului de insolvabilitate, or aceasta contravine prevederilor art. 248 alin. (1) lit. h) a Legii insolvabilității. 3 A reiterat că instanța de insolvabilitate urma să încaseze suma de 118 lei cu titlu de cheltuieli de citare publică a pârâtului, acestea făcând parte din cheltuielile de judecare a pricinii.
În conformitate cu art. 429 alin. (1) Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de curțile de apel în procedura de insolvabilitate. Conform art. 8 alin. (1) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Articolul 248 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 prevede că hotărârile adoptate pe chestiuni ce vizează răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului poate fi contestată cu recurs de persoanele vizate în ea.
Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 30 octombrie 2017, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de către lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu, de a casa integral hotărârea instanței de insolvabilitate cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea cererii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.
După cum denotă actele cauzei, în cauza civilă la cererea introductivă a SRL ,,Royal-Progresʼʼ cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, lichidatorul debitorului, Guțu Sergiu a depus cerere cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina și încasarea în mod solidar din contul acestora a sumei de 34 862,71 lei. Pe parcursul examinării cauzei, în ședința de judecată din 25 octombrie 2017, lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu a solicitat și încasarea suplimentară a cheltuielilor de judecată legate de citarea publică în sumă de 118 lei.
Fiind investită cu examinarea pricinii în cauză, instanță de insolvabilitate, prin hotărârea din 25 octombrie 2017 a admis parțial cererea lichidatorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu, au fost atrași la răspundere subsidiară membrii organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina și s-a încasat din contul Alinei Valciuc în beneficiul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedura simplificată a falimentului 4 suma de 1 061,3 lei. În rest, cererea a fost respinsă. S-a încasat de la Valciuc Alina în bugetul de stat, taxa de stat în sumă de 150 lei.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii menționate în raport cu criticele formulate în cererea de recurs și materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că hotărârea Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 este una nemotivată, iar soluția dată în sensul admiterii parțiale a cererii lichidatorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu, de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina și încasarea din contul acestora a sumei datorate, este incertă și nu are putere de convingere, fapt care generează casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii.
În susținerea opiniei enunțate se vor reține prevederile art. 247 alin. (1) și alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ale debitorului pot fi: debitorul persoană fizică ce desfășoară activitate individuală de întreprinzător, fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei țărănești (de fermier), administratorii societăților comerciale, membrii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii și membrii comisiilor de lichidare, contabilii. Prevederile alin. (1) se aplică persoanelor care dețineau funcțiile respective la data intentării procesului de insolvabilitate, precum și celor care au deținut aceste funcții pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului.
La caz, prezintă relevanță și prevederile art. 248 alin. (1) al Legii insolvabilității care indică că dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilității/lichidatorului instanța de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere și/sau de supraveghere, precum și de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre următoarele acțiuni: a) folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal; b) desfășurarea unei activități comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului; c) majorarea fictivă a pasivelor debitorului și/sau deturnarea (ascunderea) unei părți din activul debitorului; d) procurarea de fonduri pentru debitor la prețuri exagerate; e) ținerea unei contabilități fictive sau contrare prevederilor legii, precum și contribuirea la dispariția documentelor contabile, a documentelor de constituire; f) dispunerea continuării unei activități a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de plată; g) dispunerea, în luna precedentă încetării plăților, de a se plăti cu preferință unui creditor în dauna celorlalți creditori; 5 h) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art.14;
i) comiterea altor acțiuni care au adus daune proprietății debitorului. Același articol la alin. (4) prevede că, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin.(1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvabilitate să fie actuală sau anterioară perioadei în care și-au exercitat mandatul ori au deținut poziția ce ar fi putut cauza insolvabilitatea debitorului. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale debitorului, s-au opus actelor sau faptelor care au cauzat insolvabilitatea sau dacă au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvabilitatea și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Astfel, la judecarea cauzelor ce țin de intentarea procesului de insolvabilitate, legea care stabilește obligațiile organelor de conducere ale debitorului este Legea insolvabilității, care conform art. 1 alin. (2), este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăților de asigurări, fondurilor de investiții, companiilor fiduciare, organizațiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilității, în cazul insolvabilității debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influența în alt mod acțiunile debitorului (insolvabilitate intenționată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară față de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanțelor creditorilor.
Analizând circumstanțele speței prin prisma normelor de drept invocate supra, instanța de recurs constată că potrivit extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 7453 din 29 martie 2016, în calitate de administrator al ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL figurează Valciuc Alina, iar la rubrica asociați sunt înscriși Jaber Mohammad Beshr Safa – 30 % și Valciuc Alina – 70 % (f. d. 10). De asemenea, din materialele cauzei, rezultă că debitorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL se află în incapacitate de plată, nu dispune de bunuri și nu va fi posibilă achitarea creanțelor creditorilor validați.
În acest sens lichidatorul debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu în cererea de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa, a menționat că aceștia din urmă nu au depus cererea de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art. 14 a Legii insolvabilității, au folosit bunurile societății în interes personal și nu au prezentat actele de constituire și documentele contabile ale debitorului.
La caz, instanța de recurs conchide că atât Valciuc Alina, cât și Jaber Mohammad Beshr Safa, reieșind din extrasul de la Camera Înregistrării de Stat sunt fondatorii ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, și astfel cad sub incidența prevederilor art. 248 a Legii insolvabilității și ambii sunt subiecți pasibili de atragere la 6 răspundere subsidiară solidară (f. d. 10, 11). Or, pentru ca o persoană să fie atrasă la răspundere subsidiară urmează a fi stabilită comiterea acțiunilor prevăzute de art. 248 a Legii insolvabilității și probat faptul că comiterea acestor acțiuni au dus la insolvabilitatea debitorului. Prin urmare, membrii organelor de conducere nu poartă răspundere doar pentru o simplă incapacitate managerială, dar pentru săvârșirea unor acțiuni prevăzute expres de lege care duc la deturnarea activității societății debitoare.
Astfel, unul din temeiurile pentru atragerea membrilor organelor de conducere a debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa la răspundere subsidiară, prevăzut de art. 248 alin. (1) lit. h) a Legii insolvabilității, este faptul că dânșii nu au depus cererea de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art. 14 a Legii insolvabilității. Conform art. 14 alin. (1), (3) a Legii insolvabilității, debitorul este obligat să depună cerere introductivă dacă există unul din temeiurile prevăzute la art.10.
Debitorul este obligat să depună cerere introductivă imediat, dar nu mai târziu de expirarea a 30 de zile calendaristice din data survenirii temeiurilor indicate în prezentul articol la alin.(2) și la art.10 alin.(2). Iar, potrivit alin. (4) a aceluiași articol, dacă debitorul nu depune cerere introductivă în cazurile și în termenul prevăzut în prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislația în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociații cu răspundere nelimitată și lichidatorii debitorului răspund subsidiar în fața creditorilor pentru obligațiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin.(3). Aceste persoane sunt trase la răspundere penală în conformitate cu legea.
În acest sens instanța de recurs reține că prin prisma normelor legale enunțate mai sus, persoanele responsabile de nedepunerea cererii introductive în temenii stabiliți poartă răspundere subsidiară în fața creditorilor.
În speță, se reține faptul că incapacitatea de plată a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL a apărut în anul 2009, când a fost eliberat de către Judecătoria Economică de Circumscripție titlul executoriu nr. 2e-3648/09 de încasare de la ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL în beneficiul SRL ,,Royal-Progresʼʼ a datoriei în sumă de 21 781,41 lei, a penalității de 1 020 lei și a taxei de stat în mărime de 2 000 lei (f. d. 25). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție relevă că, Valciuc Alina, fiind administratoarea, și Jaber Mohammad Beshr Safa, fiind fondatorul (asociat) a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, cunoscând despre faptul apariției incapacității de plată, nu au depus cerere introductivă în termenul expres indicat în lege - 13 aprilie 2013, adică peste 30 de zile de la data intrării în vigoare a Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Mai mult că, cererea introductivă privind declararea insolvabilității ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL a fost depusă de către creditorul SRL ,,Royal-Progresʼʼ abia în anul 2016. Instanța de recurs mai reține că un alt temei de atragere a membrilor organelor de conducere a debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa la răspundere subsidiară, este neprezentarea de 7 către aceștia a actelor de constituire și actelor contabile administratorului insolvabilității,
Guțu Sergiu. În conformitate cu art. 27 alin. (3) a Legii insolvabilității, debitorul are obligația de a transmite administratorului provizoriu, în cel mult 3 zile lucrătoare de la cerere, informațiile solicitate de acesta, apreciate ca fiind necesare, cu privire la activitatea și la patrimoniul său, precum și documentele activității economice și documentele de evidență contabilă, care vor fi reținute de administratorul provizoriu spre documentare. Iar, potrivit art. 27 alin. (4) a Legii menționate, în cazul în care informațiile și documentele prevăzute la alin.(3) nu sânt prezentate de către membrii organelor de conducere ale debitorului, aceștia vor fi trași la răspundere patrimonială subsidiară și/sau penală, sau contravențională, în modul stabilit de lege, iar administratorul provizoriu desemnat va reconstitui, în măsura posibilităților, informațiile și/sau documentele, cheltuielile urmând a fi încasate din contul persoanelor culpabile.
În acest context, instanța de recurs consideră neîntemeiată soluția instanței de insolvabilitate precum că, neprezentarea documentelor solicitate nu a dus la insolvabilitatea debitorului sau la mărirea obligațiilor acestuia. Or, reieșind din prevederile art. 27 alin. (4) a Legii insolvabilității, pentru angajarea răspunderii subsidiare este suficientă doar însuși acțiunea de neprezentare a actelor necesare și nicidecum nu impune condiția prejudicierii masei debitoare. Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reiterează că Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa cunoscând despre intentarea procedurii de insolvabilitate, nici în perioada de observație și nici până în prezent nu au transmis actele solicitate către lichidatorul Guțu Sergiu, în pofida faptului că erau obligați să o facă în baza Legii insolvabilității.
În aceste condiții instanța de recurs apreciază că în speță sunt temeiuri suficiente de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa în baza prevederilor art. 248 alin. (1) lit. h) și art. 27 alin. (4) al Legii insolvabilității.
Instanța de recurs reține că potrivit tabelului definitiv al creanțelor creditorilor împotriva patrimoniului debitorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, aprobat de către instanța de insolvabilitate la 8 februarie 2017 și la 17 mai 2017, au fost validate creanța SRL ,,Royal Progresʼʼ în sumă de 33 870,99 lei, creanța Casei Naționale de Asigurări Sociale în sumă de 339,74 lei și creanța inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ialoveni, DAF Ialoveni în sumă de 651,98 lei, în total suma creanțelor constituie 34 862,71 lei (f. d. 62 - 63. Totodată, se remarcă faptul că este eronată concluzia instanței de insolvabilitate cu privire la faptul că creanța față de SRL ,,Royal Progresʼʼ a apărut până la intrarea în vigoare a Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și această sumă nu poate fi încasată, or creanța a fost validată la ședința instanței de insolvabilitate din 8 februarie 2017 sub imperiul legii în vigoare la momentul 8 examinării cauzei.
Respectiv, inclusiv și această creanță urmează a fi încasată în mod solidar de la membrii organelor de conducere a debitorului care au fost atrași la răspundere subsidiară. Prin urmare, urmează a fi admisă și cerința lichidatorului ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu cu privire la încasarea în mod solidar din contul Alinei Valciuc și a lui Jaber Mohammad Beshr Safa în beneficiul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedura simplificată a falimentului, a sumei de 34 862,71 lei. Conform art. 94 alin. (1) CPC, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut cîștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pîrîtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.
Astfel, urmează a fi încasate în mod solidar din contul Alinei Valciuc și a lui Jaber Mohammad Beshr Safa în beneficiul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedura simplificată a falimentului, cheltuielile de judecare a cauzei, și anume cheltuielile legate de citarea publică a părților în sumă de 118 lei, probate prin ordinul de plată nr. 1 din 18 august 2017, anexat la materialele cauzei (f. d. 69). Având în vedere circumstanțele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu este întemeiat, motiv pentru care, consideră că, hotărârea Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 și hotărârea suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, urmează a fi casate și soluționată prin decizie problema în fond, admițând cererea depusă lichidatorul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Guțu Sergiu cu atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa, și încasarea în mod solidar din contul acestora în beneficiul ÎM ,,Alharbimpex Grupʼʼ SRL, în procedura simplificată a falimentului, a sumei de 34 862,71 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 118 lei.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către lichidatorul Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Guțu Sergiu. Se casează hotărârea Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 și hotărârea suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, în cauza civilă la cererea lichidatorului Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Guțu Sergiu, cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Jaber Mohammad Beshr Safa și Valciuc Alina.
9 Se atrage la răspundere subsidiară membrii organelor de conducere a Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Valciuc Alina și Jaber Mohammad Beshr Safa. Se încasează în mod solidar din contul Alinei Valciuc și a lui Jaber Mohammad Beshr Safa în beneficiul Întreprinderii Mixte ,,Alharbimpex Grupʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, în procedura simplificată a falimentului, suma de 34 862,71 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 118 lei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Luiza Gafton Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva 10
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.