2rh-222/17 — recunoasterea dreptului de proprietate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea dreptului de proprietate
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-222/17 — recunoasterea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2rh-222/17 Î N C H E I E R E 13 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Racu Ion, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria satului Cuhureștii de Jos împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate și la cererea reconvențională a lui Racu Ion împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, prin care s-a respins propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Bălți înaintată de către Racu Ion, c o n s t a t ă: La data de 9 decembrie 2015, Primăria satului Cuhureștii de Jos a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate.
În motivarea acțiunii a indicat că, în urma inventarierii bunurilor imobile a Primăriei satului Cuhureștii de Jos, efectuate de către inginerul cadastral, s-au depistat un șir de derogări ce țin de încălcarea dreptului de proprietate a administrației publice locale. Astfel, menționează că la data de 27 iunie 2014, în urma ieșirilor inginerului cadastral la fața locului în satul Cuhureștii de Jos a constatat că, pe terenul ce aparține cu drept de proprietate administrației publice locale alăturat proprietății lui Racu Ion sunt edificate ilegal niște construcții cu fundament. În această privință reclamantul susține că s-a adresat de nenumărate ori către pârât pentru a demola benevol construcțiile neautorizate, însă solicitările acestuia au fost ignorate.
Mai mult ca atât pârâtul a edificat construcțiile respective fără a avea un certificat de urbanism și autorizație de construcție, care sunt necesare, conform prevederilor legale. 1 Solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului Racu Ion să demoleze construcțiile neautorizate și să elibereze terenul ce aparține cu drept de proprietate Primăriei satului Cuhureștii de Jos. La data de 17 martie 2016, Racu Ion a depus cerere reconvențională împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate.
În motivarea acțiunii reconvenționale indică că atât Racu Ion, cât și tatăl său, Racu Andrei, încă din anii 1987 au avut permisiunea tacită din partea fostelor și actualelor autorități ale administrației publice locale de a poseda continuu, în vederea uzului proprietății private terenul neindividualizat în registrul bunurilor imobile cu suprafața aproximativ de 0,30 ha - 0,40 ha din raionul Florești, satul Cuhureștii de Jos. Insistă că bunul imobil în cauză nu este înregistrat în registrul bunurilor imobile și este posedat cu bună credință pe o perioadă mai mare de 15 ani, și nu face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Consideră neîntemeiat refuzul Primăriei satului Cuhureștii de Jos de a da în arendă sau servitute lui Racu Ion terenul solicitat, or acesta face parte din categoria terenurilor cu destinație agricolă, iar Racu Ion în calitate de vecin are drept prioritar la arendarea acestuia.
Astfel, menționează că în mod repetat a adresat cereri Primăriei satului Cuhureștii de Jos de arendare a terenului și a primit răspunsul nr. 02/1-37/2 din 5 ianuarie 2015 prin care, a fost informat că nu poate fi acceptată procedura de formare a bunului imobil (teren separat) și darea acestuia în arendă din considerentul că procedura de formare a bunului este costisitoare. Prin hotărârea Judecătoriei Soroca, sediul Florești din 17 martie 2017 acțiunea inițială a fost admisă integral, fiind obligat Racu Ion să demoleze construcțiile neautorizate plasate pe terenul proprietate publică a unității administrativ-teritoriale a satului Cuhureștii de Jos și să elibereze terenul proprietate publică a unității administrativ-teritoriale a satului Cuhureștii de Jos, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 18 aprilie 2017, Racu Ion a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie soluționată problema în fond. La data de 5 iulie 2017, Racu Ion a depus cerere cu privire la recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Bălți. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017 a fost respinsă propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Bălți înaintată de către Racu Ion.
Cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria satului Cuhureștii de Jos împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate și la cererea reconvențională a lui Racu Ion împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate a fost restituită pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în același complet de judecată. 2 La data de 24 octombrie 2017, Racu Ion a depus o cerere de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii cu redeschiderea procedurii de rejudecare a cererii de recuzare.
În motivarea cererii a indicat că pentru prima ședință a instanței de apel stabilită pentru data de 22 iunie 2017 ora 09.00 a solicitat în scris amânarea ședinței și acordarea unui termen rezonabil pentru a încheia contract de asistență juridică cu un avocat, însă instanța de apel i-a acordat doar un termen de 10 zile, care în opinia sa nu este suficient, întrucât este perioada desfășurării lucrărilor agricole în care este implicat, iar în cazul în care va încheia contract cu un avocat acesta nu va dispune de timpul necesar pentru a lua cunoștință cu materialele cauzei. Consideră Racu Ion că instanța de apel nu i-a acordat pârghii și condiții legale egale cu cele ale părții oponente. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.
La caz, se constată că cererea de revizuire este formulată de către Racu Ion împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, prin care a fost respinsă propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Bălți înaintată de către Racu Ion, iar cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria satului Cuhureștii de Jos împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate și la cererea reconvențională a lui Racu Ion împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate a fost restituită pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în același complet de judecată (f. d. 156 – 158). În conformitate cu prevederile art.446 CPC, pot fi supuse revizuirii hotărârile, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Astfel, în sensul normelor enunțate este de înțeles că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești irevocabile, prin care instanța s-a expus asupra fondului cauzei. Raportând la caz aceste prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, or aceasta nu este un act irevocabil, ci nu se supune nici unei căi de atac, respectiv nici revizuirii. Prin urmare, încheierea revizuirea cărei se solicită, nu constituie dispoziție judecătorească care poate fi supusă revizuirii, în sensul art. 446 CPC.
În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține prevederile art. 53 alin. (5) CPC, potrivit cărora instanța decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune nici unei căi de atac decât o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei. În aceste circumstanțe, instanța de recurs constată că încheierea prin care a fost soluționată propunerea de recuzare împotriva tuturor judecătorilor Curții de Apel 3 Bălți înaintată de Racu Ion nu se supune nici unei căi de atac, respectiv nu poate fi supusă nici revizuiri.
Mai mult ca atât, prin încheierea din 26 iulie 2017, Curtea Supremă de Justiție nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci a examinat doar propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Bălți înaintată de către Racu Ion și a dispus restituirea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria satului Cuhureștii de Jos împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate și la cererea reconvențională a lui Racu Ion împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate, pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în același complet de judecată.
Situația de fapt impune de a remarca la capitolul dat că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri sau încheieri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a încheierii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017 nu se supune nici unei căi de atac, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Racu Ion, ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Racu Ion, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria satului Cuhureștii de Jos împotriva lui Racu Ion cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcțiilor neautorizate și la cererea reconvențională a lui Racu Ion împotriva Primăriei satului Cuhureștii de Jos, intervenient accesoriu Primarul satului Cuhureștii de Jos cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.