2rc-804/17 — proces de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- proces de insolvabilitate
- Temei legal
- comunicarea actelor de procedură
2rc-804/17 — proces de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.2rc-804/17
prima instanță: M. Anton
D E C I Z I E
29 noiembrie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru
Judecători Nicolae Craiu
Oleg Sternioală
examinând recursul declarat de către Hanganu Valeriu și recursul declarat de către
Hanganu Valeriu din numele lui Hanganu Marc,
în cauza civilă la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată
„Cimișlia-Gaz” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea
cu Răspundere Limitată „Alcos-Grup”,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, prin care a fost
admisă cererea lichidatorului debitorului insolvabil Bevziuc Sergiu privind încasarea
solidară a remunerației de la membrii organelor de conducere a Societății cu Răspundere
Limitată „Alcos-Grup”,
c o n s t a t ă:
La 23 iunie 2010, Societatea cu Răspundere Limitată „Cimișlia-Gaz” a depus cerere
introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu
Răspundere Limitată „Alcos-Grup” (f.d. 3-4, vol. I).
Prin încheierea Curții de Apel Economice din 09 iulie 2010, a fost admisă spre
examinare cererea introductivă, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor
întreprinderii, în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, s-a dispus
aplicarea măsurilor de asigurare și s-a desemnat în calitate de administrator provizoriu
administratorul autorizat Victor Topor (f.d. 16-17, vol. I).
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2013, a fost intentat procesul
de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Alcos-Grup”. În calitate de
administrator al insolvabilității a fost desemnat Bevziuc Sergiu.
S-a convocat ședința de validare a creanțelor pentru 23 mai 2013, ora 10-00.
S-a propus creditorilor să depună creanțele în termen de 45 zile, pînă la 29 aprilie
2013.
1
S-a propus creditorilor garantați să precizeze fără întîrzîiere bunurile asupra cărora
dețin un drept prioritar, precum și temeiul acestui drept.
S-a obligat administratorul insolvabilității să verifice creanțele, să întocmească și
să comunice tabelul definitiv al creanțelor în termen de 15 zile de la expirarea termenului
de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor.
S-a împuternicit administratorul insolvabilității să preia în posesiune și
administrare, inclusiv prin executare silită, bunurile ce aparțin masei debitoare. Orice act
de dispoziție al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după intentarea
procesului de insolvabilitate este nul.
S-a obligat debitorul să prezinte explicațiile, informațiile necesare pentru adoptarea
unei decizii corecte, cu dreptul de a prezenta un plan de restructurare.
Din momentul intentării procesului de insolvabilitate activitatea organelor de
conducere ale debitorului, a fost suspendată (f.d. 147, vol. II).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2013, a fost intentată
procedura de faliment, prin valorificarea și lichidarea masei debitoare, față de SRL
„Alcos-Grup”.
S-a dizolvat SRL „Alcos-Grup”.
S-a desemnat în calitate de lichidator al SRL „Alcos-Grup”, Bevziuc Sergiu.
S-a stabilit remunerația fixă pentru administratorul procesului de insolvabilitate
pentru toată perioada de administrare începînd cu 14 martie 2013 și pînă la intrarea în
faliment în mărime de 5 200 lei lunar, iar în total suma de 44 328 lei și 5 000 lei cu titlu
de cheltuieli suportate.
Măsurile de asigurare aplicate anterior au fost menținute (f.d. 262-264, vol. II).
La 16 aprilie 2014, lichidatorul debitorului Bevziuc Sergiu a prezentat instanței de
insolvabilitate raportul SRL „Alcos-Grup” (f.d. 53-54, vol. III).
Potrivit raportului dat, lichidatorul a propus creditorilor SRL „Alcos-Grup”
înaintarea demersului privind atragerea la răspunderea subsidiară în conformitate cu
prevederile art. 247, 248 al Legii insolvabilității. Totodată a propus încetarea procesului
de faliment cu atragerea organelor de conducere la răspundere subsidiară.
Potrivit procesului verbal al adunării creditorilor SRL „Alcos-Grup” în proces de
faliment din 17 iunie 2014, s-a decis încetarea procedurii de faliment a SRL „Alcos-
Grup” cu atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a
societății (f.d. 56-57, vol. III).
