2rc-789/17 — încasarea remunerației administratorului insolvabilității

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-789/17

Judecător: M. Moraru

D E C I Z I E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii: Nicolae Craiu, Ion Druță

examinând recursurile declarate de către administratorul autorizat Gîrleanu

Natalia și Societatea cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”,

în cauza civilă la cererea introductivă a creditorul Societatea cu Răspundere

Limitată „Vis Construct Grup”, cu privire la intentarea procesului de

insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”,

cererea administratorului provizoriu al debitorului Societății cu Răspundere

Limitată „TPK-Complex” - Gîrleanu Natalia privind încasarea remunerației și a

cheltuielilor aferente suportate în perioada de observație,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, prin

care s-a admis parțial cererea administratorului provizoriu al debitorului

Societății cu Răspundere Limitată „TPK-Complex” - Gîrleanu Natalia privind

încasarea remunerației și a cheltuielilor aferente suportate în perioada de

observație,

c o n s t a t ă :

La data de 12 iunie 2017 creditorul SRL ,,Vis Construct Grup” s-a adresat în

instanța de judecată în ordine de insolvabilitate cu cerere introductivă cu privire la

declararea debitorului SRL „TPK-Complex” în stare de insolvabilitate și

intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „TPK-Complex”, fiind

invocată incapacitatea de plată.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2017 cererea

introductivă depusă de creditorul SRL „Vis Construct Grup” a fost admisă spre

examinare SRL „TPK-Complex” fiind pusă sub observație și desemnat în calitate

de administrator provizoriu Gîrleanu Natalia.

La data de 05 octombrie 2017 administratorul provizoriu al debitorului SRL

„TPK-Complex”- Gîrleanu Natalia a depus o cerere prin care a solicitat stabilirea

remunerației pentru perioada provizorie în sumă de 54 422,64 lei și a cheltuielilor

de judecată în sumă de 5 550 lei.

Cererea respectivă a fost întemeiată pe prevederile art. 25 alin. (5) și (6) art.

32 alin. (1) și (4) art. 52 alin. (1) al Legii insolvabilității, Hotărârea Guvernului nr.

743 din 11.06.2002 (Anexa nr. 4) și Hotărârea Guvernului nr 165 din 09.03.2010.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 s-a stabilit

remunerația administratorului provizoriu al debitorului SRL „TPK-Complex”-

Gîrleanu Natalia pentru perioada provizorie în mărime de 10 000 lei și a

cheltuielilor de judecată în sumă de 5 550 lei, fiind dispusă încasarea sumelor

respective din contul debitorului SRL „TPK-Complex”, cu sediul în mun.

Chișinău, str. București, 15, ap. 25, în beneficiul administratorului provizoriu

Gîrleanu Natalia.

Nefiind de acord cu încheierea menționată, la data de 19 octombrie 2017,

în termenul prevăzut de lege, administratorul autorizat „Gîrleanu Natalia” a

depus recurs, completându-l la 14 noiembrie 2017. În motivarea acestuia a

invocat că instanța de insolvabilitate nu a apreciat activitatea complexă a

administratorului provizoriu, aplicând eronat și art. 26 alin. (6) a legii

insolvabilității care prevede un cuantum minim al remunerației administratorului

provizoriu, respectiv care nu poate fi în nici un caz fi mai mic.

A solicitat recurentul, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 05

octombrie 2017 în partea ce se referă stabilirea remunerației administratorului

provizoriu în mărime de 10 000 lei, cu pronunțarea unei noi decizii prin care

demersul administratorului provizoriu cu privire la încasarea remunerației în

mărime de 54 422, 64 lei să fie admisă integral.

La data de 20 octombrie 2017, în termenul prevăzut de lege, recurs asupra

încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 a depus și Societatea

cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”.

În motivarea recursului a invocat că nu este de acord cu încheierea prin

care s-a încasat remunerația și cheltuielile de judecată din contul debitorului

SRL „TPK-Complex” în beneficiul administratorului provizoriu Gîrleanu

Natalia, considerând-o neîntemeiată și nefondată, remunerația și cheltuielile de

judecă urmând a fi încasate de la creditorul SRL „Vis Construct Grup”.

