2rac-364/17 — anularea actelor juridice

2rac-364/17 — anularea actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: G. Bivol dosarul nr. 2rac-364/17

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

D E C I Z I E

27 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul: Tamara Chișca-Doneva

Judecători: Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu, Dumitru Visterniceanu, Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de reprezentantul Consiliului municipal Chișinău

și Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul

municipal Chișinău și Primarul general al municipiului Chișinău împotriva societății

pe acțiuni „Speranța-Unic”, societății cu răspundere limitată „Fruits & Friend”,

societății cu răspundere limitată „Axonico”, societății cu răspundere limitată

„Dalisa Exim”, societății cu răspundere limitată „Colend” și Cabinetului Avocatului

„Sergiu Goțonoga”, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău,

filiala întreprinderii de stat „Cadastru” cu privire la anularea contractelor de

locațiune, a contractului de vânzare-cumpărare, înlăturarea obstacolelor, obligarea

radierii înscrierilor din Registrul bunurilor imobile și obligarea efectuării

înregistrării în Registrul bunurilor imobile,

c o n s t a t ă

La 04 decembrie 2014, Consiliul municipal Chișinău și Primarul general al

municipiului Chișinău a depus cerere de chemare în judecată împotriva societății pe

acțiuni „Speranța-Unic”, societății cu răspundere limitată „Fruits & Friends”,

societății cu răspundere limitată „Axonico”, societății cu răspundere limitată

„Dalisa Exim”, societății cu răspundere limitată „Colend” și Cabinetului Avocatului

„Sergiu Goțonoga”, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău,

filiala întreprinderii de stat „Cadastru” cu privire la anularea contractelor de

locațiune, a contractului de vânzare-cumpărare, înlăturarea obstacolelor, obligarea

radierii înscrierilor din Registrul bunurilor imobile și obligarea efectuării

înregistrării în Registrul bunurilor imobile.

În motivarea acțiunii menționează că, prin hotărârea Judecătoriei Centru,

mun.Chișinău din 16 iulie 2014 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de

SRL „Fruits & Friends”, SRL „Axonico”, SRL „Dalisa Exim”, Cabinetul Avocatului

„Sergiu Goțonoga”, s-a recunoscut ca fiind ilegal refuzul Consiliului municipal

Chișinău privind privatizarea încăperilor nelocuibile atribuite în locațiune SRL

1

„Fruits & Friends”, SRL „Axonico”, SRL „ Dalisa Exim”, Cabinetului Avocatului

„Sergiu Goțonoga” în baza contractelor de locațiune nr. 03/2014 din 03 martie 2014,

nr. 05/2014 din 07 martie 2014, nr. 04/2014 din 04 martie 2014, nr. 02/2014 din 10

februarie 2014, cu transmiterea în proprietatea privată SRL „Fruits & Friends”, SRL

„Axonico”, SRL „Dalisa Exim”, Cabinetului Avocatului „Sergiu Goțonoga” a

încăperilor indicate.

Invocă reclamanții că au declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar în lipsa unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pârâții nu au dreptul de dispoziție

asupra bunurilor imobile litigioase. Or, conform Registrului bunurilor imobile, bunul

imobil amplasat pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, cu numărul cadastral

XXXXX a fost transmis în proprietatea Consiliului municipal Chișinău în temeiul

actului de împărțire a activelor din 02 septembrie 2013. Astfel, având în vedere că

Consiliul municipal Chișinău a devenit proprietar a imobilelor litigioase, doar el în

calitate de proprietar este în drept să decidă acordarea în locațiune, fie în proprietate

privată a încăperilor indicate.

Aderent, reclamanții relevă că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4340 din 01

octombrie 2014, încheiat între SRL „Colend” și SRL „Axonico”, precum și contractul

de locațiune din 09 septembrie 2014 încheiat între SRL „Colend” și SRL „Trabo

Plus”, au fost încheiate în mod viclean și dolosiv, urmând a fi declarate nule prin

prisma art. 220, 228 din Codul civil.

