2ra-1762/17 — anularea ordinului de concediere ș.a.

2ra-1762/17 — anularea ordinului de concediere ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Donos dosarul nr. 2ra-1762/17

instanța de apel: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza

Î N C H E I E R E

28 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Serghei Șamrai

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 30 mai 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Serghei

Șamrai împotriva Întreprinderii Municipale „Direcția troleibuze din Bălți”, intervenient

accesoriu Alexandr Comcov cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcția

anterior deținută, anularea înscrierii din carnetul de muncă, încasarea salariului pentru

perioada absenței forțate de la muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor pentru asistență juridică,

c o n s t a t ă

La 25 februarie 2016, Serghei Șamrai a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii Municipale „Direcția troleibuze din Bălți” (în continuare ÎM

„Direcția troleibuze din Bălți”) cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcția

anterior deținută, anularea înscrierii din carnetul de muncă, încasarea salariului pentru

perioada absenței forțate de la muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor pentru asistență juridică.

În motivarea acțiunii menționează că, prin ordinul nr. 395 din 31 decembrie 2015

emis de directorul ÎM „Direcția troleibuze din Bălți” i s-a aplicat sancțiune disciplinară

sub formă de concediere, în baza art. 86 alin. (1) lit. i) și g) din Codul muncii.

Susține reclamantul că, ordinul nr. 395 din 31 decembrie 2015 nu conține o

descriere a motivului concedierii în baza încălcării, pe parcursul unui an, a obligațiilor

de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancțiuni disciplinare. Prin urmare, temeiurile

de fapt arătate în ordin se referă exclusiv la prezentarea sa la serviciu în stare de

ebrietate.

Relevă că, într-adevăr, prin ordinul nr. 247 din 17 august 2015 i s-a aplicat

sancțiune disciplinară sub formă de avertisment, iar prin ordinul nr. 323 din 29

octombrie 2015 i s-a aplicat sancțiune disciplinară sub formă de mustrare, însă, ultimul

a contestat în instanța de judecată ordinul nr. 323 din 29 octombrie 2015.

Cât privește prezentarea sa la serviciu în stare de ebrietate, reclamantul

menționează că, la 30 octombrie 2015, în urma testării alcoolscopice efectuate la

propunerea directorului ÎM „Direcția troleibuze din Bălți”, S. Avramenco, s-a depistat

concentrația de alcool în aerul expirat de 0,19 mg/l.

1

Consideră reclamantul că, testarea alcoolscopică a fost efectuată cu încălcarea

prevederilor art. 76 lit. k) din Codul muncii, iar actul de constatare referindu-se la

examinarea medicală a șoferilor, fără număr, fără a fi menționat modul în care s-a

constatat starea de ebrietate, modelul de aparat utilizat, numărul și/sau seria de

identificare a aparatului electronic, numărul de ordine al probei, rata de eroare posibilă

la măsurare, astfel, fiind lipsit de valoare probantă.

Remarcă faptul că, după testarea alcoolscopice, a mers imediat la IMSP SC

mun.Bălți, unde a trecut examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate. Astfel,

conform procesului-verbal nr. 4600 din 30 octombrie 2015, întocmit de medicul

narcolog E. Nenescu, la ora 15.58, s-a constatat prezența alcoolului în sânge în

concentrație de doar 10 mg/l, ceea ce se califică, potrivit Hotărârii Guvernului nr.296

din 16 aprilie 2009 „cu privire la aprobarea Regulamentului privind testarea

alcoolscopică și examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate si naturii ei”,

drept consecință a consumului de alcool, treaz.

Altă circumstanță este faptul că, ancheta de serviciu pe faptul presupusei abateri

disciplinare comise la 30 octombrie 2015 a fost inițiată la 06 noiembrie 2015 și s-a

finisat la 30 decembrie 2015. Totodată, relevă că, ancheta de serviciu a fost inițiată și

efectuată în perioada cât se afla în concediu medical, 02 noiembrie 2015 – 28 decembrie

2015.

