Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.04.2017
partial

2ra-532/17 — incasarea datoriei, a dobanzii de intarziere si compensarea cheltuielilor de judecata, declararea nulitatii contractului de imprumut

HOTĂRÂRE
05.04.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei, a dobanzii de intarziere si compensarea cheltuielilor de judecata, declararea nulitatii contractului de imprumut
Temei legal
Corectarea greşelilor din hotărîre
Citează această cauză
2ra-532/17 — incasarea datoriei, a dobanzii de intarziere si compensarea cheltuielilor de judecata, declararea nulitatii contractului de imprumut (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O.Cernei dosarul nr. 2ra-532/17 instanța de apel: A.Panov, A.Pahopol, A.Minciuna Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nafornița Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Tonu Oleg împotriva lui Nafornița Igor, privind încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională depusă de către Nafornița Igor împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu notarul public Buză Irina, privind declararea nulității contractului de împrumut, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de Consiliul mun.

Chișinău și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 10 decembrie 2015 și hotărârea suplimentară din 13 ianuarie 2016, c o n s t a t ă La 16 ianuarie 2015, Tonu Oleg a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Nafornița Igor cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că în baza contractului de împrumut nr. 8963 din 28.06.2010 autentificat notarial, Tonu Oleg a acordat cu împrumut lui Nafornița Igor suma de 6 500 euro, cu termenul de restituire de până la 01.07.2010. Dat fiind faptul, că pârâtul nu și-a onorat obligația de a restitui suma la termenul scadent, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău cu o cerere în 1 procedură simplificată, privind eliberarea ordonanței judecătorești privind încasarea de la pârât a sumei debitoriale în mărime de 6 500 euro și taxa de stat 1 500 lei. Conform ordonanței judecătorești nr. 2po-341/2012 din 11.07.2012 s-a dispus încasarea de la Nafornița Igor a sumei de 6500 euro cu titlu de datorie conform contractului de împrumut menționat și suma de 1 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar la 20.08.2012, a fost depus spre executare documentul executoriu. La 14.03.2014 reclamantul a depus o cerere la executorul judecătoresc, prin care a solicitat restituirea acestuia, în vederea transmiterii spre executare unui alt executor judecătoresc. Astfel, la 26.03.2014, prin încheierea executorului judecătoresc a fost intentată procedura de executare și s-au aplicat măsuri de asigurare.

Potrivit informației eliberate de executorul judecătoresc din 24.09.2014, se confirmă că în cadrul executării s-a stabilit că unicul bun pasibil de a fi urmărit, deținut de pârât, este cota-parte din bunul imobil nr. cadastral XXX din mun. Chișinău, str. ZZZ, YYY, ap. XXX. Ulterior, ordonanța nr. 2po-341/12 din 11.07.2012 a fost anulată. Reclamantul mai invocă că pârâtul a achitat o parte din datoria prin intermediul executorului judecătoresc, dovadă fiind delegația din 17.07.2014 pentru suma de 3 856 lei. Consideră că pârâtul prin acțiunile sale, a recunoscut faptul împrumutului, atât prin necontestarea ordonanței în termen de peste 2 ani, cât și prin achitarea la 17.07.2014 a datoriei în sumă de 3 856 lei.

Solicită Tonu Oleg, prin cererea de chemare în judecată inițială și prin cererile de completare a acțiunii din 18.03.2015 și 12.11.2015, încasarea de la Nafornița Igor a datoriei în sumă de 6 268 euro și a dobânzii de întârziere în valoare de 5 502,10 euro, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. La 06.08.2015, Nafornița Igor a înaintat acțiune reconvențională împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu notarul public Buză Irina, privind declararea nulității contractului de împrumut. În susținerea acțiunii reconvenționale a menționat că în anul 2010, între Nafornița Igor și Tonu Oleg a fost încheiat un antecontract, denumit recipisă, în baza căruia, Nafornița Igor, la solicitarea lui Tonu Oleg s-a angajat să-i prezinte o ofertă, în vederea procurării unui autoturism, iar după aceasta să purceadă la perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare a automobilului.

Respectiv, în baza înțelegerii, Tonu Oleg i-a transmis suma de 5 000 euro, iar dânsul și-a asumat obligația să-i prezinte o ofertă referitor la procurarea unui automobil. La rândul său, Nafornița Igor, menționează că la 08 iunie 2010 a semnat o recipisă, prin care s-a angajat să execute obligația asumată în termen de trei zile, până la 11 iunie 2010, însă în termenul stabilit nu și-a onorat obligația și nu i-a restituit lui Tonu Oleg suma de 5 000 euro, precizând că, Tonu Oleg în vederea garantării executării obligației, a solicitat perfectarea unui contract fictiv de împrumut în sumă de 6 500 euro. 2 Așadar, la 28 iunie 2010, dânșii s-au prezentat la biroul notarului Buză Irina și la solicitarea lui Tonu Oleg, a fost perfectat contractul de împrumut nr. 8963 din 28.06.2010, iar în pct. 1 din acest contract s-a menționat că, ultimul i-a transmis suma de 6 500 euro.

Consideră reclamantul că acest contract de împrumut este un act juridic fictiv și simulat, fapt ce se confirmă prin mențiunile indicate în pct. 1 și 2 al contractului, conform cărora, împrumutatul se obligă să restituie banii, în aceeași sumă, până la 01 iulie 2010, or transmiterea sumei a avut loc până la semnarea contractului. Totodată, evidențiază că, contractul de împrumut a fost semnat fără să producă efecte juridice, iar prin încheierea acestuia a fost ascunsă intenția de a perfecta un contract de vânzare- cumpărare a unui automobil, pentru care dânsul a primit suma de 5 000 euro, angajându-se să execute obligația în termen de trei zile.

Astfel, din motive ce nu depind de voința sa, s-a aflat în imposibilitate să-și onoreze obligațiile asumate, iar în consecință, la 15.07.2010, Tonu Oleg s-a adresat la poliție cu o plângere împotriva lui și a solicitat tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea escrocheriei, fapt pentru care la 23.08.2011 Procuratura Buiucani a pornit o cauză penală în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, iar la 15.12.2011, prin ordonanța procurorului, urmărirea penală împotriva lui a fost încetată. Relevă Nafornița Igor, că în cadrul urmăririi penale, la audierea sa în calitate de parte vătămată, cât și la confruntarea cu Tonu Oleg, a confirmat faptul că i-a transmis suma de 5 000 euro pentru a procura un automobil, iar contractul de împrumut al banilor în sumă de 6 500 euro reprezintă un act juridic fictiv.

Cere, Nafornița Igor prin cererea reconvențională, declararea nulității absolute contractului de împrumut nr. 8963 din 28 iunie 2010, autentificat de notarul public Buza Irina. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 10 decembrie 2015 s-a admis parțial acțiunea înaintată de Tonu Oleg, s-a încasat de la Nafornița Igor în beneficiul lui Tonu Oleg, suma de 6 268 euro cu titlu de datorie, suma de 4 464,31 euro cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică și suma de 6 360 lei cu titlu de taxă de stat, iar în total suma de 10 732,31 euro și 11 360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, pretențiile lui Tonu Oleg, s-au respins ca neîntemeiate.

S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Nafornița Igor împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu, notarul public Buză Irina privind declararea nulității contractului de împrumut, ca neîntemeiată. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 13 ianuarie 2016 s-a încasat suplimentar de la Nafornița Igor în beneficiul lui Tonu Oleg suma de 1 037,82 euro cu titlu de dobândă de întârziere și suma de 900 lei cu titlu de taxă de stat. Nefiind de acord cu hotărârile primei instanțe, Nafornița Igor le-a contestat cu apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 s-a respins apelul declarat de Consiliul mun. Chișinău și s-a menținut hotărârea primei instanțe.

3 La 10 ianuarie 2017, Nafornița Igor prin intermediul reprezentantului, avocatul Gherman Eduard a contestat decizia instanței de apel cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii reconvenționale și de respingere a acțiunii înaintate de către Tonu Oleg. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a ridica pricina de la examinare și de a o remite instanței de apel pentru emiterea unei încheieri privind corectarea erorii materiale din decizie, din următoarele considerente. În cadrul examinării recursului declarat de către Nafornița Igor, s-a constatat că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 10 decembrie 2015 s-a admis parțial acțiunea înaintată de Tonu Oleg, s-a încasat de la Nafornița Igor în beneficiul lui Tonu Oleg, suma de 6 268 euro cu titlu de datorie, suma de 4 464,31 euro cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică și suma de 6 360 lei cu titlu de taxă de stat, iar în total suma de 10 732,31 euro și 11 360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, pretențiile lui Tonu Oleg, s-au respins ca neîntemeiate. S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Nafornița Igor împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu, notarul public Buză Irina privind declararea nulității contractului de împrumut, ca neîntemeiată.

Iar, prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 13 ianuarie 2016 s-a încasat suplimentar de la Nafornița Igor în beneficiul lui Tonu Oleg suma de 1 037,82 euro cu titlu de dobândă de întârziere și suma de 900 lei cu titlu de taxă de stat. Nefiind de acord cu hotărârile primei instanțe, Nafornița Igor le-a contestat cu apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 s-a respins apelul declarat de Consiliul mun. Chișinău și s-a menținut hotărârea primei instanțe (f.d. 6-9, Vol.II). Prin urmare, se atestă că părți ai procesului în cauză, sunt: Tonu Oleg și Nafornița Igor, iar participant la proces este notarul public, Buză Irina.

Astfel, instanța de apel stabilind în partea introductivă, descriptivă și motivată a deciziei netemeinicia apelului declarat de către Nafornița Igor, a indicat în dispozitivul deciziei, precum și în dispozitivul deciziei motivate din 12 octombrie 2016 că se respinge apelul declarat de către Consiliul mun. Chișinău, ca neîntemeiat, fapt ce impune necesitatea emiterii unei încheieri privind corectarea erorii materiale evidentă din decizie. În conformitate cu art. 249 alin.(2) CPC, instanța judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.

Din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a ridica de la examinare în instanța de recurs pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă 4 de către Tonu Oleg împotriva lui Nafornița Igor, privind încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională depusă de către Nafornița Igor împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu notarul public Buză Irina, privind declararea nulității contractului de împrumut, cu restituirea pricinii în Curtea de Apel Chișinău pentru emiterea unei încheieri privind corectarea erorii materiale evidentă din dispozitivul deciziei.

În conformitate cu art. art. 269-270 CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se ridică de la examinare pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Tonu Oleg împotriva lui Nafornița Igor, privind încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională depusă de către Nafornița Igor împotriva lui Tonu Oleg, intervenient accesoriu notarul public Buză Irina, privind declararea nulității contractului de împrumut, și se remite la Curtea de Apel Chișinău pentru emiterea unei încheieri, privind corectarea erorii materiale evidentă din dispozitivul deciziei.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele completului Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-28
0,99
2ra-532/17 — incasarea datoriei si dobanzii de intirziere
prima instanță: O.Cernei dosarul nr. 2ra-532/17 instanța de apel: A.Panov, A.Pahopol, A.Minciuna Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compone
CSJ 2018-09-05
0,95
2ra-1295/18 — incasarea datoriei.
Dosarul nr. 2ra-1295/18 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani: D. Dulghieru Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: I. Muruianu, V. Efros, N. Budăi Î N C H E I E R E 05 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2017-10-25
0,95
2r-727/17 — încasarea împrumutului
prima instanţă: Al. Negru dosarul nr. 2r-727/17 (Judecătoria Buiucani mun. Chişinău) instanţa de apel: L. Bulgac, D. Manole, Gr. Daşchevici (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 25 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2017-05-12
0,95
2ra-713/17 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-713/17 Prima instanţă:Jud. Ciocana mun. Chișinău Jud. I. Dutca Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău: M. Ciugureanu, G. Dașchevici, M. Anton Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2017-11-22
0,95
2rac-232/17 — încasarea datoriei
prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău dosarul nr. 2rac-232/17 judecător: S. Papuha instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău judecători: M. Ciugureanu, I. Cotruţă, L. Popova D E C I Z I E 22 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă