2r-34/18 — cu privire la rezilierea contractului, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la rezilierea contractului, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalităţii şi a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-34/18 — cu privire la rezilierea contractului, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
prima instanță: V. Clima dosarul nr. 2r-34/18 instanța de apel: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru DECIZIE 10 ianuarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Luiza Gafton examinând cererea de recurs depusă de Larisa Mistrean în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Unibank” Societate pe Acțiuni, în proces de lichidare împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Deonis-Grup”, lui Arcadie Mistrean și Larisei Mistrean cu privire la rezilierea contractului de credit bancar, încasarea solidară a datoriilor și a cheltuielilor de judecată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de Larisa Mistrean constată: La 21 august 2015, BC „Unibank” SA, în proces de lichidare, a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Deonis-Grup”, lui Arcadie Mistrean și Larisei Mistrean cu privire la rezilierea contractului de credit bancar, încasarea solidară a datoriilor și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că creanțele revendicate derivă din contractul de credit nr. 75/13 din 12 iunie 2013 încheiat cu SRL „Deonis-Grup” și contractele de fidejusiune nr. 75/13-9/2-1 din 12 iunie 2013 încheiat cu Arcadie Mistrean și nr. 75/13-9/2-2 din 12 iunie 2013 încheiat cu Larisa Mistrean. Menționează că în temeiul acestui contract, completat prin acorduri adiționale, SRL „Deonis-Grup” a primit un credit bancar în mărime de 180000 euro, pe care urma să-l restituie conform ratelor stabilite, cu scadența finală la 12 octombrie 2018. Afirmă că SRL „Deonis-Grup” a încălcat graficul de restituire, formând la 18 august 2015 o datorie de 158392,03 euro, dintre care 155798,52 euro datorie la credit, 2578,08 euro dobânzi și 15,43 euro penalități.
Comunică că la somațiile din 1 iunie 2015 și 18 iunie 2016, debitorul SRL „Deonis-Grup” nu a reacționat, la fel nici fidejusorii Arcadie Mistrean și Larisa Mistrean. Mai explică că prin pretențiile din 14 mai 2015, administratorul Arcadie Mistrean și asociatul unic al SRL „Deonis-Grup”, Larisa Mistrean, au fost somați 1 despre creanțele existente și obligația nestinsă, însă acestea au rămas fără răspuns și executare. Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 9, 533, 512 alin. (1), 572 alin. (2), 602, 735, 748 alin. (1), 869, 871, 1146 alin. (1), 1159 alin. (1), 1236 și 1241 alin. (1) și (2), 1242 alin. (1) Cod civil și art. 166, 167 CPC.
Solicită admiterea acțiunii, încasarea în mod solidar de la SRL „Deonis- Grup”, Arcadie Mistrean și Larisa Mistrean datoria în sumă de 158392,03 euro și rezilierea contractului de credit nr. 75/13 din 12 iunie 2013. În cadrul ședinței de judecată din 18 mai 2016 BC „Unibank” SA, în proces de lichidare, a înaintat o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând încasarea în mod solidar de la SRL „Deonis-Grup”, Arcadie Mistrean și Larisa Mistrean a datoriei în sumă de 166084,57 euro și 350 lei, a cheltuielilor de judecată sub forma taxei de stat achitate în mărime de 50000 lei, de citare în sumă de 146 lei, de executare a măsurii de asigurare în sumă de 2500 lei și rezilierea contractului de credit nr. 75/13 din 12 iunie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 6 iunie 2016 acțiunea a fost admisă. A fost reziliat contractul de credit nr. 75/13 din 12 iunie 2013 încheiat între BC „Unibank” SA și SRL „Deonis-Grup”. A fost încasat în mod solidar de la SRL „Deonis-Grup”, Arcadie Mistrean și Larisa Mistrean în beneficiul BC „Unibank” SA, în proces de lichidare datoriile derivate din raporturile de credit bancar și fidejusiune conform contractului de credit nr. 75/13 din 12 iunie 2013 și contractelor de fidejusiune nr. 75/13-9/2-1 din 12 iunie 2013 și nr. 75/13-9/2-2 din 12 iunie 2013 în sumă de 166084,57 euro, plătibilă în lei conform ratei oficiale de schimb din ziua plății și cheltuielile judiciare de plată a taxei de stat în sumă de 50000 lei, de citare prin publicitate în sumă de 146 lei și de executare a măsurii de executare în sumă de 2500 lei, iar în total cheltuieli de judecată în sumă de 52646 lei.
A fost încasat solidar de la SRL „Deonis-Grup”, Arcadie Mistrean și Larisa Mistrean în beneficiul statului cheltuielile de judecată suportate de instanță în legătură cu citarea părților, în sumă de 71 lei. Nefiind de acord cu hotărârea emisă, la 5 iulie 2016, SRL „Deonis-Group”, reprezentat de avocatul Oleg Bondarenco a depus cerere de apel nemotivată, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă. Tot la 5 iulie 2016, Larisa Mistrean a depus cerere de apel nemotivată, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de SRL „Deonis-Group”, reprezentat de avocatul Oleg Bondarenco și Larisa Mistrean la 5 iulie 2016 și comunicat apelanților despre necesitatea prezentării cererilor de apel motivate, acordându-le pentru aceasta un termen de până la 30 noiembrie 2016, ora 15.30. În cadrul ședinței de judecată din 30 noiembrie 2016, SRL „Deonis-Group”, reprezentat de avocatul Oleg Bondarenco a depus cerere de apel motivată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, repetat nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Larisa Mistrean, fiindu-i comunicat despre 2 necesitatea prezentării cererii de apel motivate, acordându-i pentru aceasta un termen de până la 17 ianuarie 2017, ora 14:30.
Totodată, a fost explicat că în cazul în care nu va înlătura neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată ca depusă și împreună cu toate actele va fi restituită. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2017, repetat nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Larisa Mistrean și acordat apelantei un termen de 10 zile calendaristice de la data recepționării încheierii nominalizate pentru prezentarea cererii de apel motivate, fiindu-i explicat că dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea dată cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită. La 13 februarie 2017, Larisa Mistrean a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 17 ianuarie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel cu restituirea pricinii în instanța de apel pentru judecarea apelului.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 29 martie 2017, a fost respins recursul declarat de Larisa Mistrean și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2017. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, a fost restituită cererea de apel declarată de Larisa Mistrean împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 6 iunie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, a fost respinsă cererea SRL „Deonis-Group” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, repetat nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Deonis-Group”, reprezentat de avocatul Oleg Bondarenco și i s-a comunicat despre necesitatea prezentării dovezii achitării taxei de stat în mărime de 375000 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de până la 19 septembrie 2017, ora 15:00, fiindu-i explicat că în cazul în care nu va înlătura neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2017, a fost respins recursul declarat de SRL „Deonis-Group”, reprezentat de avocatul Oleg Bondarenco și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, prin care a fost respinsă cererea SRL „Deonis-Group” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat. La 15 decembrie 2017, Larisa Mistrean a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 20 iunie 2017, solicitând admiterea acestuia, repunerea în termen a recursului, casarea încheierii instanței de apel cu restituirea pricinii în instanța de apel la faza soluționării chestiunii privind punerea pe rol a cererii de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea instanței de apel, considerând-o ca neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.
Susține că a fost în imposibilitate de a se prezenta la ședința instanței de apel din 20 iunie 2017, deoarece se afla la tratament peste hotarele țării. Mai mult ca atât nu a cunoscut despre faptul că recursul declarat de dânsa împotriva încheierii prin care cererii de apel nu i s-a dat curs, a fost respins, deoarece nu a recepționat decizia instanței de recurs. Totodată, în opinia recurentei dânsa este în drept să depună cererea de apel motivată în termen de 30 de zile de la data recepționării hotărârii motivate. 3 Astfel, având în vedere că a făcut cunoștință cu hotărârea primei instanțe abia la 14 decembrie 2017, termenul de depunere a apelului motivat expiră la 14 ianuarie 2018. Consideră că restituirea cererii de apel îi îngrădește accesul liber la justiție.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei urmează că copia încheierii contestate a fost expediată în adresa părților, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire (f. d. 191), însă nu a fost recepționată de către recurent, fapt ce se atestă prin plicul și adeverința poștală (f. d. 194). Astfel, dat fiind faptul că la materialele dosarului lipsesc date despre recepționarea copiei încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Larisa Mistrean la 15 decembrie 2017, este depus în termen.
Drept urmare, la caz nu este rezonabilă soluționarea cerinței de repunere în termen a recursului solicitată de recurenta Larisa Mistrean. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. După cum denotă actele cauzei, la 5 iulie 2016, Larisa Mistrean a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 6 iunie 2016, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii, cu emiterea unei încheierii de scoatere cererii de pe rol (f. d. 119-120). Ca consecință, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 septembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel, s-a comunicat apelantei despre necesitatea prezentării apelului motivat, fiindu-i acordat termen până la 30 noiembrie 2016 ora 15:30.
În același timp, s-a explicat apelantei că în cazul în care nu va fi prezentat apelul motivat în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată ca depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f. d. 134-135). Tot actele cauzei atestă că în legătură cu faptul că apelanta Larisa Mistrean nu a recepționat încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 septembrie 2016, cererii de apel depusă de Larisa Mistrean, repetat nu i-a fost dat curs, fiindu-i acordat apelantei termen până la 17 ianuarie 2017 ora 14:30 pentru înlăturarea neajunsurilor (f. d. 149-151). 4 Ulterior, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2017, acest termen a fost prelungit pe aceleași motive (apelanta nu a recepționat încheierea instanței de apel) și acordat un termen suplimentar de 10 zile de la data recepționării încheierii pentru prezentarea cererii de apel motivate (f. d. 157-159).
Se mai constată din actele cauzei că, la 13 februarie 2017, Larisa Mistrean a contestat cu recurs încheierea instanței de apel din 17 ianuarie 2017, care prin decizia Curții Supreme de Justiție din 29 martie 2017 a fost respins, cu menținerea încheierii recurate (f. d. 167-171). Decizia respectivă a fost expediată în adresa părților pentru cunoștință în aceiași zi, 29 martie 2017 (f. d. 172). La fel, din materialele cauzei rezultă că după parvenirea pricinii în instanța de apel, ședința de judecată a fost fixată pentru data de 20 iunie 2017 ora 10:00, cu expedierea citațiilor în adresa părților (f. d. 174). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, a fost restituită cererea de apel depusă de Larisa Mistrean împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 6 iunie 2016, în legătură cu neînlăturarea neajunsurilor în termenul stabilit. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Raportând la caz aceste prevederi legale, Colegiul civil reține că Larisa Mistrean, care a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 6 iunie 2016, nu a înlăturat neajunsul cererii de apel și nu a depus apelul motivat în termenul stabilit de instanța de apel prin încheierea din 17 ianuarie 2017, și nici după emiterea deciziei Curții Supreme de Justiție din 29 martie 2017, prin care recursul împotriva acestei încheieri a fost respins.
Drept urmare, se constată că Curtea de Apel Chișinău, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) CPC, întemeiat a dispus, prin încheierea din 20 iunie 2017, restituirea cererii de apel depusă de Larisa Mistrean împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 6 iunie 2016, dat fiind faptul că apelanta nu a prezentat, în termenul stabilit de instanța de apel, cererea de apel motivată. Instanța de recurs va reține ca lipsit de suport argumentul recurentei Larisa Mistrean precum că dânsa nu a participat la ședința de judecată a instanței de recurs și nu a cunoscut despre emiterea deciziei, prin care recursul ei împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2017 a fost respins.
Or, în conformitate cu prevederile art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează fără participarea părților, data examinării recursului fiind plasată pe site-ul Curții Supreme de Justiție. Mai mult, copia deciziei Curții Supreme de Justiție din 29 martie 2017 a fost expediată în adresa recurentei în aceiași zi. Important la caz este de menționat că Curtea Europeană în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție. Drept urmare, apelanta Larisa Mistrean trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini actele procedurale în termeni legali, mai cu seamă că de la data depunerii apelului nemotivat de ultima (5 iulie 2016) și până la data restituirii acestuia (20 iunie 2017), a expirat aproape un an de zile.
5 De altfel, această obligație rezultă și din dispozițiile art. 56 alin. (3) CPC, care indică că participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Distinct de aceste constatări se va respinge ca lipsit de suport legal și argumentul recurentei precum că dânsa a făcut cunoștință cu hotărârea motivată a primei instanțe abia la 14 decembrie 2017, astfel că dispune de un termen de până la 14 ianuarie 2018 pentru a depune apelul motivat.
Instanța de recurs consideră necesar, la acest segment, de a menționa și faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Astfel, instanța de recurs subliniază că în cazul în care instanța de judecată a stabilit un anumit termen în care trebuie efectuate acțiuni procesuale, partea care urmează să le execute are obligația de a îndeplini aceste acțiuni în termenul indicat în actul de dispoziție judecătoresc. În această ordine de idei, instanța de recurs constată drept temeinică soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de Larisa Mistrean împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 6 iunie 2016. Față de cele ce preced, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii instanței de apel din 20 iunie 2017, urmează a fi respins cu menținerea încheierii date. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Larisa Mistrean împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Unibank” Societate pe Acțiuni, în proces de lichidare împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Deonis-Grup”, Arcadie Mistrean și Larisei Mistrean cu privire la rezilierea contractului de credit bancar, încasarea solidară a datoriilor și a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecători Dumitru Mardari Luiza Gafton 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.