Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.10.2017
respins

2r-699/17 — cu privire la evacuarea pîrîților din imobil

HOTĂRÂRE
18.10.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la evacuarea pîrîţilor din imobil
Temei legal
înlăturarea neajunsurilor în termenul indicat de către instanţa de judecată
Citează această cauză
2r-699/17 — cu privire la evacuarea pîrîților din imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2r-699/17 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru Judecător: Gh. Stratulat Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 18 noiembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Molceanov Serghei împotriva Elenei Limasova, Jigan Vladimir, Limasov Alexandru și Cozeta Pilipco privind evacuarea pîrîților din imobil, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 iulie 2017, prin care a fost restituit apelul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr, c o n s t a t ă La 05 iulie 2016, Molceanov Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Limasova, Jigan Vladimir, Limasov Alexandru și Cozeta Pilipco privind evacuarea pîrîților din imobilul situat în mun.

Chișinău, str. Valea Trandafirilor, 10, care aparține cu drept de proprietate reclamantului, cu obligarea de a nu admite pe viitor crearea impedimentelor la realizarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 08 februarie 2017, a fost admisă acțiunea integral. S-au evacuat Limasova Elena, Jigan Vladimir, Limasov Alexandru și Cozeta Pilipco din imobilele situate în mun. Chișinău, str. Valea Trandafirilor, 10, număr cadastral 0100101.703.01 și 0100101.703.02. S-a încasat în mod solidar din contul Elenei Limasova, Jigan Vladimir, Limasov Alexandru și Cozeta Pilipco în beneficiul lui Molceanov Serghei taxa de stat în sumă de 100 lei (f.d.

71, 75-77). La 10 martie 2017, Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului Țurcan Petru au declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe (f.d. 83-84). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2017, nu s-a dat curs apelului declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului său, fiindu-i acordat termen pînă la 06 iunie 2017, ora 14-00, pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 150 lei (f.d. 94-97). 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017, s-a prelungit termenul de lichidare a neajunsurilor stabilit prin încheierea instanței de apel și nu s-a dat curs apelului declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului său, fiindu-i acordat termen pînă la 15 iunie 2017, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 150 lei (f.d.

105-107). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 iulie 2017, a fost restituit apelul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului său, din motiv că apelanții nu au lichidat neajunsurile indicate prin încheierile instanței de judecată (f.d. 112-116). Prin scrisoarea anexată la materialele pricinii, fără număr și fără dată, reiese că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia încheierii emise (f.d. 117). La 10 august 2017, Limasova Elena și Limasov Alexandr a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 iulie 2017, solicitînd casarea acesteia cu remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei.

Prin prisma normei de drept citate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat la 10 august 2017, este depus în termen, or la materialele pricinii nu sunt date din care să rezulte cu certitudine cînd recurenților i-a fost adusă la cunoștință încheierea contestată. În motivarea cererii de recurs recurenții au invocat că neajunsurile au fost înlăturate în termenul stabilit de către instanță, iar la ședința de judecată cînd le-a fost restituit apelul nu s-au prezentat din motiv că nu au fost înștiințați. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat împotriva încheierii din 25 iulie 2017, neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. La 10 martie 2017, Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului Țurcan Petru au declarat apel, împotriva hotărîrii primei instanțe (f.d.

83-84). În conformitate cu art. 368 alin (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2017, nu s-a dat curs apelului declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr prin intermediul avocatului său, 2 fiindu-i acordat termen pînă la 06 iunie 2017, ora 14-00, pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 150 lei (f.d. 94-97).

La ședința de judecată în ordine de apel din 06 iunie 2017, avocatul Elenei Limasova și Limasov Alexandr - Petru Țurcan a solicitat prelungirea termenului de lichidare a neajusurilor motivînd prin faptul că corespondența a fost restituită în adresa instanței de judecată și că clienții săi nu au cunoscut despre încheierea supra enunțată. Astfel, Curtea de Apel Chișinău la 06 iunie 2017, a dispus prelungirea termenului și nu a dat curs apelului declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr, fiindu-i acordat termen pînă la 15 iunie 2017, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 150 lei (f.d. 105-107).

