3ra-1382/17 — contestarea actului administrativ

3ra-1382/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Garștea-Bria dosarul nr.3ra-1382/17

instanța de apel: A. Bostan, A. Minciuna, V. Negru

Î N C H E I E R E

14 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul societății cu răspundere limitată „DEN Broker”, avocatul Domente

Marin împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul

societății cu răspundere limitată „DEN Broker”, avocatul Domente Marin împotriva

Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 17 iunie 2016 reprezentantul societății cu răspundere limitată „DEN Broker”

(în continuare – „DEN Broker” SRL), avocatul Domente Marin a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea cererii a invocat că, la 06 mai 2016 i-a fost adus la cunoștință prin

intermediul poștei procesul-verbal cu privire la contravenție nr. 316/15 din 30 aprilie

2015 și decizia agentului constatator asupra cazului de contravenție vamală cu

răspundere materială privind comiterea contravenției prevăzută la art. 231 pct.14) și art.

232 lit.h) din Codul vamal, pentru nerespectarea măsurilor de politică economică și a

altor restricții prevăzute de Codul vamal.

Menționează că, faptele descrise în procesul-verbal nominalizat se reduc la

următoarele că, la 12 mai 2014, reprezentantul SRL „DEN Broker”, Sivac Oxana, în

numele „Sanfarm-Prim” SRL a depus declarația vamală 3030I10213, plasînd mărfurile

importate din Germania (articole din materiale plastice pentru colectarea urinei și

stomei, mănuși de cauciuc) în regim vamal de import 4, cu valoarea de 7443,40 de

dolari SUA, ceea ce constituie 101065,89 de lei. În rezultatul efectuării controlului

1

documentar s-a stabilit că mărfurile vizate au fost importate în baza autorizației de

import nr. 1189-TM din 07 mai 2014, eliberată de Agenția medicamentului și

dispozitivelor medicale, dar la importul mărfurilor vizate SRL „Sanfarm-Prim” trebuia

să dispună de licență ce corespund cerințelor legale care însă la momentul depunerii

declarației vamale nu a fost prezentată. Reieșind din scrisoarea din 08 septembrie 2014

eliberată de Agenția medicamentului Biroului Vamal Chișinău se desprinde că mărfurile

clasificate la poziția tarifară „90189050” și „39269097” reprezintă dispozitive medicale,

iar agentul economic care importă mărfurile respective este obligat să dispună de licență

care permite „importul, comercializarea dispozitivelor medicale și opticii”.

Susține că, contestația împotriva procesului-verbal și decizia agentului constatator

nominalizat supra înaintată la 15 mai 2015 a fost respinsă prin scrisoarea Serviciului

vamal nr. 2811/6530 din 02 iunie 2016.

Consideră că, SRL „DEN Broker” nu a trecut mărfurile peste frontiera vamală și

față de sine nu sunt stabilite măsuri de politică economică privind introducerea și

scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, respectiv nu-i poate fi imputată contravenția

stabilită prin procesul-verbal cu privire la contravenție și decizia asupra cazului de

contravenție vamală cu răspundere materială din 30 aprilie 2015, nefiind indicată norma

materială care ar indica obligația că SRL „DEN Broker” urmează să dețină licență

privind importul dispozitivelor medicale.

Solicită admiterea cererii și anularea procesului-verbal cu privire la contravenție

nr. 316/15 din 30 aprilie 2015 și deciziei asupra cazului de contravenție vamală cu

răspundere materială.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 22 august 2016 s-a admis

contestația depusă de SRL „DEN Broker”, s-a anulat procesul-verbal cu privire la

contravenție nr. 316/15 din 30 aprilie 2015 de către inspectorul superior SPC SCFV a

Biroului Vamal Chișinău, Șpac Sergiu în privința persoanei juridice SRL „DEN

Broker” pentru încălcarea prevederilor art. 231 pct.14) din Codul vamal. S-a anulat

decizia Șefului Biroului Vamal Chișinău, Mihail Filimon din 30 aprilie 2015 prin care

s-a aplicat sancțiune sub formă de amendă în mărime de 70% din valoarea obiectului

contravenției, ceea ce constituie 70746,12 lei, s-a încetat procesul contravențional în

privința SRL „DEN Broker”.

În susținerea poziției, prima instanță a constatat că, SRL „DEN Broker” nu este

subiect al contravenției prevăzute de art. 231 alin. (14) din Codul vamal, deoarece nu a

trecut mărfuri peste frontiera vamală, nefiind stabilite în privința agentului economic

careva măsuri de politică economică privind introducerea și scoaterea mărfurilor de pe

teritoriul vamal, totodată acesta nu a întocmit și nu a prezentat organului vamal

declarația vamală 3030I10213 din 12 mai 2014 din numele „Sanfarm-Prim” SRL.

