2r-887/17 — confirmarea procesului-verbal al licitatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- confirmarea procesului-verbal al licitatiei
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2r-887/17 — confirmarea procesului-verbal al licitatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Central) dosarul nr. 2r-887/17 judecător: V. Buhnaci instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău judecători: M. Guzun, I. Cotruță, N. Simciuc D E C I Z I E 20 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către Moroz Dmitri, în cauza civilă la demersul executorului judecătoresc Tcacenco Alexandru cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației din 19 septembrie 2016, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Moroz Dmitri, c o n s t a t ă: La data de 28 septembrie 2016, executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru s-a adresat în instanță cu demers prin care solicită confirmarea procesului-verbal al licitației nr. 020-878, 879, 881, 882/16 din 19 septembrie 2016 privind vânzarea bunului imobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun.
XXXXX, str. X.
XXXXX, XX.
În motivarea demersului a indicat că în cadrul biroului executorului judecătoresc Tcacenco Alexandru, se află în executare documentele executorii: nr.2- 6119/11 din 12 martie 2012, emis de Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău privind încasarea de la Moroz Dmitri, Ababii Tatiana și Ababii Lorina a prejudiciului material cauzat sănătății în sumă de 9 233, 15 lei, costul automobilului deteriorat în sumă de 19 652 lei, cheltuielile pentru efectuarea expertizei în sumă de 982 lei, cheltuielile pentru asistența juridică în cadrul procesului penal în sumă de 3500 lei și pentru asistența juridică în cadrul procesului civil în sumă de 3000 lei, iar în total suma de 36 367,15 lei; nr.1-52/10 din 19.03.2010 emis de Judecătoria Râșcani, mun.
1 Chișinău privind încasarea de la Moroz Dmitri în beneficiul Mariei Brihuneț, cu titlu de prejudiciu moral, suma de 500 lei; nr. 1-52/10 din 19 martie 2010 emis de Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău privind încasarea de la Moroz Dmitri în beneficiul lui Brihuneț Timofei, cu titlu de prejudiciu moral, suma de 500 lei; nr. 1- 52/10 din 19 martie 2010, emis de Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău privind încasarea de la Moroz Dmitri în beneficiul lui Ababii Tatiana cu titlu de prejudiciu moral, suma de 5000 lei; nr. 1-52/10 din 19 martie 2010, emis de Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău privind încasarea de la Moroz Dmitri în beneficiul lui Brihuneț Valentina, cu titlu de prejudiciu moral, suma de 2000 lei.
La 08 august 2016, au fost emise actele de preluare a procedurilor de executare parvenite prin strămutare de la executorul judecătoresc Pascari Olga. La 15 august 2016, executorul judecătoresc a solicitat reevaluarea bunului mobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun. XXXXX, str. X. XXXXX, XX, ce-i aparține cu drept de proprietate debitorului Moroz Dmitri, din motiv că nu a fost vândut la licitațiile precedente. Prin raportul de evaluare din 16 august 2016, SRL „Gofma-Consulting” a evaluat bunul imobil sus-menționat la valoarea de piață în mărime de 407 195 lei. La 19 septembrie 2016 a fost publicat anunțul în Monitorul Oficial al RM, privind vânzarea bunului imobil menționat, la suma de 325 756 lei, cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (1) Cod de executare.
La 02 septembrie 2016 a fost înregistrat participantul Rață Gheorghe. La 07 septembrie 2016 a fost înregistrat participantul Bodrug Gheorghe. La 19 septembrie 2016 a fost înregistrat participantul Pascal Lilia, însă nu a fost admisă la licitație în conformitate cu art. 130 alin (3), (5) Cod de executare. La 19 septembrie 2016 a fost efectuată licitația publică privind vânzarea bunului imobil, astfel adjudecător al bunului fiind Rață Gheorghe, la suma de 340 756 lei, pe care a achitat-o integral la 21 septembrie 2016. Cere executorul judecătoresc confirmarea procesului-verbal al licitației din 19 septembrie 2016 privind vânzarea bunului imobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun. XXXXX, situat în mun.
