2ra-1785/17 — încasarea sumelor

2ra-1785/17 — încasarea sumelor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2ra-1785/17

prima instanță: L. Trocin

instanța de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

04 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Mixtă

„Moldcell” Societate pe Acțiuni prin intermediul avocatului Stroevici Victor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă

„Moldcell” Societate pe Acțiuni prin intermediul avocatului Stroevici Victor către Ticu

Andrei cu privire la încasarea sumelor,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 iunie 2017, prin care a fost respins

apelul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Moldcell” Societate pe Acțiuni și

menținută hotărîrea primei instanțe,

constată

La 02 februarie 2017, Întreprinderea Mixtă „Moldcell” Societate pe Acțiuni s-a

adresat cu acțiune în instanța de judecată prin intermediul avocatului Stroevici Victor

împotriva lui Ticu Andrei cu privire la încasarea sumelor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 09 ianuarie 2014 în calitate de

operator a încheiat cu Ticu Andrei în calitate de abonat, contractul de abonament și

acordul suplimentar nr. 1125255 la GSM 78042991.

În baza contractului operatorul s-a obligat să presteze servicii de telefonie mobilă,

iar conform acordului suplimentar, operatorul a transmis în proprietatea abonatului un

telefon mobil de tip Huawei G510, pe cînd abonatul s-a obligat să achite suma de 260

lei lunar timp de 12 luni, conform condițiilor expuse în acord.

Conform pct. 4 a acordului suplimentar nr. 1125255 din 09 ianuarie 2014 la nr.

GSM 78042991, abonatul s-a obligat să utilizeze serviciile furnizorului și să mențină

statutul activ al numărului său pentru toată perioada activă obligatorie de utilizare a

serviciilor furnizorului, iar conform pct. 7 al aceluiași acord, abonatul s-a obligat să

1

reîncarce contul numărului și să asigure prezența în cont a mijloacelor bănești eficiente

pentru asigurarea achitării tuturor plăților stabilite.

Luînd în considerație faptul că obligația de a achita abonamentul lunar nu a fost

respectată, iar valoarea contului numărului de telefon a devenit negativă, la 2 aprilie

2014, ÎM „Moldcell” SA a suspendat prestarea serviciilor. Actualmente datoria pentru

abonament constituie suma de 578,61 lei, iar compensația pentru echipamentul mobil

2340 lei, în total suma de 2918,61 lei.

În temeiul pct. 11 a acordului suplimentar, operatorul v-a calcula o dobîndă de

întîrzîiere în mărime de 0,5 % pentru fiecare zi de întîrzîiere, dar nu mai mult de 100

zile, astfel dobînda constituie suma de 1459,31 lei.

Susține că prin notificările repetate expediate în adresa pîrîtului, ultimul nu a

răspuns în niciun mod.

Solicită ÎM „Moldcell” SA prin intermediul avocatului Stroevici Victor încasarea

din contul lui Ticu Andrei suma datoriei de 4 977,92 lei, suma de 1500 lei cheltuieli de

asistență juridică și taxa de stat în sumă de 270 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 28 martie 2017, acțiunea a fost admisă

parțial.

S-a încasat din contul lui Ticu Andrei în beneficiul ÎM „Moldcell” SA datoria în

sumă de 4377,92 lei – formată din datoria de bază de 2918,61 lei și dobînda de

întîrzîiere în sumă de 1459,31 lei.

În rest pretențiile acțiunii au fost respinse (f.d. 32, 37).

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 iunie 2017, a fost respins apelul decarat

de către ÎM „Moldcell” SA și menținută fără modificări hotărîrea primei instanțe (f.d.

49-51).

La 14 iulie 2017, ÎM „Moldcell” SA prin intermediul avocatului Stroevici Victor

a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 iunie 2017, solicitînd

casarea parțială a acesteia cu emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acțiunea

integral și anume să fie dispusă încasarea cheltuielilor de asistență juridică și a taxei de

stat.

În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de

la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept citate, Completul de judecată constată că recursul

declarat la 14 iulie 2017 prin intermediul oficiului poștal, este depus în termen.

În motivarea recursului, ÎM „Moldcell” SA a invocat că instanța de apel eronat a

dat apreciere materialelor pricinii iar în concluzie a emis o decizie ilegală.

Susține că atît prima instanță cît și instanța de apel nu au luat în considerație

faptul că ÎM „Moldcell” SA a încheiat cu SRL „Colect House” contract de asistență

juridică, astfel ÎM „Moldcell” SA s-a obligat să achite toate serviciile prestate de către

avocați în legătură cu depunerea acțiunilor în judecată.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 29 august 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs intimatului, informându-l

2

că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod

corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia

Până la examinarea pricinii, Ticu Andrei nu a depus referință la cererea de recurs

declarată, prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată ÎM „Moldcell” SA prin

intermediul avocatului Stroevici Victor este inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat de

ÎM „Moldcell” SA prin intermediul avocatului Stroevici Victor este depus în termen.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu a

întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2),

(3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4)

din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

3

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare

specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere. În acest

sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară

pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea,

inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia,

16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para.

25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen

v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către ÎM „Moldcell”

SA prin intermediul avocatului Stroevici Victor este formulată în baza art. 432 (1),

(2), așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

4

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de

natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997,

para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2

octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1)

nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se

vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul ÎM „Moldcell” SA prin intermediul

avocatului Stroevici Victor a formulat prezenta cerere după ce au avut posibilitatea de

a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a

examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis

mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A.

Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către ÎM „Moldcell” SA prin intermediul avocatului

Stroevici Victor nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în

fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

5

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către ÎM „Moldcell” SA prin intermediul avocatului

Stroevici Victor se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

6