La 04 august 2014, lichidatorul debitorului Bevziuc Sergiu a depus în instanța de
judecată demers privind atragerea la răspundere subsidiară a fondatorilor SRL „Alcos-
Grup” în proces de faliment; încasarea din contul fondatorilor societății a sumei de 963
135,96 lei cu titlu de creanțe care nu sunt acoperite integral din masa debitoare; luarea
măsurilor de asigurare prin aplicarea sechestrului pe bunurile mobile și imobile ale lui
Hanganu Liudmila, Hanganu Valeriu, Hanganu Ionel, Danilov Claudia și Hanganu Marc
în mărimea creanțelor neacoperite (f.d. 58-60, vol. III).
La 22 ianuarie 2015, lichidatorul SRL „Alcos-Grup” Bevziuc Sergiu a înaintat
cerere privind încasarea din contul Ludmilei Hanganu, Valeriu Hanganu, Ionel Hanganu,
Danilov Claudia, Marc Hanganu a sumei de 44 328 lei cu titlu de remunerație pentru
perioada de îndeplinire a funcțiilor de administrator a debitorului și a sumei de 5 000 lei
cu titlu de cheltuieli. Totodată solicită încasarea remunerației și a cheltuielilor suportate
2
de către lichidator în cadrul procesului de faliment față de SRL „Alcos Grup” din contul
Ludmilei Hanganu, Valeriu Hanganu, Ionel Hanganu, Danilov Claudia, Marc Hanganu
a sumei de 5200 lei lunar și în total a sumei de 48 927,28 lei și a sumei de 3000 lei sub
formă de cheltuieli (f.d. 83-84, vol. III).
La 11 martie 2016, lichidatorul Bevziuc Sergiu a depus cerere de concretizare a
pretențiilor înaintate în cererea de atragere la răspundere subsidiară, solicitînd atragerea
la răspundere subsidiară a fondatorilor SRL „Alcos-Grup” în procedura de faliment pe
Hanganu Liudmila, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Marc, Hanganu
Anastasia și Hanganu Marc-Antonii; încasarea din contul ultimilor a sumei de 963 135
lei 96 bani cu titlu de creanțe ce nu au fost acoperite integral din masa debitoare; luarea
măsurilor de asigurare prin aplicarea sechestrului pe bunurile mobile și imobile ale
fondatorilor enunțați în suma creanțelor nestinse (f.d. 166-167, vol. III).
Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2017, a fost admisă cererea
lichidatorului SRL „Alcos-Grup” privind atragerea la răspundere subsidiară a
administratorului/fondatorul Hanganu Ludmila, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia,
Hanganu Marc, Hanganu Anastasia și Hanganu Marc-Antonii.
S-a încasat din contul administratorului/fondatorul Hanganu Ludmila, Hanganu
Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Marc, Hanganu Anastasia și Hanganu Marc-Antonii
în beneficiul SRL „Alcos-Grup” suma de 963 135 ,96 lei.
S-a aplicat sechestru pe bunurile mobile și imobile ale lui Hanganu Ludmila,
Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Marc, Hanganu Anastasia și Hanganu
Marc-Antonii (f.d. 200-2013, vol. III).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, a fost admisă cererea
lichidatorului SRL „Alcos-Grup” Bevziuc Sergiu privind încasarea remunerației.
S-a încasat în mod solidar din contul conducătorului Hanganu Ludmila, Hanganu
Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Marc în beneficiul lichidatorului Bevziuc Sergiu
remunerația pentru perioada de îndeplinire a funcțiilor de administrare al insolvabilității
în mărime de 44 328 lei și a sumei de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli.
S-a încasat în mod solidar remunerația și cheltuielile suportate de către lichidatorul
Bevziuc Sergiu în cadrul procesului de faliment față de SRL „Alcos-Grup” din contul
conducătorului Hanganu Ludmila, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Ionel
pentru perioada de activitate 29 noiembrie 2013 – 01 martie 2017 în mărime de 5 200 lei
lunar și în total suma de 48 927,28 lei și a cheltuielilor suportate în mărime de 3000 lei
(f.d. 213-217, vol. III).
Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, a fost aprobat raportul
final al lichidatorului SRL „Alcos-Grup”.
