2ra-1875/17 — încasarea prejudiciului moral

dosarul nr. 2ra-1875/17

prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) N. Pasecinic

instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

Î N C H E I E R E

04 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecători Valentina Clevadî

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mocreac Constantin,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Mocreac Constantin

împotriva Ministerului Justiției cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Mocreac Constantin și menținută hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 06 februarie 2017,

c o n s t a t ă :

La 10 noiembrie 2016, Mocreac Constantin a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției cu privire la repararea prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii, Mocreac Constantin a menționat că prin încheierea

Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 27 noiembrie 2014, nu s-a dat curs

cererii de chemare în judecată înaintată împotriva Guvernului Republicii Moldova cu

privire la constatarea încălcării art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale urmare a omisiunii instanțelor

judecătorești de a indica motivele de respingere a unei cereri de chemare în judecată și

încasarea prejudiciului moral.

De asemenea, a menționat că prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul

Chișinău din 12 decembrie 2014, acțiunea în cauză a fost restituită.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2015, au fost casate

încheierile Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 27 noiembrie 2014 și 12

decembrie 2014 și restituită cauza spre judecare în fond.

Consideră că prin acțiunile ilicite ale judecătorului Judecătoriei Buiucani

municipiul Chișinău, Simciuc Natalia și anume prin emiterea încheierilor din 27

noiembrie 2014 și 12 decembrie 2014, i-a fost îngrădit accesul liber la justiție,

cauzîndu-i astfel suferințe fizice și psihice.

1

Mocreac Constantin solicită încasarea de la Ministerul Justiției a prejudiciului

moral în mărime de 10.000 EURO cauzat prin acțiunile ilicite ale judecătorului

Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău, Simciuc Natalia.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 06 februarie 2017,

acțiunea înaintată de Mocreac Constantin a fost respinsă.

Pentru a decide astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut

că prezenta cauză a fost inițiată de Mocreac Constantin în temeiul Legii privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998, în

vederea încasării prejudiciului cauzat ca urmare a acțiunilor ilicite a instanțelor

judecătorești.

La fel, prima instanță a relatat că în sensul prevederilor legii menționate, pentru

angajarea statului pentru prejudiciul cauzat prin unele acțiuni de procedură care

limitează drepturile persoanei fizice sau juridice, sunt necesare întrunirea unor condiții

și anume existența unei acțiuni ilicite, or nu orice acțiune a instanțelor judecătorești

atrage răspunderea statului.

Astfel, instanța a calificat acțiunea înaintată de Mocreac Constantin ca fiind una

neîntemeiată, deoarece în cadrul examinării cauzei nu a fost constatată temeinicia

motivelor ce-i acordă posibilitatea de a-și valorifica dreptul său la acțiune în temeiul

prevăzut de Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, aceasta deoarece prejudiciul

material și moral cauzat persoanei fizice și juridice este reparabil doar în urma

condamnării ilegale, supunerii ilegale la arest administrativ, reținerii ilegale sau

aplicării ilegale a amenzii administrative de către instanța de judecată, circumstanțe

care în speță nu au fost constatate.

Astfel, prima instanță a concluzionat că din cererea de chemare în judecată

înaintată, urmează că nu sunt prezente și nu sunt întrunite nici una din condițiile de

aplicabilitate a Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, inclusiv și al art. 3 lit. c) al

prezentei legi, în acest mod nu există nici un temei de reparare a prejudiciului solicitat

în baza acestei legi, astfel se deduce netemeinicia și lipsa de suport legal al acțiunii

examinate.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, a fost respins apelul

declarat de Mocreac Constantin și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 06 februarie 2017.

La 14 august 2017, Mocreac Constantin a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Mocreac Constantin, în motivarea recursului a menționat că instanța

de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și anume art. 3 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, fapt ce servește temei de casare a deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe.

De asemenea, a reiterat că instanța de apel nu a dat apreciere corectă și obiectivă

tuturor argumentelor invocate în cererea de apel, or decizia recurată are un caracter

superficială.

Invocă faptul că, aplicînd prin analogie dispoziția art. 6 lit. a) din Legea nr. 1545

din 25 februarie 1998, se va considera că dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale judecătorului Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău, Simciuc

2

Natalia, manifestate prin emiterea încheierilor din 27 noiembrie 2014 și 12 decembrie

2014, a apărut atunci cînd a fost emisă decizia irevocabilă a Curții de Apel Chișinău

din 27 ianuarie 2015.

Prin urmare, consideră că sunt prezente și sunt întrunite condițiile de

aplicabilitate, prin analogie a legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 și există temei de

reparare a prejudiciului moral solicitat în baza legii menționate.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat la 20 iunie 2017, însă date referitor la

recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2

luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 14 august 2017, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

3

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile

de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o

referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Mocreac Constantin, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Mocreac Constantin.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4