Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.12.2017
respins

2ri-352/17 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
13.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
lichidarea debitorului
Citează această cauză
2ri-352/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Curdov dosarul nr. 2ri-352/17 D E C I ZI E 13 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Druță Nicolae Craiu, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către reprezentantul Băncii comerciale „Moldova-Agroindbank” societate pe acțiuni, Societatea cu răspundere limitată „PfB Legal Consulting”, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății comerciale „Octopus-Prof” societate cu răspundere limitată în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Întreprinderea individuală „Furtuna S.S.”, împotriva hotărârii Curții de Apel Comrat din 08 septembrie 2017, prin care au fost aprobate raportul final și bilanțul de lichidare a Întreprinderii individuale „Furtuna S.S.”, a fost încetată procedura de insolvabilitate față de Întreprinderea individuală „Fortuna S.S.”, a fost lichidată Întreprinderea individuală „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice și au fost considerate stinse obligațiile neexecutate ale Întreprinderii individuale „Furtuna S.S.” față de creditori, c o n s t a t ă: La data de 10 decembrie 2015, SC „Octopus-Prof” SRL în proces de insolvabilitate a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.”.

Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SC „Octopus-Prof” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.” și a fost desemnată Elvira Coltun în funcția de administrator provizoriu. Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 28 martie 2016 a fost constatată insolvabilitatea debitorului ÎI „Furtuna S.S.”, a fost dispusă inițierea procedurii simplificate a falimentului față de ÎI „Furtuna S.S.” și a fost desemnat în funcția de lichidator Vitalie Melnic.

La data de 09 noiembrie 2016, lichidatorul ÎI „Furtuna S.S.”, Vitalie Melnic a depus o cerere cu privire la încetarea procedurii de faliment, prin care a solicitat aprobarea bilanțului de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.” din 26 octombrie 2016, a actului de carență a masei debitoare din 26 octombrie 2016 și a raportului final al lichidatorului din 26 octombrie 2016, încetarea procedurii de faliment față de ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al întreprinzătorilor 1 individuali și încasarea de la Stepan Furtuna în beneficiul lichidatorului Vitalie Melnic a remunerației necompensate în sumă de 8400 lei.

La data de 07 decembrie 2016, reprezentantul creditorului BC „Moldova- Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” a depus o cerere, prin care a solicitat, în temeiul art. 132, 151, 153, 156 și 158 ale Legii insolvabilității, admiterea obiecțiilor indicate în cerere și dispunerea de către instanță a modificării corespunzătoare a planului de distribuție, invocând că, în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului au fost valorificate bunurile imobile aflate în posesia băncii ca bunuri grevate ca garanție și, anume, lotul de pământ cu nr. cadastral 9601214555 și încăperea cu nr. cadastral 9601214555.01, care au fost evaluate și vândute de administratorul procesului de insolvabilitate la prețul de 135000 lei, fără a lua în considerare prevederile art. art. 130 - 132 ale Legii insolvabilității.

Menționează că, după valorificarea bunurilor grevate cu garanție, administratorul procesului de insolvabilitate, contrar prevederilor art. 151 al Legii insolvabilității, nu a convocat ședința comitetului creditorilor întru examinarea și aprobarea raportului administratorului și a planului de distribuție. La prezentarea planului de distribuție instanței de judecată pentru aprobare, administratorul procesului de insolvabilitate intenționat nu le-a făcut cunoștință cu acesta și nu a informat creditorii despre prezentarea acestuia. Susține că, ținând cont de prevederile art. 132 alin. (1) al Legii insolvabilității, suma cheltuielilor, inclusiv remunerația administratorului Vitalie Melnic nu poate depăși 10% din valoarea bunurilor grevate, care au fost evaluate și realizate contra sumei de 135000 lei și, astfel, nu poate depăși suma de 13500 lei.

Consideră că, suma destinată BC „Moldova-Agroindbank” SA urma să fie de 121500 lei, din care 4% constituie onorariul de succes al administratorului procesului de insolvabilitate, Vitalie Melnic, adică 4860 lei, iar suma pentru transfer urma să fie de 116640 lei, însă administratorul Vitalie Melnic a transferat doar suma de 50383,68 lei, prin ce a cauzat creditorului gajist BC „Moldova-Agroindbank” SA un prejudiciu în sumă de 66256,32 lei, pe care administratorul și-a însușit-o ilegal.