La 14 noiembrie 2017 administratorul provizoriu Gîrleanu Natalia a

prezentat referință pe marginea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „TPK-Complex”, solicitând respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

Examinând materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile întemeiate, care

urmează a fi admise, casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie

2017, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău din

considerentele ce urmează:

Conform art. 427 lit. b) CPC, „instanța de recurs, după ce examinează

recursul împotriva încheierii este în drept, să admită recursul și să caseze

integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare”.

Colegiul menționează că scopul exercitării căilor de atac, constă în

declanșarea mecanismului de control judiciar în privința temeiniciei și legalității

actelor judecătorești emise de către instanțele inferioare. Astfel, controlul

judiciar se realizează în baza argumentelor de ilegalitate sau netemeinicie

invocate de către persoana interesată, cu excepția încălcărilor de ordin

procedural care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs.

Astfel, conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29

iunie 2012 „Procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu

prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi”.

Conform art. 241 alin. 5 CPC „În motivare se indică: circumstanțele

pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei

privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea

unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța”.

În acest sens, Colegiul reține că conform materialelor dosarului, la data de

05 octombrie 2017, instanța de insolvabilitate a emis încheierea judecătorească

la solicitarea administratorului provizoriu al debitorului SRL „TPK-Complex”,

Gîrleanu Natalia, privind încasarea remunerației și a cheltuielilor aferente

suportate în perioada de observație, prin care a dispus stabilirea remunerației

administratorului provizoriu al debitorului SRL „TPK-Complex” Gîrleanu

Natalia pentru perioada provizoriu în mărime de 10 000 lei și a cheltuielilor de

judecată în suma de 5 550 lei și încasarea acestor sume din contul debitorului

SRL „TPK-Complex” în beneficiul administratorului provizoriu a debitorului

SRL „TPK-Complex”, Gîrleanu Natalia.

În aceeași zi, la 05 octombrie 2017 instanța de insolvabilitate a emis

încheierea judecătorească, prin care a admis cererea de retragerea cererii

introductive depuse de SRL „Vis Construct Grup” împotriva SRL „TPK-

Complex” privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul SRL

„TPK-Complex” și a încetat procesul de judecată.

Conform art. 31 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie

2012 „Cererea introductivă poate fi retrasă de către deponent până la adoptarea

unei hotărâri de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a

cererii introductive”.

Conform art. 32 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie

2012, „În cazul în care instanța de insolvabilitate respinge cererea introductivă

în legătură cu lipsa temeiurilor de insolvabilitate a debitorului, cheltuielile

prevăzute la alin. (1) se trec în mod solidar pe seama creditorilor care au adresat

cererea introductivă și a creditorilor care au susținut-o prin referință depusă în

cadrul procesului”.

Astfel, coroborând prevederile art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (3) din Legea

insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, Colegiul menționează că în cazul în

care a fost admisă retragerea cererii introductive de către creditorul SRL „Vis

Construct Grup”, instanța de insolvabilitate a constatat cât și însăși creditorul

SRL „Vis Construct Grup” a recunoscut lipsa temeiurilor de insolvabilitate a

debitorului SRL „TPK-Complex”, acesta fiind și motivul depunerii cerererii de

retragere a cererii introductive. În consecință, cheltuielile prevăzute la alin. (1)

se trec în mod solidar pe seama creditorilor care au adresat cererea introductivă

și a creditorilor care au susținut-o prin referință depusă în cadrul procesului.

În sensul respectivului raționament, Colegiul menționează că instanța de

insolvabilitate în motivarea încheierii recurate și nemijlocit în susținerea soluției

de admitere a cerererii de încasare a onorariului administratorului din contul

debitorului, nu a menționat cadrul legal pe care și-a întemeiat soluția. Mai mult

ca atât, nu a combătut în nici un fel argumentele recurentului că remunerația

urmează a fi încasată din contul creditorului care a depus cererea introductivă.

Totodată, cu referire la argumentele administratorul autorizat „Gîrleanu

Natalia” că instanța de insolvabilitate nu a apreciat activitatea complexă a

administratorului provizoriu, aplicând eronat art. 26 alin. (6) al legii

insolvabilității care prevede un cuantum minim al remunerației administratorului

provizoriu, respectiv care nu poate fi în nici un caz fi mai mic, Colegiul le reține

ca fiind parțial întemeiat din următoarele considerente:

Conform art. 25 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie

2012, „Cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește

instanța de insolvabilitate în mărime fixă, pentru fiecare lună de activitate

efectiv lucrată și confirmată documentar, care nu poate fi mai mică de

coeficientul minim de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariilor de

funcție ale conducătorilor încadrați în unitățile ce nu aplică sistemul de

salarizare bazat pe rețeaua tarifară unică de salarizare, înmulțit la cuantumul

minim garantat al salariului în sectorul real la unitățile cu autonomie financiară”.

Potrivit Anexei nr. 4 a Hotărârii Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 „Cu

privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară”,

coeficientul de înmulțire a salariului pentru conducători de unitate variază de la

4 la 8.

Totodată, conform pct. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 165 din 09 martie 2010

„Cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real” cu

modificările ulterioare, începând cu 1 mai 2017, cuantumul minim garantat al

salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie

financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, în

continuare – unități), se stabilește în mărime de 14,09 lei pe oră, sau 2 380 de lei

pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe

lună”.

Astfel, cu referire la argumentul recurentului că legea insolvabilității

prevede un cuantum minim al salariului care nu poate fi micșorat de instanța de

insolvabilitate, Colegiul reține că coeficienții și cuantumurile prevăzute de

hotărârile Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 și nr. 165 din 09 martie 2010 se

aplică doar în cazurile evaluării unei munci concrete, reale și legale.

Totodată, instanța de insolvabilitate urmează să încaseze remunerația

administratorului provizoriu în cuantumul solicitat, doar în cazul în care vor fi

prezentate argumente clare din ce a constat această muncă și în ce acțiuni s-ar fi

materializat legalitatea și eficacitatea acesteia și cel mai important, dacă munca a

fost efectiv prestată pe parcursul unui program complet de lucru în medie de 169

de ore pe lună de către administratorul provizoriu, exclusiv cu referire la

procedura ce se referă la Societatea cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”.

În această ordine de idei, Colegiul reține că instanța de insolvabilitate

pentru a concluziona referitor la temeinicia solicitărilor privind încasarea

remunerației administratorului, cuantumul acesteia și persoanele care urmează

să suporte aceste cheltuieli, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor tuturor părților din litigiu, rezultând din prevederile art.

130 alin. (1) CPC, iar în consecință, soluția adoptată trebuie să fie certă și

coerentă. Mai mult ca atât, caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu argumentele părților, circumstanțele

pricinii, probele administrate și cercetate.

Astfel, instanța de insolvabilitate urmează să-și argumenteze poziția prin

prisma probelor admisibile și pertinent prezentate de părți și să-și argumenteze

soluția.

În acest sens, Colegiul menționează că instanța de insolvabilitate a

examinat superficial cererea administratorului provizoriu, fără a argumenta

temeinicia solicitărilor și implicit încasarea sumelor cu titlu de remunerație a

administratorului și cheltuieli a procedurii de insolvabilitate, inclusiv persoanele

care urmează să le suporte.

În aceiași ordine de idei, este de observat că soluția instanței de

insolvabilitate nu conține o argumentare clară din care să rezulte procesul

deliberării și adoptării soluției la care s-a ajuns. Astfel, instanța de recurs fiind în

imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să

verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre

motivele prevăzute de lege.

Or, obligația de motivare a hotărârilor judecătorești se regăsește în

jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului și își are

izvorul în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri să prezinte judecătorului

observațiile și argumentele sale (CEDO, hotărârea Werner c. Austria din 24

noiembrie 1997), combinat cu dreptul părților ca aceste observații și argumente

să fie examinate în mod efectiv (CEDO, hotărârea Van de Hurk c. Olanda din 19

aprilie 1994), iar obligația de motivare a hotărârilor este singurul mijloc prin

care se poate verifica respectarea drepturilor menționate anterior, ca piloni de

bază ai dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele descrise, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursurile, de a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017

și a remite cauza spre rejudecare.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admit recursurile declarate de administratorul autorizat Gîrleanu Natalia

și Societatea cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”.

Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017,

emisă în cauza civilă la cererea introductivă a creditorul Societatea cu

Răspundere Limitată „Vis Construct Grup”, cu privire la intentarea procesului

de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „TPK-Complex”,

cererea administratorului provizoriu al debitorului Societății cu Răspundere

Limitată „TPK-Complex” - Gîrleanu Natalia privind încasarea remunerației și a

cheltuielilor aferente suportate în perioada de observație, cu restituirea cauzei la

rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Ion Druță