3ra-1233/17 — contestarea actului administrativ

3ra-1233/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.3ra-1233/17

prima instanță: S. Lazari

instanța de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruță

ÎNCHEIERE

08 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Frătescu Isae prin

intermediul avocatului Serghei Șteliman și Frătescu Maria,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Frătescu Isae și

Frătescu Maria către Consiliul orășănesc Orhei și Primăria orașului Orhei cu privire

la contestarea actului administrativ cu obligarea pîrîtului de a-i transmite în

proprietate terenul aferent casei de locuit,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Frătescu Isae și Frătescu Maria și menținută hotărîrea

primei instanțe,

constată

La 16 iunie 2015, Frătescu Isae și Frătescu Maria a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Consiliului orășănesc Orhei și Primăria orașului Orhei cu privire

la contestarea actului administrativ cu obligarea pîrîtului de a-i transmite în

proprietate terenul aferent casei de locuit.

În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat că la 22 decembrie 1978 între

Morari Andrei în calitate de vînzător și Frătescu Isae în calitate de cumpărător a fost

încheiat contractul de vînzare cumpărare a casei de locuit cu suprafața de 53,9 m.p

amplasată în or. Orhei str. Turghienev, 11 (care ulterior a devenit strada Călătorilor).

Rețin că casa de locuit fiind amplasată pe un teren cu suprafața de 923 m.p.

Susțin că la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, au devenit

ambii proprietari ai imobilului procurat deoarece se aflau în relații de căsătorie.

Relevă că în rezultatul înregistrării masive terenul aferent casei de locuit a fost

înregistrat ca două bunuri imobile separate, un teren cu suprafața de 0,0701 ha cu

număr cadastral 6401307.036 și teren pentru construcții cu suprafața de 0,0211 ha cu

1

număr cadastral 6401307.075. Cu toate acestea casa continuă să fie amplasată pe

suprafața de 0,923 ha, adică ambele terenuri nominalizate mai sus constituie de fapt

un teren unic, fiind îngrădit cu același gard. Pînă la 13 octombrie 2010 casa de locuit

era înregistrată pe numele lor, iar terenul aferent fiind înregistrat pe numele Primăriei

or. Orhei. Ulterior, Primăria le-a transmis în proprietate terenul cu suprafața de 0,0701

ha cu numărul cadastral 6401307.036, fiind făcute și înregistrările respective în

registrul bunurilor imobile. Iar dreptul de proprietate asupra terenului cu suprafața de

0,0211 ha cu numărul cadastral 6401307.075, a fost înregistrat pe numele Primăriei

or. Orhei.

Rețin că s-au adresat cu o cerere prealabilă către Primăria or. Orhei prin care au

solicitat transmiterea gratuită în proprietatea lor a sectorului de teren cu suprafața de

0,0211 ha cu numărul cadastral 6401307.075.

Menționează că prin răspunsul Primăriei din 18 mai 2015, li s-a refuzat întru

satisfacerea cerințelor.

Consideră că conform art. 11 din Codul funciar Primăria este obligată să le

transmită cu titlu gratuit terenul aferent casei și anume terenul cu suprafața de 0,0211

ha cu numărul cadastral 6401307.075, deoarece ambele terenuri reprezintă un lot unic

și se află în folosința lor.

Solicită Frătescu Isae și Frătescu Maria recunoașterea dreptului de a primi gratuit

în proprietate terenul cu suprafața de 0,0211 ha cu numărul cadastral 6401307.075,

obligarea Consiliului orășenesc de-ai transmite în proprietate gratuită terenul

menționat și repararea prejudiciului moral în cuantum de 3000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 29 februarie 2016, acțiunea a fost respinsă

(f.d. 44, 48-50).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, a fost respins apelul

declarat de către Frătescu Isae și Frătescu Maria cu menținerea hotărîrii primei

instanțe fără modificări (f.d. 104-109).

La 05 iunie 2017, Curtea de Apel a expediat în adresa părților copia deciziei

emise (f.d. 110).

La 28 august 2017, Frătescu Isae prin intermediul avocatului Serghei Șteliman

și Frătescu Maria au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04

aprilie 2017 și a hotărîrii Judecătoriei Orhei din 29 februarie 2016, solicitînd casarea

acestora cu emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acțiunea integral.

În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept citate, Completul de judecată consideră că recursul

declarat la 28 august 2017, este depus în termen, deoarece la materialele pricinii nu

sunt date confirmative cînd recurenții au recepționat copia actului contestat.

În motivarea recursului, recurenții au menționat că instanțele ierarhic inferioare

au aplicat o lege care nu urma a fi aplicată și anume prevederile art. 11 al Codului

funciar, se referă la terenurile atribuite după întrarea în vigoare a codului.

Susțin că terenul litigios nu le-a fost atribuit lor pentru construcția casei ca unei

familii nou-formate, dar s-a aflat în posesia și folosința lor începînd cu anul 1978.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

2

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 05 octombrie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs intimaților,

informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia

Pînă la examinarea pricinii, intimații nu au depus referință, prin care să-și

exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Frătescu Isae și

Frătescu Maria este inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu

a întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul

de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

3

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Frătescu Isae și

Frătescu Maria este formulată în baza art. 432 (1), (2), așa cum prevede art. 437 alin.

(1), lit. f) din Codul de procedură civilă.

4

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurenții Frătescu Isae și Frătescu Maria au

formulat prezenta cerere după ce au avut posibilitatea de a fi audiați de o instanță de

fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile

de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages

Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics

S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Frătescu Isae și Frătescu Maria nu ridică

5

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Frătescu Isae prin intermediul avocatului Serghei

Șteliman și Frătescu Maria se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

6