Solicită admiterea acțiunii, anularea ordinului nr. 395 din 31 decembrie 2015 emis

de directorul ÎM „Direcția troleibuze din Bălți”, S. Avramenco, prin care i s-a aplicat

sancțiune disciplinară sub formă de concediere; restabilirea în funcția de specialist de

securitate și sănătate în muncă în cadrul ÎM „Direcția troleibuze din Bălți”, începând cu

data de 31 decembrie 2015; anularea înscrierii în carnetul de muncă privind aplicarea

sancțiunii disciplinare prin ordinul nr. 395 din 31 decembrie 2015; încasarea de la ÎM

„Direcția troleibuze din Bălți” în beneficiul lui Serghei Șamrai a salariului pentru

perioada absenței forțate de la muncă, începând cu 31 decembrie 2015, reieșind din

mărimea salariului mediu lunar; încasarea de la ÎM „Direcția troleibuze din Bălți” în

beneficiul lui Serghei Șamrai a sumei de 50 000 de lei cu titlu de reparare a

prejudiciului moral cauzat prin concediere ilegală; și încasarea de la ÎM „Direcția

troleibuze din Bălți” în beneficiul lui Serghei Șamrai sumei de 2 500 de lei cu titlu de

compensare a cheltuielilor de asistență juridică.

Prin încheierea Judecătoriei Bălți din 04 octombrie 2016 (f.d. 90 recto-verso) s-a

admis cererea avocatului Stela Gavajuc și s-a atras Alexandr Comcov în proces în

calitate de intervenient accesoriu.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 20 februarie 2017 (f.d. 134, 137-144) s-a

respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

În susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că, reclamantul nu a prezentat

dovezi care ar proba faptul că circumstanțele invocate în actul din 30 octombrie 2015 și

ordinul de concediere din 31 octombrie 2015 nu corespund realității. La fel, nu a

explicat din ce motiv la 30 octombrie 2015, la propunerea comisiei, a refuzat de a

prezenta explicații și de a merge la Spitalul Clinic Municipal pentru testarea

alcoolscopică repetată, dând explicații scrise abia la 30 decembrie 2015.

Subsecvent, referitor la procesul-verbal nr. 4600 din 30 octombrie 2015, prin care

s-a constatat la reclamant prezența alcoolului în sânge în concentrație de doar 0,10 mg/l,

cu concluzia treaz, instanța inferioară a remarcat că, fiind audiat în cadrul ședinței de

judecată în calitate de specialist, medicul narcolog E. Nenescu nu a putut explica

2

diferența de la 0,19 mg/l la 0,10 mg/l, indicând că modificarea stării depinde de fiecare

organism în parte.

Prin cererea de apel din 04 aprilie 2017 (f.d. 157-159 recto-verso) Serghei Șamrai

solicită suplimentar compensarea cheltuielilor de asistență juridică de care a beneficat la

examinarea cauzei în ordine de apel.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 30 mai 2017 (f.d. 180, 181-185 recto-verso) s-

a admis apelul declarat de Serghei Șamrai și s-a casat integral hotărârea Judecătoriei

Bălți din 20 februarie 2017 cu emiterea unei noi hotărâri prin care s-a admis parțial

acțiunea depusă de Serghei Șamrai și s-a anulat parțial ordinul nr. 395 din 31 decembrie

2015 emis de directorul ÎM „Direcția troleibuze din Bălți” în latura aplicării sancțiunii

disciplinare lui Serghei Șamrai în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, iar în

rest acțiunea s-a respins.

În susținerea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, prima instanță incorect

a apreciat unele probe prezentate de părți, respingând integral acțiunea. În acest sens,

prima instanță corect a stabilit că Serghei Șamrai legal a fost concediat în temeiul art. 86

alin. (1) lit. i) din Codul muncii, pentru faptul că la 30 octombrie 2015 s-a prezentat la

serviciu în stare de ebrietate, însă, ÎM „Direcția de troleibuze din Bălți” neîntemeiat prin

ordinul nr. 395 din 31 decembrie 2015 l-a concediat și în baza art. 86 alin. (1) lit. g) din

Codul muncii, or, în baza acestui articol se indică încălcarea repetată, pe parcursul unui

an, a obligațiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancțiuni disciplinare.

La caz, instanța inferioară a remarcat că, prin ordinul nr. 257 din 17 august 2015

lui Serghei Șamrai într-adevăr i s-a aplicat sancțiune disciplinară sub formă de

avertisment, iar prin ordinul nr. 323 din 29 octombrie 2015 i s-a aplicat sancțiune

disciplinară sub formă de mustrare. Însă, prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 12 august

2016, s-a anulat în parte ordinul nr. 323 din 29 octombrie 2015, emis de ÎM „Direcția de

troleibuze din Bălți” și anume în latura aplicării față de Serghei Șamrai a sancțiunii

disciplinare sub formă de mustrare. ca urmare decade temeinicia concedierii lui Serghei

Șamrai în baza art. 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii.

