2ra-1384/17 — incasarea datoriei si declararea nulitatii actului juridic
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si declararea nulitatii actului juridic
- Temei legal
- legalitatea si temeinicia hotaririi; cuprinsul hotaririi.
2ra-1384/17 — incasarea datoriei si declararea nulitatii actului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță, Jud. Buiucani, mun. Chișinău: O. Parfeni dosarul nr. 2ra-1384/17 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: M. Guzun, L. Bulgac, N. Simciuc D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea Galina Stratulat Dumitru Mardari Iulia Sîrcu examinînd, fără înștiințarea participanților la proces, recursurile declarat de către Marin Ivan și Topal Vadim, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marin Ivan împotriva lui Topal Vadim cu privire la încasarea datoriei și la acțiunea reconvențională a lui Topal Vadim împotriva lui Marin Ivan, intervenient accesoriu notarul Veronica Roșca cu privire la declararea nulității actului juridic, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Marin Ivan și Topal Vadim și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 04 mai 2015, c o n s t a t ă: La 16 aprilie 2014, Marin Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Topal Vadim cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acțiunii reclamantul Marin Ivan a indicat că la 18 februarie 2009 a încheiat cu Topal Vadim contractul de împrumut nr. 2711, autentificat notarial de către notarul Veronica Roșca, prin care a dat cu împrumut ultimului suma de 37.500 Euro echivalentul sumei de 499.702,50 lei, cu termenul final de rambursare - 18 februarie 2014, însă, după expirarea acestui termen, pârâtul nu i-a restituit datoria, eschivându-se până în prezent să o achite. Cere Marin Ivan admiterea acțiunii, cu încasarea din contul lui Topal Vadim în beneficiul său sumei de 37.500 Euro cu titlu de datorie și cheltuielilor de judecată.
La 11 decembrie 2014, Topal Vadim a depus acțiune reconvențională împotriva lui Marin Ivan, intervenient accesoriu notarul Veronica Roșca cu privire la declararea nulității actului juridic. În motivarea acțiunii reconvenționale Topal Vadim a indicat că, în anul 2007, în urma înțelegerii prealabile cu Marin Ivan, în scopul obținerii beneficiului comun, au procurat un autocar de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, prețul de achiziție fiind de 1 75.000 Euro, fiecare achitând a cate 37.500 Euro, care a fost înmatriculat la ÎS ”CRIS ”Registru” după numele său. Indică că la începutul anului 2009 Marin Ivan s-a adresat către el privind perfectarea unui act juridic, în vederea garantării investiției sale în sumă de 37.500 Euro efectuate la procurarea camionului.
Astfel, la 18 februarie 2009, au încheiat contractul de împrumut nr. 2711, autentificat notarial de către notarul Veronica Roșca. Susține că începând cu septembrie 2008 până în anul 2013 au desfășurat împreună cu Marin Ivan activitate economică comună cu mijlocul de transport în litigiu procurat din investiții comune, iar beneficiile obținute au fost partajate între ei doi în părți egale. Menționează că în anul 2013 de comun acord cu pârâtul Marin Ivan au decis să înstrăineze autocamionul contra sumei de 40.000 dolari SUA, iar banii obținuți în rezultatul înstrăinării acestuia au fost împărțiți între ei doi în părți egale.
Reiterează că după vânzarea unității de transport s-a adresat către Marin Ivan privind anularea contractului de împrumut, ultimul declarându-i că respectivul act juridic demult l-a nimicit, asigurându-l că nu va întreprinde careva măsuri întru valorificarea acestuia, cu atît mai mult, că erau parteneri de afaceri și se aflau în relații de prietenie. Însă, cu toate acestea pârâtul Marin Ivan a înaintat acțiune în judecată împotriva lui, solicitînd neîntemeiat suma de 37.500 Euro cu titlu de datorie. Indică Topal Vadim că contractul de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009 este simulat, care a fost încheiat cu scopul de a ascunde un alt act juridic, întru garantarea investițiilor făcute de către Ivan Marin la procurarea autocarului de model Mercedes-Benz Actros sau un act juridic ce ar confirma coproprietatea asupra mijlocului dat de transport, deoarece în realitate pârâtul Marin Ivan niciodată nu i-a împrumutat careva sume de bani.
Astfel, cere Topal Vadim admiterea acțiunii reconvenționale, cu declararea nulității absolute a contractului de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009 încheiat între el și Marin Ivan și încasarea din contul pârâtului în beneficiul său cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 mai 2015, acțiunea inițială a fost admisă și încasată din contul lui Topal Vadim în beneficiul lui Marin Ivan suma de 499.702,50 cu titlu de datorie ce rezultă din contractul de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009 și 20.804 lei cheltuieli de judecată, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2016, au fost respinse apelurile declarate de către Topal Vadim și Marin Ivan și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 04 mai 2015. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 03 august 2016, au fost admise recursurile declarate de către Topal Vadim și Marin Ivan, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2016, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, au fost respinse apelurile declarate de către Marin Ivan și Topal Vadim, și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 mai 2015. La 25 mai 2017, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, Marin Ivan, prin intermediul reprezentantului său - avocatul Iurie Alexa în baza mandatului seria nr. 0492719 din 03 aprilie 2014, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, modificarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017 și hotărârii 2 Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 04 mai 2015, cu încasarea din contul lui Topal Vadim în beneficiul său sumei de 37.500 Euro cu titlu de datorie. În susținerea recursului Marin Ivan a invocat că instanțele de judecată ierarhic inferioare, la admiterea acțiunii sale, eronat au încasat din cont lui Topal Vadim în beneficiul său suma de 499.702,50 lei cu titlu de datorie ce constituie conform cursului oficial al BNM la momentul depunerii recursului suma de 24.307 Euro, or, dânsul a dat cu împrumut intimatului-pârât anume suma de 37.500 Euro și nicidecum echivalentul acesteia în valută națională, fapt ce rezultă și din contractul de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009. Mai mult, că atît intimatul-pârât Topal Vadim, cât și notatul Veronica Roșca au confirmat faptul că raportul juridic instituit între părțile contractuale a fost evaluat în Euro.
La 14 iunie 2017, în adresa intimatului Topal Vadim și intervenientului accesoriu notarul Roșca Veronica a fost expediată copia recursului declarat de către Marin Ivan, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. La 18 iulie 2017, și Topal Vadim, prin intermediul reprezentantului său - avocatul Caragia Elisaveta în baza mandatului seria nr. 1105293 din 20 mai 2017, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017 și hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 mai 2015, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În susținerea recursului Topal Vadim a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial prezenta speță, interpretând și aplicând eronat normele de drept material.
De asemenea, a indicat recurentul că după pronunțarea deciziei recurate au fost stabilite circumstanțe noi, care au o importanță deosebită în vederea soluționării juste a litigiului, și anume, în privința intimatului Marin Ivan a fost intentată o cauză penală nr. 201433129 în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. art. 27 și 190 alin. (5) Cod penal, în cadrul căreia fiind audiat în calitate de învinuit, acesta a recunoscut că în anul 2008 împreună cu Topal Vadim a investit suma de 75.000 Euro pentru procurarea autocarului de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, fiecare achitând vânzătorului Ivan Cuiujuclu a câte 37.500 Euro și deoarece respectivul mijloc de transport a fost înregistrat după Topal Vadim, în scop de garanție a investiției efectuate, la 18 februarie 2009 împreună cu Topal Vadim au încheiat contractul de împrumut nr. 2711, fapt confirmat și de către notarul Veronica Roșca în referința sa anexată la materialele cauzei.
A mai recunoscut intimatul Marin Ivan în cadrul urmăriri penale că după aceasta mijlocul de transport, care era de facto cu drept de proprietate comună cu Topal Vadim, a fost dat contra plată în folosință unui alt agent economic, iar banii obținuți erau împărțiți în mod egal între ei doi, însă de la finele anului 2013 - începutul anului 2014, Topal Vadim nu i-a mai achitat folosința camionului, motivând că banii agonisiți îi învestește în afacerea sa și când va avea venit îi va achita restanțele. Ulterior, deja prin anii 2013 – 2014, ca urmare a unor probleme apărute în cadrul familiei și în afaceri, la insistența lui Topal Vadim a acceptat vânzarea camionului în litigiu, necunoscând încă la acel moment că mijlocul de transport a fost deja vândut unei rude de a lui Topal Vadim.
De asemenea, a mai recunoscut intimatul organului de urmărire penală că Topal Vadim i-a transmis suma de 15.000 dolari SUA. Astfel, consideră recurentul Topal Vadim că intimatul Marin Ivan, prin intermediul avocatului său Iurie Alexa, intenționat a dus în eroare instanțele de judecată ierarhic inferioare, invocând pe tot parcursul examinării cauzei că contractul de împrumut din 18 3 februarie 2009 încheiat între ei constituie obiectul litigiului, negând cu vehemența faptul că banii ar fi fost pentru garantarea unei investiții într-o afacere comună. Afirmă recurentul-pîrît Topal Vadim că toate circumstanțele noi apărute denotă că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au judecat corect fondul cauzei, nefiind astfel stabilit care este de fapt obiectul litigiului.
De asemenea, susține recurentul că intimatul-reclamant Marin Ivan prin înșelăciune și abuz de încredere încearcă să obțină de la el mijloace bănești, care nu îi aparțin, în special să obțină întreaga sumă de 37.500 Euro, învestită în procurarea autocarului de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, fără a se ține cont că respectivul mijloc de transport a fost exploatat de către ei timp de 6 ani, suferind o anumită uzură, respectiv și prețul acestuia s-a devalorizat, ba mai mult, autocamionul a fost înstrăinat contra sumei de 40.000 dolari SUA, iar costul acestuia a fost împărțit între ei în mod egal. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017 a fost expediată în adresa lui Topal Vadim la 20 mai 2017 (f.d. 45, vol. II) și recepționată de către recurent la 05 iunie 2017 (f.d. 71, vol. II). În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Topal Vadim la 18 iulie 2017, se consideră depus în termenul prevăzut de lege. La 20 iulie 2017, în adresa lui Marin Ivan și intervenientului accesoriu notarul Roșca Veronica a fost expediată copia recursului declarat de către Topal Vadim, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. La 25 iulie 2017, intimatul Topal Vadim a depus referință la recursul declarat de către Marin Ivan, solicitînd să fie considerat ca inadmisibil sau după caz respingerea acestuia.
Alte referințe nu au parvenit. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 30 august 2017, recursurile declarate de către Marin Ivan și Topal Vadim au fost considerate admisibile. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs și obiecțiile expuse în referința depusă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanței de apel și remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. Conform art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de judecată. Potrivit art. 241 alin. alin. (1) și (5) CPC, instanța judecătorească adoptă hotărârea în numele legii. În motivare se indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.
Din suportul probatoriu prezent la materialele dosarului rezultă că la 16 aprilie 2014, Marin Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Topal Vadim, solicitînd 4 încasarea din contul ultimului în beneficiul său sumei de 37.500 Euro cu titlu de datorie și cheltuielilor de judecată. Totodată, la 11 decembrie 2014, Topal Vadim a depus acțiune reconvențională împotriva lui Marin Ivan, intervenient accesoriu notarul Veronica Roșca, solicitînd declararea nulității absolute a contractului de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009 încheiat între el și Marin Ivan și încasarea din contul pârâtului în beneficiul său cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 04 mai 2015, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, acțiunea inițială a fost admisă și încasată din contul lui Topal Vadim în beneficiul lui Marin Ivan suma de 499.702,50 cu titlu de datorie ce rezultă din contractul de împrumut nr. 2711 din 18 februarie 2009 și 20.804 lei cheltuieli de judecată, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanțele de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția privind admiterea acțiunii inițiale prin faptul că la 18 februarie 2009 între Marin Ivan și Topal Vadim a fost încheiat contractul de împrumut nr. 2711, prin care primul a dat cu împrumut ultimului suma de 37.500 Euro echivalentul sumei de 499.702,50 lei, iar probe că recurentul-pârât Topal Vadim și-a executat obligațiile contractuale, prin restituirea acestei sume recurentului-reclamant Marin Ivan, la actele cauzei nu se atestă.
