3ra-1123/17 — declararea răspunsului ca fiind ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- declararea răspunsului ca fiind ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenele de adresare în instanta de contencios administrativ
3ra-1123/17 — declararea răspunsului ca fiind ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Mămăligă dosarul nr. 3ra-1123/17 instanța de apel: L. Popova, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Maria Ghervas, Ion Druță Luiza Gafton, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Biroul vamal Centru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației obștești Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la declararea răspunsului la cererea prealabilă ca ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, anularea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale și a , împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2017, prin care a fost respins apelul declarat de către Biroul vamal Chișinău și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 19 mai 2016, c o n s t a t ă: La data de 27 iulie 2015, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile, anularea procesului- verbal de reverificare a declarațiilor vamale și a deciziei de regularizare.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, prin decizia de regularizare nr.414 din 22 aprilie 2015 a Biroului vamal Chișinău a fost calculată spre încasare de la plătitorul vamal AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” suma de 268 461,43 lei. Menționează că, decizia de regularizare enunțată a fost primită ca urmare a reverificării declarației vamale de import nr. 3027I28935 din 16 iulie 2012 a AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”.
Susține că, în rezultatul reverificării declarației vamale de import nr.3027I28935 din 16 iulie 2012, a fost întocmit procesul-verbal de reverificare a declaraților vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015, în care a fost indicat că, în baza declarației vamale de import nr. 3027128935 din 16 iulie 2012 a AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, în calitate de destinatar și Federația dansului sportiv din Moldova, în calitate de responsabil financiar, conform actelor de însoțire, a fost importat în regim vamal 94 00/222 un autobus pentru transportarea persoanelor de model „Mercedes Benz”, anul producerii 2003, 1 bucată, cu valoarea în vamă de 66000 Euro (valoare statistică de 997 587,38 lei), cu beneficierea de tratament 1 favorabil în baza art. 103 alin. (92) din Codul fiscal, fiind eliberată adeverința TV- 25 din 17 iulie 2012 pentru mijlocul de transport importat.
Afirmă că, în procesul-verbal enunțat a mai fost indicat că, în rezultatul examinării tranzacției enunțate, TVA nu se aplică mărfurilor și serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova conform art. 103 alin.(92) din Codul fiscal, scutirea 222 poate fi aplicată la importul mărfurilor de către organizațiile necomerciale care corespund cerințelor art. 52, în scop de construire a instituțiilor de asistență socială, precum și mărfurilor și serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizații necomerciale pentru necesitățile instituțiilor menționate.
Relevă că, Biroul vamal Chișinău a conchis că, în urma obținerii scutirii menționate nu au fost respectate prevederile art. 103 alin. (92) din Codul fiscal de către titularul declarației vamale AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, care nu reprezintă o unitate de asistență socială, astfel, la data acordării liberului de vamă a fost stabilit un tratament favorabil, care nu era justificat și în temeiul art. 12711 alin.(1) lit. c), art. 12713 și art. 181 din Codul vamal și art. 228 din Codul fiscal au fost stabilite obligațiile vamale suplimentare în valoarea totală de 268 461,34 lei, ce includ drepturi de import – TVA în mărime de 210 291,42 lei și majorări de întârziere în sumă de 58 169,92 lei.
Invocă că, decizia de regularizare nr. 141 din 22 aprilie 2015 a fost adusă la cunoștință AO Clubului sportiv de dans „Codreanca” la data de 13 mai 2015. Mai invocă că, la data de 29 mai 2015, a înaintat Biroului vamal Chișinău o cerere prealabilă, prin care a contestat drepturile de import recalculate conform deciziei de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, în baza procesului-verbal nr.13.15/2-R din 25 martie 2015, în care a indicat că, Clubul sportiv „Codreanca” este o organizație necomercială, înregistrată la Primăria mun. Chișinău în conformitate cu prevederile Legii cu privire la asociațiile obștești și este posesor al certificatului de utilitate, iar termenul invocat în procesul-verbal de „subiect economic” nu poate fi atribuit Clubului sportiv.
Totodată, a mai indicat că, cererea prealabilă a fost depusă cu întârziere, deoarece în perioada 15 mai 2015 - 29 mai 2015, prezidentul Clubului a organizat Campionatul Mondial de dans sportiv în mun.Chișinău și a fost plecat la competițiile internaționale în perioada 30 aprilie 2015 - 03 mai 2015 în or. Nizhny Novgorod, Federația Rusă, 06 mai 2015 - 12 mai 2015 în or. Kaunas, Republica Lituania, 14 mai 2015 - 19 mai 2015 în or. Minsk, Republica Belarus și în perioada 21 mai 2015 - 27 mai 2015 la Odessa (seminar internațional de dans sportiv). Declară că, prin răspunsul Serviciului Vamal nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 a fost respinsă cererea prealabilă ca fiind depusă tardiv. Consideră că, răspunsul nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 este ilegal, deoarece AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a indicat motive întemeiate de depunere cu întârziere a cererii prealabile.
Solicită repunerea în termen a cererii prealabile, anularea procesului-verbal de reverificare a declarației vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015 și a deciziei de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emise de către Biroul vamal Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 07 septembrie 2015 a fost atras în proces în calitate de pârât Biroul vamal Chișinău. 2 Pe parcursul examinării cauzei reclamantul și-a concretizat cerințele, indicând în calitate de pârâți Serviciul Vamal și Biroul vamal Chișinău, solicitând repunerea în termen a cererii prealabile, declararea răspunsului Serviciului Vamal nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 la cererea prealabilă ca ilegal și anularea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015 și a deciziei de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015 emise de către Biroul vamal Chișinău.
Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 19 mai 2016 a fost încetat procesul în partea pretenției înaintate de AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la anularea răspunsului Serviciului Vamal nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 la cererea prealabilă. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 19 mai 2016 a fost repusă în termen și admisă parțial acțiunea, au fost anulate procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015 și decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emise de Biroul vamal Chișinău. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 a fost încetat procesul civil intentat de AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” pe capătul de cerere cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile și menționat că, nu se admite o nouă adresare în judecată a AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului Vamal Chișinău cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 a fost admis apelul declarat de către Biroul vamal Chișinău, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f. d. 157- 165, vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 aprilie 2017 a fost admis recursul declarat de către AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, casată decizia instanței de apel și restituită cauza la rejudecare în instanța de apel, de un alt complet de judecată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2017 a fost respins apelul declarat de către Biroul vamal Chișinău și menținută hotărârea primei instanțe. La data de 07 august 2017, Biroul vamal Centru a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, deoarece a fost aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată și a fost interpretată eronat legea.
Menționează că, la data de 13 mai 2015, directorului Clubului de dans sportiv „Codreanca” i-a fost adusă la cunoștință, sub semnătură, decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, astfel, în caz de dezacord cu decizia enunțată, intimata, conform art. 289 alin. (1) din Codul vamal, urma să o conteste în termen de 10 zile de la data comunicării. 3 În acest sens, invocă că, conform pct. 8 din Hotărârea explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4 din 24 decembrie 2010 cu privire la practica examinării în contencios administrativ a litigiilor legate de aplicarea legislației vamale, actele administrative ale organelor vamale, ale colaboratorilor vamali, acțiunile, inacțiunile acestora pot fi atacate în termen de 10 zile de la data comunicării deciziei sau efectuării acțiunii.
Conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ, actele administrative pot fi contestate, printr-o cerere prealabilă, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, solicitându-se revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel. În cazul actelor administrative vamale, acest termen este inaplicabil, deoarece termenele contestării prealabile, care urmează a fi aplicate, sunt prevăzute de Codul vamal, iar prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ stabilește expres termenul de 30 de zile doar dacă legea nu dispune altfel. Susține că, cererea prealabilă a fost depusă de către intimată cu expirarea termenului prevăzut de Codul vamal, fără a solicita repunerea în termen, însă conform prevederilor legale enunțate, doar Serviciul Vamal este în drept de a repune în termen cererea prealabilă, astfel, aceasta a fost respinsă ca tardivă.
Consideră că, instanțele de judecată, repunând în termen cererea prealabilă, și-au depășit atribuțiile. De asemenea, consideră că, sunt neîntemeiate concluziile instanțelor de judecată precum că, intimata a prezentat probe, care ar demonstra imposibilitatea de a înainta în termen cererea prealabilă. Or, depunerea cererii prealabile nu se limitează doar la persoana directorului Clubului sportiv de dans „Codreanca”, mai mult ca atât, din contextul cererii de chemare în judecată și biletul nr. 4212451543021 rezultă că, acesta a avut timp să semneze cererea prealabilă în termen, mai mult, la data de 18 mai 2015, se afla în mun. Chișinău, argument care nu a fost reținut de către instanțe și nici combătut.
Afirmă că, la data de 27 iulie 2015, Clubului sportiv de dans „Codreanca” a depus prezenta cerere de chemare în judecată, fără a indica pârâtul corespunzător, adică Biroul vamal Chișinău, organul emitent al actului conestat, acesta fiind atras în proces prin încheierea primei instanțe abia la data de 07 septembrie 2015, prin urmare, rezultă că, cererea de chemare în judecată a fost depusă în modul corespunzător la data de 07 septembrie 2015, iar pînă la această dată termenul de prescripție a curs neîntrerupt pînă la consumare. Or, conform prevederilor art. 277 din Codul civil, cursul prescripției extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acțiuni în modul stabilit, adică cu indicarea corectă a pârâtului corespunzător.
În acest context, relevă că, intimata a încălcat și termenul de 30 de zile de înaintare a cererii în instanța de contencios administrativ, prevăzut de art. 17 al Legii contenciosului administrativ, iar examinarea acțiunii depusă în afara termenului legal constituie o încălcare a principiului legalității și securității raporturilor juridice și respectiv o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Declară că, în baza art. art. 1 (211), 1811 și 185 din Codul vamal, a ordinului Serviciului Vamal nr. 63-O din 11 ianuarie 2013 cu privire la aprobarea normelor metodologice privind realizarea controlului ulterior prin audit-post vămuire și reverificarea declarațiilor vamale și a scrisorii Serviciului Vamal nr. 28/20-8572 din 10 iunie 2014 vizând raportul parvenit de la Secția venituri și valoare în vamă, 4 a fost efectuată reverificarea declarației vamale de import nr. 3027I28935 din 16 iulie 2012 a Clubului sportiv de dans „Codreanca”, în scopul reverificării acordării tratamentului tarifar favorabil.
Susține că, în urma controlului s-a constatat că, în baza declarației vamale de import nr. 3027I28935 din 16 iulie 2012 și a actelor de însoțire, a fost importat în regim vamal 94 00 222 un autobus pentru transportarea persoanelor de model Mercedes Benz, anul producerii 2003, cu valoarea în vamă de 66 000 Euro (valoarea statistică – 997 587,38 lei), cu beneficierea de tratament tarifar favorabil în baza art. 103, alin. (92) din Codul fiscal. Afirmă că, conform prevederilor art. 103, alin. (92) din Codul fiscal, scutirea 222 poate fi aplicată la importul mărfurilor de către organizațiile necomerciale care corespund cerințelor art. 52, în scop de construire a instituțiilor de asistență socială, precum și mărfurilor și serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizații necomerciale pentru necesitățile instituțiilor menționate.
Menționează că, conform extrasului din Registrul de stat al asociațiilor obștești nr. 05.6/71 din 17 iulie 2015, Clubul sportiv de dans „Codreanca” este înregistrată ca asociație obștească și nu ca unitate de asistență socială, respectiv, în urma obținerii scutirii enunțate, nu au fost respectate prevederile art. 103 alin. (92) din Codul fiscal de către titularul declarației vamale, Clubul sportiv de dans „Codreanca”, acesta nefiind constituit ca unitate de asistență socială în vederea acordării scutirii menționate, mai mult, marfa importată nu a fost folosită în scop de construire a instituțiilor de asistență socială, fapte, care prin prisma art. 52 din Codul fiscal, confirmă că, scutirea 222 a fost acordată nejustificat și contrar prevederilor legale.