S-a dispus încetarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SRL „Alcos-
Grup”.
S-a dispus radierea din Registrul de Stat al persoanelor juridice debitorul SRL
„Alcos-Grup”.
S-a considerat stinse creanțele neexecutate ale debitorului SRL „Alcos-Grup”, față
de creditorii săi (f.d. 218-222, vol. III).
La 06 noiembrie 2017, Hanganu Valeriu personal și din numele lui Hanganu Marc,
a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017,
solicitînd repunerea recursului în termenul de procedură, casarea acesteia cu remiterea
3
pricinii la rejudecare în instanța de insolvabilitate.
Ca temei de repunere a prezentului recurs în termenul de procedură, Hanganu
Valeriu a menționat că despre actele judecătorești emise de către Curtea de Apel Chișinău
a aflat prin intermediul executorului judecătoresc Balan Cornelia - de primire spre
executare și de intentare a procedurii de executare. Scrisorile expediate de către executor,
au fost recepționate de către el, la 18 octombrie 2017, iar la 20 octombrie 2017, a făcut
cunoștință cu materialele cauzei.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile
și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile
calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul
de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură
civilă și cu cele ale prezentei legi.
Conform art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile
începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării
actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat
începutul lui.
Astfel, termenul de declarare a prezentului recurs se va calcula din momentul cînd
recurentul – Hanganu Valeriu a aflat despre actul de procedură contestat, și anume din
20 octombrie 2017, care a expirat la 04 noiembrie 2017, fapt ce rezultă din recipisa
anexată la dosar (f.d. 234,vol. III).
Totodată luînd în considerație faptul că ultima zi a expirării termenului de declarare
a recursului a fost o zi nelucrătoare, termenul dat va expira în următoarea zi lucrătoare și
anume la 6 noiembrie 2017.
Or, conform art. 112 alin. (2) CPC, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare,
acesta expiră în următoarea zi lucrătoare.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că recursul declarat de către Hanganu
Valeriu la 06 noiembrie 2017, este depus în termenul legal.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanța de insolvabilitate i-a
încălcat dreptul lui la apărare, deoarece în cadrul examinării pricinii nu i-a fost expediată
nicio citație pentru a i se aduce cunoștință despre existența litigiului dat.
Mai mult de cît atît, el nici nu a cunoscut despre cererile depuse de către lichidatorul
Bevziuc Sergiu privind atragerea la răspunderea subsidiară a fondatorilor SRL „Alcos-
Grup” și de încasarea a remunerației.
Studiind materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către
Hanganu Valeriu din numele său personal urmează a fi admis, cu casarea încheierii
contestate și remiterea pricinii la rejudecare, iar recursul declarat de către Hanganu
Valeriu din numelel lui Hanganu Marc urmează a fi restituit, din următoarele.
Referitor la recursul declarat de către Hanganu Valeriu din numele lui Hanganu
Marc.
În conformitate cu art. 4261 lit. b) CPC, instanța de recurs este în drept să restituie
recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă de o persoană care nu
este în drept să declare recurs.
Conform art. 430, lit. a) CPC, sînt în drept să declare recurs: a) părțile și alți
4
participanți la proces.
Conform art. 4 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, participanți la
procesul de insolvabilitate sînt: administratorul provizoriu, administratorul
insolvabilității, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor,
debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului, alte organe și persoane stabilite în
prezenta lege.
Organele și persoanele stabilite la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea rapidă a
actelor și a operațiunilor prevăzute în prezenta lege, realizarea în condițiile legii a
drepturilor și a obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni.
Astfel, după cum rezultă din recursul declarat de către Hanganu Valeriu, se reține
că acesta susține că este succesorul lui Hanganu Marc, astfel, considerînd că este în drept
de a declara recurs din numele acestuia.
Totodată la recursul dat, Hanganu Valeriu nu a anexat care-va probe confirmative
din care să rezulte că este succesorul lui Hanganu Marc.
Prin urmare, instanța de recurs în lipsa cărorva documente din care să rezulte că
Hanganu Valeriu este succesorului lui Hanganu Marc, ajunge la concluzia de a restitui
recursul din numele ultimului împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 martie
2017.