Prima instanță a reținut că la întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție, examinarea cazului contravențional și emiterea deciziei nu s-a constatat cu

certitudine și nu s-a probat că de către SRL „DEN Broker” nu s-au respectat măsurile de

politică economică și a altor restricții prevăzute de Codul vamal.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 s-a admis apelul

declarat de biroul Vamal Chișinău, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău din 22 august 2016 și s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins ca

fiind neîntemeiată contestația depusă de SRL „DEN Broker” asupra procesului-verbal

cu privire la contravenție nr. 316/15 din 30 aprilie 2015 și a deciziei agentului

constatator din cadrul Biroului Vamal Chișinău din 30 aprilie 2015 asupra cazului de

2

contravenție cu răspundere contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 231

pct.14) din Codul vamal.

Instanța de apel a reținut că importul mărfurilor vizate în declarația vamală

nr.3030I10213 din 12 mai 2014 se supuneau restricțiilor legale de import, iar potrivit

obligațiunilor agentului economic în calitate de broker vamal declarant, avea sarcina

pozitivă de a prezenta organului vamal dovada existenței licenței pentru importul,

comercializarea dispozitivelor medicale și opticii. Prin urmare, a conchis că în speță se

întrunesc elementele constitutive ale contravenției vamale imputate SRL „DEN

Broker”, deoarece acesta a plasat sub regim vamal mărfuri în lipsa probei deținerii de

către beneficiar a licenței pentru importul acestora.

La 02 octombrie 2017 reprezentantul „DEN Broker” SRL, avocatul Domente

Marin a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie

2017, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea

hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a transcris motivele de fapt și de drept din cererea de

chemare în judecată, considerînd decizia recurată ca fiind neîntemeiată.

Susține că mărfurile supuse introducerii pe teritoriul vamal nu au fost introduse în

baza declarației vamale 3030I10213 din 12 mai 2014, însă au fost plasate în depozit

vamal pînă la prezentarea licenței.

Consideră că SRL „DEN Broker” nu a trecut mărfurile peste frontiera vamală,

întrucît nu este persoana care trece mărfuri peste frontiera vamală.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Conform art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

3

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul de admisibilitate constată că decizia Curții de Apel Chișinău din 14

februarie 2017 (f.d. 150-161) a fost adusă la cunoștință reprezentantului SRL „DEN

Broker”, avocatul stagiar Tudor Saftiuc la 02 august 2017, fapt confirmat prin

semnătura aplicată pe cererea nr. 58-19139 din 01 august 2017 (f.d.167), iar recursul a

fost declarat la 02 octombrie 2017, ce reiese din amprenta sigiliului aplicată pe cererea

de recurs (f.d.168-171), prin urmare calea de atac se consideră exercitată în termen.

Argumentele invocate în recurs precum că mărfurile supuse introducerii pe

teritoriul vamal nu au fost introduse în baza declarației vamale 3030I10213 din 12 mai

2014, însă au fost plasate în depozit vamal pînă la prezentarea licenței, nu pot fi reținute,

deoarece prin declarația primară 3030I10213 din 12 mai 2014 (f.d.66), declarant

figurează SRL „DEN Broker”, prin urmare ultimul a plasat sub regim vamal mărfurile

respective, or în conformitate cu art.1 pct.13) din Codul vamal prin declarant se

înțelege orice persoană care are dreptul de a dispune de mărfuri și/sau de mijloace de

transport, care întocmește declarația vamală în numele său sau în al cărei nume este

întocmită declarația vamală.

Din aceleași raționamente nu pot fi reținute nici cele invocate precum că SRL

„DEN Broker” nu a trecut mărfurile peste frontiera vamală, întrucît nu este persoana

care trece mărfuri peste frontiera vamală. Ba mai mult, recurentul era responsabil de

respectarea legislației vamale, inclusiv și de respectarea măsurilor de politică economică

la depunerea declarației vamale în numele importatorului, or articolul 1642 lit.r) din

Codul vamal prevede că, în cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor și/sau mijloacelor

de transport, brokerul vamal are următoarele obligații: să furnizeze organelor vamale

informația deținută cu privire la orice încălcare a prevederilor vamale și fiscale.

Instanța de recurs decelează că, în conformitate cu art. 437 alin. (1) lit. f) din

Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să

cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate,

solicitările recurentului, propunerile respective.

Analizând minuțios memoriul cuprins în cererea de recurs, completul de

admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în acesta (f.d. 168-171), în esența

lor, sânt similare alegațiilor înserate în cererea de chemare în judecată (f.d. 3-6).

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

4

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Or, argumentele înserate de

reprezentantul recurentului ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsește

în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că în cererea de recurs formulată,

recurentul nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea circumstanțelor faptice ce țin de fondul cauzei și care au

fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere

a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita

la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Ca urmare, necorespunderea recursului exigențelor prestabilite în alin. (1) al

art.437 din Codul de procedură civilă și care nu conține esența și temeiurile lui,

argumentul ilegalității actului de dispoziție atacat, precum și propunerile respective,

constituie temei de in iau în considerare de către instanță La caz, relevantă este

jurisprudența CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, ține de

obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la

justiție (Van Harn împotriva Germaniei).

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, în esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc

în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului, or, recursul este o cale de

atac de drept vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat, iar

argumentele care au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar

argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul „DEN Broker” SRL,

avocatul Domente Marin, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

5

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul societății cu răspundere limitată „DEN

Broker”, avocatul Domente Marin se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

6