Solicită - anularea contractului de locațiune nr. 01/2014 din 19 decembrie 2013,

încheiat între SA „Speranța-Unic” și ÎI „Dan-Țurcan Lidia” asupra încăperii

amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin numărul

cadastral XXXXX, ca fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune nr. 02/2014 din 10 februarie 2014, încheiat

între SA „Speranța-Unic” și SRL „Axonico” asupra încăperii amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca

fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune nr. 03/2014 din 03 martie 2014, încheiat

între SA „Speranța-Unic” și Cabinetul Avocatului „Sergiu Goțonoga” asupra

încăperii amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin

numărul cadastral XXXX, ca fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune nr. 04/2014 din 04 martie 2014, încheiat

între SA „Speranța-Unic” și SRL „Fruits & Friends” asupra încăperii amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca

fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune nr. 05/2014 din 07 martie 2014, încheiat

între SA „Speranța-Unic” și SRL „Dalisa Exim” asupra încăperii amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca

fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4340 din 01 octombrie 2014,

încheiat între SRL „Colend” și SRL „Axonico”, ca fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune fără număr din 09 septembrie 2014,

încheiat între SRL „Colend” și SRL „Trabo Plus”, ca fiind încheiat ilegal;

- anularea contractului de locațiune fără număr din 09 septembrie 2014,

încheiat între ÎI „Dan-Țurcan Lidia” și SRL „Trabo Plus”, ca fiind încheiat ilegal;

- obligarea pârâților în înlăturarea obstacolelor, și eliberarea încăperilor ocupate

abuziv amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numerele

2

cadastrale: XXXXX;

- obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău filiala ÎS „Cadastru” să

radieze din Registrul bunurilor imobile înscrierile asupra bunurilor imobile,

identificate prin numerele cadastrale: XXXXX;

- obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău filiala ÎS „Cadastru” să

înregistreze după Consiliul municipal Chișinău imobilele, identificate prin numerele

cadastrale: XXXXX.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 aprilie 2016 (f.d. 191-

192, 197-209 vol. I) s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

depusă de Consiliul municipal Chișinău și Primarul general al municipiului

Chișinău împotriva societății pe acțiuni „Speranța-Unic”, societății cu răspundere

limitată „Fruits & Friend”, societății cu răspundere limitată „Axonico”, societății cu

răspundere limitată „Dalisa Exim”, societății cu răspundere limitată „Colend” și

Cabinetului Avocatului „Sergiu Goțonoga”, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral

Teritorial Chișinău, filiala întreprinderii de stat „Cadastru” cu privire la anularea

contractelor de locațiune, a contractului de vânzare-cumpărare, înlăturarea

obstacolelor, obligarea radierii înscrierilor din Registrul bunurilor imobile și

obligarea efectuării înregistrării în Registrul bunurilor imobile.

În susținerea soluției pronunțate, prima instanță a conchis, prin prisma

principiului stabilității raporturilor juridice, netemeinicia acțiunii în partea pretențiilor

privind nulitatea contractelor de locațiune asupra imobilului de pe str. Armenească,

45A, mun. Chișinău, deoarece în privința legalității acestora există deja o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă. Or, prin decizia Curții de Apel Chișinău din

21 octombrie 2015, menținută prin încheierile Curții Supreme de Justiție din 03

februarie 2016 și 16 martie 2016, s-a admis și casată hotărârea Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 16 iulie 2014 în partea ce tine de recunoașterea după SRL „Fruits

& Friends”, SRL „Axonico”, SRL „Dalisa Exim”, Cabinetul Avocatului „Sergiu

Goțonoga” a dreptului de proprietate privată asupra încăperilor în litigiu. Totodată,

s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 16 iulie 2014 în partea

recunoașterii ca fiind ilegal refuzul Consiliului municipal Chișinău privind

privatizarea încăperilor nelocuibile transmise în locațiune în baza contractelor de

locațiune nr. 02/2014 din 10 februarie 2014, nr. 03/2014 din 03 martie 2014, nr.

04/2014 din 04 martie 2014 și nr. 05/2014 din 07 martie 2014.

Succesiv, cu titlu de consecință, s-a reținut netemeinicia pretenției cu privire la

înlăturarea obstacolelor, prin evacuarea pârâților din bunurile imobile transmise în

locațiune. În acest sens, prima instanță a reținut că, bunurile imobile litigioase sunt

ocupate întemeiat și în baza unor acte juridice legale. Mai mult decât atât, prin

hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 16 iulie 2014, în parte, menținută

prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 și încheierile Curții

Supreme de Justiție din 03 februarie 2016 și 16 martie 2016, s-a stabilit incontestabil

dreptul SRL „Fruits & Friends”, SRL „Axonico”, SRL „Dalisa Exim”, Cabinetului

Avocatului „Sergiu Goțonoga” la privatizarea încăperilor amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun.Chișinău.

Astfel, instanța inferioară a relevat că transmiterea acestor bunuri în proprietatea

privată a locatarilor constituie o obligație a locatorilor, iar această circumstanță

exclude, în esență, temeiurile evacuării acestora din aceste bunuri imobile.

