2ra-2093/17 — desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-2093/17 — desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani dosarul nr. 2ra-2093/2017 judecător: O. Țurcan instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: M. Guzun, I. Cotruță, N. Simciuc Î N C H E I E R E 29 noiembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari, Oleg Sternioală examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lilia Eriomenco împotriva lui Alexandr Maiskii, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sector Rîșcani cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori, și la cererea reconvențională înaintată de Alexandr Maiskii împotriva Liliei Eriomenco cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, prin care s-a admis apelul declarat de Lilia Eriomenco, s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 27 februarie 2017 și s-a pronunțat o nouă hotărâre de admitere a acțiunii în partea încasării pensiei de întreținere a copiilor minori, c o n s t a t ă : La 13 mai 2016, Lilia Eriomenco s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandr Maiskii, intervenient accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului sector Rîșcani cu privire la desfacerea căsătoriei,
stabilirea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori. În motivarea acțiunii s-a indicat că, între Alexandr Maiskii și Lilia Eriomenco a fost înregistrată căsătoria de către Oficiul Stării Civile sect. Rîșcani, mun. Chișinău și trecută în Registrul actelor de stare civilă la nr. 351. Menționează reclamanta că, în timpul căsătoriei s-au născut doi copii: XXXXX și XXXXX. Susține reclamanta că, pe parcursul vieții conjugale, s-a constatat că reclamanta și pârâtul au interese și caractere diferite, motiv din care, între cei doi au apărut tot mai des neînțelegeri, iar menținerea în continuare a familiei, în aceste împrejurări, este imposibilă, din care motive, consideră necesară desfacerea căsătoriei.
1 Totodată, a indicat și faptul că, stabilirea unui termen de împăcare este inoportun și nu se v-a solda cu careva rezultate pozitive. În susținerea cerinței privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori, reclamanta a indicat că, pârâtul dispune de un salariu de peste 1 500 euro, care-i permite achitarea unei pensii în mărime de câte 1/3 cotă-parte din veniturile sale. În ceea ce privește pretenția privind stabilirea locului de trai al copiilor cu reclamanta, a fost indicat că, aceasta dispune de toate condițiile care permit copiilor posibilitatea de a avea un trai decent și o dezvoltare corespunzătoare. La 01 august 2016, Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari a înaintat cerere reconvențională împotriva Liliei Eriomenco cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori cu tatăl, anularea contractului de vânzare-cumpărare a automobilului și partajarea automobilului.
Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 01 august 2016 a fost dispusă acceptarea spre examinare a cerinței din acțiunea reconvențională, cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori. În motivarea acestui capăt de cerere, Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari a indicat că, în apartamentul cu trei odăi unde locuiește la moment, predomină confortul și curățenia și acesta este înzestrat cu toate necesare pentru un trai decent. Condițiile de trai ale lui Alexandr Maiskii au fost apreciate ca fiind bune pentru educarea și creșterea copiilor, astfel, consideră că, în interesul major al copiilor, ar fi rezonabil și obiectiv de a determina domiciliul acestora în condiții bune de care dispune Alexandr Maiskii, dar nu în condiții satisfăcătoare de care dispune Lilia Eriomenco, mai mult ca atât că în casă locuiește și un câine - lup.
Totodată, consideră că, domiciliul copiilor urmează să fie stabilit cu tatăl copiilor și datorită faptului că, în apartamentul unde locuiește Alexandr Maiskii locuiește și mama sa, Nadejda Maiskaia, bunica copiilor. Susține că, Nadejda Maiskaia, care este pensionară și dispune de suficient timp liber, pentru a acorda atenție necesară nepoților săi, cum ar fi prepararea unei mâncări sănătoase de casă, curățenia, îngrijirea vestimentației, activități pe care nu le poate face Lilia Eriomenco, or, potrivit informației din ancheta socială, ultima este obosită după serviciu. Mai mult ca atât, indică că, stabilirea domiciliului copiilor cu tatăl acestora în apartament cu 3 odăi v-a permite amenajarea pentru copii a odăilor separate având în vedere că copii sunt de sexe diferite.
