3ra-1344/17 — contestarea actului administrativ si declararea nulitătii contractului privind constituirea unui drept de superficie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ si declararea nulitătii contractului privind constituirea unui drept de superficie
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-1344/17 — contestarea actului administrativ si declararea nulitătii contractului privind constituirea unui drept de superficie (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: Ig. Barbacaru dosarul nr. 3ra-1344/17
instanța de apel: I. Muruianu, V. Efros, V. Mihaila
Î N C H E I E R E
06 decembrie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către
Consiliul municipal Chișinău,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Procuraturii municipiului
Chișinău în interesele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Școlii
Republicane specializată de hipism și pentatlon modern împotriva Consiliului
municipal Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău și SRL „Albarex”,
intervenient accesoriu Asociația obștească „Avangard” cu privire la contestarea
actului administrativ și declararea nulității contractului privind constituirea unui
drept de superficie,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, prin care a fost
respins apelul declarat de către Consiliul municipal Chișinău și Primarul General al
municipiului Chișinău și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul
Chișinău din 20 aprilie 2016,
c o n s t a t ă:
La data de 03 martie 2015, Procuratura municipiului Chișinău a depus în
interesele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Școlii Republicane
specializată de hipism și pentatlon modern cerere de chemare în judecată împotriva
Consiliului municipal Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău și SRL „Albarex”
cu privire la contestarea actului administrativ și declararea nulității contractului
privind constituirea unui drept de superficie.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, în vederea asigurării respectării
legii, apărării ordinii de drept și proprietății exclusive a statului a efectuat controlul
legalității transmiterii în superficie de către Primăria mun. Chișinău a terenului de
pământ cu suprafața de 0,259 ha din str. Calea Orheiului, mun. Chișinău, cu
numărul cadastral XXXXXX, pentru construirea de către SRL „Albarex” a unei
stații de alimentare cu carburanți în complex cu spălătorie auto.
Menționează că, la 06 mai 2011 Consiliul municipal Chișinău în baza
deciziei nr. 3/25 a permis SRL „Albarex” să folosească cu drept de superficie, pe
un termen de 20 ani, lotul de pământ cu suprafața de 0,259 ha din str. Calea
Orheiului, mun. Chișinău, pentru reamplasarea stației de alimentare cu carburanți
1
în complex cu spălătorie auto, preconizate în str. Vadul lui Vodă prin decizia
Consiliului mun. Chișinău nr. 22/20-1 din 22 ianuarie 2009.
Invocă că, decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 3/25 din 06 mai 2011 este
ilegală și pasibilă anulării, deoarece în rezultatul investigațiilor efectuate s-a
constatat că, la 30 mai 2005 prin Hotărârea Guvernului RM „Cu privire la
dezvoltarea hipismului în Republica Moldova” s-a acceptat propunerea Consiliului
municipal Ungheni privind transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea publică a
or. Ungheni în proprietatea publică a statului, a Întreprinderii municipale pentru
creșterea cailor de rasă engleză pursînge de călărie „Hippos-Agro”, atribuindu-i
statut de întreprindere de stat subordonată Ministerului Agriculturii și Industriei
Alimentare. Astfel, conform pct. 3 din actul normativ enunțat, a fost acceptată
propunerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a Ministerului
Educației, Tineretului și Sportului de a fi reorganizată prin absorbție Întreprinderea
de Stat pentru creșterea cailor de rasă engleză de călătorie „Hippo-Agro”, Ungheni
și a Întreprinderii de Stat „Flora-Sera”, Ungheni de către Școala republicană
specializată de hipism și pentatlon modern din subordinea Ministerului Agriculturii
și Industriei Alimentare.
Relevă că, la data de 01 februarie 2006, în temeiul prevederilor Hotărârii
Guvernului RM nr. 502 din 30 mai 2005, între Ministerul Educației, Tineretului și
Sportului și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost întocmit și
semnat actul de primire-predare a Școlii Republicane Specializate de Hipism și
Pentatlon Modern, iar conform pct. IV „Terenul” din act a fost transmis și terenul
de pământ cu suprafața de 86 855 m.p. pe care era amplasată Școala, fapt confirmat
prin adeverințele Oficiului Cadastral nr. 1049 din 15 decembrie 1972 și nr. 1799
din 05 aprilie 1961.