În privința relațiilor dintre SA „Speranța-Unic” și ÎI „Dan-Țurcan Lidia”,

precum și relațiilor dintre ÎI „Dan-Țurcan Lidia” și SRL „Trabo Plus”, prima instanță

3

a reținut că, prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 24 iulie 2015,

încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015, decizia Curții Supreme de

Justiție din 24 iunie 2015 s-a recunoscut dreptul de proprietate privată a ÎI „Dan-

Țurcan Lidia” asupra încăperilor amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău,

cu numărul cadastral XXXXX. Astfel, prin prisma prevederilor art. 123 alin. (2) din

Codul de procedură civilă, legalitatea actelor, nulitatea cărora se solicită, a fost

stabilită prin acte judecătorești definitive și irevocabile.

Subsecvent, cu referire la contractul de locațiune din 09 septembrie 2014,

încheiat între ÎI „Dan-Țurcan Lidia” și SRL „Trabo Plus”, instanța inferioară a

menționat că, potrivit art. 315 din Codul civil, proprietarul ÎI „Dan-Țurcan Lidia” are

dreptul de posesiune, folosință și dispoziție asupra bunului său, respectiv are dreptul

de a dispune de proprietatea sa și de a o transmite în locațiune.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017 (f.d.25-26, 27-37 vol.II)

s-a respins apelul declarat de către Consiliul municipal Chișinău și Primarul general

al municipiului Chișinău și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 18 aprilie 2016.

La 14 august 2017, reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și Primarului

general al municipiului Chișinău, Daniela Levco a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea

integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017 și a hotărârii

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 aprilie 2016, cu pronunțarea unei hotărâri

noi, în sensul admiterii acțiunii (f.d. 46-51 vol. II).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt ale cauzei și a invocat că

instanța de apel nu a dat apreciere argumentelor înserate cererea de apel și în

susținerile verbale ale apelanților, recurenții în cauză, și a luat în considerație doar

alegațiile intimaților.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 01 noiembrie 2017 (f.d. 60-61

vol.II) recursul declarat de reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și

Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017 s-a considerat admisibil.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și Primarului general al municipiului

Chișinău, Daniela Levco urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și

restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, pentru următoarele motive.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Articolul 444 din Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

4

Justiție constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept material și

procedural, iar partea motivată este în contradicție cu dispozitivul pronunțat.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor

din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

La rândul său, art. 240 alin. (1) din Codul de procedură civilă prescrie că, la

deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii

și admisibilitatea acțiunii.

Conform prevederilor art. 241 din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărârea în numele legii. Hotărârea judecătorească constă din

partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art. 236 alin. (5),

hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare

și dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidențiază separat în textul acesteia. În

partea introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței care o

pronunță, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părților și al

celorlalți participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția

înaintată judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței. În partea

descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și

explicațiile celorlalți participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele

pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare

la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe,

legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței

judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială a acțiunii,

repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii. În cazul în

care instanța judecătorească stabilește modul și termenul de executare a hotărîrii,

dispune executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în

dispozitiv se face o mențiune în acest sens.

Conform avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind

calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele

fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un

proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui

să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din

perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva

coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între

motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului

arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea

exercita un eficient control judiciar.

Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră

principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să

reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât

5

în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire

justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate

și dovezile care au determinat-o.

În acest sens, legiuitorul a investit apelul cu efect devolutiv, care presupune

două limite raționale: tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel

rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei

instanțe, fiind o consecință a principiului disponibilității care guvernează procesul

civil și tantum devolutum quantum iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o

nouă examinare în fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept,

asupra ceea ce a hotărât prima instanță și din acest motiv instanța de apel, nu poate fi

pusă în situația de a soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe,

adică cereri absolut noi prin care să se invoce pretenții noi.

Primordial, instanța de recurs consideră necesar de a învedera că, în doctrina de

specialitate, acțiunea civilă este definită ca ansamblul mijloacelor procesuale

consacrate și garantate, pentru apărarea prin intermediul instanței de judecată în

ordinea stabilită de lege a dreptului subiectiv prezumat încălcat sau prezumat

contestat. Acțiunea civilă constă din trei elemente interdependente: obiectul, temeiul

și părțile acțiunii.

La caz, Colegiul găsește oportun de a accentua că obiectul acțiunii civile îl

formează pretențiile reclamantului față de pârât, adresate instanței de judecată în

scopul apărării propriilor drepturi și care reies din raportul material-litigios și în

privința cărora instanța de judecată urmează să se expună prin hotărâre.

Prin urmare, instanței de judecată îi revine o deosebită atenție de a determina

raportul material-litigios dintre părți întru constatarea corectă a specificului

obiectului acțiunii civile și temeiului acesteia.

Subsecvent identificării raporturilor dintre părți, instanța de judecată urmează

să stabilească obiectul probațiunii pe pricina dedusă judecății, circumstanță care

presupune în sine conturarea faptelor juridice prin care se justifică pretențiile și

obiecțiile părților și fără de care este imposibilă soluționarea justă a litigiului.

Din conținutul pretențiilor formulate de către Consiliul municipal Chișinău și

Primarul general al municipiului Chișinău în cererea de chemare în judecată,

Colegiul taxează că obiectul acțiunii civile îl constituie anularea contractului de

locațiune nr. 01/2014 din 19 decembrie 2013, încheiat între SA „Speranța-Unic” și ÎI

„Dan-Țurcan Lidia” asupra încăperii amplasate pe str. Armenească, 45A,

mun.Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca fiind încheiat ilegal;

anularea contractului de locațiune nr.02/2014 din 10 februarie 2014, încheiat între SA

„Speranța-Unic” și SRL „Axonico” asupra încăperii amplasate pe str.Armenească,

45A, mun. Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca fiind încheiat

ilegal; anularea contractului de locațiune nr.03/2014 din 03 martie 2014, încheiat

între SA „Speranța-Unic” și Cabinetul Avocatului „Sergiu Goțonoga” asupra

încăperii amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificată prin

numărul cadastral XXXXX, ca fiind încheiat ilegal; anularea contractului de

locațiune nr. 04/2014 din 04 martie 2014, încheiat între SA „Speranța-Unic” și SRL

„Fruits & Friends” asupra încăperii amplasate pe str. Armenească, 45A, mun.

Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca fiind încheiat ilegal;

6

anularea contractului de locațiune nr. 05/2014 din 07 martie 2014, încheiat între SA

„Speranța-Unic” și SRL „Dalisa Exim” asupra încăperii amplasate pe str.

Armenească, 45A, mun.Chișinău, identificată prin numărul cadastral XXXXX, ca

fiind încheiat ilegal; anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4340 din 01

octombrie 2014, încheiat între SRL „Colend” și SRL „Axonico”, ca fiind încheiat

ilegal; anularea contractului de locațiune fără număr din 09 septembrie 2014, încheiat

între SRL „Colend” și SRL „Trabo Plus”, ca fiind încheiat ilegal; anularea

contractului de locațiune fără număr din 09 septembrie 2014, încheiat între ÎI „Dan-

Țurcan Lidia” și SRL „Trabo Plus”, ca fiind încheiat ilegal.

Totodată, se desprinde că prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

18 aprilie 2016 (f.d. 191-192, 197-209 vol. I), menținută prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 25 aprilie 2017 (f.d.25-26, 27-37 vol. II), s-a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul municipal Chișinău și Primarul

general al municipiului Chișinău împotriva societății pe acțiuni „Speranța-Unic”,

societății cu răspundere limitată „Fruits & Friend”, societății cu răspundere limitată

„Axonico”, societății cu răspundere limitată „Dalisa Exim”, societății cu răspundere

limitată „Colend” și Cabinetului Avocatului „Sergiu Goțonoga”, intervenient

accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău, filiala întreprinderii de stat

„Cadastru” cu privire la anularea contractelor de locațiune, a contractului de

vânzare-cumpărare, înlăturarea obstacolelor, obligarea radierii înscrierilor din

Registrul bunurilor imobile și obligarea efectuării înregistrării în Registrul bunurilor

imobile.

Însă, analizând minuțios suportul probator prezent la materialele cauzei, instanța

de recurs constată la instanțele inferioare au soluționat disensiunea în lipsa:

contractului de locațiune nr. 01/2014 din 19 decembrie 2013, încheiat între SA

„Speranța-Unic” și ÎI „Dan-Țurcan Lidia”; contractului de locațiune nr.02/2014 din

10 februarie 2014, încheiat între SA „Speranța-Unic” și SRL „Axonico”; contractului

de locațiune nr. 03/2014 din 03 martie 2014, încheiat între SA „Speranța-Unic” și

Cabinetul Avocatului „Sergiu Goțonoga”; contractului de locațiune nr. 04/2014 din

04 martie 2014, încheiat între SA „Speranța-Unic” și SRL „Fruits & Friends”;

contractului de locațiune nr. 05/2014 din 07 martie 2014, încheiat între SA „Speranța-

Unic” și SRL „Dalisa Exim”; contractului de vânzare-cumpărare nr. 4340 din 01

octombrie 2014, încheiat între SRL „Colend” și SRL „Axonico”; contractului de

locațiune fără număr din 09 septembrie 2014, încheiat între SRL „Colend” și SRL

„Trabo Plus”; și a contractului de locațiune fără număr din 09 septembrie 2014,

încheiat între ÎI „Dan-Țurcan Lidia” și SRL „Trabo Plus”.