Referitor la recursul declarat de către Hanganu Valeriu, Colegiul civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează
recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau
parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
Din materialele pricinii rezultă că Hanganu Valeriu contestă încheierea instanței de
insolvabilitate din 22 martie 2017, prin care a fost admisă cererea lichidatorului SRL
„Alcos-Grup” Bevziuc Sergiu privind încasarea remunerației. S-a încasat în mod solidar
din contul Hanganu Ludmila, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Marc în
beneficiul lichidatorului Bevziuc Sergiu remunerația pentru perioada de îndeplinire a
funcțiilor de administrare al insolvabilității în mărime de 44 328 lei și a sumei de 5 000
lei cu titlu de cheltuieli. S-a încasat în mod solidar remunerația și cheltuielile suportate
de către lichidatorul Bevziuc Sergiu în cadrul procesului de faliment față de SRL „Alcos-
Grup” din contul Hanganu Ludmila, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Ionel
pentru perioada de activitate 29 noiembrie 2013 – 01 martie 2017 în mărime de 5 200 lei
lunar și în mărime totală de 48 927,28 lei și a cheltuielilor suportate în mărime de 3000
lei (f.d. 213-217, vol. III).
Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității procesul de insolvabilitate se
desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale
prezentei legi.
Conform art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată și actele de
procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra
semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare
recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc
sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea
primirii lui, precum și prin delegație judiciară.
În corespundere cu art. 102 CPC, instanța înștințează prin citație participanții la
proces, martorii, experții, specialiștii și interpreții privitor la locul, data și ora ședinței de
5
judecată sau la locul, data și ora efectuării unor acte die procedură. Citațiile și înștiințările
se înmînează participanților la proces, martorilor, experților, specialiștilor, interpreților
astfel încît aceștia să se poată pregăti de proces și să se prezinte la timp în fața instanței.
Citația se înmînează părții cu cel puțin 3 zile înainte de data judecării. În pricinile urgente,
acest termen poate fi mai scurt, la discreția instanței. Citația sau înștiințarea se trimite la
adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces. Dacă persoana nu locuiește
la adresa comunicată instanței, citația sau înștiințarea poate fi trimisă la locul ei de muncă
sau la locul unde se află.
În conformitate art. 103 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, în citație și
înștiințare se indică locul, data și ora prezentării.
În temeiul art. 105 CPC, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată
cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citației
sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmînează
destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. Citația sau înștiințarea se
expediază autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin
telefax, poșta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea
și confirmarea primirii acestor acte. Citația sau înștiințarea poate fi transmisă persoanelor
fizice prin telefax, poșta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură
transmiterea și confirmarea primirii acestor acte doar la solicitarea persoanelor în cauză.
Distinct de cele arătate mai sus, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel urmează a fi
casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel.
Prin prisma prevederilor art. 105 alin. (5) CPC, Colegiul reține că prin citare legală
se subînțelege că citația sau înștiințarea despre ora, data și locul ședinței de judecată a
fost înmânată persoanei personal contra semnătură pe cotor, ori altei persoane pentru a
înmâna citația în condițiile art. 105 alin. (6) CPC.
Raportînd normele de drept enunțate la circumstanțele speței deduse judecății,
instanța de recurs reține ca Curtea de Apel Chișinău concluzionînd asupra temeiniciei
cererii înaintate de către administratorul debitorului privind încasarea remunerației și a
cheltuielilor aferente din contul membrilor organelor de conducere a SRL „Alcos-Grup”,
nu a respectat procedura de citare legală a lui Hanganu Valeriu și nici nu i-a adus la
cunoștință despre cererea care urmează să fie examinată.
Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău examinînd pricina fără a-l întiința pe
Hanganu Valeriu despre existența unei astfel de cereri, fără citarea legală a acestuia, a
încălcat dreptul lui la apărare și principiul egalității armelor în proces garantat de art. 26
Codul de procedură civilă și art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului și a Libertăților Fundamentale.