Relevă că, în urma iregularităților constatate, în temeiul prevederilor art.art.12711 alin. (l), lit. c), 12713 și 1811 din Codul vamal, urmează a fi recalculate și încasate drepturi de import în sumă de 268 461,34 lei. Invocă că, în conformitate cu prevederile pct. 7 din ordinul Serviciului Vamal nr. 267-0 din 02 octombrie 2009 privind formularul, modul de completare și utilizare a deciziei de regularizare, decizia de regularizare aprobată de către șeful biroului vamal (sau după caz conducerea Aparatului Central) obține statut de titlu executoriu și în termen de 4 zile calendaristice după semnarea de către plătitorul vamal se reflectă prin metoda de calcul în fișa de evidență a plătitorului vamal.
Prin urmare, decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015 urmează a fi executată imediat și necondiționat. În acest sens, invocă și pct. 7 al ordinului Serviciului Vamal Nr. 333-0 din 31 iulie 2014, care expres prevede că, în cazul existenței mijloacelor financiare în fișa de evidență a plătitorului vamal/ persoanei terțe solidar-responsabile, la momentul reflectării deciziei de regularizare, se va asigura stingerea imediată, prin compensare, a obligației vamale constatate, aplicând prevederile art. 128 din Codul vamal, iar conform pct. 10 al ordinului enunțat, suspendarea executării forțate a deciziei de regularizare survine, conform procedurii contenciosului administrativ, doar în cazul primirii oficiale de către organul vamal al încheierii instanței de judecată sau în circumstanțele prevăzute de art. 293 din Codul vamal.
Prin referința depusă la data de 19 octombrie 2017 AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a solicitat declararea recursului ca inadmisibil. 5 În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 01 noiembrie 2017 a considerat recursul admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.
Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, inspectorul superior al Serviciului reverificare, Secția control ulterior a Biroului vamal Chișinău, Ina Matei a efectuat reverificarea declarației vamale de import nr. 3027I28935 din 16 iulie 2012 a AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, în scopul reverificării acordării corectitudinii tratamentului tarifar favorabil, în urma căruia a constatat că, în baza declarației vamale de import nr. 3027128935 din 16 iulie 2012 a AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, în calitate de destinatar și Federația dansului sportiv din Moldova, în calitate de responsabil financiar, conform actelor de însoțire, a fost importat în regim vamal 94 00/222 un autobus pentru transportarea persoanelor de model „Mercedes Benz”, anul producerii 2003, 1 bucată, cu valoarea în vamă de 66000 Euro (valoare statistică de 997 587,38 lei), cu beneficierea de tratament favorabil în baza art. 103 alin. (92) din Codul fiscal, fiind eliberată adeverința TV-25 din 17 iulie 2012 pentru mijlocul de transport importat.
De asemenea, a mai constatat că, în urma obținerii scutirii menționate nu au fost respectate prevederile art. 103 alin. (92) din Codul fiscal de către titularul declarației vamale AO Clubul sportiv de dans „Codreanca”, care nu reprezintă o unitate de asistență socială, astfel, la data acordării liberului de vamă a fost stabilit un tratament favorabil, care nu era justificat.
Prin urmare, în temeiul art. 12711 alin. (1) lit. c), art. 12713 și art. 181 din Codul vamal și art. 228 din Codul fiscal au fost stabilite obligații vamale suplimentare în valoarea totală de 268 461,34 lei, ce includ drepturi de import – TVA în mărime de 210 291,42 lei și majorări de întârziere în sumă de 58 169,92 lei, fiind întocmit procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 13.15/2- R din 25 martie 2015. La data de 22 aprilie 2015, în baza procesului-verbal enunțat, Biroul vamal Chișinău a emis decizia de regularizare nr. 414, prin care suma totală a obligațiilor vamale calculată spre încasare de la AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” constituie 268461,92 lei.
Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a solicitat repunerea în termen a cererii prealabile, declararea răspunsului Serviciului Vamal nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 la cererea prealabilă ca ilegal și anularea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor 6 vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015 și a deciziei de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emise de către Biroul vamal Chișinău. Instanțele judecătorești, fiind investite cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia de a repune în termen și admite parțial acțiunea, anulând procesul- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 13.15/2-R din 25 martie 2015 și decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emise de către Biroul vamal Chișinău, iar în rest respingând acțiunea ca neîntemeiată.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, consideră că, soluția dată de către instanțele judecătorești este greșită. Conform art. 271 din Codul civil, acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripția poate fi opusă de îndreptățit numai în cazul în care instanța se pronunță asupra fondului.