La acest capitol, urmează a fi notat faptul că administrarea și cercetarea probelor

are o importanță majoră în cadrul acțiunii civile, or, suportul probator este pilonul

principal la stabilirea faptelor, obiectului acțiunii, cât și calitatea hotărârilor

judecătorești pronunțate, iar absența unei probe fiind egală cu absența dreptului (idem

est non esse aut non probari).

Astfel, conform principiului rolului diriguitor al instanței judecătorești în proces,

consemnat la art. 9 din Codul de procedură civilă, instanței judecătorești îi revine un

rol diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului, ale cărui limite și al cărui

conținut sunt stabilite de prezentul cod și de alte legi. Instanța judecătorească explică

participanților la proces drepturile și obligațiile lor procesuale, preîntâmpină asupra

urmărilor pe care le poate implica exercitarea sau neexercitarea actului procesual, le

acordă sprijin în exercitarea drepturilor, ordonă, la solicitarea părților și altor

7

participanți la proces, prezentarea de probe care să contribuie la adoptarea unei

hotărâri legale și întemeiate, conduce dezbaterile judiciare, informează părțile despre

posibilitatea inițierii procesului de mediere și ia orice alte măsuri necesare bunei

desfășurări a procesului, pune în discuția părților și altor participanți la proces orice

împrejurare de fapt sau de drept, efectuează alte acțiuni prevăzute de lege.

Prin prisma art. 118 alin. (3) din Codul de procedură civilă, circumstanțele care

au importantă pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate. Astfel, din textul de lege precitat deducem că, determinarea

instanței de judecată să stabilească circumstanțele cazului pornesc de la pretențiile

înaintate, acest fapt prezumând nu altceva decât determinarea limitelor acțiunii, adică

precizarea obiectului acesteia.

La situația de fapt constatată și relevată, instanța de recurs conchide că întru

soluționarea justă și multiaspectuală a diferendului dedus judecății, instanța de apel

avea obligația pozitivă de a stabili circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea speței și să precizeze temeiurile apariției raporturilor juridice între părțile

contractante, pentru a elimina discrepanța intervenită în legătură cu aceasta. Iar, la

stabilirea unei ambiguități care trezește incertitudini cu privire la circumstanțele

faptice ce țin de fondul cauzei și care împiedică precizarea obiectului acțiunii și

temeiurile apariției acestuia, urma să întreprindă toate măsurile necesare întru

elucidarea acestora, inclusiv prin obligarea părților implicate în proces de a prezenta

probe suplimentare, care ar aduce o lămurire asupra incertitudinilor iscate.

Deci, pornind de la premisa că reclamanții au formulat pretenții în sensul

declarării nulității unor acte juridice ce manifestă voința concordantă a două sau mai

multe părți și care îmbracă forma scrisă, Colegiul conchide că instanțele inferioare

erau în imposibilitate de a soluționa declararea nulității contractelor ce constituie

obiectul litigiului fără a analiza clauzele acestor contracte sub aspectul aserțiunilor de

ilegalitate invocate de Consiliul municipal Chișinău și Primarul general al

municipiului Chișinău și suprapunându-le textelor de lege ce guvernează raportul

litigios. Or, în sensul art. 216 din Codul civil, nulitatea este sancțiunea care se aplică

în cazul în care la încheierea actului juridic civil nu se respectă condițiile de

valabilitate. Nulitatea este mijlocul prevăzut de lege pentru a asigura respectarea

condițiilor de valabilitate a actului juridic. În măsura în care un act juridic concret nu

respectă aceste condiții, el este lipsit de efectele sale prin intermediul nulității.

Astfel, instanțele inferioare aveau obligația pozitivă de a acorda participanților

la proces un termen rezonabil pentru prezentarea probelor care să contribuie la

stabilirea obiectului acțiunii, faptelor importante pentru justa soluționare a litigiului și

în final la adoptarea unei hotărâri legale și întemeiate pe circumstanțe constatate

nemijlocit de instanță și confirmate prin mijloace de probă cercetate și verificate în

ședință de judecată.