În ce privește respingerea cererii reconvenționale, instanțele de judecată ierarhic inferioare au notat că argumentele lui Topal Vadim expuse în acțiunea sa precum că mijlocul de transport - autocarul de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, a fost procurat de către el împreună cu Marin Ivan de la Ivan Cuiujuclu contra sumei de 75.000 Euro, fiecare achitând ultimului a câte 37.500 Euro, nu și-au găsit confirmare, deoarece a fost înregistrat cu drept de proprietate pe numele lui Topal Vadim încă în anul 2007, pe când contractul de împrumut a fost încheiat între părțile în litigiu în anul 2009. Totodată, au menționat instanțele de judecată ierarhic inferioare că reieșind din declarațiile lui Marin Ivan și Topal Vadim rezultă că ”de facto” între ei ar fi existat relații de societate civilă, ambii contribuind egal la achiziționarea mijlocului de transport enunțat, iar venitul obținut l-au împărțit în mod egal, însă Topal Vadim nu a probat imposibilitatea încheierii unui contract ce ar reflecta poziția expusă, precum și nu a demonstrat care ar fi scopul de a încheia un act simulat.
În speță, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră soluția dată în prezentul litigiu drept una arbitrară, din următoarele considerente. După cum rezultă din actele cauzei la 18 februarie 2009 între Marin Ivan și Topal Vadim a fost încheiat contractul de împrumut nr. 2711, autentificat notarial de către notarul Veronica Roșca, prin care primul a dat cu împrumut ultimului, suma de 37.500 Euro echivalentul sumei de 499.702,50 lei, cu termenul final de rambursare – 18 februarie 2014 (f.d. 106, vol. I). Totodată, se reține că din argumentele recurentului-pârât Topal Vadim, expuse în acțiunea reconvențională, notarului Veronica Roșca expuse în referințele din 26 ianuarie 2015 și 04 aprilie 2017 (f.d.
70, vol. I; f.d. 26, vol. II) și declarațiile martorilor: Cuiujuclu Ivan, Ursu Andrei, Peni Dmitrii, Nazarov Vitali (f.d. 123-128, vol. I), rezultă că în anul 2008 Topal Vadim de comun acord cu Marin Ivan au procurat de la Ivan Cuiujuclu autocarul de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, contra sumei de 75.000 Euro, fiecare achitând ultimului a câte 37.500 Euro. Mijlocul dat de transport fiind înregistrat la 5 ÎS ”CRIS ”Registru” pe numele lui Topal Vadim, ulterior, în urma înțelegerii prealabile, cu scopul garantării investiției făcute de către Marin Ivan în afacerea comună, la 18 februarie 2009 între Topal Vadim și Marin Ivan a fost încheiat contractul de împrumut nr. 2711, autentificat de către notarul Veronica Roșca.
Între timp, în luna martie 2013 Topal Vadim de comun acord cu Marin Ivan au înstrăinat autocamionul contra sumei de 40.000 dolari SUA, iar banii obținuți i-au împărțit în mod egal, concomitent, Topal Vadim a solicitat de la Marin Ivan să anuleze contractul de împrumut din 18 februarie 2008, ultimul la rândul său i-a comunicat primului că l-a nimicit, asigurându-l în același timp să nu-și facă griji în privința faptului dat. Ține de menționat faptul că la 27 noiembrie 2014, în baza plângerii lui Topal Vadim, în privința lui Marin Ivan a fost intentată cauza penală pe indicii infracțiunii prevăzute de art. art. 27 și 190 alin. (5) Cod penal, și anume tentativa de escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere săvârșită în proporții deosebit de mari, fapt ce rezultă din ordonanța ofițerului de urmărire penală al SUPCE a SDCAUP al DP mun.