Din materialele dosarului rezultă că, atît în referințele depuse, cît și în ședința de judecată a primei instanțe, reprezentanții Serviciului Vamal și al Biroului vamal Chișinău au invocat că, acțiunea înaintată de către AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a fost depusă cu omiterea termenului de prescripție. Conform art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Conform art. 288 din Codul vamal, actele administrative, acțiunile sau inacțiunile organelor vamale și ale colaboratorilor vamali sunt contestate inițial la Serviciul Vamal, iar conform art. 289 din Codul vamal, actele administrative, acțiunile sau inacțiunile organelor vamale, ale colaboratorilor vamali pot fi atacate în termen de 10 zile de la data comunicării deciziei sau efectuării acțiunii/inacțiunii. Reieșind din prevederile legale enunțate, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” urma să conteste decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015 la Serviciul Vamal în termen de 10 de zile de la data comunicării actului. Or, termenul de 30 de zile se aplică doar în cazul în care legea nu dispune altfel.
Actele cauzei denotă faptul că, decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emisă de către Biroul vamal Chișinău a fost adusă la cunoștință AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” la data de 13 mai 2015, fapt confirmat prin semnătura prezidentului acesteia pe decizie (f. d. 20, vol. I). Astfel, începând cu 13 mai 2015, intimata AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” urma, în termen de 10 zile, să conteste la Serviciul Vamal decizia de regularizare nr. 414 din 22 aprilie 2015, emisă de către Biroul vamal Chișinău, însă aceasta a depus cererea prealabilă la Serviciul Vamal la data de 04 iunie 2015. Prin răspunsul nr. 28-11/7574 din 25 iunie 2015 Serviciul Vamal a respins cererea prealabilă ca fiind depusă tardiv.
7 Conform art. 17 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia. Termenul de 30 de zile specificat la alin. (1) este termen de prescripție. Actele cauzei denotă faptul că, la data de 27 iulie 2015, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a înaintat prezenta cerere de chemare în judecată. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanțele judecătorești greșit au repus în termen cererea de chemare în judecată, Or, din cererea de chemare în judecată rezultă că, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a solicitat repunerea în termen a cererii prealabile.
Totodată, instanța de recurs reține că, motivul invocat de către intimată precum că, prezidentul Clubului a organizat Campionatul Mondial de dans sportiv în mun. Chișinău și a fost plecat la competițiile internaționale în perioada 30 aprilie 2015 - 03 mai 2015 în or. Nizhny Novgorod, Federația Rusă, 06 mai 2015 - 12 mai 2015 în or. Kaunas, Republica Lituania, 14 mai 2015 - 19 mai 2015 în or. Minsk, Republica Belarus și în perioada 21 mai 2015 - 27 mai 2015 la Odessa (seminar internațional de dans sportiv) nu poate constitui drept temei pentru repunerea în termen a cererii prealabile, deoarece AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” este persoană juridică și dispune de juriști, care urmau să înainteze în termen cererea prealabilă.
Prin urmare, este evident că, AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” a înaintat cererea prealabilă cu omiterea nejustificată a termenului prevăzut de lege. În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile și de a respinge acțiunea ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție.
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe și de a emite o nouă hotărâre, prin care cererea cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile de respins și acțiunea AO Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la declararea răspunsului la cererea prealabilă ca ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, anularea deciziei de regularizare și a procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale de respins ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Biroul vamal Centru. 8 Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2017 și hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 19 mai 2016 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației obștești Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la declararea răspunsului la cererea prealabilă ca ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, anularea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale și a deciziei de regularizare și se emite o nouă hotărâre, prin care: Se respinge cererea depusă de către Asociația obștească Clubul sportiv de dans „Codreanca” cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile.
Se respinge acțiunea Asociației obștești Clubul sportiv de dans „Codreanca” împotriva Serviciului Vamal și Biroului vamal Chișinău cu privire la declararea răspunsului la cererea prealabilă ca ilegal, repunerea în termen a cererii prealabile, anularea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale și a deciziei de regularizare ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Maria Ghervas Ion Druță Luiza Gafton Mariana Pitic 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.