2ra-1576/17 — Încasarea datoriei

Dosar nr. 2ra-1576/17

Prima instanță: Jud. Buiucani

Jud. D.Dulghieru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chisinău:

M.Domnica, A.Danilov, Gh. Dașchevici

Î N C H E I E R E

18 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului judecător: Iulia Sîrcu

Judecători: Luiza Gafton

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Sansilvia”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Ivaro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Sansilvia” în procedura falimentului cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017, prin care a fost

admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere

Limitată „Ivaro”,

c o n s t a t ă :

La 03 decembrie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Sansilvia” în procedura falimentului și creditorii - Corneliu Țurcan, Ion Dorogoi și

Mihail Cozlit cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că, pe perioada 19 martie 2014 - 02 aprilie 2014,

în baza facturilor fiscale BV7763911 - în sumă de 220000 lei; BV7763912 - în sumă

de 220000 lei; BV7763913 - în sumă de 220000 lei; BV7763914 - în sumă de

2691926,40 lei; BV7763915 - în sumă de 752809,20 lei; BV7763916 - în sumă de

323613,60 lei; BV7763917 - în sumă de 397278 lei; BV7763918 - în sumă de

198702 lei; BV7763928 - în sumă de 1343844 lei; BV7763927 - în sumă de 376400

1

lei; BV7763926 - în sumă de 50000 lei; BV7763925 - în sumă de 116000 lei;

BV7763924 - în sumă de 213750 lei; BV7763923 - în sumă de 390600 lei;

BV7763922 - în sumă de 852838,78 lei; BV7763921 - în sumă de 677297,38 lei;

BV7763919 - în sumă de 854525 lei din 19 martie 2014, precum și în baza facturii

fiscale BV7763932 - în sumă de 1809600 lei, a comercializat Societății cu

Răspundere Limitată „Sansilvia” în procedură de faliment, marfă în sumă totală de

11 929 184,36 lei.

A explicat că, în temeiul facturilor fiscale nominalizate și-a onorat deplin și în

mod corespunzător obligațiunile contractuale asumate, însă pârâtul, din motive

necunoscute, până în prezent nu a achitat valoarea mărfii procurate. Mai mult ca atât

că, la momentul recepționării mărfii Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia”

nu a înaintat obiecții referitoare la calitatea și cantitatea acesteia.

A solicitat încasarea din contul Societății cu Răspundere Limitată „Sansilvia”,

în procedură de faliment, a datoria în sumă de 11929184,36 lei și cheltuielile de

judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20 iulie 2015 a fost

admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere

Limitată „Ivaro” și s-a încasat de la Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia”

în procedura de faliment în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Ivaro”

suma de 11 929 184,36 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017, a fost respins apelul

depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia” și a fost menținută hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20 iulie 2015.

La 05 iunie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia”, prin

intermediul avocatului Marin Domente, a declarat recurs împotriva deciziei Curții

de Apel Chișinău din 02 martie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 20 iulie 2015, cu emiterea unei noi decizii prin care să fie respinsă

integral cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că instanțele de judecată au apreciat greșit

probele și înscrisurile administrate la caz, fapt ce a dus la aplicarea eronată a

normelor de drept material.

În acest sens, susține că instanțele de judecată nu au elucidat pe deplin toate

circumstanțele în raport cu argumentele și probele prezentate și au trecut în mod

superficial asupra circumstanțelor pricinii, fără a da apreciere acestora în coraport

cu normele de drept invocate ca fiind lezate.

2

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul

de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei rezultă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată la 02 martie 2017, expediată în adresa părților la 10 aprilie 2017 (f.d

204), însă careva probe ce ar confirma recepționarea acesteia de către recurent,

lipsesc.

Astfel, având în vedere că recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 02 martie 2017 a fost depus la 05 iunie 2017, în conformitate cu art.

434 Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține

următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

3

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat

că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia” nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare,

este inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Iulia Sîrcu

Judecători

Luiza Gafton

Nicolae Craiu

5