În această ordine de idei, instanța de recurs apreciază ca fiind injustă soluția

instanței de apel de a menținere hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, din 18

aprilie 2016, deoarece din conținutul atât a deciziei recurate, cât și a hotărârii

nominalizate rezultă că „[…] după cum rezultă din materialele dosarului civil,

Colegiul Civil constată că, la 03 martie 2014, între SA „Speranța-Unic” în calitate de

locator și Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, în calitate de locatar, a fost

semnat contractul de locațiune nr. 03/2014, prin care locatorul a transmis, iar

8

locatarul a primit în locațiune spațiile/încăperile nelocuibile amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX; la

07 martie 2014, între SA „Speranța-Unic” în calitate de locator și SC „Dalisa Exim”

SRL, în calitate de locatar, a fost semnat contractul de locațiune nr. 05/2014, prin

care locatorul a transmis, iar locatarul a primit în locațiune spațiile încăperile

nelocuibile amplasate pe str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin

numărul cadastral XXXXX; la 04 martie 2014, între SA „Speranța-Unic” în calitate

de locator și SC „Fruits & Friends” SRL în calitate de locatar a fost semnat contractul

de locațiune nr. 04/2014, prin care locatorul a transmis, iar locatarul a primit în

locațiune spațiile, încăperile nelocuibile amplasate pe str. Armenească, 45A, mun.

Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX; la 10 februarie 2014, între SA

„Speranța-Unic” în calitate de locator și SC „Axonico” SRL în calitate de locatar a

fost semnat contractul de locațiune nr. 02/2014, prin care locatorul a transmis, iar

locatarul a primit în locațiune spațiile/încăperile nelocuibile amplasate pe str.

Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX; la 19

decembrie 2013, între SA „Speranța-Unic” în calitate de locator și ÎI „Dan-Țurcan

Lidia” a fost semnat contractul de locațiune nr. 01/2014, prin care locatorul a

transmis, iar locatarul a primit în locațiune spațiile/încăperile nelocuibile amplasate

pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX

[…]”.

Prin urmare, ținând cont de faptul că la materialele cauzei lipsesc contractele de

locațiune care constituie obiectul acțiunii deduse judecății, iar instanțele inferioare nu

au analizat contractele de locațiune nominalizate și nu au efectuat un examen al

legalității clauzelor acestora, sunt inexplicabile și dubioase constatările și concluziile

instanțelor inferioare cu referire natura raporturilor juridice existente între SA

„Speranța-Unic”, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, SRL „Fruits & Friends”,

SRL „Axonico” și ÎI „Dan-Țurcan Lidia”.

Succesiv, instanța de recurs apreciază ca fiind reprehensibile și concluziile

instanței de apel cu privire la faptul că „[…] prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani,

mun.Chișinău din 24 iulie 2015, încheierea Curții de Apel mun. Chișinău din 23

aprilie 2015 și decizia Curții Supreme de Justiție din 24 iunie 2015, s-a recunoscut

dreptul de proprietate privată a ÎI „Dan-Țurcan Lidia” asupra încăperilor de pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX

[…]” (f.d. 35 § 44 vol. II). Or, deși prin prisma art. 123 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o

pricină civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau în instanță

specializată sînt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu se cer a fi

dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care

participă aceleași persoane, aceste hotărâri totuși trebuie să se regăsească la

materialele cauzei, să fie cercetate și verificate de către instanța de judecată în

conformitate cu normele procesuale care guvernează această etapă procesuală a

procesului de judecată.

La acest capitol, studiind atât procesele verbale ale ședințelor de judecată

(f.d.187-190 vol. I, f.d. 17-24 vol. II), cât și suportul probator prezent la materialele

cauzei, instanța de recurs constată indubitabil că hotărârea Judecătoriei Rîșcani,

mun.Chișinău din 24 iulie 2015, încheierea Curții de Apel mun. Chișinău din 23

aprilie 2015 și decizia Curții Supreme de Justiție din 24 iunie 2015, care au fost puse

de către instanța de apel și Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău la baza soluțiilor

9

adoptate, nu se regăsesc la materialele cauzei și nu au fost cercetate de către acestea.

Deci, este inexplicabil cum instanța de apel a constatat dreptul de proprietate

privată a ÎI „Dan-Țurcan Lidia” asupra încăperilor de pe str.Armenească, 45A,

mun.Chișinău, în baza unor probe care lipsesc la materialele cauzei și care nu au fost

supuse cercetării și verificării în cadrul cercetării judecătorești.

Prin urmare, memoriul expus în hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău,

din 18 aprilie 2016 și în decizia Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017 decelează

o contradictorialitate, deoarece soluția adoptată este întemeiată pe circumstanțe

constatate în baza unor probe care nu se regăsesc la materialele cauzei.