Chișinău – Valerii Țurcan din 27 noiembrie 2014 (f.d. 50, vol. I). Concomitent, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că după pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, Marin Ivan la 20 mai 2017 a fost reținut în temeiul art. art. 166-167 CPP, acestuia fiindu-i adusă la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire și tot în aceiași zi – 20 mai 2017 de către procurorul în Procuratura mun.
Chișinău, Oficiul Buiucani – Andrei Lesnic a fost emisă ordonanța privind scoaterea persoanei de sub urmărire penală și clasarea procesului penal, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Marin Ivan din motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii contra patrimoniului prevăzute de art. art. 27 și 190 alin. (5) Cod penal, acesta fiind eliberat imediat și necondiționat de sub arest în legătură cu încetarea de drept a măsurii preventive aplicate prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 15 iulie 2016, cu clasarea procesului penal pe cauza penală nr. 2014033129 (f.d. 59-64, vol. II).
Din conținutul ordonanței nominalizate rezultă că Marin Ivan, fiind audiat în cadrul urmăriri penale, a recunoscut faptele expuse de către Topal Vadim în acțiunea reconvențională, și anume că fiind partener de afaceri cu Topal Vadim, la propunerea ultimului, au cumpărat autocamionul de model Mercedes-Benz Actros, cu semiremorcă, contra sumei de 75.000 Euro, fiecare investind a câte 37.500 Euro.
După procurarea mijlocului de transport, la insistența lui Topal Vadim, autocarul a fost înregistrat la ÎS ”CRIS ”Registru” pe numele acestuia, iar dânsul la rândul său pentru a-și asigura garanția pentru banii investiți, a insistat la perfectarea unui act juridic, cu care ultimul a fost de acord, încheind în acest sens la 18 februarie 2009 la notarul Veronica Roșca contractul de împrumut nr. 2711. După aceasta autocamionul, care era de fapt cu drept de proprietate comună, a fost dat în folosință de către Topal Vadim unui agent economic, care îi achita acestuia folosința mijlocului de transport, iar banii obținuți erau împărțiți în mod egal între ei doi, însă ulterior de la finele anului 2013 – începutul anului 2014, recurentul-pîrît nu i-a mai achitat banii dobândiți din folosința autocamionului.
Tot, în perioada anilor 2013 – 2014 la insistența lui Topal Vadim a acceptat vânzarea camionului în litigiu, necunoscând încă de faptul că acesta a fost deja înstrăinat unei rude de a ultimului. A mai declarat recurentul-reclamant Marin Ivan că nu-și amintește cu precizie când recurentul-pîrît Topal Vadim i-a achitat suma de 15.000 dolari SUA până sau după înstrăinarea unității de transport, fără să-i specifice ce reprezintă suma dată.
6 În circumstanțele enunțate, și ținând cont de conținutul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a lui Marin Ivan din 20 mai 2017, care din motive obiective n-a fost posibil să fie prezentată nici în prima instanță și nici în instanța de apel, însă prezintă o probă însemnată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a casa decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, care urmează să se expună în privința acestei probe.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că decizia instanței de apel pronunțată nu satisface standardele procedurale ale legalității și temeiniciei unui act judecătoresc, omisiune care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la examinarea pricinii în ordine de recurs, și reiterând lipsa temeiurilor legale de a restitui cauza spre rejudecare în prima instanță (art. 432 alin. 3 lit. d) și f) CPC), Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de către Marin Ivan și Topal Vadim, casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017 și remiterii pricinii spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.
La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și reexaminând pricina, să emită o decizie legală și întemeiată, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admit recursurile declarate de către Marin Ivan și Topal Vadim. Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marin Ivan împotriva lui Topal Vadim cu privire la încasarea datoriei și la acțiunea reconvențională a lui Topal Vadim împotriva lui Marin Ivan, intervenient accesoriu notarul Veronica Roșca cu privire la declararea nulității actului juridic, cu remiterea cauzei civile spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea Galina Stratulat Dumitru Mardari Iulia Sîrcu 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.