2ra-1742/17 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile nasterii obligatiilor
2ra-1742/17 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Iordachi dosarul nr.2ra-1742/17 (Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău) instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 15 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Maria Ghervas, Nicolae Craiu, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către avocatul Mihail Barbaroș în interesele lui Sergiu Andoni, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonid Cojocaru împotriva lui Sergiu Andoni cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017, prin care a fost respins apelul declarat de către Sergiu Andoni și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 19 decembrie 2016, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La data de 23 iunie 2016, Leonid Cojocaru a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Andoni cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în vara anului 2013, i-a transmis lui Andoni Sergiu suma de 2700 Euro, pentru ca ultimul să-i procure din Italia un agregat de balotieră. Agregatul respectiv nu a fost procurat și nici nu i-au fost restituiți banii. Susține că, Andoni Sergiu i-a promis că-i va restitui suma primită de 2700 Euro și a întocmit în acest sens și o recipisă. Până la momentul actual pârâtul nu și- ar fi onorat obligațiunea asumată, deși urma să o execute până la 20.08.2013.
Prin urmare, solicită Leonid Cojocaru încasarea de la Sergiu Andoni a sumei de 2700 euro, a dobînzii de întîrziere în sumă de 1133,86 euro și cheltuielile de judecată în sumă de 7590 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 19 decembrie 2016, s-a admis parțial acțiunea lui Leonid Cojocaru și s-a încasat de la Sergiu Andoni în beneficiul lui Leonid Cojocaru, echivalentul în lei la momentul executării hotărârii a datoriei în sumă de 2700 Euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 1133,86 Euro și cheltuielile de judecată, ce constau din cheltuieli suportate pentru achitarea taxei 1 de stat în sumă de 2590 lei și cheltuieli pentru asistență juridică în mărime de 3500 lei. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la data de 16 ianuarie 2017, Sergiu Andoni a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 19 decembrie 2016, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017 a fost respins apelul declarat de către Sergiu Andoni și menținută hotărîrea primei instanțe. La data de 26 iulie 2017, avocatul Mihail Barbaroș în interesele lui Sergiu Andoni a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a indicat că, la emiterea actelor contestate instanțele judecătorești nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată, interpretând eronat legea și fiind aplicată eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din materialele dosarului rezultă că decizia Curții de Apel Chișinău este emisă la 04 mai 2017, fiind expediată părților la proces pentru cunoștință la 30 mai 2017, iar la 26 iulie 2017, adică în termenul prevăzut de lege, avocatul Mihail Barbaroș în interesele lui Sergiu Andoni a declarat recurs. În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 octombrie 2017 completul din 3 judecători au considerat recursul admisibil și au decis examinarea acestuia în fond de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Prin prisma art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.
Din actele pricinii s-a stabilit că Leonid Cojocaru s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune împotriva lui Sergiu Andoni solicitând încasarea sumei de 2700 2 euro, a dobînzii de întîrziere în sumă de 1133,86 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 7590 lei. Prima instanță fiind investită cu judecarea cauzei în fond a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, dispunînd încasarea de la Sergiu Andoni în beneficiul lui Leonid Cojocaru suma de 2700 euro, echivalentul acestora în lei moldovenești la data executării hotărîrii, a dobînzii de întîrziere în sumă de 1133,86 euro și cheltuielile de judecată ce constau din cheltuieli suportate pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2590 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 3500 lei.
Instanța de apel judecînd cauza în ordine de apel a fost de acord cu hotărîrea primei instanțe. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în cazul din speță reține drept întemeiată concluzia instanțelor de judecată ierarhic inferioare. Conform art.512 alin.(1) Codul civil, în virtutea raportului obligațional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestații, iar debitorul este ținut să o execute. Iar, potrivit art.514 Codul civil, obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii. Conform art.572 alin.(2) Codul civil, obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit.
Iar, art.602 Codul civil, stabilește că, în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-1 despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Astfel, din materialele cauzei rezultă că la data de 14 august 2013, Andoni Sergiu a întocmit o recipisă prin care confirmă că a primit de la Cojocaru Leonid suma de 2700 Euro pe care s-a obligat să o restituie ultimului până la 20 august 2013 (f.d.50). Totodată, reieșind din explicațiile date în ședința de judecată a primei instanțe și instanței de apel, se atestă că părțile s-au înțeles ca din contul sumei respective, apelantul-recurent să-i procure intimatului din Italia un utilaj agricol.