Susține că, la data de 01 martie 2007 actul de predare-primire din 01
februarie 2006 a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile sub numărul
XXXXXX.
Afirmă că, conform pct. II „Starea mijloacelor fixe” din actul de primire-
predare au fost transmise și alte bunuri imobile și, anume, clădirea administrativă
(anul 1928) care era în stare avariată și necesita urgent reparație capitală, grajdurile
ce se aflau într-o stare satisfăcătoare, necesitând parțial reparații curente, manejul
de iarnă care se afla într-o stare satisfăcătoare, necesitând reparație curentă,
terenurile destinate desfășurării procesului de instruire și competițional de pe str.
Calea Orheiului, 88, mun. Chișinău care erau nămolite de pe urma ploilor din 18-
19 august 2005, terenurile de pe str. Calea Orheiului, 90, mun. Chișinău ce
corespundeau standartelor de petrecere a competițiilor, necesitând reformarea
terenurilor standartelor internaționale.
Menționează că, lotul de pământ cu suprafața de 86855 m.p. folosit inițial și
necesar în continuare pentru asigurarea bunei desfășurări a activității și instruirii
cailor de rasă engleză pursânge de călătorie „Hiposs-Agro” de către Școala
Republicană Specializată de Hipism și Pentatlon Modern din subordinea
Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare face parte din categoria
terenurilor proprietate publică a statului, fapt ce rezultă și din prevederile art. 4
alin. (l) lit. a) și c) din Legea nr. 91 din 05 aprilie 2007 cu privire la terenurile
propietate publică și delimitarea lor.
2
Susține că, prin răspunsurile Direcției generale arhitectură, urbanism și
relații funciare a Consiliului mun. Chișinău nr. 21/1880 din 19 decembrie 2008, nr.
21/1353-p din 25 august 2010 se confirmă că lotul de pământ din str. Calea
Orheiului, 88 și 90, mun. Chișinău sunt în proprietatea publică a statului și că,
dreptul de administrare a lor aparține Guvernului RM, și din aceste considerente
lotul de pământ nu putea fi propus pentru licitație funciară, organizată și
desfășurată de autoritatea publică locală.
Afirmă că, Școala republicană specializată de hipism și pentatlon modern
prin intermediul întreprinderii specializate în proiectări SRL „Agaluxcon” a
elaborat concepția amenajare în complex a Școlii, care la 31 iulie 2007 a fost
coordonată de arhitectorul șef al mun. Chișinău și de Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare prin scrisoarea nr. 14-93/319 din 25 februarie 2010,
cuprinzând întregul teren de pământ folosit inițial, inclusiv și cel transmis în
superficie SRL „Albarex” în baza actului administrativ contestat.
Notează că, ulterior, Școala republicană specializată de hipism și pentatlon
modern prin scrisoarea nr. 02/1-92 din 14 decembrie 2010 a solicitat Consiliului
mun. Chișinău să aprobe delimitările (str. Calea Orheiului 88, 90, mun. Chișinău)
în vederea perfectării și eliberării titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului
de teren, anexând actele de constatare pe teren.
Invocă că, prin transmiterea de către Consiliul mun. Chișinău în superficie a
terenurilor de pământ în mod evident se ignorează organizarea și petrecerea
licitațiilor funciare a terenurilor din domeniul public, condiție obligatorie prevăzută
de lege, prejudiciind bugetul prin ratarea încasării unor mijloace bănești
impunătoare.
Relevă că, la data de 31 decembrie 2014, conform prevederilor art. 19) al
Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, a contestat cu recurs
decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 3/25 din 06 mai 2011 „Cu privire la folosirea
cu drept de superficie a unui lot de pământ din str. Calea Orheiului de către SRL
„Albarex”, iar prin răspunsul nr. 01/108-112 al Direcției generale arhitecturi
urbanism și relații funciare a Consiliului mun. Chișinău din 22 ianuarie 2015, a fost
informată că acesta va fi înaintat spre examinare la una din ședințele ordinare ale
Consiliului municipal Chișinău.
Susține că, ulterior, la data de 02 iunie 2011 între Primăria mun. Chișinău,
în calitate de proprietar și SRL „Albarex”, în calitate de superficiar a fost semnat
contractul de constituire a unui drept de superficie, care, deasemenea contravine
prevederilor legii și intereselor legitime ale statului Republica Moldova prin
acapararea ilegală, a unui lot de pământ.
Solicită anularea deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 3/25 din 06 mai
2011 „Cu privire la folosirea cu drept de superficie a unui lot de pământ din Calea
Orheiului de către SRL „Albarex”, ca fiind ilegală în fond și după competență și
declararea nulă a contractului privind constituirea unui drept de superficie din 02
iunie 2011, încheiat între Primăria mun. Chișinău și SRL „Albarex” înregistrat cu
nr. cadastral 0100413304, cu aducerea părților la poziția inițială și radierea din
Registrul bunurilor imobile a înscrierilor făcute în privința bunului imobil transmis
în superficie, cu obligarea eliberării lotului de pământ indicat.
3
Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 23 iunie 2015 a fost
atras în proces Clubul sportiv de hipism pentru copii și juniori „Avangard” în
calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantului.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din 20 aprilie 2016, a fost
admisă acțiunea și a fost anulată decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 3/25 din 06
mai 2011 „Cu privire la folosirea cu drept de superficie a unui lot de pământ din
str. Calea Orheiului, mun. Chișinău de către SRL „Albarex” și a fost declarat nul
contractul privind constituirea unui drept de superficie nr. 0008/2011-s încheiat la
data de 02 iunie 2011 între Primăria mun. Chișinău și SRL „Albarex” și a fost
obligat ÎS „Cadastru” să radieze din Registrul bunurilor imobile înscrierea
efectuată în privința bunului imobil cu nr. cadastral XXXXXX în baza contractului
privind constituirea unui drept de superficie nr. 0008/2011-s din 02 iunie 2011.
Prima instanță anulând decizia nr. 3/25 din 06 mai 2011 și-a argumentat
concluzia prin faptul că, conform răspunsului Direcției Generale Arhitectură,
Urbanism și Relații Funciare din 19 decembrie 2008, terenul litigios este
proprietatea publică a statului și dreptul de administrare aparține Guvernului. Prin
urmare, Consiliul municipal Chișinău nu era competentă să emită deciza contestată
din moment ce dreptul de proprietate asupra terenului în cauză a fost înscris după
municipiul Chișinău abia la data de 23 februarie 2012, iar în baza Hotărârii
Guvernului RM din 30 mai 2005, prin actul de predare-primire din 01 februarie
2006, reieșind din competențile cei revin în baza legii, terenurile litigioase au fost
transmise în folosință Școlii.
Totodată, prima instanță a reiterat că, Consiliul municipal Chișinău nu a
probat deținerea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în litgiu la
momentul emiterii deciziei contestate și respectiv a încheierii contractului de
superficie în privința terenului din str. Calea Orheiului, mun. Chișinău și/sau
existența unei hotărâri de Guvern privind transmiterea terenului din proprietatea
publică a statului în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale.
Prima instanță declarând nul contractul privind constituirea unui drept de
superficie nr. 0008/2011-s încheiat la data de 02 iunie 2011, și-a argumentat
concluzia reieșind din faptul constatării ilegalității deciziei nr. 3/25 din 06 mai
2011 care a stat la baza emiterii actului juridic subsecvent.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 a fost respins apelul
declarat de către Consiliul municipal Chișinău și Primarul General al mun.
Chișinău și menținută hotărârea primei instanțe.
La data de 17 august 2017, Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs
împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală
a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri
de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile
judecătorești, deoarece au fost încălcate normele de drept material și, anume, nu a
fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, a fost interpetată în mod eronat legea
și analogia ei, nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au
importanță pentru soluționarea cauzei, a fost calificat greșit raportului material
litigios și soluționat greșit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte
4
normative, mai mult, nu au fost luate în considerație probele și argumentele
prezentate de Consiliul municipal Chișinău.
Menționează că, instanța de apel greșit a interpretat prevederile art. 5 ale
Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 și nu a luat în
considerație argumentul invocat de către Consiliul municipal Chișinău precum că,
Procuratura municipiului Chișinău nu poate fi subiect cu drept de sesizare în speța
dată.
Consideră neîntemeiată încheierea primei instanței din 04 decembrie 2015,
prin care a fost respins demersul privind încetarea procesului pe motiv că, cererea
este depus de un organ în interesele unei alte persoane fară ca legea să-i confere
acest drept, deoarece Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este persoană
juridică de drept public, cu capacitate de a fi subiect de drept în instanțele de
judecată și de a-și apăra drepturile și interesele, astfel, instanțele au încălcat dreptul
la un proces echitabil, inclusiv și principiul egalității armelor având în vedere că, în
conformitate cu art. 72 CPC, procurorul are drepturile procesuale ale unui
reclamant, aceste drepturi fiind dublate din contul intervenirii și reclamantului în
proces.
Invocă că, conform art. 5 lit. c) din Legea contenciosului administrativ,
procurorul ca subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ, în
condițiile art. 5 CPC, atacă actele emise de autoritățile publice, iar conform
prevederilor art. 5 alin. (4) CPC adoptat la 26 decembrie 1964 în vigoare la
momentul adoptării Legii contenciosului administrativ, instanța de judecată
începea judecarea pricinilor civile la cererea procurorului, în cazul în care era
necesar a apăra drepturile și interesele legitime ale minorilor, a persoanelor în
vârstă, a handicapaților, a intereselor statului și ale societății, însă art. 5 din Codul
de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 martie 2003, prevede
accesul liber la justiție tuturor persoanelor interesate și nu conține careva
reglementări referitoare la participarea procurorului la judecarea pricinilor civile.
Asemenea reglementări se conțin în art. 71 CPC.
Susține că, instanțele de judecată au concluzionat greșit că actele
administrative emise de autoritatea publică locală contestate sunt ilegale.
Relevă că, decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 3/25 din 06 mai 2011
„Cu privire la folosirea cu drept de superficie a unui lot de pământ din str. Calea
Orheiului de către SRL „Albarex” a fost emisă în scopul reampasării stației de
alimentare cu carburanți în complex cu spălătorie auto conform soluției
urbanistice, în temeiul art. 9, 42 și 46 din Codul funciar, art. 443-453 din Codul
civil, art. 14 alin. (2) lit. b) - e), 19 alin. (4) și 77 alin. (3) din Legea nr. 436 din 28
decembrie 2006 privind administrația publică locală.
Afirmă că, instanțele de judecată nu au luat în considerație faptul că, terenul
cu suprafața de 0,259 ha din str. Calea Orheiului, mun. Chișinău nu a fost delimitat
anterior și trecut în proprietate de stat printr-o hotărâre de Guvern, conform
prevederilor legale stabilite în acest sens, astfel, nu poate fi reținut motivul
intimaților precum că, acest teren constituie proprietate de stat. Or, conform art. 42
din Codul funciar, terenurile din intravilan se află în administrarea autorităților
administrației publice locale, iar din municipii - în proprietate municipală iar
conform art. 9 din Codul funciar și art. 14 din Legea privind administrația publică
5
locală, numai Consiliul municipal Chișinău decide după caz transmiterea lor în
proprietate, arendă sau folosință.
Invocă că, concluziile primei instanțe sunt contadictorii, or, instanța face
trimitere la prevederile art. 20 din Codul funciar, însă terenul cu suprafața de 0,259
ha din str. Calea Orheiului, mun. Chișinău nu a fost deținut legal, iar autoritatea
publică nu a eliberat nici un titlu de autentificare a dreptului deținătorului de teren
în privința lui.
Menționează că, SRL „Albarex” a fost deținător cu drept de superficie a
terenului din str. Vadul lui Vodă pentru proiectarea și construirea unei stații de
alimentare cu carburanți, în temeiul deciziei nr. 22/20-1 din 22 ianuarie 2009 iar
din considerentul că terenul enunțat conform schemei elaborate de către Institutul
„Chișinăuproiect” este situat în zona de construire în perspectivă a străzii date,
beneficiarului i s-a propus reamplasarea obiectivului.
Susține că, actul contestat a fost emis conform prevederilor legale și, anume,
art. 9, 42 și 46 din Codul funciar și ale Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind
administrația publică locală, cu respectarea competenței, or conform art. 14 alin.
(1), (2) lit. b) și d), 19 alin. (4) și 77 alin. (3) ale Legii nr. 436 din 28 decembrie
2006 privind administrația publică locală, Consiliul local are drept de inițiativă și
decide, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celora
care țin de competența altor autorități publice, precum și cu respectarea procedurii
stabilite, în prevederile legale și delimitarea terenului conform schemei de situație
a terenului, elaborată de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare.
Invocă că, instanța de apel nu a luat în considerație faptul că, acțiunea a fost
depusă în judecată cu omiterea termenului de prescripție, interpretând greșit
prevederile legale privitor la termenul de prescripție și nu a dat o apreciere corectă
probelor anexate la materialele cauzei în acest sens.
Susține că, Procuratura municipiului Chișinău a depus la Consiliului
municipal Chișinău recursul cu omiterea termenului de 30 de zile prevăzut în art.
14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, deoarece aceasta la data de 21
octombrie 2014 a fost sesizată de către AO Clubul sportiv de hipism pentru copii și
juniori „Avangard” privind verificarea și contestarea deciziei Consiliului municipal
Chișinău nr. 3/25 din 06 mai 2011 și a contractului de superficie nr. 0008/2011-s,
astfel, sesizarea urma a fi înaintată până la data de 20 noiembrie 2014, însă
recursul a fost depus abea la data de 31 decembrie 2014.
Mai susține că, cererea de chemare în judecată este înaintată cu omiterea
termenului de prescripție, deoarece recursul privind contestarea actelor
administrative a fost înaintat de Procuratura municipiului Chișinău la data de 31
decembrie 2014 și conform art. 19 alin. (2) al Legii nr. 294 din 05 decembrie 2008
cu privire la procuratură, urma a fi examinat în termen de 10 zile, iar luând în
considerație Hotărârea Guvernului RM nr. 975 din 04 decembrie 2014 cu privire la
zilele de odihnă, urma a fi examinat până la data de 20 ianuarie 2015.
Astfel, consideră că, prin prisma prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii
contenciosului administrativ cererea de chemare în judecată urma a fi depusă până
la data de 19 februarie 2015, însă aceasta a fost depusă abea la data de 03 martie
2015, cu omiterea termenului de prescripție.
6
Prin referința depusă la data de 21 noiembrie 2017 Școala Republicană
specializată de hipism și pentatlon modern a solicitat declararea recursului ca
inadmisibil.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul
se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei
integrale.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or, din
materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării
deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a
recursului.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate
eronat în cazul în care instanța judecătorească:
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat în mod eronat legea;
d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate
eronat în cazul în care:
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la
judecarea ei;
b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare
a procesului;
d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost
implicate în proces;
e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;
f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de
declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi
putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs
consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,
sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din
oficiu și în toate cazurile.
7
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Consiliul
municipal Chișinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),
(3) și (4) CPC.
Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială
sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a
deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai
asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai
legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura
admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile
trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate
în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea
de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul
declarat de către Consiliul municipal Chișinău asemenea aspecte nu se regăsesc.
Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul Consiliului municipal Chișinău ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)
CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție,
d i s p u n e:
Recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău se consideră
inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, Iulia Sîrcu
judecătorul
judecătorii Luiza Gafton
Mariana Pitic
8