2ra-54/18 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti si repararea prejudiciului material si moral

prima instanță: V. Chisilița dosarul nr. 2ra-54/18

instanța de apel: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru

Î N C H E I E R E

17 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Ministerul Justiției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Veaceslav Popa

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Primăria municipiului

Chișinău și executorul judecătoresc Anatolie Bănărescu cu privire la constatarea

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și

repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017 prin care a fost

admis apelul declarat de către Veaceslav Popa, casată hotărârea Judecătoriei

Buiucani, municipiul Chișinău din 07 decembrie 2016 și emisă o nouă hotărâre de

admitere parțială a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La data de 09 septembrie 2016, Veaceslav Popa a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Primăria

municipiului Chișinău și executorul judecătoresc Anatolie Bănărescu cu privire la

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin hotărârea Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 26 august 2015 a fost anulată dispoziția nr. 257/4-dc din

11 iulie 2013 „Cu privire la acordarea concediului anual de odihnă și încetarea

raporturilor de serviciu, prin demisie, ale lui Veaceslav Popa”, în partea încetării

raporturilor de serviciu prin demisie, a fost restabilit în funcția de specialist

principal în cadrul Direcției asistență juridică a Primăriei mun. Chișinău și a fost

încasat din contul Primăriei mun. Chișinău în beneficiul său despăgubiri în sumă

de 104 692 lei pentru perioada lipsei forțate de la serviciu, începând cu 09

septembrie 2013 până la 26 august 2015 și despăgubiri morale în sumă de 13 365

lei, echivalentă cu trei salarii medii lunare, precum și a fost obligată Primăria mun.

Chișinău să efectueze rectificările ce rezultă din hotărâre în carnetul său de muncă.

Menționează că, la data de 26 august 2015, prin încheierea nr. 056-609/2015

a fost intentat procesul de executare a hotărârii enunțate, cu executare imediată în

1

partea restabilirii la locul de muncă și achitarea unui salariu mediu în sumă de

4455 lei.

Invocă că, la data de 21 decembrie 2015, a depus spre executare hotărârea în

partea încasării din contul Primăriei mun. Chișinău a despăgubirii pentru lipsa

forțată de la serviciu în sumă de 104 692 lei și a despăgubirii morale în sumă de

13365 lei, iar la data de 25 august 2016 executorul judecătoresc i-a comunicat că,

sumele solicitate au fost transferate în contul executorului judecătoresc de către

Trezoreria Teritorială Chișinău - bugetul municipiului, în rezultatul înaintării

repetate a ordinului de incasare din 10 august 2016.

Susține că, în rest, hotărârea Judecătoriei Centru din 26 august 2015 nu a

fost executată, nici până la momentul depunerii prezentei cererii de chemare în

judecată.

Consideră că, prin neexecutarea continuă a hotărârii Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 26 august 2015 i se încalcă dreptul garantat de art. 6 § 1 al

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, - executarea într-un termen rezonabil a hotărârii, mai mult, nu poate

beneficia de sursele financiare încasate conform hotărârii irevocabile, încălcându-i-

se, dreptul de proprietate prevăzut în art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenție.

Invocă că, termenul neexecutării hotărârii judecătorești este de 12 luni și 12

zile, perioadă în care a fost supus unui tratament descriminatoriu, suportând

prejudicii materiale și morale.

Afirmă că, ca rezultat al întârzierii plății sumelor datorate nu a avut

posibilitatea de a se folosi de banii adjudecați, astfel, cauzându-i un prejudiciu

material, estimat conform prevederilor art. 619 din Codul civil.

Solicită constatarea faptului violării drepturilor sale prevăzute de art. 6 al

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, și încasarea din

contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul său

suma de 600 Euro, cu titlu de prejudiciu moral, precum și a prejudiciului material

calculat conform prevederilor art. 619 din Codul civil.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 07 decembrie 2016

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Respingând acțiunea prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că,

executorul judecătoresc implicat în procedura de executare a acționat în strictă

conformitate cu prevederile legale și conform procedurii, având un rol activ în

încercările de executare a hotărâri, astfel, nu se constată încălcarea procedurii de

executare și nerespectarea termenului rezonabil de executare a hotărârii

judecătorești.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017 a fost admis apelul

declarat de către Veaceslav Popa, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă

hotărâre, prin care acțiunea a fost admisă parțial și a fost constatat faptul încălcării

dreptului lui Veaceslav Popa la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și a fost încasat din bugetul de stat în beneficiul lui Veaceslav Popa,

suma de 12 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest acțiunea a fost respinsă.

2

Instanța de apel și-a argumentat soluția constatând faptul că, în speță a avut

loc o încălcare a dreptului lui Veaceslav Popa la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești în partea încasării despăgubirilor pentru lipsa forțată de la

serviciu și celor morale, care a fost executată abea la 10 august 2016, cu întârziere

de 11 luni și 15 zile, precum și în partea restabilirii în funcție, executată la 19

septembrie 2016, cu întârziere de 12 luni și 12 zile.

Instanța de apel, ca urmare a constatării încălcării dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești, a încasat din bugetul de stat în beneficiul

lui Veaceslav Popa, suma de 12 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, indicând că,

acest cuantum ar constitui o satisfacție echitabilă a prejudiciului cauzat acestuia ca

rezultat al neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

Respingând cerința cu privire la repararea prejudiciului material, instanța de

apel și-a argumentat concluzia prin faptul că, aceasta reprezintă dobânda de

întârziere la plata salarială, sumă care nu poate fi încasată în temeiul Legii nr. 87

din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, deoarece aceasta nu

constituie un instrument pentru încasarea din contul statului a sumelor adjudecate

printr-un document, ci servește drept temei doar pentru repararea prejudiciului

pentru neexecutarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești.

La data de 31 octombrie 2017, Ministerul Justiției a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece au fost aplicate eronat normele de drept material și, anume, a fost

interpretată în mod eronat legea și au fost apreciate arbitrar probele.

Menționează că, prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la

repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea

în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești, nu acordă în mod automat dreptul la încasarea prejudiciului

atât material, cât și moral, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu în

urma încălcării dreptului garantat de lege.

Respectiv, în anumite situații, acordarea de satisfacții pecuniare/bănești nu

constituie o regulă generală dar este o excepție de la această regulă, or, conform

prevederilor art. 5 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, simpla constatare a încălcării

dreptului reprezintă prin sine o satisfacție echitabilă pentru repararea prejudiciului

moral.

De asemenea, invocă că, la acordarea sumei de bani cu titlu de prejudiciu

moral, instanțele de judecată urmau să ia în considerație natura dreptului lezat,

complexitatea cauzei, vârsta reclamantului-intimatului, perioada pe parcursul

căreia hotărârea nu a fost executată, precum și faptul că, anterior restabilirii,

reclamantul-intimat nu a fost lipsit de dreptul de a munci și de a primi salariu.

Astfel, consideră că, suma acordată ca despăgubire morală este exagerată și

neechitabilă suferințelor pretinse că ar fi fost suportate, mai mult, aceasta

3

reprezintă o dublă încasare a prejudiciului moral pentru aceiași acțiune a

debitorului procedurii de executare.

Mai invocă că, instanțele de judecată la soluționarea cauzei au apreciat

arbitrar raportul motivat prezentat de către executorul judecătoresc.

Prin referința depusă la data de 19 decembrie 2017 Veaceslav Popa a

solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

4

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Ministerul Justiției nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recursuri nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de către Ministerul Justiției, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Ministerul Justiției ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ministerul Justiției se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Oleg Sternioală

judecătorul

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5