La data de 16 decembrie 2016, lichidatorul ÎI „Furtuna S.S.”, Vitalie Melnic a depus referință la cererea reprezentantului creditorului BC „Moldova- Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting”, prin care a insistat asupra aprobării planului provizoriu de distribuire a masei debitoare din 11 octombrie 2016, cu respingerea cererii reprezentantului creditorului BC „Moldova - Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting”, invocând că, contestația respectivă a fost depusă repetat și există deja o hotărâre judecătorească asupra acestei chestiuni. Menționează că, instanța de judecată nu este în drept să examineze contestații ce țin de planul de distribuție finală a masei debitoare a ÎI „Furtuna S.S.”, deoarece lichidatorul nu a prezentat planul de distribuție finală, ci unul provizoriu.

Planul de distribuție finală nu poate fi prezentat, deoarece după data de 11 octombrie 2016 lipsesc alte mijloace pentru distribuție între creditori, în legătură cu ce a fost expediat în instanță de judecată actul din 26 octombrie 2016 cu privire la insuficiența masei debitoare. Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 03 februarie 2017 au fost aprobate raportul final și bilanțul de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.”, a fost încetat procesul de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.”, a fost lichidată ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea 2 acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice și au fost considerate ca stinse obligațiile neexecutate ale ÎI „Furtuna S.S.” față de creditori. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 03 mai 2017 a fost admis recursul declarat de către reprezentantul BC „Moldova-Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting”, casată încheierea instanței de insolvabilitate și restituită cauza la rejudecare în instanța de insolvabilitate.

Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 08 septembrie 2017 au fost aprobate raportul final și bilanțul de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.”, a fost încetat procesul de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.” și a fost lichidată ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice și au fost considerate ca stinse obligațiile neexecutate ale ÎI „Furtuna S.S.” față de creditori. La data de 21 septembrie 2017, reprezentantul BC „Moldova - Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate, solicitând casarea acestuia, casarea integrală a hotărârii instanței de insolvabilitate și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea obiecțiile creditorului gajist și modificarea planul de distribuție în conformitate cu legislația în vigoare.

În motivarea recursului a indicat că, hotărârea instanței de insolvabilitate este neîntemeiată și ilegală, deoarece instanța de insolvabilitate a examinat cauza superficial, fără a da o apreciere justă probelor anexate la materialele cauzei, interpretând eronat legea. Menționează că, la data de 06 septembrie 2007, BC „Moldova-Agroindbank” SA a încheiat contractul de credit nr. S07287 cu Stepan Furtuna și contractul de fidejusiune nr. S07287 cu Natalia Pometco, iar în legătură cu neonorarea obligațiunilor contractuale de către debitorul Stepan Furtuna și fidejusorul Natalia Pometco, BC „Moldova-Agroindbank” SA s-a adresat în instanța de judecată cu o cerere privind încasarea silită a datoriei contractuale, care a fost admisă.

Susține că, la data de 03 septembrie 2010, a fost emis titlul executoriu nr. 2- 446/10 privind încasarea de la Stepan Furtuna și Natalia Pometco a sumei de 175839,26 lei și a fost transmis spre executare silită executorului judecătoresc Elena Dimitrova. În cadrul procedurii de executare s-a stabilit că, atât debitorul, cât și fidejusorul se eschivează de la achitarea datoriei, astfel, au fost întreprinse măsuri de urmărire a bunurilor gajate de către debitorul Stepan Furtuna și fidejusorul Natalia Pometco. Declară că, prin hotărârea nr. 2i-27/2015 din 28 martie 2016 a Curții de Apel Comrat a fost intentată procedura de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S”, iar la data de 27 iunie 2016, BC „Moldova-Agroindbank” SA a fost informată, prin notificarea nr. 06/17/16, de către administratorul procesului de insolvabilitate Vitalie Melnic despre intentarea procedurii de insolvabilitate.

Afirmă că, la data de 04 iulie 2016, a fost depusă cererea de repunere în termen și validare a creanței, cerere ce a fost admisă. Remarcă că, în cadrul procedurii de insolvabilitate au fost valorificate bunurile imobile, care se aflau în posesia băncii ca bunuri grevate cu garanție și, anume, terenul cu nr. cadastral 9601214.555 și încăperea cu nr. cadastral 9601214.555.01, care au fost evaluate și realizate de către administratorul insolvabilității contra sumei de 135000 lei. 3 Consideră că, la valorificarea bunurilor grevate cu garanție, administratorul procesului de insolvabilitate nu a ținut cont de prevederile art. art. 130-132 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Invocă că, după valorificarea bunurilor grevate cu garanție, administratorul, contrar prevederilor art. 151 al Legii insolvabilității, nu a convocat ședința comitetului creditorilor pentru examinarea și aprobarea raportului administratorului și planul de distribuție.

La prezentarea planului de distribuție pentru aprobare de către instanță, administratorul în mod intenționat nu a adus la cunoștință raportul și planul de distribuire, nu a notificat creditorii despre depunerea planului de distribuție în instanța de insolvabilitate. Mai invocă că, BC „Moldova-Agroindbank” SA, fiind creditor gajist, nu a fost informată și nici nu a participat la aprobarea planului de distribuție. Relevă că, ținând cont de prevederile art. 132 alin. (1) al Legii insolvabilității, suma cheltuielilor, inclusiv remunerarea administratorului Vitalie Melnic nu poate depăși 10% din valoarea bunului grevat, care a fost evaluat și vândut contra sumei 135000 lei, adică nu poate depăși suma de 13500 lei.

Consideră că, suma destinată BC „Moldova-Agroindbank” SA urma să fie de 121500 lei, dintre care 4% onorariul de succes al administratorului procesului de insolvabilitate, Vitalie Melnic, ce constituie 4860 lei, iar suma spre transfer urma sa fie de 116640,00 lei, însă a fost transferată doar suma de 50383,68 lei, prejudiciind, astfel, BC „Moldova-Agroindbank” SA cu suma de 66256,32 lei, fiind însușită ilegal de către administrator. Menționează că, la data de 19 octombrie 2016, primind suma de 50383,68 lei la cont, a contactat administratorul procesului de insolvabilitate și l-a informat că, suma a fost transferată la data de 17 octombrie 2016 și a solicitat expedierea planului de distribuție, care a fost expediat prin rețeaua „Viber”, cu care nu a fost de acord categoric și au anunțat administratorul că îl vor contesta în conformitate cu legislația în vigoare, iar administratorul a promis ca se va apropia direct la bancă pentru a discuta pe marginea problemei.

Susține că, la data de 26 octombrie 2016, administratorul insolvabilității, Vitalie Melnic s-a apropiat la sediul BC „Moldova-Agroindbank” SA, Secția credite problematice, unde a prezentat o notă informativă vis-a-vis de suma de 50383,68 lei transferată și a promis verbal că, va corecta planul de distribuție și va transfera către bancă suma cuvenită. Afirmă că, ulterior, fiind apelat Vitalie Melnic de către SRL „PfB Legal Consulting”, a menționat că nu intenționează să facă careva modificări în planul de distribuție și sunt în drept de a-l contesta. Relevă că, în legătură cu faptul că, Vitalie Melnic a indus vădit în eroare BC „Moldova-Agroindbank” SA, ultima a omis termenul de 7 zile pentru contestarea planului de distribuție, iar la data de 26 octombrie 2016, a fost depusă contestație împotriva planului de distribuție, care a fost respinsă ca fiind depusă tardiv.

Invocă că, în legătură cu faptul că, BC „Moldova-Agroindbank” SA este creditor garant, urmau să fie aplicate prevederile art. 50 și ale art. 132 alin. (1) din Legea insolvabilității. Declară că, o asemenea abordare a lucrurilor, o astfel de soluție a instanței de judecată încalcă dreptul creditorului gajist și pune în pericol instituția „gajului”. 4 Prin referința depusă la data de 07 noiembrie 2017 și 12 decembrie 2017 lichidatorul ÎI „Furtuna S.S:”, Vitalie Melnic a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate. Conform art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Din materialele dosarului rezultă că, instanța de insolvabilitate a pronunțat hotărârea la data de 08 septembrie 2017, iar reprezentantul BC „Moldova- Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” a declarat recurs la data de 21 septembrie 2017, ceea ce denotă că recursul este în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe.

Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, prin încheierea Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SC „Octopus-Prof” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.”, au fost aplicate măsuri de asigurare, în scopul prevenirii modificării stării bunurilor ÎI „Furtuna S.S.” și a fost numită în funcția de administrator provizoriu al ÎI „Furtuna S.S.”, Elvira Coltun. Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 28 martie 2016 a fost constatată insolvabilitatea debitorului ÎI „Furtuna S.S.” și inițiată procedura simplificată a falimentului față de ÎI „Furtuna S.S.”, fiind numit în funcția de lichidator al ÎI „Furtuna S:S:”, Vitalie Melnic.

De asemenea, s-a constatat că, la data de 09 noiembrie 2016, lichidatorul ÎI „Furtuna S.S.”, Vitalie Melnic a depus o cerere cu privire la încetarea procedurii de faliment, prin care a solicitat aprobarea bilanțului de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.” din 26 octombrie 2016, a actului de carență a masei debitoare din 26 octombrie 2016 și a raportului final al lichidatorului din 26 octombrie 2016, încetarea procedurii de faliment față de ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali. La data de 07 decembrie 2016, reprezentantul creditorului BC „Moldova- Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” a depus o cerere, prin care a solicitat, în temeiul art. 132, 151, 153, 156 și 158 ale Legii insolvabilității, admiterea obiecțiilor indicate în cerere și dispunerea de către instanță a modificării corespunzătoare a planului de distribuție.

Ca urmare, instanța de insolvabilitate, prin hotărârea din 08 septembrie 2017, a aprobat raportul final și bilanțul de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.”, a încetat procesul de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.”, a lichidat ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice și a considerat ca stinse obligațiile neexecutate ale ÎI „Furtuna S.S.” față de creditori. 5 Analizând materialele cauzei în raport cu criticile formulate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că, hotărârea recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material și procedural și este bazată pe aprecierea corectă și completă a tuturor probelor și circumstanțelor cauzei, motiv pentru care este considerată legală și întemeiată.

În susținerea opiniei enunțate, se reține că, conform art. 135 alin. (5) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în cazul lipsei masei debitoare, instanța de insolvabilitate, odată cu aprobarea bilanțului de lichidare, adoptă o hotărâre de încetare a procesului, prin care dispune și radierea debitorului din Registrul de stat al persoanelor juridice în care este înscris. Conform art. 137 alin. (5) din Legea menționată, lichidarea și radierea debitorului din registrul de stat vor avea loc în cadrul procedurii simplificate a falimentului în modul prevăzut de prezenta de lege.

Raportând normele de drept enunțate la circumstanțele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de insolvabilitate just a concluzionat că, la ÎI „Furtuna S.S.” lipsește masa debitoare și, prin urmare, temeinic și legal a aprobat raportul final și bilanțul de lichidare a ÎI „Furtuna S.S.”, a încetat procesul de insolvabilitate față de ÎI „Furtuna S.S.”, a lichidat ÎI „Furtuna S.S.”, cu radierea acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice și a considerat ca stinse obligațiile neexecutate ale ÎI „Furtuna S.S.” față de creditori. Or, în cazul lipsei masei debitoare, survin consecințele prevăzute de norma citată mai sus - art. 135 alin. (5) din Legea insolvabilității și, anume, instanța de insolvabilitate, odată cu aprobarea bilanțului de lichidare, dispune încetarea procesului de insolvabilitate, cu radierea debitorului din registrul de stat în care este înscris.

De asemenea, instanța de insolvabilitate temeinic și legal a respins ca neîntemeiată cererea depusă de către reprezentantul creditorului BC „Moldova- Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” din 07 decembrie 2016, prin care a solicitat modificarea planului de distribuție, deoarece motivul invocat în cererea enunțată precum că, lichidatorul ÎI „Furtuna S.S.” nu a adus la cunoștința creditorului planul de distribuție și nu l-a notificat despre depunerea planului de distribuție în instanța de insolvabilitate a fost verificat de către instanța de judecată și prin încheierea din 28 noiembrie 2016 a respins cererea ca fiind tardivă (f.d.67- 70, vol. II).

Mai mult ca atât, instanța de recurs reține că, motivul invocat de către reprezentantul creditorului BC „Moldova-Agroindbank” SA, SRL „PfB Legal Consulting” precum că, lichidatorul ÎI „Furtuna S.S.” nu a distribuit corect fondurile obținute din vânzarea bunurilor grevate cu garanție, calculând remunerația administratorului mai mult de 10% din valoarea bunurilor grevate este neîntemeiat, deoarece conform art. 132 alin. (1) din Legea insolvabilității, din produsul obținut din valorificarea bunului grevat cu o garanție reală se scad cheltuielile de validare și de valorificare, rezultate din menținerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea și vânzarea bunului, care nu pot să depășească 10% din valoarea bunurilor grevate și care sunt incluse în masa debitoare, iar din rest se acoperă de îndată creanța garantată care are primul rang de prioritate, pe când conform art. 153 alin. (3) lit. a) din Legea 6 enunțată, fondurile obținute din vînzarea bunurilor din masa debitoare grevată, în favoarea creditorilor, cu ipoteci, gajuri sau cu alte garanții reale mobiliare ori cu drepturi de retenție de orice fel vor fi distribuite în felul următor: cheltuielile de validare și de valorificare rezultate din menținerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea și vînzarea bunurilor,

precum și plata remunerațiilor administratorului/lichidatorului și a persoanelor desemnate sau angajate în condițiile art.68 alin.(4). Totodată, conform art. 155 alin. (1) din Legea enunțată, creanțele luate în considerare la distribuția intermediară care întrunesc condițiile art.152 și 153 sunt satisfăcute cu prioritate la următoarea distribuție, astfel încît să fie egalați creditorii lor de același rang. La caz, se mai reține că, ulterior, la descoperirea bunurilor, care aparțin masei debitoare a ÎI „Furtuna S.S.”, ele vor fi distribuite în conformitate cu art. 161 din Legea enunțată. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, argumentele invocate de către reprezentantul recurentei în cererea de recurs sunt declarative și neîntemeiate.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, hotărârea instanței de insolvabilitate este legală și întemeiată, iar argumentele invocate de către reprezentantul recurentei sunt declarative și neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține hotărârea instanței de insolvabilitate. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către reprezentantul Băncii comerciale „Moldova-Agroindbank” societate pe acțiuni, Societatea cu răspundere limitată „PfB Legal Consulting”.

Se menține hotărârea Curții de Apel Comrat din 08 septembrie 2017 în cauza civilă la cererea introductivă a Societății comerciale „Octopus-Prof” societate cu răspundere limitată în proces de insolvabilitate cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Întreprinderea individuală „Furtuna S.S.”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță Nicolae Craiu Mariana Pitic 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-03
0,98
2rc-314/17 — aprobarea raportului final si a bilantului de lichidarea a debitorului
Dosarul nr. 2rc-314/17 Prima instanță: Curtea de Apel Comrat (jud. A. Curdov) DECIZIE 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, jud
CSJ 2016-06-29
0,94
2rc-585/16 — privind intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-585/16 Instanţa de fond: CA Chişinău – D. Manole D E C I Z I E 29 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei Svetlana
CSJ 2016-10-12
0,94
2ri-299/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
Prima instanţă: B. Bîrcă dosarul nr. 2ri-299/16 D E C I Z I E 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doag
CSJ 2018-02-28
0,94
2ri-76/18 — validarea popririi
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-76/18 Judecător: E. Clim D E C I Z I E 28 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preș
CSJ 2018-03-14
0,93
2ri-99/18 — validarea popririi
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-99/18 Judecător: E. Clim D E C I Z I E 14 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă