3ra-1340/17 — anularea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1340/17

Prima instanță: Jud. Rîșcani, mun.Chișinău

Jud. O. Melniciuc

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău:

N. Vascan, V. Clima, E. Fistican

Î N C H E I E R E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului judecător: Galina Statulat

Judecători: Ion Druță

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă

”Becor” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat privind anularea deciziilor,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 mai 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (succesor Serviciul

Fiscal de Stat) și a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 24 octombrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 24 martie 2016, Întreprinderea Mixtă ”Becor” Societatea cu Răspundere

Limitată a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat privind anularea deciziei nr.11 din 15 ianuarie 2016 asupra cazului

de încălcare fiscală comisă de Întreprinderea Mixtă ”Becor” Societatea cu

Răspundere Limitată și anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat

nr.59 din 14 martie 2016, pe marginea contestației nr.2255 din 15 februarie 2016

depuse de Întreprinderea Mixtă ”Becor” Societatea cu Răspundere Limitată.

În motivarea acțiunii a indicat că, în baza deciziei de inițiere a controlului fiscal

nr.5126 din 08 decembrie 2015 a fost efectuat un control fiscal la fața locului prin

metoda verificării parțiale privind respectarea legislației fiscale la Întreprinderea

Mixtă ”Becor” Societatea cu Răspundere Limitată pentru perioada de activitate de

la 01 ianuarie 2011-31 octombrie 2015.

A explicat că, au fost supuse controlului corectitudinea calculării și

plenitudinea virării la buget a impozitelor, taxelor și plăților și anume: impozitul pe

venit obținut în rezultatul activității de întreprinzător pentru anii 2011-2014, TVA,

1

impozitul pe venit reținut din salariu și la sursa de plată pentru perioada 01 ianuarie

2011-31 octombrie 2015.

A relevat că, controlul a fost efectuat în perioada 09 decembrie 2015 - 18

decembrie 2015, fiind întocmit actul de control nr.5-675635, prelungit pe formularul

act nr. 3-551936 din 18 decembrie 2015.

A statuat că, la data de 22 ianuarie 2016 în adresa Întreprinderii Mixtă ”Becor”

Societatea cu Răspundere Limitată a parvenit decizia nr.11 din 15 ianuarie 2016,

conform căreia s-a dispus: suspendarea încălcării fiscale conform actului de control

nr. 5-675535, prelungit pe formularul act. nr. 3-551936 din 18 decembrie 2015 și

efectuarea controlului fiscal repetat în baza art. 214 alin.(6) și (7) Cod Fiscal.

A considerat ilegală decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.11 din

15 ianuarie 2016, a contestat-o, solicitând anularea ei și emiterea unei decizii pe

marginea controlului efectuat, în baza constatărilor din actul de control din 18

decembrie 2015, respectiv, finisarea controlului fiscal.

A invocat că, prin decizia nr.59 din 14 martie 2016, Inspectoratul Fiscal

Principal de Stat a respins contestația Întreprinderii Mixtă ”Becor” Societatea cu

Răspundere Limitată, invocând aceleași temeiuri anterior indicate în decizia nr.11

din 15 ianuarie 2016.

A obiectat că, deciziile nr.11 din 15 ianuarie 2016 și nr.59 din 14 martie 2016

sunt neîntemeiate și contravin prevederilor legii, or, la emiterea lor în mod

declarativ, fără motivare clară se invocă faptul că rezultatele controlului sunt

neconcludente și incomplete. Contrar prevederilor art. 249 alin.(3) Cod Fiscal nu s-

a indicat și constatat careva probe contradictorii, ce ar confirma suspendarea cazului,

rezultatele controlului conform Actului nr.5-675535 prelungit pe formularul act

nr.3-551936 din 18 decembrie 2015.

A reiterat că, în cadrul controlului efectuat, Întreprinderea Mixtă ”Becor”

Societatea cu Răspundere Limitată în calitate de contribuabil supus controlului fiscal

s-a conformat cerințelor organului fiscal, nu a încălcat obligațiunile expres prevăzute

la art. 8 alin.(2) Cod fiscal, precum și a altor reglementări prevăzute de legea fiscală

în domeniul controlului fiscal.

A considerat că, suspendarea cazului cu dispunerea neîntemeiată a unui control

fiscal repetat perturbează activitatea Întreprinderii Mixtă ”Becor” Societatea cu

Răspundere Limitată, care primind Actul nr.5-675535 prelungit pe formularul nr. 3-

551936 din 18 decembrie 2015 a fost în drept să conteze pe încheierea controlului,

asumându-și efectele ce rezultă din constatările indicate în Act.

În concluzie a menționat că, la caz nu au existat temeiuri prevăzute de lege

pentru suspendarea cazului de încălcare fiscală și dispunerea efectuării unui control

repetat al agentului economic, dimpotrivă, IFPS a dispus prin deciziile contestate

efectuarea controlului repetat, contrar prevederilor art.11, art.214 alin.(6), art.214

alin.(8), art. 249 alin.(3) Cod Fiscal, prin ce a încălcat drepturile agentului economic

supus controlului.

Prin hotărîrea Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău din 24 octombrie 2016,

cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderii Mixtă ”Becor” Societatea

cu Răspundere Limitată a fost admisă parțial, cu anularea ilegală a deciziei nr.11 din

2

15 ianaurie 2016, emisă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat privind dispunerea

efectuării unui control fiscal repetat la contribuabilul Întreprinderii Mixtă ”Becor”

Societatea cu Răspundere Limitată.

În rest, pretenția privind anularea deciziei nr.59 din 14 martie 2016 pe

marginea contestației depuse de Întreprinderii Mixtă ”Becor” Societatea cu

Răspundere Limitată împotriva deciziei nr. 11 din 15 ianuarie 2016, emise de

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 mai 2017 s-a respins apelul

declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (succesor Serviciul Fiscal de Stat)

și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 24 octombrie 2016.

La 14 septembrie 2017 Serviciul Fiscal de Stat a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de

Apel Curții de Apel Chișinău din 03 mai 2017 și a hotărârii Judecătoriei Rîșcani

mun. Chișinău din 24 octombrie 2016, cu emiterea unei noi decizii prin care să fie

respinsă integral acțiunea.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că instanțele de judecată au apreciat greșit

probele și înscrisurile administrate la caz, fapt ce a dus la aplicarea eronată a

normelor de drept material.

În acest sens, susține că instanțele de judecată nu au elucidat pe deplin toate

circumstanțele în raport cu argumentele și probele prezentate și au trecut în mod

superficial asupra circumstanțelor pricinii, fără a da apreciere acestora în coraport

cu normele de drept invocate ca fiind lezate.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul

de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei rezultă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată la 03 mai 2017, expediată în adresa părților la 23 august 2017 (f.d 150),

însă careva probe ce ar demonstra recepționarea acesteia de către părți la materialele

cauzei, lipsesc.

Astfel, având în vedere că recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 03 mai 2017 a fost depus la 14 septembrie 2017, în conformitate cu

art. 434 Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține

3

următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat

că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

4

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de Serviciul Fiscal de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Galina Stratulat

Judecători

Ion Druță

Nicolae Craiu

5