3ra-1203/17 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-1203/17

prima instanță - (Judecătoria Edineț) M. Iftodi

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) I. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

18 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Oleg Sternioală

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Direcția Generală Administrare

Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată

„Maconrut” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul/raionul Edineț (succesor

în drepturi Direcția Deservire Fiscală Edineț din cadrul Direcției Generale Administrare

Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 iunie 2017, prin care a fost respins

apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul/raionul Edineț și menținută

hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 decembrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 02 august 2016 SRL „Maconrut” a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva IFS pe municipiul/raionul Edineț (succesor în drepturi Direcția Deservire Fiscală

Edineț), solicitând anularea parțială a deciziei nr. 718 din 23 mai 2016, și anume: pct. 1 în

partea ce ține de taxa pentru folosirea drumurilor, în sumă de 63 000 lei; pct. 3 în partea

privind majorarea de întârziere pentru neachitarea în termen a taxei pentru folosirea

drumurilor, în sumă de 5 078 lei; pct. 3 în partea prin care s-a aplicat amendă pentru

diminuarea taxei pentru folosirea drumurilor, în sumă de 18 900 lei; pct. 3 în partea prin

care s-a aplicat amendă pentru neprezentarea facturii fiscale la momentul apariției

obligației fiscale, în sumă de 3 600 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la 23 mai 2016 IFS pe

municipiul/raionul Edineț, în rezultatul controlului fiscal efectuat la contribuabilul SRL

„Maconrut”, a emis decizia nr. 718 privind încasarea unor impozite, inclusiv a amenzilor

fiscale și a penalităților calculate la sumele impozitelor.

Invocă reclamantul că în cadrul efectuării controlului fiscal, pârâtul a interpretat

extensiv și eronat legea fiscală, prin lărgirea artificială a sferei subiecților și a obiectelor

impunerii cu taxă fiscală pentru folosirea drumurilor, iar controlul fiscal a fost realizat în

mod abuziv, într-o perioadă juridică care făcea imposibilă și chiar excludea derularea

oricăror acțiuni de verificare în acest sens.

Astfel, susține că pârâtul în mod greșit și ilegal a stabilit faptul posesiei de către

reclamant a obiectelor impunerii cu taxă pentru folosirea drumurilor, pe când SRL

„Maconrut” nu are în proprietate autovehicule înmatriculate în Republica Moldova, iar

pentru că unitățile de transport deținute de aceasta au fost radiate din Registrul de stat al

1

transporturilor, SRL „Maconrut” nu constituie subiect al impunerii cu taxa fiscală pentru

folosirea drumurilor.

Consideră că, în cadrul controlului efectuat, pârâtul, acționând arbitrar, nu a elucidat

o serie de circumstanțe esențiale, și anume, nu a stabilit faptul dacă autovehiculele deținute

de SRL „Maconrut” au fost sau nu folosite/utilizate pe drumurile și/sau zonele drumurilor

publice.

Unitățile de transport deținute de SRL „Maconrut”, care au fost radiate din Registrul

de stat al transporturilor, au o altă destinație de folosință, și anume, în domeniul minier,

fiind utilizate în cadrul zonei de amplasare a carierilor de extragere a zăcămintelor minerale

utile, acestea nefiind utilizate pe drumurile publice sau în zonele de protecție a drumurilor

publice.

La fel, consideră că IFS pe municipiul/raionul Edineț în mod eronat a reținut că,

contribuabilul SRL „Maconrut” nu a declarat suma TVA de 2 563 lei aferentă livrărilor

pietrișului către Primăria Balatina, în baza facturii de expediție AI 358399 din 29

octombrie 2015, în valoarea totală de 15 380 lei și nu a eliberat factura fiscală la momentul

apariției obligației fiscale. Or, în cazul dat legea în mod imperativ prevede obligația

eliberării de către contribuabil anume a facturilor de expediție și nici de cum a facturilor

fiscale.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 decembrie 2016 s-a admis cererea de

chemare în judecată înaintată de SRL „Maconrut”.

S-a anulat parțial decizia IFS pe raionul Edineț nr. 718 din 23 mai 2016, și anume:

pct. 1, în partea ce ține de taxa pentru folosirea drumurilor, în sumă de 63 000 lei; pct. 3 în

partea ce ține de majorarea de întârziere pentru neachitarea în termen a taxei pentru

folosirea drumurilor, în mărime de 5 078 lei; pct. 3 în partea prin care s-a aplicat amendă

pentru diminuarea taxei pentru folosirea drumurilor, în mărime de 18 900 lei; pct. 3 în

partea prin care s-a aplicat amendă pentru neprezentarea facturii fiscale la momentul

apariției obligației fiscale, în mărime de 3 600 lei.

În susținerea soluției date, cu referire la prevederile art. art. 337, 338 alin. (1) din

Codul fiscal, prima instanță a constatat că SRL „Maconrut” nu este subiect al impunerii cu

taxă fiscală pentru folosirea drumurilor, iar autovehiculele pentru care s-a perceput taxa

dată, nu sunt înmatriculate permanent sau temporar în Republica Moldova și nu figurează

în Registrul de stat al transporturilor.

La fel, pârâtul nu a prezentat probe ce dovedesc faptul că autovehiculele aflate în

posesia reclamantului au fost exploatate pe drumurile publice.

Invocând netemeinicia hotărîrii instanței de fond, la 25 ianuarie 2017 IFS pe

municipiul/raionul Edineț a declarat apel, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 iunie 2017 s-a respins apelul declarat de IFS

pe municipiul/raionul Edineț.

S-a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 decembrie 2016.

La 25 august 2017, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 133), Direcția Generală

Administrare Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și a hotărîrii Judecătoriei

Edineț din 28 decembrie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare

în judecată să fie respinsă ca nefondată.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că instanțele de judecată au încălcat și aplicat eronat

normele de drept material și procedural, iar concluziile acestora sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii și normele legale.

2

Susține că, atât instanța de apel, cît și prima instanță, au examinat cauza superficial,

unilateral și neobiectiv, precum și, nu a luat în considerare probele menționate în actul de

control nr. 5-677987 din 04 mai 2016 și decizia nr. 718 din 23 mai 2016, prin care s-a

stabilit încălcările art. 24 alin. (3), alin. (13), art. 30 alin. (1), art. 36 alin. (l), art. 83 alin.

(4), art. 84 alin. (l), art. 101 alin. (l), art. 115, art. 338 alin. (l), art. 339 alin. (l), art. 341, art.

342 alin. (2) din Codul fiscal.

Prin referința din 16 octombrie 2017 intimatul a indicat că recursul declarat nu se

încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă și nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea sau netemeinicia deciziei

instanței de apel, iar prin urmare este neîntemeiat, solicitând declararea acestuia ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel, expediată în

adresa participanților la proces la 28 iunie 2017,a fost recepționată de recurent la 30 iunie

2017 (f.d. 121).

Din aceste considerente, Colegiul consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și recursul înaintat la 25 august 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

3

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Direcția

Generală Administrare Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Direcția Generală Administrare Fiscală

Nord a Serviciului Fiscal de Stat.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Oleg Sternioală

Dumitru Mardari

4