În acest sens, instanța de recurs consideră necesar de a învedera că prin prisma

principiului nemijlocirii și oralității dezbaterilor judiciare, consemnat la articolul 25

din Codul de procedură civilă, instanța inferioară trebuia să cerceteze direct și

nemijlocit probele, să asculte explicațiile părților și intervenienților, depozițiile

martorilor, concluziile expertului, consultațiile și explicațiile specialistului, să ia

cunoștință de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio

și să vizioneze înregistrările video, să emită hotărârea numai în temeiul

circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată.

Articolul 383 din Codul de procedură civilă prescrie în alineatul (1) că, după

explicațiile participanților la proces, instanța de apel verifică probele din dosar și cele

prezentate suplimentar de aceștia. Procedura de administrare a probelor în instanță de

apel este similară celei din primă instanță.

Astfel, înscrisurile se cercetează prin citirea acestora în ședință de judecată,

prezintarea acestora participanților la proces și reprezentanților, cu consemnarea

acestui act de procedură în procesul-verbal al ședinței de judecată. Or, articolul 273

din Codul de procedură civilă statuează că, pentru fiecare ședință de judecată în

primă instanță și în instanță de apel, precum și pentru fiecare act de procedură

îndeplinit în afara ședinței (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea

înscrisurilor și altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmește

proces-verbal.

În acest sens, articolul 274 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură civilă stabilește

că, în procesul-verbal al ședinței se indică faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele

examinării la fața locului a probelor materiale, că s-au ascultat și vizionat

înregistrările audio-video.

Studiind minuțios procesul-verbal al ședințelor de judecată, atât în prima

instanță, cât și ordine de apel (f.d.187-190 vol. I, f.d. 17-24 vol. II), Colegiul

desprinde că instanțele inferioare nu au cercetat și verificat probele în baza cărora

și-au format poziția asupra soluțiilor pronunțate.

Prin urmare, disensiunea creată cu privire la necercetarea și neverificarea

probelor de către instanța de apel, creează impedimente instanței de recurs de a

verifica legalitatea memoriului care a format poziția instanței de apel cu privire la

soluția adoptată de menținere a hotărârii primei instanțe, or, instanța de judecată are

obligația pozitivă de a emite hotărârea numai în temeiul circumstanțelor constatate și

al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată. astfel, în lipsa probelor

instanța de judecată nu poate face concluzii referitoare la producerea anumitor fapte

sau la inexistența acestora.

În altă ordine de idei, Colegiul opinează că sunt blamabile și concluziile

instanței de apel, care făcând referire la hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 16 iulie 2014, parțial modificată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21

10

octombrie 2015 și devenită irevocabilă prin încheierile Curții Supreme de Justiție din

03 februarie 2016 și din 16 martie 2016, a conchis că „[…] reieșind din principiul

stabilității raporturilor juridice, Colegiul Civil consideră că, prima instanță a conchis

corect de a respinge cerința Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului

Chișinău privind nulitatea contractelor de locațiune asupra imobilului de pe str.

Armenească, 45A, mun. Chișinău, or în privința legalității acestora există deja o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă […]”.

Aposteriori, obiectul litigiului finalizat prin pronunțarea hotărârii Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 16 iulie 2014, modificată prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 21 octombrie 2015 (f.d. 142-145 recto-verso vol. I) și devenită

irevocabilă prin încheierile Curții Supreme de Justiție din 03 februarie 2016 (f.d. 146-

149 vol. I) și din 16 martie 2016 (f.d. 150-155 vol. I) îl constituie contestarea actului

administrativ, iar litigiul finalizându-se cu „[…] recunoașterea dreptului Cabinetului

Avocatului „Sergiu Goțonoga” la privatizarea încăperilor nelocuibile atribuite

Cabinetului Avocatului „Sergiu Goțonoga” în baza contractului de locațiune

nr.03/2014 din 03 martie 2014 amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău,

identificate prin numărul cadastral XXXXX; dreptului SC „Dalisa Exim” SRL la

privatizarea încăperilor nelocuibile atribuite SC „Dalisa Exim” SRL în baza

contractului de locațiune nr. 05/2014 din 07 martie 2014 amplasate pe

str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul cadastral XXXXX;

dreptului SC „Fruits & Friend” SRL la privatizarea încăperilor nelocuibile atribuite

SC „Fruits & Friend” SRL în baza contractului de locațiune nr.04/2014 din 04 martie

2014 amplasate pe str. Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate prin numărul

cadastral XXXXX; dreptului SC „Axonico” SRL la privatizarea încăperilor

nelocuibile atribuite SC „Axonico” SRL în baza contractului de locațiune nr. 02/2014

din 10 februarie 2014 amplasate pe str.Armenească, 45A, mun. Chișinău, identificate

prin numărul cadastral XXXXX […]”.

Astfel, ipoteza relevată supra evidențiază caracterul inadmisibil al concluziilor

instanțelor inferioare precum că, transmiterea bunurilor imobile în proprietatea

privată a Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu”, SRL „Dalisa Exim” SRL

„Fruits & Friends” și SRL „Axonico” constituie o obligație a Consiliului municipal

Chișinău și a Primarului general al municipiului Chișinău instituită prin hotărârea

Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 16 iulie 2014, modificată prin decizia Curții

de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 și devenită irevocabilă prin încheierile

Curții Supreme de Justiție din 03 februarie 2016 și din 16 martie 2016, și în esență

exclude categoric evacuarea pârâților din imobilele în litigiu.

La acest capitol, instanța de recurs decelează că, însăși cuprinsul deciziei Curții

de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 (f.d. 144 recto §29-30, 36 vol. I)

subsumează că „admiterea acțiunii în partea recunoașterii dreptului proprietate asupra

bunurilor aflate în locațiune va fi considerat ca o substituire a atribuțiilor autorităților

publice, întrucât decizia de înstrăinare a bunurilor este luată de organele abilitate cu

aceste atribuții prin lege. Instanța de apel notează că, prima instanță în mod eronat a

conchis asupra transmiterii în proprietate privată a bunurilor imobile menționate,

deoarece faptul dat contravine modalității legale de înstrăinare a bunurilor ce aparțin

autorității administrației publice locale. […] Prin admiterea cerințelor de transmite în

proprietatea privată a încăperilor nominalizate s-ar încălca procedura stabilită de lege

pentru înstrăinarea bunurilor proprietate a autorității administrației publice locale”.

În această ordine de idei, coroborând normele legale precitate la circumstanțele

11

relevate supra, instanța de recurs conchide că, din decizia Curții de Apel Chișinău din

25 aprilie 2017 nu se certifică în mod clar substanța hotărârii judecătorești, deoarece

constatările instanței de apel nu conțin o argumentare clară din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise. Or, memoriul expus în decizia supusă

examenului legalității cuprinde circumstanțe ambigui, constatate în baza unor probe

care nu se regăsesc la materialele cauzei, circumstanță care în final a dus la formarea

unei convingeri eronate a instanței inferioare asupra fondului cauzei dedusă judecății

și la adoptarea unei o soluției injuste.

La caz, Colegiul reiterează că, motivarea este un element esențial al hotărârii

judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului

de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța

superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil,

exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanța de recurs mai menționează, că în speță este aplicabilă și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care în practica sa constantă a statuează că

întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica

în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și

de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în

diferite state (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van

den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde

cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a

examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva

României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19

februarie 1997, paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a remarcat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi

auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței,

Van der Hurk împotriva Olandei).

12

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești

echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce

justifică casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, conținutul hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă examinarea

chestiunilor în fapt și în drept, dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății, care în final au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, instanța asigurând securitatea juridică ce garantează previzibilitatea atât a

conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale.

În speță, este evident că constatările instanței de apel nu conțin o argumentare

clară, bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind în

dificultate de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice

temeinicia și legalitatea soluției adoptate.

Dat fiind faptul că instanța de apel nu a elucidat multiaspectual circumstanțele

importante pentru soluționarea justă a litigiului și, cu titlu de consecință a adoptat o

decizie neîntemeiată, dictată de concluzii nemotivate, iar lichidarea acestor lacune în

cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

admiterii recursului declarat de reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și

Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco, casării deciziei Curții

de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea

de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele

menționate, să stabilească circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

speței și să constate corect specificul obiectului acțiunii civile și temeiului acesteia,

să elucideze multiaspectual circumstanțele speței și suportul probator pertinent speței,

și reexaminând cauza să emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor

de drept material și procedural.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și

Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2017 și se

restituie cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul municipal

Chișinău și Primarul general al municipiului Chișinău împotriva societății pe acțiuni

„Speranța-Unic”, societății cu răspundere limitată „Fruits & Friend”, societății cu

13

răspundere limitată „Axonico”, societății cu răspundere limitată „Dalisa Exim”,

societății cu răspundere limitată „Colend” și Cabinetului Avocatului „Sergiu

Goțonoga”, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău, filiala

întreprinderii de stat „Cadastru” cu privire la anularea contractelor de locațiune, a

contractului de vânzare-cumpărare, înlăturarea obstacolelor, obligarea radierii

înscrierilor din Registrul bunurilor imobile și obligarea efectuării înregistrării în

Registrul bunurilor imobile, spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

Dumitru Visterniceanu

Iurie Bejenaru

14