Or, conform art. 70 alin. (13) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012,
încheierea judecătorească privind încasarea remunerației și a cheltuielilor procedurii de
insolvabilitate se emite cu citarea administratorului/lichidatorului, a membrilor
organelor de conducere ale debitorului în a cărui obligație se cere trecerea acoperirii
cheltuielilor masei debitoare, a președintelui comitetului creditorilor. Încheierea poate fi
atacată cu recurs de persoanele vizate în ea. Neprezentarea părților citate legal nu
împiedică examinarea cauzei.
Mai mult de cît atît nu este clar din care considerente, Curtea de Apel Chișinău a
6
dispus încasarea remunerației lichidatorului și a cheltuielilor din contul lui Hanganu
Ionel, care de fapt este decedat, fapt ce se confirmă prin certificatul de deces eliberat la
20 iunie 2007 de către OSC Hîncești (f.d. 64, vol. I).
Faptul dat a fost cunoscut atît instanței de judecată cît și lichidatorului Bevziuc
Sergiu, or Hanganu Ionel a decedat la 24 decembrie 2006, iar însăși cererea introductivă
a fost depusă în instanța de judecată la 23 iunie 2010 (f.d. 3, vol. I).
Argumentul lichidatorului Bevziuc Sergiu expus în referința depusă la 17 noiembrie
2017, precum că membrii organelor de conducere a debitorului insolvabil au fost legal
citați, este unul declarativ.
Or, din materialele cauzei și din cele anexate la referință, nu sunt date ce ar confirma
citarea legală a lui Hanganu Valeriu, totodată nu este clar din care considerente
lichidatorul Bevziuc Sergiu expediază citații în anul 2007 destinatarului Hanganu Ionel,
dacă acesta este decedat din anul 2006 (f.d. 78, vol. IV).
Totodată, instanța de recurs reține că prin încheierea contestată s-a dispus încasarea
în mod solidar din contul Ludmilei Hanganu, Hanganu Valeriu, Danilov Claudia,
Hanganu Marc în beneficiul lichidatorului Bevziuc Sergiu a remunerației pentru
perioada de îndeplinire a funcțiilor de administrare al insolvabilității în mărime de 44
328 lei și a sumei de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli. S-a încasat în mod solidar remunerația
și cheltuielile suportate de către lichidatorul Bevziuc Sergiu în cadrul procesului de
faliment față de SRL „Alcos-Grup” din contul conducătorului Hanganu Ludmila,
Hanganu Valeriu, Danilov Claudia, Hanganu Ionel pentru perioada de activitate 29
noiembrie 2013 – 01 martie 2017 în mărime de 5 200 lei lunar și în total suma de 48
927,28 lei și a cheltuielilor suportate în mărime de 3000 lei (f.d. 213-217, vol. III).
Cu referire la sumele ce au fost admise ca fiind întemeiate de către Curtea de Apel
Chișinău, instanța de recurs reține următoarele.
Din motivarea încheierii contestate cît și din dispozitivul acesteia nu este clar din
ce constă suma de 48 927,28 lei care a fost admisă spre încasare pentru remunerarea
lichidatorului în cadrul procesului de faliment al SRL „Alcos-Grup”.
Or, Curtea de Apel a dispus încasarea remunerației pentru perioada dată lunar a cîte
5200 lei, și suplimentar dispune încasarea sumei totale de 48 927,28 lei care nu este clară,
exigibilă și confirmativă.
Din considerentele menționate și având în vedere că instanța de insolvabilitate la
examinarea pricinii a încălcat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite
recursul declarat de cătreHnaganu Valeriu, de a casa încheierea contestată și de a restitui
pricina spre rejudecare în aceiași instanță.
La rejudecarea pricinii este necesar de ținut cont de cele expuse și în dependență de
cele obținute de emis o hotărâre legală.
În conformitate cu art. 426 1, 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se restituie recursul declarat de către Hanganu Valeriu din numele lui Hanganu
Marc împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, în cauza civilă la
7
cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Cimișlia-Gaz” cu
privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere
Limitată „Alcos-Grup”.
Se admite recursul declarat de către Hanganu Valeriu.
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, prin care a fost
admisă cererea lichidatorului debitorului insolvabil Bevziuc Sergiu privind încasarea
solidară a remunerației de la membrii organelor de conducere a Societății cu Răspundere
Limitată „Alcos-Grup”, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanța de insolvabilitate.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru
Judecători Nicolae Craiu
Oleg Sternioală
8