Succesiv, instanța de apel a constatat legalitatea ordinului nr. 395 din 31 decembrie

2015 în partea concedierii lui Serghei Șamrai în temeiul art. 86 alin. (1) lit. i) din Codul

muncii, or, ultimul pretinzând ilegalitatea ordinului de concediere nu a prezentat probe

concludente și pertinente în latura aplicării ilegale a sancțiunii disciplinare în temeiul

art. 86 alin.(1) lit. i) din Codul muncii.

La 12 iulie 2017 Serghei Șamrai a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Bălți din 30 mai 2017, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu

pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii integrale a acțiunii și compensarea

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 6 500 de lei (f.d. 192-195).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a neglijat cu desăvârșire

prevederile art. 386 alin. (1) lit. a) și d) din Codul de procedură civilă. În susținerea

poziției sale a invocat, în esență, alegațiile înserate în cererea de apel, reiterând

circumstanțele ce țin de fondul cauzei și expunându-și poziția vis-a-vis de acțiunile

angajatorului în cadrul procesului de concediere. Suplimentar, menționează că instanța

de apel nu s-a pronunțat în privința cheltuielilor de judecată.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

3

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind depus în termen, deoarece actul de dispoziție

recurat datează cu 30 mai 2017 (f.d. 180, 181), iar cererea de recurs a fost depusă la 12

iulie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicat pe recurs (f.d.192).

Instanța de recurs taxează că potrivit articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de

procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă

esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de recurs, în esența

lor, sânt similare argumentelor invocate în cererea de apel (f.d. 157-159 recto-verso),

4

prin urmare, nu pot fi reținute, or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o

cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

Astfel, argumentele înserate de recurent ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de

art.386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și

nu se regăsește în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

În acest sens, completul menționează că în cererea de recurs formulată recurentul

nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, circumstanță care

în esență face imposibilă exercitarea de către instanța investită cu realizarea căii de atac,

prin controlul legalității deciziei recurate.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Ca urmare, necorespunderea recursului exigențelor prestabilite în alin. (1) al

art.437 din Codul de procedură civilă, și care nu conține esența și temeiurile lui,

argumentul ilegalității actului de dispoziție atacat, precum și propunerile respective,

constituie temei de inadmisibilitate a recursului în cauză.

La caz, relevantă este jurisprudența CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta

Curte a reiterat că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția

drepturilor sale de acces la justiție (Van Harn împotriva Germaniei).

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, în esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin. (1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsește

în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului, or, recursul este o cale de

atac de drept vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat, iar

argumentele care au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de

apel prin prisma art.130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

La fel, nu poate fi acceptat nici alegația recurentului precum că instanța de apel nu

s-a expus în privința cheltuielilor de judecată, or, din dispozitivul deciziei disputate

reiese că Curtea de Apel Bălți a decis „[…] în rest acțiunea se respinge”. Astfel, se

prezumă că instanța de apel a respins acțiunea lui Serghei Șamrai în partea compensării

cheltuielilor de judecată.

La acest capitol, completul notează că, potrivit dispozițiilor art.94 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul

să plătească, la cererea părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă

acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de

judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pîrîtului - proporțional părții

respinse din pretențiile reclamantului.

5

Succesiv, având în vedere că, în speță, obiectul cauzei este anularea ordinului de

concediere al reclamantului și restabilirea în funcția anterior deținută, anularea înscrierii

din carnetul de muncă, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la muncă,

și repararea prejudiciului moral, iar după soluționarea disputei în ordine de apel nu s-a

anulat ordinul de concediere a lui Serghei Șamrai și nu a fost restabilit în funcția

anterior deținută, nu s-a anulat înscrierea din carnetul de muncă, nu s-a încasat salariul

pentru perioada absenței forțate de la muncă și respectiv nu s-a reparat prejudiciul

moral, instanța de recurs ajunge la concluzia că recurentul nu a avut câștig de cauză.

Prin urmare, nu există temei de a i se compensa cheltuielile de judecată.

În această ordine de idei, completul decelează că recurentul nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel, iar

argumentele înserate în recurs sânt distincte procedurii de recurs, circumstanță care

evidențiază caracterul declarativ al recursursului, lipsit de conținut și evidențiază

simplul fapt al dezacordului recuretulului cu soluția dată de instanțele inferioare,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (Doorson

împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de recurs reține că

recursul declarat de recurentul Serghei Șamrai nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a

fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată, fiind neglijate în mod clar dispozițiile art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că recurentul Serghei Șamrai a depus

prezenta cerere de recurs după ce a avut posibilitate de a fi auzit de instanță de fond și

de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din

23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat dreptul

de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.

58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a

aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, în mod unanim, ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Serghei Șamrai în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

6

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Serghei Șamrai împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 30

mai 2017, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

7