Solicită Lilia Eriomenco desfacerea căsătoriei înregistrată la 21 iulie 2001 de către Oficiul Stării Civile sect. Rîșcani, mun. Chișinău; stabilirea domiciliului copiilor minori XXXXX și XXXXX, cu mama, și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori, în mărime de câte 1/3 din salariul și din alte venituri ale pârâtului, lunar, până la atingerea majoratului copiilor. Prin cererea reconvențională Alexandr Maiskii solicită stabilirea domiciliului copiilor minori XXXXX și XXXXX, cu tata; anularea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, încheiat între Lilia Eriomenco și Igor Crîghin la 09 iulie 2015, ca fiind fictiv, cu anularea certificatului de înmatriculare 2 eliberat pe numele lui Igor Crîghin, precum și partajarea automobilului în câte ½ cotă-parte, cu atribuirea Liliei Eriomenco a automobilului în natură, iar lui Alexandr Maiskii ½ din costul acestuia din contul lui Liliei Eriomenco.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 27 februarie 2017 acțiunea depusă de Lilia Eriomenco s-a admis. S-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 21 iulie 2001, la OSC Rîșcani, între Alexandr Maiskii și Lilia Eriomenco, trecută în actele de stare civilă cu nr. 351. S-a stabilit domiciliul copiilor minori XXXXX și XXXXX, cu mama Lilia Eriomenco. S-a încasat de la Alexandr Maiskii în beneficiul Liliei Eriomenco pensia de întreținere a copiilor minori XXXXX și XXXXX, în mărime fixă de câte 2 000 lei pentru fiecare copil, din momentul depunerii cererii de chemare în judecată, adică din data de 13 mai 2016 și până la atingerea majoratului copiilor, iar în contul statului taxa de stat în mărime de 1 440 lei.
S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Alexandr Maiskii. La 01 martie 2017, Lilia Eriomenco a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 27 februarie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, în partea încasării pensiei de întreținere a copiilor minori în sumă fixă, cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de încasare a pensiei de întreținere în mărime de 1/3 din salariu și/ sau alte venituri ale pârâtului, lunar. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017 s-a admis apelul Lilia Eriomenco.
S-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 27 februarie 2017, în partea încasării pensiei de întreținere a copiilor minori în mărime de 2000 lei, lunar, pentru fiecare copil și s-a emis în această parte o nouă hotărâre, prin care: S-a încasat de la Alexandr Maiskii în beneficiul Liliei Eriomenco pensia de întreținere a copiilor minori XXXXX și XXXXX, în mărime de 1/3 din salariu și/ sau alte venituri, lunar, începând cu data depunerii acțiunii, 13 mai 2016 și până la atingerea majoratului copiilor. În rest, hotărârea primei instanțe s-a menținut. La 20 iulie 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei (f.d. 126). La 28 septembrie 2017, Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea acesteia cu menținerea hotărârii primei instanțe.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat la 28 septembrie 2017 împotriva deciziei instanței de apel din 11 iulie 3 2017, în termen, în cazul în care copia deciziei motivate a fost expediată părților la 20 iulie 2017 și la materialele cauzei nu se regăsește dovada recepționării. În motivarea recursului a indicat că, consideră decizia instanței de apel neîntemeiată și pasibilă de casare, deoarece eronat a considerat ca nefiind aplicabile la caz prevederile art. 76 Codul familiei, din motiv că recurentul are venituri reglate.
Consideră că, în cazul în care din salariu va fi încasat 1/3, pentru fiecare copil îi va leza substanțial drepturile, pe când suma de 2 000 lei pentru fiecare copil este una întemeiată și legală, cu care este de acord să o achite. A mai indicat că, consideră că prin înaintarea apelului intimata a avut drept scop îmbogățirea fără justă cauză, deoarece nu va mai putea dispune de condițiile de care dispunea până la divorț, invocând totodată că, consideră neîntemeiate argumentele instanței precum că prin încasarea sumei de 2 000 lei, pentru fiecare copil, aceștia urmează să-și schimbe modul de viață prin renunțarea la anumite activități, or, intimata urmează să renunțe la anumite activități și nu copii.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 25 octombrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Iar, la 14 noiembrie 2017 intimata a depus referință la cererea de recurs, prin care și-a exprimat dezacordul cu acesta, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către 4 instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului menționează că, Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului, au fost verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de Alexandr Maiskii, prin intermediul avocatului Andrian Condurari, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari Oleg Sternioală 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.