XXXXX, str. X. XXXXX, XX. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 27 martie 2017, a fost confirmat procesul-verbal al licitației nr. 020-878,879,881,882/16 din 19 septembrie 2016 întocmit de către executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru privind vânzarea bunului imobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun. XXXXX, str. X. XXXXX, XX, nr. cadastral XXXXX. La 02 mai 2017, Moroz Dmitri a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 27 martie 2017 și pronunțarea unei noi decizii privind anularea procesului-verbal/rezultatelor licitației publice din 19 septembrie 2016. De asemenea, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cererea de repunere în termen a fost respinsă, recursul fiind restituit ca tardiv. 2 La 19 iulie 2017, Moroz Dmitri a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cu emiterea unei noi încheieri de respingere a demersului executorului judecătoresc Tcacenco Alexandru, privind confirmarea procesului-verbal al licitației din 19 septembrie 2016. În motivarea cererii de revizuire a invocat dezacordul cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, fiind emisă cu încălcarea art. 449 lit. b) și c) CPC, cu aplicarea eronată în speță a prevederilor art. 425 în redacția pînă la 28 aprilie 2017 și a art. 102 alin. (41) Codul de procedură civilă și fără citarea Olgăi Moroz, a cărei drepturi sunt atinse direct de actul judecătoresc.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Moroz Dmitrii. La 10 noiembrie 2017 Moroz Dmitrii a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu soluționarea prin decizie a problemei în fond. În motivarea recursului Moroz Dmitrii, a invocat că consideră încheierea contestată ilegală și care urmează a fi casată din următoarele considerente. Astfel, indică recurentul că, consideră concluziile instanței de revizuire drept neîntemeiate, deoarece apartamentul la sol cu nr. XX situat în mun. XXXX str. XXXXX XX, nu este proprietatea exclusivă a debitorului Moroz Dmitrii, ci este proprietate comună în devălmășie atât a debitorului cât și a soției acestuia - Moroz Olga.
Respectiv, a fost încălcată procedura, deoarece o acțiune de separare a bunurilor în conformitate cu art. 353 Cod civil, nu a fost înaintată, mai mult ca atât debitorul nu a cunoscut despre întocmirea unui proces-verbal de sechestru pentru ca să poată face mențiunile necesare privind proprietatea comună în devălmășie. Deci, prin scoaterea la licitație și vânzarea bunului în speță, s-a încălcat grav dreptul la proprietate a Olgăi Moroz. Mai mult ca atât, de către executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru, au fost încălcate și prevederile art. 353 alin. (2) Cod civil, conform căruia, în cazul vânzării silite a unei cote-părți, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalți coproprietari cu cel puțin 10 zile înainte de data vânzării.
La preț egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemțiune la adjudecarea cotei-părți.
De asemenea, susține că recursul declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 27 martie 2017, a fost depus în termen, deoarece a primit încheierea din 27 martie 2017 la 15 aprilie 2017 și prin urmare termenul de 15 zile expiră la 30 aprilie 2017, însă având în vedere că data de 30 aprilie a fost zi de Duminică (zi nelucrătoare) și următoarea zi a fost data de 01 mai 2017, care de asemenea a fost zi nelucrătoare, conform prevederilor art. 112 alin. (2) CPC, care prevede că, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare, recursul a fost declarat în termen la data de 02 mai 2017. Or, la caz nu sunt aplicabile prevederile art. 102 alin. 4/1 CPC, invocate de către instanța de recurs deoarece acest articol reglementează citarea participanților la 3 proces, iar textul dispoziției articolului citat, nu este aplicabil, în situația în care se invocă faptul aducerii la cunoștință și înmânarea copiei încheierii recurate.
Mai indică recurentul că nici el și nici reprezentantul său - avocatul Sorin Tighinean nu au fost citați legal pentru data de 27 martie 2017, deoarece în avizul anexat la materialele cauzei precum că ar fi primit citația la data de 13 februarie 2017, nu este semnătura sa. Menționează că, ținând cont că este pensionar, executorul judecătoresc ar fi putut încasa o parte din pensia sa (care se achită în mod regulat si deplin) pe parcursul a 6 ani și 6 luni de când a fost intentată procedura de executare (19.03.2010), în temeiul art. 106 alin.(2) Cod de executare, și astfel, titlul executoriu ar fi fost executat în totalitate pînă la licitație, respectiv vânzarea ilegală a apartamentului sau nu ar fi fost necesară.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus în termen, neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017 din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Conform înscrisului de la f.d. 41, vol. II, se confirmă că Moroz Dmitri a primit copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, la 27 octombrie 2017. Prin urmare, recursul declarat la 10 noiembrie 2017 de Moroz Dmitri, este depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la data de 28 septembrie 2016, executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru s-a adresat în instanță cu demers prin care solicită confirmarea procesului-verbal al licitației nr. 020-878, 879, 881, 882/16 din 19 septembrie 2016 privind vânzarea bunului imobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun.
XXXXX, str. X. XXXXX, XX. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 27 martie 2017, a fost confirmat procesul-verbal al licitației nr. 020-878,879,881,882/16 din 19 septembrie 2016 întocmit de către executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru privind vânzarea bunului imobil, și anume apartamentul nr. XX, situat în mun. XXXXX, str. X. XXXXX, 27, nr. cadastral XXXXX. La 02 mai 2017, Moroz Dmitri a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii Judecătoriei 4 Chișinău (sediul central) din 27 martie 2017 și pronunțarea unei noi decizii privind anularea procesului-verbal/rezultatelor licitației publice din 19 septembrie 2016. De asemenea, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cererea de repunere în termen a fost respinsă, recursul fiind restituit ca tardiv. La 19 iulie 2017, Moroz Dmitri a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cu emiterea unei noi încheieri de respingere a demersului executorului judecătoresc Tcacenco Alexandru, privind confirmarea procesului-verbal al licitației din 19 septembrie 2016. În motivarea cererii de revizuire a invocat dezacordul cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, fiind emisă cu încălcarea art. 449 lit. b) și c) CPC, cu aplicarea eronată în speță a prevederilor art. 425 în redacția pînă la 28 aprilie 2017 și a art. 102 alin. (41) Codul de procedură civilă și fără citarea Olgăi Moroz, a cărei drepturi sunt atinse direct de actul judecătoresc.
Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 26 octombrie 2017 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Moroz Dmitrii. Încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017 de respingere a cererii de revizuire este legală, fiind emisă cu respectarea normelor de drept procedural. Argumentele invocate de Moroz Dmitri în cererea de recurs nu au suport legal și nu constituie temei de casare a încheierii contestate din următoarele motive. Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art. 449 revizuirea se declară în cazul în care: s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în legătură cu pricina care se judecă; au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii; instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentința sau decizia instanței judecătorești care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată sau Curtea Supremă de Justiție a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale sau din hotărîrea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului; Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a 5 inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată națională. Recurentul ca temei de declarare a cererii de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) și c) Codul de procedură civilă, iar ca temei de fapt a indicat, că, nu a fost citat legal pentru ședința din 27 martie 2017, iar semnătura aplicată pe avizul de recepție, anexat la materialele cauzei, nu-i aparține. Mai indică că la data depunerii cererii de recurs, 02 mai 2017, erau în vigoare noile prevederi ale art. 425 CPC, potrivit căruia termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea acesteia.
De asemenea, a indicat că apartamentul nr. XX situat în mun. XXXXXX, str. X. XXXXX XX, care a fost vândut la licitație, nu constituie proprietatea exclusivă a sa –Moroz Dmitrii, dar este proprietate comună în devălmășie a debitorului si soției acestuia, Moroz Olga. Astfel, prin vânzarea bunului la licitație, a fost încălcat dreptul de proprietate al acesteia. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău corect a ajuns la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, deoarece argumentele expuse în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) și c) CPC.
Or, în cazul invocării temeiului de revizuire prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, este necesară indicarea unor circumstanțe sau fapte esențiale existente obiectiv pînă la pronunțarea hotărîrii, care să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă iar revizuentul nu putea ști despre aceste circumstanțe anterior pronunțării hotărârii, revizuirea căreia se cere și care ar putea să influențeze esențial soluția dată inițial de prima instanță. Prin urmare, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate de către revizuent în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, deoarece ultimul nu a indicat nici o circumstanță nouă, care nu i-a fost și nu i-a putut fi cunoscută anterior și care ar putea să influențeze esențial soluția dată inițial de prima instanță.
Or, în cazul în care se invocă temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, este important ca circumstanțele sau faptele date existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă.
Circumstanțele nou-descoperite pot fi definite ca totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, care au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, având 6 putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost cunoscute revizuentului anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii, care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, și dacă revizuentul dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
La caz, deși invocă prevederile art. 449 lit. b) CPC, revizuentul, de fapt, critică concluziile instanței de recurs referitor la tardivitatea recursului, considerând eronată aplicarea în speță a art. 425 în redacția până la 28 aprilie 2017 si a art. 102 alin. (41) Codul de procedură civilă. Prin temeiul prevăzut la art. 449 lit. c) Codul de procedură civilă, invocat de revizuent, este important să fie confirmată existența dreptului ce se pretinde a fi încălcat, iar revizuentului îi revine obligația să probeze corespunzător respectivul drept. Din materialul probator anexat la materialele pricinii, rezultă că revizuentul nu a realizat sarcina probațiunii în vederea justificării temeiurilor admisibile ale revizuirii în privința deciziei contestate.
Prin urmare recurentul înaintând cererea de revizuire nu a probat dreptul său asupra obiectului, dar s-a referit la fondul cauzei, asupra căruia instanța de recurs s-a expus prin decizia nominalizată, argumentele date neîncadrându-se astfel în temeiurile prevăzute la art. 449 Codul de Procedură Civilă. Deci, instanța de apel întemeiat a constatat că respectiva cerere nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a fi admisă și nu constituie temei de revizuire. La caz, se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.
Revizuirea este o cale de atac, de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. O cerere care nu conține nici unul din aceste temeiuri nu poate fi admisă, deoarece este inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărâri irevocabile. Or, admiterea arbitrară a cererii de revizuire va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Pîrnău și alții vs. Moldova din 31 ianuarie 2012). Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău întemeiat a respins cererea de revizuire.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Chișinău a aplicat corect normele de drept procedural, iar argumentele invocate de către Moroz Dmitri, poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de 7 contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Moroz Dmitri. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, în cauza civilă la demersul executorului judecătoresc Tcacenco Alexandru cu privire la confirmarea procesului-verbal al licitației.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari Oleg Sternioală 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.