Conform art.667 Codul civil, părțile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte și pot stabili conținutul lor. Reieșind din principiul libertății contractuale, instanța de apel remarcă faptul că între reclamant și pîrît a fost încheiat un contract complex, care a fost materializat prin recipisa din 14 august 2013 scrisă și semnată de recurentul Andoni Sergiu, fapt confirmat de acesta, acest înscris are calitatea unui act juridic valabil și producător de efecte juridice, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de formă și conținut.
Mai mult ca atât, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție mai reține că atât intimatul, cât și recurentul în cadrul examinării cauzei nu au infirmat încheierea unei asemenea convenții și nu contestă valabilitatea recipisei din data de 14 august 2013. Astfel, probele administrate la dosar confirmă cu certitudine că recurentul Sergiu Andoni și-a asumat obligația să restituie suma de 2700 Euro pe care a 3 primit-o de la Cojocaru Leonid, pînă la data de 20 august 2013, primul neaducând careva probe sau argumente pertinente ce ar demonstra că și-a onorat obligațiile asumate prin recipisa semnată la 14 august 2013 și a restituit suma de 2700 Euro.
Or, în conformitate cu art.118 alin.(l) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Prin urmare, având în vedere faptul că Andoni Sergiu și-a asumat obligația să restituie suma de 2700 Euro lui Cojocaru Leonid până la 20 august 2013 și nu și-a onorat această obligație în termen, instanșa de recurs consideră ca fiind întemeiată soluția instanței de apel și a primei instanțe de admitere a pretenției cu privire la încasarea sumei de 2700 Euro.
Totodată, cu referire la argumentele recurentului, precum că, între părți, de facto, a fost încheiat un contract de transport și nu are obligația de a restitui suma de 700 Euro, această sumă fiind reținută cu titlu de cheltuieli de transport, iar suma de 2000 de Euro o recunoaște și a încercat de mai multe ori să o restituie, însă reclamantul a refuzat să o primească, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție le califică drept neîntemeiate și declarative, neavând nici un suport legal și probatoriu Mai mult ca atât, conform art.994 alin.(1) Codul civil, contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent).
Instanța de recurs mai reține că probele administrate în cadrul examinării cauzei au confirmat că recipisa a fost semnată de Andoni Sergiu la 14 august 2013 după ce s-a întors din Italia și nu i-a transportat lui Cojocaru Leonid balotiera, iar în această recipisa recurentul, contra semnătură a indicat că se obligă să restituie suma de 2700 Euro, fără a indica că 700 Euro sunt cheltuieli de transport care nu urmează a fi restituite. De asemenea, recurentul Sergiu Andoni pe parcursul examinării cauzei nu a prezentat probe, în conformitate cu art.118 alin.(1) CPC, ce ar demonstra că a încercat anterior să restituie suma de 2000 Euro intimatului, însă ultimul ar fi refuzat. Pe de altă parte, Colegiul reține că, în temeiul art.602 alin.(1) și (2) Codul civil, în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-1 despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă.
Neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Conform art.619 Codul civil, obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Astfel, având în vedere faptul că debitorul Andoni Sergiu nu și-a onorat obligația asumată în termen și ținând cont de prevederile art.619 Codul civil și calculul privind dobânda de întârziere prezentat de intimat, instanța de recurs consideră întemeiată și soluția instanțelor de judecată de admitere a pretenției cu privire la încasarea dobânzii de întârziere pentru perioada 21 septembrie 2013 – 23 4 iunie 2013, în sumă de 1133,86 Euro.
Or, recurentul nu invocat circumstanțe de fapt și de drept pentru răsturnarea acestei soluții emosă de instanțele inferioare. Totodată, ținînd cont de prevederile art. 94 alin.(1) și 96 CPC instanța de recurs consideră că atît instanța de apel cît și prima instanță au încasat corect și legal din contul pârâtului cheltuielile de judecată suportate de reclamant, iar recurentul nu a prezentat careva contraargumente și probe în acest sens. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție mai constată că, instanța de apel la emiterea deciziei contestate a cercetat pertinent probele administrate la materialele pricinii și corect a soluționat litigiul dat în conformitate cu art. 130 CPC, iar argumentele recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute cu atât mai mult că argumentele date au servit obiect de studiu atît în prima instanță cît și în instanța de apel.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul, că decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe sunt întemeiate și legale, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către avocatul Mihail Barbaroș în interesele lui Sergiu Andoni. Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017 și hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 19 decembrie 2016 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Leonid Cojocaru împotriva lui Sergiu Andoni cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Maria Ghervas Nicolae Craiu Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.