Prin urmare nu poate fi reținut argumentul recurenților că nu au cunoscut despre ședința de judecată stabilită pentru 25 iulie 2017, or, avocatul Elenei Limasova și Limasov Alexandr a fost prezent în ședința de judecată din 06 iunie 2017 unde s-a dispus amînarea acesteia pentru 25 iulie 2017. Nici argumentul recurenților că taxa de stat a fost achitată în termenul stabilit de către instanța de judecată, la fel nu poate fi admis întru admiterea recursului, din următoarele. După cum rezultă din încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017, prin care a fost prelungit termenul de procedură, clar reiese că instanța de judecată a acordat termen Elenei Limasova și lui Limasov Alexandr, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 150 lei, pînă la 15 iunie 2017 (f.d.

105-107). Or, instanța de apel în prezența avocatului recurentului a prelungit termenul de procedură pentru a achita taxa de stat și de a o prezenta instanței de judecată. Astfel, recurenții odată cu achitarea taxei de stat în termenul acordat, urmau să prezinte dovada achitării acesteia, instanței de apel, or, în cazul neprezentării bonului de plată, Curtea de Apel nu avea de unde să cunoască că Elena Limasova și Alexandr Limasov au lichidat neajunsul.

Pornind de la caracterul obligatoriu al actelor judecătorești de dispoziție, justițiabilul trebuie să-și ajusteze conduita la indicațiile reflectate în actul de dispoziție judecătoresc emis, dacă prin acesta destinatarului i-a fost fixat un termen-limită (termen de perimare) pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată sau cererea de apel motivat, astfel încât acesta urmează să se conformeze cerințelor în discuție până la data și ora stabilită, să prezinte actele enunțate, iar la utilizarea mijloacelor de comunicare (poșta electronica, oficiul poștal), să se asigure că ele vor ajunge la destinatar (la instanța de judecată) cel târziu la momentul stabilit în prealabil de către instanță și nicidecum până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului.

O altă abordare decât aceasta va echivala cu o încălcare a termenului de procedură, fixat de instanță În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) și (3) și 61 alin.(l) Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt în drept să atace actele judiciare și să-și exercite toate drepturile procedurale acordate de legislația procedurală civilă. Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Buna-credință prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligentă și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu 3 certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoștință, a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008). Astfel, având în vedere că instanța de apel corect a restituit apelul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 iulie 2017, prin care a fost restituit apelul declarat de către Limasova Elena și Limasov Alexandr, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Molceanov Serghei împotriva Elenei Limasova, Jigan Vladimir, Limasov Alexandru și Cozeta Pilipco privind evacuarea pîrîților din imobil. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-05-23
0,94
2r-427/18 — inlaturarea obstacolelor
prima instanţă: A.Cazacliu dosarul nr.2r-427/18 (Judecătoria Criuleni, sediul central) instanţa de apel: N. Simciuc, I. Țurcanu, I.Cotruţă (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 23 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2017-09-27
0,94
2r-660/17 — evacuarea din imobil
75 lei. Potrivit scrisorii de însoțire din 13 ianuarie 2017 (f.d. 62), Serghei Petrenco şi Maria Lozovaia au fost înștiințați despre data şedinţei de judecată, concomitent fiindu-le expediată şi copia încheierii instanţei de apel din 30 dec
CSJ 2016-09-28
0,93
2ra-1913/16 — evacuarea fără acordarea altui spațiu locativ
prima instanţă: I. Malanciuc dosarul nr. 2ra-1913/16 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 28 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
CSJ 2019-11-20
0,93
2r-606/19 — Obligarea înlăturării obstacolelor, evacuarea
Dosarul nr.2r-606/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător: A. Brăgaru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători: L. Bulgac, Iu. Cotruţă, A. Panov DECIZIE 20 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil,
CSJ 2017-01-11
0,93
2r-23/17 — înlăturarea obstacolelor în folosirea bunului imobil, instalarea în acest imobil și determinarea modului de folosință
Prima instanţă, Jud. Ciocana mun. Chişinău: I. Bulhac dosarul nr. 2r-23/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă